DE AICI POTI COMANDA CARTEA "FURTUNA DE EMOTII"

DE AICI POTI COMANDA CARTEA "FURTUNA DE EMOTII" - In curand! :)

joi, 24 aprilie 2025

Cel mai frumos Paște petrecut alături de Felix - un pisoi nevinovat

 În casă nu mai este aceeași fericire. Singura mare bucurie este că Felix al meu trăiește. Sau, mai bine spus, se luptă ca să trăiască! El nu se mai joacă, nu mai aleargă, nu mai toarce ca înainte. Are aproape patru ani, însă și-a pierdut copilăria din ochi. Din gesturi. Boala l-a maturizat mult prea devreme. Înainte de Paște, în Săptămâna Mare, am aflat că are o tumoare mare chiar lângă stomac. Mai mult decât atât, acest bau-bau ce îl bântuie pe Felix, această tumoare nesuferită, este cancerigenă. Felix, un pisoi nevinovat, la nici patru anișori are cancer! Doamne, și cât de chinuit a fost, încă de mic!

Sursă: Poza imi aparține 
©Adelina Anca F.

Cu emoție, îți spun povestea lui. A fost găsit, în România, de către o asociație care ajută pisicile ce trăiesc pe stradă. Suflete care nu știu ce este iubirea, dar știu atât de bine ce este bătaia, batjocura și răutatea oamenilor. Suflete chinuite, dar care devin îngeri pentru oamenii ce le vor deveni acasă. Așa a fost Felix. Atunci când l-au găsit, era un pui de pisoiaș, avea doar câteva săptămâni de viață. O viață ce a început-o în chin, născându-se și stând afară, într-o curte infectă, cu niște oameni care nu iubeau animalele și care aveau "plăcerea" de a le chinui. Norocul lui a fost că, bătut fiind de cineva din acea familie, a fost găsit de această asociație și a ajuns de urgență la veterinar; dacă nu îl ducea nimeni, cât mai repede, la veterinar - murea. Pentru că a avut FIV - o boală asemănătoare cu SIDA la oameni. Acesta este un virus care atacă sistemul imunitar - atât la pisici, cât și la oameni. Cu multă iubire din partea asociației și cu ajutorul oamenilor care au donat pentru el, Felix s-a făcut bine și a fost dat spre adopție. Eu și soțul meu l-am adoptat și așa micuțul nostru curajos a ajuns în Anglia - acolo unde locuim. Înainte să ajungă, i-am pregătit camera lui Felix - pe care am umplut-o cu jucării, mâncare, apă, locuri de dormit și multă iubire. El s-a simțit ca acasă, încă de când a pus piciorul în prag! A început să se joace, să se alinte și să toarcă.


M-am tot gândit, de când îl am pe Felix, de ce generațiile dinaintea mea, sau cei de acum două sau mai multe generații nu respectau animalele? De multe ori, pisicile erau alungate și bătute, iar cățeii erau ținuți în lanțuri. De ce? De ce tratau animalele cu atâta cruzime, niște oameni care stăteau în natură? Niște oameni care trăiau la țară, sau la oraș? De ce majoritatea oamenilor din generațiile anterioare nu puteau respecta aceste suflete care, în opinia mea, sunt îngeri veniți pentru a ne alina viețile? Vezi tu, mie îmi plac unele tradiții din vechi timpuri. Și le urmez, chiar și acum. Însă detest ideile ce vin din acele vremuri și după care, unii oameni, încă își trăiesc viața. Cum de, încă, sunt oameni care tratează animalele ca pe niște bunuri? Care bat pisicile și câinii și care, încă, țin cățeii legați în lanțuri, în curte? Doamne, te rog, trezește-i! Hai să păstrăm, de la străbuni, doar învățăturile bune și să dăm uitării modurile în care ei se purtau cu animalele. Poate că ei, străbunii, nu aveau modele mai bune de urmat. Ei nu aveau atâta informație, cum noi avem în zilele noastre. Hai să fim noi oamenii ce eliberează animalele din acest blestem al generațiilor. Hai să fim noi generația ce duce, mai departe, tradițiile vechi - cele frumoase, cu sens, pline de înțelepciuneîn același timp, hai să fim și cei care renunță la mocul în care majoritatea oamenilor din generațiile trecute se purtau cu animalele. Și noi avem de învățat de la ei, dar și ei - cei care încă nu renunță la acest mod de comportament - au nevoie de îndrumarea noastră. Iubirea ar trebui să umple spațiul gol dintre generații - acea iubire pură ce ar trebui să ne-o purtăm unii altora - este puntea ce ne unește și, dacă am comunica și ne-am vindeca unii altora sufletele, atunci animalele nevinovate nu ar mai suferi din cauza unor oameni bolnavi!


Întorcânu-ne la povestea lui Felix, el a fost tare fericit cu noii lui părinți adoptivi - eu și soțul meu. Singura problemă ce a stat în calea fericirii lui, a fost prima noastră pisică, Dayse. Ea nu l-a suportat niciodată! Însă el a știut cum să o ocolească și cum să își trăiască noua lui viață, bucurându-se de orice lucru mărunt...

