Îmbrăţişare

         Ştii, îmi e dor! Dor de ceea ce atunci era normal. Îmi vreau prietenii aroape, din nou. Te vreau pe tine, dragul meu, alături. Vreau ca animalele iubite să mă aştepte, seara, acasă. Cu ochiişorii sclipitori. Cu fericire. Cu joacă. Cu iubire.

Îmi e dor de momente. De amintiri. De mângâieri.

Închid ochii. Mă îmbrăţişez. „Dacă nu eu, atunci cine îmi poate alina acest dor?”

Dorul de îmbrăţişare doare. Doare mai ales când ştii că eşti departe de cei dragi. Doare şi atât. Apoi trece. Sau...te păcăleşti doar că a trecut?!

Sursa: Poza imi apartine 
©Adelina Anca F.

Atunci când desenele animate devin realitate...

Copilărie. Amintiri. Îmi amintesc, cu drag, am văzut Stuart Little 1. După ce am văzut filmul, mi-am dorit să îl adopt pe Stuart Little şi am primit un şoricel care semăna exact cu el. De atunci, eram nedespărţiţi; şi acum îl am.

Îmi amintesc cum, atunci când nu aveam cu cine mă juca pe afară, mă uitam la desene animate. Mai ales în vacanţa de vară. Îmi plăcea, în special, să mă uit la Franklin şi Prietenii, pe Minimax. Acesta este un desen care chiar mi-a marcat copilăria. Îmi plăcea modul în care era prezentată viaţa. Adoram căsuţele acele mici, natura ce înconjura micul orăşel; îmi plăcea cum copiii aşteptau, dimineaţa, autobuzul de şcoală. Îmi doream să trăiesc într-un asemenea oraş. Mă uitam la acele desene şi mă vedeam acolo, cu ei.

Sursa poza: Google Images

Suflet de pisică

 De când sunt mică, am crescut cu pisici şi căţei în casă. Am iubit fiecare animal şi am fost învăţată că noi, oamenii, nu suntem mai presus decât animalele. Din contră, ele ştiu să iubească necondiţionat, ştiu să ierte iar şi iar, ştiu să mulţumească şi ştiu cum să ne aline sufletele. Ele ne rămân prietene şi ne sunt alături chiar şi atunci când ne este greu. 

Valoarea unei clipe

 Îmi plac clipele de singurătate. Acele clipe în care îmi dăruiesc timp nepreţuit. Acele clipe în care sunt doar eu cu mine, acele binecuvântate clipe în care îmi pot vorbi doar mie, mă pot certa,  sau pot fi mândră de mine.