ShoeBox este un proiect de care am aflat de abia anul acesta, deşi se desfăşoară de câţiva ani. Mi-a plăcut ideea foarte mult şi, pe ultima sută de metrii, am ales o cutie de pantofi de prin casă, am împachetat, atât cutia, cât şi capacul ei (separat) în hârtie pentru cadouri şi am pus, în cutie, tot ceea ce am considerat necesar pentru o fetiţă de aproximativ 10 ani. Mi-am dorit să aduc acelei fetiţă zâmbetul pe buze, de Crăciun. Chiar dacă (încă) nu o cunosc, am pregtit cadoul cu mult suflet, cu gânduri pozitive şi cu speranţa că va avea un viitor mai bun.
I-am pregătit scumpei fetiţe dulciuri, jucării, câteva decoraţii pentru brad, lumânări parfumate. Am avut grijă să nu pun nimic ce se poate strica, sparge sau curge! Nu am pus borcane, sau fructe moi, ca banana, portocalele, etc. Nu am pus sticle cu lichide sau obiecte cu care se pote răni fetiţa. Deşi am pus câteva lumânări parfumate, am avut grijă să nu pun şi chibrituri sau brichete, pentru că, fiind copil şi, bineînţeles, fiind curioasă, se poate răni cu ele.
ShowBox înseamnă, în primul rând, oameni cu suflet. Oameni care nu participă doar de dragul de a participa. Oameni care nici nu se gândesc să dăruiască lucruri stricate, foarte purtate, urâte. Oameni care pregătesc, pentru copii, cadouri frumoase, noi sau păstrate foarte bine, jucării, rechizite şcolare, produse de igienă personală. Practic, poţi pune în cutia de pantofi tot ceea ce crezi că i-ar folosi copilului, în funcţie de sex (fată sau băiat) şi vârstă (de la 2 la 18 ani).
I-am lăsat, apoi, fetiţei, câteva gânduri pe această felicitare. Pentru a te inspira să scrii şi tu copilului căruia vrei să îi faci un astfel de cadou, o să las aici ceea ce am scris în felictare. Am ales să îi scriu aşa:
„Draga mea, Încă nu ne cunoaştem. Însă vreau să ştii că am pregătit, cu mare drag, acest cadou. Şi l-am pregătit pentru tine! Pe lângă tot ceea ce ai primit, să ştii că ai câştigat o prietenă căreia îi poţi vorbi, deschis, despre tot ce doreşti. Mi-ar plăcea enorm de mult să ne cunoaştem şi să te strâng în braţe! Să vorbim, să glumim şi să râdem.
Te rog să împarţi, din câd în când, jucăriile şi cu alţi copii. Sunt ale tale, însă joacă-te şi cu alţi copii.
Te îmbrăţişez cu drag, ADELA.„
Cadoul prin ShoeBox se poate trimite inclusiv azi. Aşadar, nu este târziu să aduci, unui copil, zâmbetul într-o cutie de pantofi! Te invit să intrii pe http://www.ShoeBox.ro şi să urmezi paşii de acolo, pentru a face un copil fericit de sărbători. În cazul în care nu reuşeşti să pregăteşti cadoul în timp util, îţi vând un pont: poţi pregăti cutia de pantofi şi o poţi dărui unui copil ce trăieşte pe stradă. Crede-mă, va avea acelaşi impact şi vei vedea câtă fericire poţi aduce cu un gest mic pentru tine, dar atât de mare pentru copilul pentru care pregăteşti cadoul.
Adelina Anca Fundatureanu
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu