Azi, vreau să mulţumesc. Vreau doar să readuc, în prim plan, toate binecuvântările pe care viaţa mi le-a pus, pur şi simplu, la picioare. Îmi vreau zâmbetul înapoi. Cine, oare, mi l-a furat? Vreau acea sclipire magică în suflet. Vreau ca luna decembrie să îmi redeschidă porţile unei vieţi frumoase, împlinite.
Cartea "Furtună de Emoţii – Poveşti ce Ating Sufletul", este cartea mea de debut. Scriu cu drag, colecţionez gânduri adunate din viaţă şi le transform în texte pentru sufletul oamenilor. Îmi doresc să aduc, prin gândurile mele, povești cu tâlc. Iubire. Aripi de visare.
Se afișează postările cu eticheta VIATA. Afișați toate postările
Se afișează postările cu eticheta VIATA. Afișați toate postările
marți, 15 decembrie 2015
joi, 10 septembrie 2015
Suflet de pisică!
Acum mai bine de cinci ani, am avut o pisică pe care o iubeam foarte mult. O chema Tina şi…era, pentru mine, un suflet special! A trebuit să o dăm şi, de atunci, nu mai ştiu nimic de ea.
După ce am realizat că nu o voi mai vedea, am început să îmi doresc, din ce în ce mai mult, o pisică la fel ca ea…sau apropiată de ea, ca asemănare şi comportament. O pisică fetiţă, pe care să o numesc „Tina”. Ani de zile am avut această dorinţă. Ani de zile am avut poza cu Tina lipită pe biblioteca din camera mea.
 |
| Sursă poză: arhivă proprie |
miercuri, 15 iulie 2015
Eu sunt bine. Tu cum eşti, suflete?
Am învăţat, de-a lungul timpului, să mă bucur de fiecare moment al zilei. Am înţeles că fiecare dimineaţă este, de fapt, cel mai preţios dar pe care ni-l dă viaţa: încă o zi petrecută pe această planetă. Am învăţat că nimic nu este mai important decât timpul prezent. Pentru că prezent înseamnă viaţă!
 |
| Sursa: Poza imi apartine ©Adelina Anca F. |
vineri, 20 martie 2015
Ceasul Vieţii
Azi nu am nimic de făcut. M-am trezit, am privit, nedumerită, soarele şi…am deschis calculatorul. Facebook. Cafeaua rece de ieri îmi era singura prietenă. Gânduri. În suflet, bate un vând rece. Nici un zâmbet. Stau, plictisită, şi mă plimb printre noutăţile de pe Facebook. La un moment dat, găsesc o postare ce pare a mă trezi la realitate.
 |
| Sursă poză: Google Images |
marți, 25 noiembrie 2014
Ce alegi în timp ce conduci? Viaţa sau telefonul mobil?
Viaţa este cel mai important dar pe care l-am primit, atunci când ne-am născut. Viaţa ne oferă, zi de zi, momente frumoase, oameni dragi, iubire, prietenie, frumuseţe, zâmbete. În fiecare dimineaţă, soarele răsare pentru a ne da o nouă şansă. O şansă dăruită printr-o nouă zi de viaţă. O nouă zi, în care putem face fericiţi alţi oameni; în care putem reînvăţa să zâmbim, să ne bucurăm de micile bucurii, să trăim din ce în ce mai frumos. O nouă zi în care am primit, încă o dată, dreptul la viaţă!
miercuri, 9 iulie 2014
Viaţa este o roată care nu ştie să încetinească!
Astăzi, îţi voi spun o poveste…o poveste despre viaţă. Despre cum viaţa ne răsplăteşte, întorcându-ne tot binele făcut sau ne învaţă lecţii importante, întorcându-ne tot răul făcut…cu sau fără voia noastră.
Roata este rotundă…dar ştiai deja! Ce ne facem, însă, atunci când ne dăm seama că viaţa este exact ca o roată? O roată ce nu se opreşte niciodată. O roată ce nici măcar nu încetineşte!
 |
| Sursa poza: Google Images |
luni, 16 iunie 2014
Societatea – o maşină de spălat…creiere!
Femeie? Bărbat? Tu cum gândeşti? Tu cum iubeşti? Tu cum trăieşti?
Deseori am observat că ceea ce ne învaţă societatea este spălare de creier! Consider că societatea este doar o mare maşină se spălat, în care intră…creierele noastre! Atunci când ne naştem, ne naştem pentru a fi diferiţi, deosebiţi. Fiecare om este deosebit de orice altul. Nu vei găsi doi oameni la fel, nici măcar gemenii! Societatea însă vrea să ne transforme în oameni cu aceeaşi mentalitate. Şi, din păcate, reuşeşte! Începem, încă de pe băncile şcolii, să ne croim comportamentul şi gândirea după standardele impuse de către societate.
Încă de la o vârstă fragedă, copiii – fete şi băieţi – îşi croiesc, fie că vor fie că nu, mentalităţi greşite, frici nefondate, un stil de viaţă pe care nu şi-l doresc!
Fetiţele, de exemplu, învaţă că trebuie să fie gospodine desăvârşite, că trebuie să se căsătorească şi să aibă copii, pentru că, altfel, vor fi judecate de către societate.
Băieţii învaţă, printre altele, că, dacă plâng, se fac de râs. Învaţă că vor fi „capul” familiei, că ei trebuie să ducă greul.
Stau şi mă întreb…oare oamenii nu îşi dau seama că, dacă vom continua aşa, vom uita să mai fim, într-adevăr, OAMENI?
Oare părinţii nu îşi dau seama că visele propriilor copii sunt spulberate încă de pe băncile şcolii? Am observat că, la şcoală, copiii mai altfel sunt învăţaţi că nu este bine ceea ce fac. Sunt învăţaţi că trebuie să fie…în rând cu lumea! Care lume? Lumea care a trecut, deja, prin mrejele maşinii de spălat creiere? Lumea care nu vede altceva decât ceea ce şi-a dorit societatea să vadă? Eu nu mi-aş dori să îmi las copiii să fie „în rând cu lumea”…!
 |
| Sursa poza: Google Images |
Copiii mai sunt învăţaţi – îndoctrinaţi, aş spune – că trebuie să fie credincioşi, cu frică de dumnezeu, de preoţi, de biserică şi de religie! Observ, cu groază, cum oamenii îndotrinaţi de religie sunt în stare să facă orice spun preoţii! Consider că, în prezent, cea mai mare putere o deţine, din păcate, religia. Preoţii sunt cei care au o influenţă formidabilă asupra oamenilor îndoctrinaţi.
Din păcate mulţi părinţi fac, încă, greşeala de a-i obliga pe propii copii să se alăture religiei, aşa cum cere…aţi ghicit: societatea!
Din punctul meu de vedere, religia nu face decât să destrame familii, prin simplul fapt că învaţă oamenii creduli să facă diferenţe grave, urâte şi anormale între femei şi bărbaţi.
 |
| Sursa poza: Google Images |
Pentru a nu deveni o lume robotizată, este timpul să ne trezim la realitate! Este timpul să „te trezeşti şi să trăieşti viaţa pe care o iubeşti„! Stai puţin de vorbă…tu cu tine. Întreabă-te…ce îţi place să faci? Spre ce ai înclinaţie? Cum poţi deveni mai fericit/ă?
Răspunde-ţi la aceste întrebări şi viaţa ta va căpăta un alt sens…
Pune-ţi întrebări…despre societate, despre religie, despre copii, despre adulţi. Nu ţi se pare că trăim ilogic? Nu ţi se pare că devenim doar nişte roboţi?
 |
| Sursa poza: Google Images |
„Dacă vrei ca visele tale să devină realitate, primul lucru pe care trebuie să îl faci este să TE TREZEŞTI!„
Trezeşte-ţi simţurile…!
Învaţă să vezi frumuseţea vieţii, trezeşte-ţi ochii!
Învaţă să auzi natura, trezeşte-ţi urechile!
Învaţă să înţelegi oamenii, să ajuţi, să calmezi, să empatizezi, să fii mai bun/ă.
Reaminteşte-ţi că eşti OM, nu robot al societăţii!
© Adelina Anca F.
joi, 30 ianuarie 2014
Balanţa vieţii
Unele lucruri sunt menite să se întâmple!
Unii oameni sunt meniţi să ne iasă pe cărarea vieţii…
Atunci când oamenii pleacă din viaţa noastră, înseamnă că şi-au încheiat misiunea…
Unele probleme sunt menite să ne predea o lecţie de viaţa…
Unele eşecuri sunt menite să ne deschidă ochii…
luni, 20 ianuarie 2014
Magazinul vieţii
Dacă viaţa s-ar putea cumpăra, mi-aş dori o felie de viaţă adevărată. Acea viaţă la care mulţi dintre noi am renunţat prea uşor. Acea viaţă ce, parcă, am uitat că o avem, am uitat că am primit-o, în dar, de la misteriosul Univers!
vineri, 10 ianuarie 2014
Fericire în anotimpul tristeţii
Există oameni pe care, fiecare dintre noi, îi invidiem pentru cât de fericiţi sunt…pentru cât de mult râd, glumesc, pentru că aduc veselie…
M-am întrebat de nenumărate ori de unde ştiu ceilalţi oameni că atunci când eu râd, când glumesc, când par a fi fericită, sufletul meu nu plânge?
Oare câţi dintre noi ne-am gândit că o parte din aceşti oameni pe care îi invidiem doar par fericiţi? Par fericiţi şi încearcă să fie asa, pentru că FERICIREA este singura lor AVERE…
Câţi dintre noi ne-am gândit ce se află, cu adevărat, în sufletul acestor oameni? Câte raze de soare le încalzesc sufletul? Câte zâmbete, câte mângâieri, câtă căldură şi câtă linişte au acolo, în sufletul lor?
Am cunoscut astfel de oameni şi, pentru ei, veselia este doar un scut…un scut pentru sărăcie, pentru probleme, pentru timiditate, un scut pe care îl folosesc pentru a încerca să treacă printr-o perioadă grea, sau pentru a-şi ascunde supărarea, lacrimile şi loviturile vieţii de oameni ce îi pot jigni, pot râde, îi pot judeca…aceşti oameni par veseli şi încearcă să se înveselească într-un fel sau altul, pentru a se apăra!
 |
| Sursa poza: Google Images. Textul l-am adaugat eu. |
Viaţa m-a învăţat că este bine să privesc dincolo de aparenţe…dincolo de ceea ce oamenii par a fi. De multe ori, oamenii apelează la măşti, pentru a ascunde ceea ce păstrează în sufletul lor. De nenumărate ori şi eu am purtat măşti pentru a-mi ascunde suferinţa, nedreptatea, lacrimile…zi de zi, îmi aleg o nouă mască, pentru a mă proteja de oamenii ce au uitat să fie oameni! Renunţ la măşti doar atunci când mă simt în siguranţă, alături de oamenii dragi mie.
De nenumărate ori, am fost nevoită să râd, să zâmbesc, să glumesc, atunci când sufletul meu plângea…şi am învăţat, pe propria-mi piele, că nimic nu poate fi mai dureros decât un zâmbet fals, atunci când sufletul este în anotimpul tristeţii.
 |
| Sursa poza: Google Images |
Fiecare dintre noi ar trebui să diferenţieze fericirea falsă a unui om de fericirea pură, sinceră…pentru că nimic nu este mai dureros pentru un om, decât să ofere un zâmbet fals în locul unei lacrimi sincere, ce nu îşi mai găseşte locul în sufletul lui.
Oamenii ce poartă masca fericirii pentru mult timp, devin din ce în ce mai nervoşi, mai impulsivi, mai suferinzi şi mai înlăcrimaţi, pentru că nu permit sufletului să se descarce de răul acumulat.
Am observat că atunci când discuţi mai serios cu ei, atunci când le arăţi că esti dispus/ă să îi asculţi şi să îi înţelegi fără a-i judeca, realizezi că în sufletul lor nu este petrecere…nu sunt nici măcar zâmbete…sufletul lor ascunde întuneric, nelinişte, frig…în sufletul lor sunt lacrimi şi, pe alocuri, se ascund zâmbete timide…zâmbete ce şi-ar dori să înflorescă, însă întunericul şi răceala din sufletul în care au născut, nu le dau voie să crească.
Un suflet trist nu are nevoie de zâmbete, ci are nevoie de lacrimi…de lacrimi prin care se poate descărca de toată suferinţa acumulată. Doar atunci când lacrimile s-au oprit, sufletul îşi deschide porţile către lumină, către oameni, către zâmbete şi căldură…
© Adelina Anca F.
PS - Primul meu blog a fost: https://lifeandsoulofficialpage.blogspot.com/, insa dintr-o greseala l-am pierdut. A trebuit sa refac blogul de la zero, insa nu am vrut sa pierd comentariile. Astfel incat, las, mai jos, comentariile scrise, exact asa cum au fost (le-am copiat cu metoda copy - paste):
2 gânduri despre “Fericire în anotimpul tristeţii”
luni, 16 septembrie 2013
Prieteni falşi – un fragement din viaţa mea
Copiii mici nu au prea multă libertate. Ceea ce este, într-o oarecare măsură, un lucru bun! Consider însă că ar trebui să li se dea micuţilor libertatea de exprimare. Părinţii ar trebui să îşi asculte copiii atunci când aceştia spun că nu le place să se joace cu un anumit prieten – impus, bineînţeles, de părinţi. Ar trebui să lăsăm copiii să se joace cu alţi copii pe care îi simt aproape de sufletul lor, chiar dacă acei copii nu au acelaşi statut material, nu sunt români (poate că sunt ţigani, însă civilizaţi, educaţi), chiar dacă au fost nevoiţi să se maturizeze prea curând, chiar dacă părinţii lor nu au posibilitatea de a le oferi un cămin decent. Copiii ar trebui să aibă libertatea de a-şi alege prietenii, atâta timp cât aceştia nu fac nimic rău. Consider că fiecare copil alege cu inima, nu după statutul social; alege după bunătatea inimii şi după frumuseţea sufletului celuilalt, nu după educaţie şi bogăţie. Din păcate, mulţi părinţi îşi îndepărtează odraslele de copiii care fac parte din familii mai puţin norocoase şi îi obligă să se joace cu copii proveniţi din familii „bune”, înstărite. Cred cu tărie că aceasta este una din cele mai mai greşeli pe care părinţii o fac.
Copiii au suflete curate, albe, înmiresmate, blânde şi miloase…până când sunt murdărite şi înrăite de către părinţi care aduc lângă ei oameni nepotriviţi făcând, fără voia lor, un mare rău propriilor copii!
 |
| Sursa poza: Google Images |
De o asemenea copilărie am avut şi eu parte. Copilărie asemănătoare, cred, multor oameni. Am fost nevoită să mă „împrietenesc” cu copii care nu mi se potriveau, în primul rând, sufleteşte! Fiind obligată de părinţi, am avut o astfel de „prietenie” cu o copilă provenită dintr-o familei înstărită, o copilă care credea că totul i se cuvine şi că toţi trebuie să îi îndeplinească ei dorinţele, o copilă care primea, de la părinţi, foarte mulţi bani pentru vârsta ei. O copilă care se grăbea să crească şi care îşi număra milioanele în faţa mea – crezând că mă voi simţi, poate, inferioară. Care, atunci când intra în camera mea, îmi spuneau „de ce părinţii tăi nu ţi-au umplut camera cu jucării? Eu am multe jucării în camera mea!” Care, atunci când se enerva pe mine, îmi dădeau câte o palmă, iar atunci când vroiam să plec de la ea, mă obiga să rămân. O copilă care îmi spunea că sunt o piază rea, că sunt urâtă şi proastă; care râdea de mine, pentru că nu ştiam limba engleză sau limba franceză. Însă eu nu fusesem plimbată, în fiecare an, în Anglia şi în Franţa. Atunci când nu mai suportam această „prietenie” forţată, le spuneam alor mei că nu vreau să mă mai văd cu această fată. Iar ai mei, întotdeauna, îmi spuneau că nici nu vor să audă că o vorbesc de rău, pentru că am ce învăţa de la ea – credeau ei. Vrând nevârnd, am continuat această „prietenie” ani de zile, ani care mi-au furat şi ultima fărâmă de încredere în mine! Mă simţeam urâtă, josnică, proastă şi călcată în picioare. Pentru că am fost un copil foarte timid, nu aveam curajul să protestez în faţa acestei „prietene”. Iar când îmi găseam curajul să o înfrunt, avea grijă să îmi amintească faptul că ea îmi este superioară!
Ani de zile, a trebuit să suport prietenii care mi-au făcut rău, care mi-au luat copilăria, care m-au adus până în punctul în care m-am simţit inferioară celorlalţi.
 |
| Sursa poza: Google Images |
În timp, cam de pe la 16 ani, am reuşit să îmi susţin, clar şi înverşunat, părerea despre această copilă, pe care ajunsesem să nu o mai suport şi cu care începusem să mă port urât – atât cât aveam, atunci, curajul! Când părinţii mei şi-au dat seama cine era, de fapt, acea copilă şi cât rău mi-a făcut, au spus doar că nu au ştiut, însă nu am auzit nici un „îmi pare rău” sau „iartă-mă, am greşit„.
De atunci am început, încet dar sigur, să rup „prietenia” cu ea şi, chiar dacă suntem vecine de bloc, în prezent de abia îi mai spun un „bună”.
Mi-am câştigat, în timp, respectul faţă de mine însămi, iar destinul mi-a trimis în viaţă oameni care mi-au devenit prieteni de suflet – prieteni care m-au ajutat să mă redescopăr, să trec peste toate gândurile negative adunate din trecut şi să trec peste greutăţile ce mi-au răsărit în drumul vieţii.
Îmi doresc mult ca acest articol, scris din amintirea reală a copilăriei mele, să devină un semn de exclamare pentru toţi părinţii care aduc în viaţa copiilor lor oameni nepotriviţi.
Îmi doresc ca părinţii să înţeleagă că sufletul copiilor lor trebuie păstrat imaculat şi că nu trebuie pătat, cu răutăţi, încă de tânăr. Doar omul în cauză are voie să facă greşeli care îi vor păta sufletul. Nu trebuie să aibă nimeni altcineva drept de semnătură pe sufletul altui om!
Îmi doresc ca oamenii să înţeleagă că prieteniile adevărate nu ţin cont de statutul social, de bogăţie, de etnie, de frumuseţe, de studii! Prieteniile adevărate ţin cont doar de suflete: doar oamenii cu suflete asemănătoare pot deveni prieteni pe vecie!
© Adelina Anca F.
PS - Primul meu blog a fost: https://lifeandsoulofficialpage.blogspot.com/, insa dintr-o greseala l-am pierdut. A trebuit sa refac blogul de la zero, insa nu am vrut sa pierd comentariile. Astfel incat, las, mai jos, comentariile scrise, exact asa cum au fost (le-am copiat cu metoda copy - paste):
4 gânduri despre “Prieteni falşi – un fragement din viaţa mea”
Ciudat modul in care si pe cei pe care nu ii consideram prieteni ii denumim la fel ca pe cei mai apropiati.Prietenia este o chestiune care ar trebui sa denumeasca un anumit tip de relatie. Iar aceasta relatie este destul de rara.Pentru ca suntem atat de practici insa, denumim orice cunostinta involuntar "prieten", desi conceptul are o greutate cu mult mai mare.
luni, 2 septembrie 2013
Cheia vieţii: PREZENTUL
De azi, las în urmă amintirile dureroase, oamenii care mi-au făcut rău, clipele grele. De azi, las în urmă o parte din trecutul meu. Îl închid într-un cufăr, îi pun cifru, îl depozitez într-un colţ ascuns din mintea mea şi arunc cheia. De azi, vor avea voie să umble libere prin mintea mea, doar momentele frumoase din trecut.
vineri, 30 august 2013
Pot face orice! – un fragment din viaţa mea
Ca orice om, am visurile mele, am dorinţele mele, am planurile mele pentru viitor…planuri bine planificate, gândite, visate! Îmi place să îmi planific viitorul, chiar dacă ştiu că destinul nu va lăsa lucrurile aşa cum îmi doresc eu. Îmi place să cred că, indiferent de obstacole, voi reuşi să îmi duc la bun sfârşit planurile, chiar dacă ştiu că nu am, întotdeauna, aceeaşi determinare.
miercuri, 28 august 2013
Aeroportul vieţii
Viaţa este un aeroport. Un aeroport pe care aterizează, fără să ceară voie, fel şi fel de oameni – unii cu gânduri de pace, alţii cu gânduri de răzbunare; unii cu iubire, alţii cu ură; unii care ne aduc daruri, alţii care ne fură cât de mult pot!
duminică, 21 iulie 2013
Timpul – un călător neobosit
Tic-tac. Tic-tac. Tic-tac. Timpul trece. Asemeni unui călător neobosit, timpul merge înainte, nu se uită în spate, nu ştie unde va ajunge, el doar merge; merge şi nu îi pasă de nimic! Ştie că nu poate fi văzut, ştie că e invincibil şi ştie că, după bunul său plac, poate încetini sau poate merge mai repede, dar niciodată nu se opreşte.
marți, 9 iulie 2013
Puterea dorinţelor – un fragment din viaţa mea
„Nu lăsa dorinţele să piară, pentru că dacă dorinţele mor, viaţa nu mai este decât o pasăre care nu mai poate să zboare!” (Langston Hughes)
Aceste cuvinte magice m-au învăţat că niciodată nu este prea târziu pentru a-mi transforma cele mai puternice dorinţe în realitate.
joi, 4 iulie 2013
Fericire
Privesc. Ascult. Râd. Iubesc. Înţeleg. Cânt. Trăiesc. Sunt fericită! Pentru mine, fericirea e simplă. Fericirea mea se regăseşte în lucruri mărunte. În dans. În cântec. În poezie. În flori. În oameni. În viaţă.
 |
| Sursa: Poza imi apartine ©Adelina Anca F. |
miercuri, 3 iulie 2013
Darul cel mai preţios: VIAŢA!
Am trecut prin viaţă cu dorinţa de a trăi, cu dorinţa de a avea lângă mine oameni dragi sufletului meu, cu dorinţa ca paşii pierduţi în urma mea să rămână, în amintirea Universului, ca oaze de lumină, de speranţă, de voinţă.
marți, 11 iunie 2013
Trenul vieţii
Am învăţat să muncesc pentru ceea ce îmi doresc, am învăţat să mă laud doar cu ceea ce am realizat singură, am învăţat că viaţa te supune unor încercări cărora trebuie să le faci faţă – altfel, rişti să cazi…şi să nu te mai ridici!
vineri, 7 iunie 2013
Prizonieră între gânduri cotradictorii
Sunt prizonieră între propriile gânduri.
Sunt prizonieră între vis şi realitate; între visul de a-mi planifica viaţa după bunul meu plac, ocupându-mă mai îndeaproape de ceea ce îmi place şi între realitatea care îmi spulberă visul.
De-a lungul timpului, a trebuit să renunţ la planurile deja conturate, la visele pentru care începusem să lupt, la oameni dragi mie, care s-au transformat din „prieteni” în „amici”, apoi în „necunoscuţi”.
Abonați-vă la:
Postări (Atom)
CELE MAI CITITE POSTARI:
-
Am crescut într-un colț de lume unde absența părinților era o constantă. Când eram mică, nu prea înțelegeam ce înseamnă "acasă". ... -
Dragul meu timp... Te rog, nu mai fugi de mine. Ia-mă de mână și hai să dansăm, în pași de vals. Privește-mă. Iubește-mă. Șoptește-mi, la... -
Povestea mea începe într-o zi de sâmbătă. Azi, nu merg la muncă. Este una din zilele mele libere. Zâmbesc și mulțumesc cerului pentru viața ...
De obicei alegi o masca "sociala" adica nu chiar fericire, ci multumire mai degraba…De fapt e o mostra de respect pentru ceilalti daca nu ii impovarezi cu tristetea ta. In mod sigur de-abia o cara pe a lor.
Apreciază
Ai dreptate, insa, cand suntem alaturi de persoanele ce ne sunt (foarte) apropiate, ar fi sanatos sa ne mai scoatem, din cand in cand, aceasta masca…:)
Apreciază