...Până când am aflat că are cancer. Și, Doamne, cum îi poți spune unui pisoiaș nevinovat de ce boală suferă? De ce trebuie să ia zilnic pastile, de ce vomită și de ce, în litiera lui, găsesc sânge? Cum îi poți explica, atunci când îl auzi plângând și când îi vezi ochii în lacrimi? Fiecare zi ce trece, este o victorie pentru el și pentru noi. Fiecare mediament pe care îl ia, zilnic, este o rugăciune și o speranța trimisă către ceruri: 

"- Te rog, Doamne, nu mi-l lua încă! Este prea mic! De abia își găsise fericirea, alături de noi!"
Sursă: Poza imi aparține 
©Adelina Anca F.

Soțul meu îi spune, zilnic, rugăciuni în timp ce îl mângâie. Eu, în timp ce îi dau medicamentele și mâncarea, mă rog să îi fie binecuvântare! Mă rog că bau-baul de lângă stomacelul lui să plece, să se sature de atâta iubire ce ajunge la Felix! Mă gândesc, iar, cum de oamenii în vârstă în curtea cărora el s-a născut, s-au purtat atât de urât cu el? De ce noi, cei din generația mai tânără, vedem animalele ca pe membrii ai familiei - ceea ce mulți dintre ei nu ar accepta niciodată? De ce este o prăpastie atât de adâncă între două generații? De ce, până la urmă, oamenii nu pot înțelege că animalele sunt și ele suflete?


Sursă: Poza imi aparține 
©Adelina Anca F.

Cum-necum, iată că Săptămână Mare a trecut, iar Felix s-a simțit cât se poate de bine pentru starea lui. A venit Sâmbăta Mare - prima zi din săptămână în care eu și soțul meu am fost liberi de la muncă. Am decis să stăm acasă, cu Felix. Am vopsit ouăle, după tradiția veche: am cules, din curte, cele mai frumoase frunze, le-am spălat și am sacrificat două dresuri, de culoarea pielii. După ce am spălat ouăle cu oțet, am umezit ușor fiecare frunză și am aranjat-o, așa cum sufletul mi-a șoptit, pe fiecare ou. Am învelit, apoi, ouăle în dres, le-am legat și le-am pus la fiert. Patru ouă le-am fiert în vin de casă. Patru ouă le-am fiert în apă cu turmeric; iar ultimele patru ouă le-am fiert împreună cu sfeclă roșie.

Sursă: Poza imi aparține 
©Adelina Anca F.

Sursă: Poza imi aparține 
©Adelina Anca F.

Apoi, am făcut pască și cozonac, după tradiția veche; dar cu o schimbare ce vine din generația mea, generația mai nouă - fără ouă și fără prea mult unt. Înainte să las aluatul la crescut, obișnuiesc să spun o rugăciune și să îl închin - iar tot ceea ce fac iese minunat, pentru că este făcut cu suflet și țin cont de învățămintele din bătrâni! Am tămâiat casa și bucățile pregătite și am fost la biserică, în Noaptea de Înviere. Am ținut, după datina veche, postul Paștelui și zilele de fasting. Am simțit, în momentele în care mă pregăteam pentru Paște, cum străbunii stăteau lângă mine și mă îndrumau. Am simțit iubirea lor, am primit învățămintele lor. De multe ori, i-am rugat să ridice blestemul ce a căzut pe animale, de atâta amar de timp. Acum, e altă generație. O generație ce înțelege chinul animalelor; oameni ce văd în sufletul acestor îngeri cu patru lăbuțe și le tratează ca pe membrii ai familiei.

Sursă: Poza imi aparține 
©Adelina Anca F.

Sursă: Poza imi aparține 
©Adelina Anca F.

Ziua de Paște am petrecut-o alături de Felix și de soțul meu. A fost una din cele mai frumoase zile. Pline de iubire, căldura, speranță și rugăciune. Bineînțeles că, de pe masa de sărbătoare, nu a lipsit vinul special, ce vindecă rănile sufletului, de la Beciul Domnesc Grand Reserve

Sursă poză: www.beciuldomnesc.ro

Și iată cum eu, soțul meu și Felix am stat, în jurul mesei, la un pahar de vin dulce, românesc. Ne-am gândit la momentele frumoase petrecute alături de pisoiul nostru nevinovat. Ne-am întrebat: de ce? De ce te-ai dus, zi de ieri? Mai dă-ne timp, prezentule! Nu te grăbi. Felix are nevoie de vindecare și de împăcare cu trecutul lui. Zi de ieri, cere-ți scuze! El este un suflețel mic, de ce îi faci așa ceva? De ce l-ai trimis pe bau-bau lângă stomacelul lui firav? Unde te grăbești, zi de azi? Nu știu...nu știu ce îmi va aduce următorul moment. Însă îmi doresc doar că Felix sa nu se chinuie. Să trăiască frumos, atât cât este posibil în situația lui. Îmi doresc să risipim graba cotidiană și să trăim, alături de Felix și de Dayse, în tihnă. Să oprim timpul atunci când el se simte cel mai bine. Și să îi mai dăm timp...timpului! Timp pentru a speria tumoarea micuțului Felix, aducând cât mai multă lumină și iubire în lumea lui. În lumea noastră. Bau-bau, e timpul să pleci! Pleacă înapoi la ziua de ieri! Ziua de azi: te rog, adu-ne pace. Înțelegere. Vindecare.

Sursă: Poza imi aparține 
©Adelina Anca F.

Sursă poză: www.beciuldomnesc.ro


  • Articol scris pentru Spring SuperBlog 2025
  • Adelina Anca Fundătureanu

Niciun comentariu:

CELE MAI CITITE POSTARI: