Cartea "Furtună de Emoţii – Poveşti ce Ating Sufletul", este cartea mea de debut. Scriu cu drag, colecţionez gânduri adunate din viaţă şi le transform în texte pentru sufletul oamenilor. Îmi doresc să aduc, prin gândurile mele, povești cu tâlc. Iubire. Aripi de visare.
Dorul...este unul din cele mai frumoase cadouri pe care l-am primit, o dată cu viaţa. Este flacăra ce ne readuce puterea de a merge mai departe. Este lacrima ce ne spală greutăţile, mâna ce ne mângâie sufletul, aducându-ne aminte de oamenii sau de momentele ce ne lipsesc.
 |
| Sursa: Poza imi apartine ©Adelina Anca F. |
 |
| Sursa: Poza imi apartine ©Adelina Anca F. |
Furtună de emoţii...aşa a fost viaţa mea. Amintiri. Curcubeu în suflet. Furtună de emoţii. Zâmbete. Lacrimi. Atât ne lasă viaţa ce trece, pe lângă noi (sau...prin noi) ca o furtună: amintiri. Lacrimi zâmbitoare în ochi. Secetă în suflet.
 |
| Sursa: Poza imi apartine ©Adelina Anca F. |
Bine ai venit, 2016! Ştii de când te aşteptam? De când am ajuns aici, în Anglia. Te-am primit zâmbind. Râzând. Am ciocnit în cinstea ta, exact la ora 00:00. Recunosc, nu a fost cel mai reuşit Revelion; însă…sunt recunoscătoare pentru că a fost; şi a fost frumos.
 |
| Sursa: Poza imi apartine ©Adelina Anca F. |
Îmi place să fiu diferită. Să fac ceea ce îi face bine sufletului meu. Întotdeauna m-am ghidat după propriile reguli; am ascultat şoaptele duioase ale inimii. Am ştiut că ceea ce ea, inima, îmi spune, nu este greşit; iar drumul vieţii mele a fost presărat cu flori, cu zâmbete, cu iubire.
Azi, m-am hotărât să scriu pe blog…pentru că scrisul îmi rămâne cel mai bun remediu pentru momentele în care simt că am, în suflet, cuvinte pe care nu le pot rosti…dintr-un motiv sau altul…azi, m-am hotărât să îmi tatuez, pe suflet, ştampila fericirii. O ştampilă ce îmi va umple sufletul de bucurie, pansându-l cu amintiri frumoase.
 |
| Sursă poză: Colop.ro |
Acum mai bine de cinci ani, am avut o pisică pe care o iubeam foarte mult. O chema Tina şi…era, pentru mine, un suflet special! A trebuit să o dăm şi, de atunci, nu mai ştiu nimic de ea.
 |
| Sursă poză: arhivă proprie |
Ţin minte ca şi când ar fi fost ieri. Doar că s–a întâmplat acum aproape trei săptămâni. Era seara. Mă întorceam, fericită şi împlinită, de la serviciu. Deşi ceasul arăta ora 21:00, era destul de multă gălăgie – de, ca în oraş…
 |
| Sursă poză: Google Images |
Am învăţat, de-a lungul timpului, să mă bucur de fiecare moment al zilei. Am înţeles că fiecare dimineaţă este, de fapt, cel mai preţios dar pe care ni-l dă viaţa: încă o zi petrecută pe această planetă. Am învăţat că nimic nu este mai important decât timpul prezent. Pentru că prezent înseamnă viaţă!
 |
| Sursa: Poza imi apartine ©Adelina Anca F. |
Ştii, azi, sunt recunoscătoare. Nu...mint! În fiecare secundă sunt recunoscătoare pentru tot ceea ce îmi oferă viaţa...bun sau rău. Am învăţat, pe prorpia-mi piele, că a fi recunoscătoare este pură magie. Recunoştinţa este magnetul ce atrage minunile în viaţa ta.
 |
| Sursa: Poza imi apartine ©Adelina Anca F. |
Pe drumul vieţii mi-a fost dat să întâlnesc fel şi fel de oameni. Oameni ce au lăsat o amprentă luminoasă şi frumoasă în sufletul meu. Oameni ce, doar cu un zâmbet, au reuşit să îmi însenineze ziua. Oameni ce, doar cu un cuvânt, m-au ajutat să îmi înţeleg, mai bine, viaţa. Oameni ce, cu un simplu gest de bunătate, au reuşit să îmi mângâie inima.
 |
| Sursă poză: Google Images |
Am învăţat, pe proria-mi piele, că cel mai mare duşman al meu de-a lungul timpului, am fost chiar…EU!
Ştii, câteodată simt nevoia să privesc, cu atenţie, în sufletul meu. Să îl întreb ce mai face. De multe ori, atunci când privirile sapă din ce în ce mai mult, găsesc praf…mult, mult, mult praf! Găsesc urme de noroi. Cuvinte aruncate, peste tot. Cuvinte care, deşi nu ar fi trebuit să mai fie în sufletul meu, încă sunt. Vorbesc de acele cuvinte care, cândva, mi-au fost spuse şi m-au durut. Atât de mult încât am refuzat să cred că mai sunt acolo. Am trecut, pur şi simplu, mai departe, crezând că, în sufletul meu, se va face curăţenie…de la sine. Dar nu a fost aşa!
 |
| Sursă poză: google Images |
Azi nu am nimic de făcut. M-am trezit, am privit, nedumerită, soarele şi…am deschis calculatorul. Facebook. Cafeaua rece de ieri îmi era singura prietenă. Gânduri. În suflet, bate un vând rece. Nici un zâmbet. Stau, plictisită, şi mă plimb printre noutăţile de pe Facebook. La un moment dat, găsesc o postare ce pare a mă trezi la realitate.
 |
| Sursă poză: Google Images |
Sâmbătă, 14 martie 2015, am fost la un seminar despre feminitate, susţinut de Oana Stoianovici. A fost magic! A fost una din acele zile în care mi-am hrănit sufletul. În care m-am reconectat cu inima mea. În care am reuşit să comunic, într-un fel, cu propriul sufletul.
Ce îi lipseşte omului modern de azi? Fericirea! Liniştea interioară. Respectul de sine. Acum, mai mult ca orice, ne lipseşte acea mulţumire cu noi înşine. Ne lipseşte, de multe ori, imposibilitatea de a ne ierta. Imposibilitatea de a ne împăca noi…cu trecutul nostru. Cu sufletul nostru.
Tu câte ptomisiuni ţi-ai încălcat până acum?
Se spune că fiecare dintre noi are deschis, în sufletul oamenilor cunoscuţi, un cont afectiv…iar atunci când îşi încalcă o promisiune făcută unui om, retrage încredere din contul afectiv ce aparţine acelui om… |
| Sursă poză: Google Images |
Nu…nu primi, în viaţa ta, pe oricine! Atunci când treci printr-o perioadă grea, nu îţi lăsa porţile sufletului larg deschise, pentru că oricine îţi poate spune că va avea grijă să nu mai rupă ceva din sufletul tău, dar nu înseamnă că va şi face acest lucru. Închide porţile sufletului tău, dar priveşte, des, pe vizor…priveşte oamenii aşa cum sunt ei. Nu vei avea cum să ratezi omul potrivit! Atunci când îl găseşti, primeşte-l şi lasă-l să îţi vindece sufletul…
 |
| Sursă poză: Google Images |
ShoeBox este un proiect de care am aflat de abia anul acesta, deşi se desfăşoară de câţiva ani. Mi-a plăcut ideea foarte mult şi, pe ultima sută de metrii, am ales o cutie de pantofi de prin casă, am împachetat, atât cutia, cât şi capacul ei (separat) în hârtie pentru cadouri şi am pus, în cutie, tot ceea ce am considerat necesar pentru o fetiţă de aproximativ 10 ani. Mi-am dorit să aduc acelei fetiţă zâmbetul pe buze, de Crăciun. Chiar dacă (încă) nu o cunosc, am pregtit cadoul cu mult suflet, cu gânduri pozitive şi cu speranţa că va avea un viitor mai bun.
 |
| Sursă poză: http://www.ShoeBox.ro |
De ce scriu? Scrisul mă linişteşte. Atunci când simt că sufletul meu devine înfrigurat, supărat, abandonat, înlăcrimat, atunci…îmi găsesc alinarea printre cuvinte. Aştern cuvinte peste cuvinte, îmi las gândurile să danseze, pe ritmurile date de propriile-mi trăiri, şi, fără să mă gândesc prea mult la ceea ce vreau să exprim, încep, pur şi simplu, să scriu…şi scriu…simt cum energiile negative mă părăsesc, lăsând locul pozitivului. Simt cum, încet încet, încep să înţeleg mai bine ce se petrece cu mine; da…scriind, mă înţeleg mai bine! Văd, mai clar, situaţia, încep să mă cunosc mai bine, mă liniştesc şi, de multe ori, găsesc soluţia pentru problema în care sunt.
 |
| Sursa poza: Google Images |
