Ţin minte ca şi când ar fi fost ieri. Doar că s–a întâmplat acum aproape trei săptămâni. Era seara. Mă întorceam, fericită şi împlinită, de la serviciu. Deşi ceasul arăta ora 21:00, era destul de multă gălăgie – de, ca în oraş…
În ciuda gălăgiei, eu îmi vedeam de drumul meu, focusându-mă pe frumuseţea naturii. Dintr-o dată, ceva s-a întâmplat: mi-am dat seama că în sufletul meu era atâta linişte, încât nici măcar nu mai băgam de seamă gălăgia din jurul meu. Mergeam (ba nu, pluteam, pur şi simplu!); şi liniştea din sufletul meu parcă se răsfrângea, ca un scut, de jur împrejurul meu. În acele clipe, nimic nu mă mai putea speria sau supăra; sau deranja!
 |
| Sursă poză: Google Images |
