DE AICI POTI COMANDA CARTEA "FURTUNA DE EMOTII"

DE AICI POTI COMANDA CARTEA "FURTUNA DE EMOTII" - In curand! :)
Se afișează postările cu eticheta COPILARIE. Afișați toate postările
Se afișează postările cu eticheta COPILARIE. Afișați toate postările

vineri, 18 martie 2016

Atunci când desenele animate devin realitate...

Copilărie. Amintiri. Îmi amintesc, cu drag, am văzut Stuart Little 1. După ce am văzut filmul, mi-am dorit să îl adopt pe Stuart Little şi am primit un şoricel care semăna exact cu el. De atunci, eram nedespărţiţi; şi acum îl am.

Îmi amintesc cum, atunci când nu aveam cu cine mă juca pe afară, mă uitam la desene animate. Mai ales în vacanţa de vară. Îmi plăcea, în special, să mă uit la Franklin şi Prietenii, pe Minimax. Acesta este un desen care chiar mi-a marcat copilăria. Îmi plăcea modul în care era prezentată viaţa. Adoram căsuţele acele mici, natura ce înconjura micul orăşel; îmi plăcea cum copiii aşteptau, dimineaţa, autobuzul de şcoală. Îmi doream să trăiesc într-un asemenea oraş. Mă uitam la acele desene şi mă vedeam acolo, cu ei.

Sursa poza: Google Images

marți, 15 aprilie 2014

Îţi mai aminteşti…atunci când ne scriam?

 Deseori gândul îmi fuge înspre copilărie, atunci când îmi plăcea să scriu, fără a avea habar despre internet, mail, fără să scriu mesaje pe telefon, fără să ştiu că, în viitor, voi scrie foarte rar scrisori…

Îmi amintesc cu drag cum, prin clasele primare, probabil prin clasa a şasea sau a şaptea, exista un program în care elevii din România trimiteau scrisori elevilor din Franţa. Bineînţeles că scriam în franceză. Aveam atâtea emoţii atunci când scriam scrisoarea şi, ţin minte, mă străduiam să îi las destinatarului şi nişte desene colorate, alături de textul scris, cu mare drag. Îmi pare rău că nu mai găsesc acele scrisori, mi-ar fi plăcut să le păstrez într-un cufăr cu amintiri preţioase! Imediat ce trimiteam scrisoarea în Franţa, aşteptam, emoţionată, răspunsul. îl aşteptam…şi îl aşteptam…scrisorica mult aşteptată venea atunci când mă aşteptam mai puţin şi o primeam cu atâta căldură şi cu atâta drag, încât o citeam şi o reciteam de nenumărate ori!

Sursa poza: Google Images

Îmi amintesc, cu drag, cum, copilă fiind, atunci când prietena cu care mă jucam cel mai mult pleca la ţară, ne trimiteam, toată vara, scrisori. Îi scriam şi de abia aşteptam răspunsul ei, aşternut frumos pe hârtia împachetată cu mare grijă, hârtie ce îmbrăţişa şi ocrotea o floare de câmp minunată şi un fir verde şi frumos de iarbă, adunate de pe câmpii bogate şi vesele, de la ţară…

Mă gândesc, cu milă, la copiii ce nu au cunoscut emoţia ce te învăluie atunci când primeşti o scrisoare, atunci când aşterni rânduri născute din poveşti, cuvinte, trăiri, lacrimi, zâmbete, iubire, dorinţă…oare aceşti copii nu ar trebui să cunoască şi acest frumos dar ce ni-l putem face unii altora – scrisorile

Sursa poza: LivrezDragoste.ro

Am aflat, de curând, de proiectul Livrez dragoste, un proiect minunat, ce are ca slogan: „Emoţie pe hârtie, magie la destinaţie!„. 
Prin acest superb proiect se doreşte readucerea magiei şi a frumosului în viaţa fiecăruia dintre noi, prin livrarea gratuită a scrisorilor.
Dacă vrei să faci o surpriză pe cât de simplă, pe atât de plăcută, de magică şi de emoţionantă, trebuie doar să trimiţi, online, textul pentru scrisoarea ta (prin site-ul „Livrez dragoste), urmând ca, o mână de oameni minunaţi – voluntari la Livrez dragoste – să transcrie, cu stiloul, textul pe foaie de hârtie reciclabilă, să aleagă un cadou frumos pentru destinatar şi, în sfârşit, să livreze scrisoarea…”din partea unei persoane dragi„. C
el mai frumos şi cel mai spectaculos cadou nu este unul scump, ci este cadoul făurit din inimă, din iubire, din dăruire. Este cadoul care lasă o amintire de nepreţuit atât celui care l-a dăruit, cât şi celui care l-a primit!

Sursa poza: arhiva proprie

MULŢUMESC, Livrez dragoste, pentru frumosul proiect, pentru zâmbetele şi pentru amintirile de neuitat ce le lăsaţi în urma voastră…!

http://www.youtube.com/watch?v=Rz1HijxR0D8

Sursa poza: LivrezDragoste.ro

© Adelina Anca F.    

sâmbătă, 30 noiembrie 2013

Prima zăpadă

 Înainte de a citi textul, te invit să asculţi melodia cântată de Tatiana Stepa…o melodie ce îmi e foarte dragă…o melodie ce îmi acompaniază perfect sufletul. 

Tatiana Stepa a fost un artist desăvârşit.  A cântat, ca un înger, muzică folk, muzică ce îmi mângâie inima ori de câte ori am nevoie! 
Păcat că avem artişti excepţionali, care sunt promovaţi (sau mai promovaţi decât atunci când erau în viaţă) după ce nu mai sunt printre noi…


joi, 3 octombrie 2013

Valoarea unui bănuţ

 De mult timp, bunica îşi doreşte să îi ofere nepoatei o zi specială. Însă, ştiind că nu are destui bani pentru a-i dărui fetiţei daruri pe care şi le-ar fi putut dori, bunica nu a putut să facă acest pas. Abătută, ea se tot gândea că scumpa ei nepoţică nu a avut o copilărie uşoară, nu a plecat din satul natal niciodată şi nu ştie, ca alţi copii de vârsta ei, cum arată un oraş mai mare. 

luni, 16 septembrie 2013

Prieteni falşi – un fragement din viaţa mea

 Copiii mici nu au prea multă libertate. Ceea ce este, într-o oarecare măsură, un lucru bun! Consider însă că ar trebui să li se dea micuţilor libertatea de exprimare. Părinţii ar trebui să îşi asculte copiii atunci când aceştia spun că nu le place să se joace cu un anumit prieten – impus, bineînţeles, de părinţi. Ar trebui să lăsăm copiii să se joace cu alţi copii pe care îi simt aproape de sufletul lor, chiar dacă acei copii nu au acelaşi statut material, nu sunt români (poate că sunt ţigani, însă civilizaţi, educaţi), chiar dacă au fost nevoiţi să se maturizeze prea curând, chiar dacă părinţii lor nu au posibilitatea de a le oferi un cămin decent. Copiii ar trebui să aibă libertatea de a-şi alege prietenii, atâta timp cât aceştia nu fac nimic rău. Consider că fiecare copil alege cu inima, nu după statutul social; alege după bunătatea inimii şi după frumuseţea sufletului celuilalt, nu după educaţie şi bogăţie. Din păcate, mulţi părinţi îşi îndepărtează odraslele de copiii care fac parte din familii mai puţin norocoase şi îi obligă să se joace cu copii proveniţi din familii „bune”, înstărite. Cred cu tărie că aceasta este una din cele mai mai greşeli pe care părinţii o fac. 

Copiii au suflete curate, albe, înmiresmate, blânde şi miloase…până când sunt murdărite şi înrăite de către părinţi care aduc lângă ei oameni nepotriviţi făcând, fără voia lor, un mare rău propriilor copii!

Sursa poza: Google Images

De o asemenea copilărie am avut şi eu parte. Copilărie asemănătoare, cred, multor oameni. Am fost nevoită să mă „împrietenesc” cu copii care nu mi se potriveau, în primul rând, sufleteşte! Fiind obligată de părinţi, am avut o astfel de „prietenie”  cu o copilă provenită dintr-o familei înstărită, o copilă care credea că totul i se cuvine şi că toţi trebuie să îi îndeplinească ei dorinţele, o copilă care primea, de la părinţi, foarte mulţi bani pentru vârsta ei. O copilă care se grăbea să crească şi care îşi număra milioanele în faţa mea – crezând că mă voi simţi, poate, inferioară. Care, atunci când intra în camera mea, îmi spuneau „de ce părinţii tăi nu ţi-au umplut camera cu jucării? Eu am multe jucării în camera mea!” Care, atunci când se enerva pe mine, îmi dădeau câte o palmă, iar atunci când vroiam să plec de la ea, mă obiga să rămân. O copilă care îmi spunea că sunt o piază rea, că sunt urâtă şi proastă; care râdea de mine, pentru că nu ştiam limba engleză sau limba franceză. Însă eu nu fusesem plimbată, în fiecare an, în Anglia şi în Franţa. Atunci când nu mai suportam această „prietenie” forţată, le spuneam alor mei că nu vreau să mă mai văd cu această fată. Iar ai mei, întotdeauna, îmi spuneau că nici nu vor să audă că o vorbesc de rău, pentru că am ce învăţa de la ea – credeau ei. Vrând nevârnd, am continuat această „prietenie” ani de zile, ani care mi-au furat şi ultima fărâmă de încredere în mine! Mă simţeam urâtă, josnică, proastă şi călcată în picioare. Pentru că am fost un copil foarte timid, nu aveam curajul să protestez în faţa acestei „prietene”. Iar când îmi găseam curajul să o înfrunt, avea grijă să îmi amintească faptul că ea îmi este superioară!

Ani de zile, a trebuit să suport prietenii care mi-au făcut rău, care mi-au luat copilăria, care m-au adus până în punctul în care m-am simţit inferioară celorlalţi. 

Sursa poza: Google Images

În timp, cam de pe la 16 ani, am reuşit să îmi susţin, clar şi înverşunat, părerea despre această copilă, pe care ajunsesem să nu o mai suport şi cu care începusem să mă port urât – atât cât aveam, atunci, curajul! Când părinţii mei şi-au dat seama cine era, de fapt, acea copilă şi cât rău mi-a făcut, au spus doar că nu au ştiut, însă nu am auzit nici un „îmi pare rău” sau „iartă-mă, am greşit„. 

De atunci am început, încet dar sigur, să rup „prietenia” cu ea şi, chiar dacă suntem vecine de bloc, în prezent de abia îi mai spun un „bună”.
Mi-am câştigat, în timp, respectul faţă de mine însămi, iar destinul mi-a trimis în viaţă oameni care mi-au devenit prieteni de suflet – prieteni care m-au ajutat să mă redescopăr, să trec peste toate gândurile negative adunate din trecut şi să trec peste greutăţile ce mi-au răsărit în drumul vieţii.
Îmi doresc mult ca acest articol, scris din amintirea reală a copilăriei mele, să devină un semn de exclamare pentru toţi părinţii care aduc în viaţa copiilor lor oameni nepotriviţi.
Îmi doresc ca părinţii să înţeleagă că sufletul copiilor lor trebuie păstrat imaculat şi că nu trebuie pătat, cu răutăţi, încă de tânăr. Doar omul în cauză are voie să facă greşeli care îi vor păta sufletul. Nu trebuie să aibă nimeni altcineva drept de semnătură pe sufletul altui om!
Îmi doresc ca oamenii să înţeleagă că prieteniile adevărate nu ţin cont de statutul social, de bogăţie, de etnie, de frumuseţe, de studii! Prieteniile adevărate ţin cont doar de suflete: doar oamenii cu suflete asemănătoare pot deveni prieteni pe vecie!

© Adelina Anca F.

PS - Primul meu blog a fost: https://lifeandsoulofficialpage.blogspot.com/, insa dintr-o greseala l-am pierdut. A trebuit sa refac blogul de la zero, insa nu am vrut sa pierd comentariile. Astfel incat, las, mai jos, comentariile scrise, exact asa cum au fost (le-am copiat cu metoda copy - paste):

4 gânduri despre “Prieteni falşi – un fragement din viaţa mea

  1. Ciudat modul in care si pe cei pe care nu ii consideram prieteni ii denumim la fel ca pe cei mai apropiati.Prietenia este o chestiune care ar trebui sa denumeasca un anumit tip de relatie. Iar aceasta relatie este destul de rara.Pentru ca suntem atat de practici insa, denumim orice cunostinta involuntar "prieten", desi conceptul are o greutate cu mult mai mare.

    Apreciază

  2. Razvan, din pacate unii oameni asa fac…sau doar se prefac a fi prieteni cu cineva, pentru un viitor ajutor pe care il pot primi…observ ca prieteni se suflet se gasesc din ce in ce mai rar…pacat!

    Apreciază

joi, 25 iulie 2013

Copii de la ţară, copii de la oraş

 Fac parte din oamenii care şi-au petrecut copilăria la oraş. Mi-am trăit copilăria la Bucureşti, unde nu am avut privilegiul de a creşte atât de natural şi de frumos, precum copiii care au crescut la ţară. 

miercuri, 26 iunie 2013

Sclipiri de farmec

 An de an, în sufletul meu

Se zbat sclipiri de farmec
Sclipiri de nimeni înţelese
În lumea asta trecătoare.

Copil fiind, înţelegeam –
Plângeam, iubeam şi chiar zburam
Sclipiri de farmec emanam…
Trăiam!

Acum privesc în jurul meu,
Dar nu mai am speranţă
Încerc să zbor,
Dar nu mai pot!
S-au dus clipirile de farmec,
Sufletul de copil s-a dus!



Sursa: Poza imi apartine 
©Adelina Anca F.








© Adelina Anca F.


PS - Primul meu blog a fost: https://lifeandsoulofficialpage.blogspot.com/, insa dintr-o greseala l-am pierdut. A trebuit sa refac blogul de la zero, insa nu am vrut sa pierd comentariile. Astfel incat, las, mai jos, comentariile scrise, exact asa cum au fost (le-am copiat cu metoda copy - paste):


3 gânduri despre “Sclipiri de farmec

  1. Sufletul de copil e cel mai pur lucru care poate exista in noi si poate de asta il cautam cu atata ardoare cand simtim ca se indeparteaza de noi.Dar poate nu e pierdut, poate asteapta ca noi sa ii redescoperim frumusetea, bucuria, sa traim din nou. 🙂

    Apreciază

  2. Ai mare dreptate! Sufletul de copil cred ca vine si pleaca…vine, atunci cand simte ca suntem pregatiti sa il primi, ca avem momente de liniste, de bucurie, ca vrem sa ne redescoperim copialria. Si pleaca, atunci cand alegem sa ne intorcem in…"lumea adultilor" 🙂

    Apreciază

luni, 10 iunie 2013

Gânduri adunate din copilărie

 Care sunt cele mai frumoase amintiri pe care le ai din copilărie? Cât timp din viaţa ta acorzi acelor câteva amintiri frumoase, ludice, magice? Cât timp mai acorzi copilăriei? 

CELE MAI CITITE POSTARI: