DE AICI POTI COMANDA CARTEA "FURTUNA DE EMOTII"

DE AICI POTI COMANDA CARTEA "FURTUNA DE EMOTII" - In curand! :)
Se afișează postările cu eticheta MAGIE. Afișați toate postările
Se afișează postările cu eticheta MAGIE. Afișați toate postările

joi, 23 iunie 2016

În această magică noapte vreau doar să mă răsfăţ

 Deşi mă simt obosită - ochii mi se lasă îngreunaţi şi, sub puterea nopţii, sufletu-mi joacă. Îmi joacă şi râde. Cântă şi descântă. Îl simt, îi zâmbesc şi şoptesc: "azi...azi sunt Sânzienele"...azi...azi magia se apropie, de sufletul meu, din ce în ce mai repede. 
 
 În această magică noapte vreau doar să mă răsfăţ. Să îmi prepar un ceai cald şi să stau la taclale cu sufletul meu. Vreau să dansăm, pe muzica ce mă înalţă până acolo, pe lună...

Sursa: Poza imi apartine 
©Adelina Anca F.
 

joi, 30 iulie 2015

În lumea asta, magia există. Trebuie doar să ai ochi ca să vezi.

 Ţin minte ca şi când ar fi fost ieri. Doar că sa întâmplat acum aproape trei săptămâni. Era seara. Mă întorceam, fericită şi împlinită, de la serviciu. Deşi ceasul arăta ora 21:00, era destul de multă gălăgie – de, ca în oraş…

 
În ciuda gălăgiei, eu îmi vedeam de drumul meu, focusându-mă pe frumuseţea naturii. Dintr-o dată, ceva s-a întâmplat: mi-am dat seama că în sufletul meu era atâta linişte, încât nici măcar nu mai băgam de seamă gălăgia din jurul meu. Mergeam (ba nu, pluteam, pur şi simplu!); şi liniştea din sufletul meu parcă se răsfrângea, ca un scut, de jur împrejurul meu. În acele clipe, nimic nu mă mai putea speria sau supăra; sau deranja! 

Sursă poză: Google Images

miercuri, 15 iulie 2015

Eu sunt bine. Tu cum eşti, suflete?

    Am învăţat, de-a lungul timpului, să mă bucur de fiecare moment al zilei. Am înţeles că fiecare dimineaţă este, de fapt, cel mai preţios dar pe care ni-l dă viaţa: încă o zi petrecută pe această planetă. Am învăţat că nimic nu este mai important decât timpul prezent. Pentru că prezent înseamnă viaţă!


Sursa: Poza imi apartine 
©Adelina Anca F.

marți, 15 aprilie 2014

Îţi mai aminteşti…atunci când ne scriam?

 Deseori gândul îmi fuge înspre copilărie, atunci când îmi plăcea să scriu, fără a avea habar despre internet, mail, fără să scriu mesaje pe telefon, fără să ştiu că, în viitor, voi scrie foarte rar scrisori…

Îmi amintesc cu drag cum, prin clasele primare, probabil prin clasa a şasea sau a şaptea, exista un program în care elevii din România trimiteau scrisori elevilor din Franţa. Bineînţeles că scriam în franceză. Aveam atâtea emoţii atunci când scriam scrisoarea şi, ţin minte, mă străduiam să îi las destinatarului şi nişte desene colorate, alături de textul scris, cu mare drag. Îmi pare rău că nu mai găsesc acele scrisori, mi-ar fi plăcut să le păstrez într-un cufăr cu amintiri preţioase! Imediat ce trimiteam scrisoarea în Franţa, aşteptam, emoţionată, răspunsul. îl aşteptam…şi îl aşteptam…scrisorica mult aşteptată venea atunci când mă aşteptam mai puţin şi o primeam cu atâta căldură şi cu atâta drag, încât o citeam şi o reciteam de nenumărate ori!

Sursa poza: Google Images

Îmi amintesc, cu drag, cum, copilă fiind, atunci când prietena cu care mă jucam cel mai mult pleca la ţară, ne trimiteam, toată vara, scrisori. Îi scriam şi de abia aşteptam răspunsul ei, aşternut frumos pe hârtia împachetată cu mare grijă, hârtie ce îmbrăţişa şi ocrotea o floare de câmp minunată şi un fir verde şi frumos de iarbă, adunate de pe câmpii bogate şi vesele, de la ţară…

Mă gândesc, cu milă, la copiii ce nu au cunoscut emoţia ce te învăluie atunci când primeşti o scrisoare, atunci când aşterni rânduri născute din poveşti, cuvinte, trăiri, lacrimi, zâmbete, iubire, dorinţă…oare aceşti copii nu ar trebui să cunoască şi acest frumos dar ce ni-l putem face unii altora – scrisorile

Sursa poza: LivrezDragoste.ro

Am aflat, de curând, de proiectul Livrez dragoste, un proiect minunat, ce are ca slogan: „Emoţie pe hârtie, magie la destinaţie!„. 
Prin acest superb proiect se doreşte readucerea magiei şi a frumosului în viaţa fiecăruia dintre noi, prin livrarea gratuită a scrisorilor.
Dacă vrei să faci o surpriză pe cât de simplă, pe atât de plăcută, de magică şi de emoţionantă, trebuie doar să trimiţi, online, textul pentru scrisoarea ta (prin site-ul „Livrez dragoste), urmând ca, o mână de oameni minunaţi – voluntari la Livrez dragoste – să transcrie, cu stiloul, textul pe foaie de hârtie reciclabilă, să aleagă un cadou frumos pentru destinatar şi, în sfârşit, să livreze scrisoarea…”din partea unei persoane dragi„. C
el mai frumos şi cel mai spectaculos cadou nu este unul scump, ci este cadoul făurit din inimă, din iubire, din dăruire. Este cadoul care lasă o amintire de nepreţuit atât celui care l-a dăruit, cât şi celui care l-a primit!

Sursa poza: arhiva proprie

MULŢUMESC, Livrez dragoste, pentru frumosul proiect, pentru zâmbetele şi pentru amintirile de neuitat ce le lăsaţi în urma voastră…!

http://www.youtube.com/watch?v=Rz1HijxR0D8

Sursa poza: LivrezDragoste.ro

© Adelina Anca F.    

joi, 20 martie 2014

Magia cărţilor

 Încă de mică, m-au atras cărţile. Am găsit, în cărţi, prieteni loiali, prieteni ce nu mă părăseau niciodată, aveau răbdare cu mine, mă primeau în lumea lor şi îmi dădeau lecţii de viaţă ce mi-au fost de mare folos. 

Copilă fiind, credeam că fiecare carte este magică…eram convinsă că orice carte pe care o citeam, mă învăluia cu magia ei…de multe ori, atunci când eram absorbită de povestea cărţii, în timp ce citeam, în faţa ochilor mi se derula un film…vedeam chiar filmul cărţii! Însă, imediat ce „filmul” dispărea, îmi dădeam seama că ceea ce am citit…am şi uitat; şi, cu toate că tot ceea ce citeam se transforma, la nivel mental, în imagini, după ce mă „trezeam” din această minunată contopire cu cartea „magică”, îmi dădeam seama că trebuie să recitesc. Acest lucru mi s-a părut, atunci, de necrezut, mi s-a părut…magic
Atunci când citeam, îmi plăcea să îmi pregătesc un loc special, „locul meu magic pentru citit„, aşa cum îl numeam în anii copilăriei. Adoram să citesc în astfel de locuri, mai ales atunci când ploua…
Privind în urmă, îmi dau seama că lectura a contribuit enorm atât la dezvoltarea mea ca om integru, cât şi la dezvoltarea spirituală. Lectura mi-a dăruit, încă din copilărie, ceea ce nimic altceva nu ar fi putut să îmi dăruiască: citind, mi-am dezvoltat atât imaginaţia şi răbdarea, cât şi vocabularul şi abilitatea de a vorbi şi de a scrie corect în limba natală (spun „abilitate” pentru că, deseori, observ oameni care nu stăpânesc gramatica limbii române). Citind, mi-am descoperit şi mi-am dezvoltat pasiunea de a scrie şi de a-mi depăşi limitele.

Sursă poză: http://www.all.ro


miercuri, 4 septembrie 2013

Magia nopţii

 Noaptea…magica noapte! Întotdeauna, am găsit in noapte un prieten. Un prieten ce mi-a fost alături în clipele grele, ce mi-a mângâiat lacrimile, ce mi-a înseninat şi mi-a uşurat sufletul.  Se spune că noaptea este un sfetnic bun…deseori, am zile în care îmi aştept, cu nerăbdare, acest drag prieten şi sfetnic. Deseori, urmăresc fascinată cum soarele apune, lăsând în urma-i cortina ridicată, pentru grandiosul spectacol: noaptea!

Sursa: Poza imi apartine 
©Adelina Anca F.

luni, 19 august 2013

Îndrăgostiţi sub clar de lună

 ACTUL I

(Plouă. O ploaie caldă, de vară. Plouă, dar Soarele străluceşte din ce în ce mai puternic.)
SCENA I
SOARELE şi NORII
SOARELE (aruncandu-şi cu măiestrie razele spre Norii cenuşii ce îl acoperă): Oare voi nu vedeţi cât de abătuţi sunt oamenii, florile, copacii şi animalele când plouă atât de mult?
NORII (deranjaţi de razele Soarelui): Oamenii sunt abătuţi şi dacă ploaia nu îşi face apariţia câteva zile. Oamenii sunt întotdeauna nemulţumiţi!
SOARELE: Vă rog, lăsaţi-mă să încălzesc şi să usuc Pământul, măcar de dragul florilor ce suferă de atâta amar de timp. Plouă de mai bine de trei zile!
NORII: Oamenii au greşit, mereu au greşit faţă de natură. Acum, este atâta ură şi atâta răutate, încât Cerul nu mai poate face faţă: ca orice vietate, nu poate decât să plângă…iar lacrimile Cerului sunt picăturile de plaoie!
SOARELE: Nu mai e mult timp până la apus. Vă promit că voi face tot posibilul pentru a readuce speranţa în rândul oamenilor. Vă rog să mă lăsaţi singur cât mai am timp…sunteţi obosiţi, trebuie să vă odihniţi. Fără să vreţi, puteţi face mult rău…
NORII (obosiţi): Prea bine! Vom pleca. Suntem obosiţi şi nu vrem să facem rău nimănui…vrem doar ca oamenii să înţeleagă importanţa naturii în lumea lor!

Sursa poza: Google Images

SCENA II
SOARELE şi CURCUBEUL
SOARELE (cu ultimele forţe, încearcă să încălzească Pământul şi să readucă o văpaie de speranţă în sufletul oamenilor): trebuie, trebuie să mă lupt pentru a readuce zâmbetul Pământului. Norii au dreptate, însă speranţa moare ultima. Unicul meu vis este să am grija ca Pământul să fie fericit şi ca oamenii să revină la gânduri de bucurie şi bunătate, respactându-se unii pe alţii.
CURCUBEUL (îşi face timid apariţia lângă maiestuosul Soare): …
SOARELE (privind fericit spre curcubeu, râzând): bine ai venit, dragul meu! Nu îţi fie teamă! Nu mai plouă, aşadar Cerul nu mai este supărat. Tu eşti zâmbetul Cerului şi al Pământului, tu aduci fericire şi speranţă oamenilor. Iată, dragul meu…priveşte pretutindeni: lumea s-a oprit parcă pentru a te privi. Nu îţi fie teamă! Acum, că glasul ploii s-a limpezit, poti zâmbi Pământului!
CURCBEUL (strălucind din ce în ce mai mult, parcă mângâind Pământul): bine te-am regăsit! Ai dreptate, Cerul pare a se fi înveselit. Lumea pare a se fi schimbat pentru o clipă – sau pentru eternitate? Ce frumos ar fi ca aceste clipe să se integreze în imensitatea timpului!
SOARELE: dragul meu, am reuşit să readuc speranţa şi bucuria pretutindeni. Acum este timpul să mă retrag, pentru a-mi reface puterile.

Sursa poza: Google Images

ACTUL II
(Soarele dispare în orizontul necuprins, lăsând în urmă cortina ridicată pentru spectacolul nopţii…)
SCENA I
CERUL şi LUNA
CERUL (singur, aşteaptă şi se gândeşte…): se spune că speranţa moare ultima. EU ar trebui să fiu mândru, să conduc, să pedepsesc! Oamenii au întrecut orice limită de mult timp. Ştiu că nu le-am dat o lecţie pe măsura greşelilor făcute şi ştiu că fericirea şi bunătatea lor nu va dura mult timp. Aşa e firea lor…întotdeauna nemulţumiţi. Pământul însă nu are nici o vină…pe el trebuie sa îl protejez. Dar cum? Cum…? Nu am cum să pedepsesc oamenii şi să protejez pământul în acelaşi timp!
LUNA (mirată, se uită în jur şi îi vorbeşte Cerului): ce s-a întâmplat, Mărite Împărat? Cu ce te-au supărat oamenii atât de mult?
CERUL: tu, care eşti Regina Nopţii, vezi doar partea acceptabilă, uneori frumoasă a lumii. Noaptea oamenii se odihnesc, se roagă, se căiesc pentru relele de peste zi. Noaptea aduce sclipiri de farmec şi de magie peste sufletele lor. Acum, îndrăgostiţii se iubesc mai mult ca oricând, iar ceilalţi sunt cuprinşi de oarecare teamă…teamă de necunoscut! Ziua însă…ziua nu le mai e teamă de nimic! Atunci, pentru ei, orice este posibil. Atunci uită că trenul vieţii îi va duce, candva, pe ultimul drum.
LUNA (din ce în ce mai mirată): dar este atât de frumos noaptea…am auzit atâtea legende despre „mirajul nopţii”, dar nu ştiam că sunt adevărate. Am auzit că noaptea lumea este învelită cu un veşmânt miraculos, croit din sclipiri de farmec şi scântei de magie, ce are puterea de a face lumea mai frumoasă, mai bună şi mai credincioasă. Se pare că este adevărat… 
CERUL: tot ce ai auzit este adevărat. Orice legendă are o fărâmă de adevăr.
LUNA (gânditoare): noaptea aceasta va fi specială…Cerule, vreau ca această noapte să fie deosebită, lăsând frumuseţile şi tainele Pământului descoperite ochilor şi sufletului oamenilor. Vreau ca măcar un om să îşi deschidă sufletul şi să primească Binecuvântarea Nopţii pentru întreaga viaţă. Vreau ca acest om (sau aceşti oameni) să schimbe şi pe alţii…noaptea este un sfetnic bun!

Sursa poza: Google Images


SCENA II
LUNA, STELELE EA ş EL (EA şi EL într-un oarecare parc; EL stând pe o bancă, EA stând pe o bancă apropiată)
LUNA (către Stele): în această noapte vreau să străluciţi cât de puternic puteţi! Vreau să priviţi Pământul şi oamenii cu înţelepciune, bunătate, voie buna şi speranţă. Stelelor, vreau ca în această noapte, oamenii să simtă magia ce îi învăluie o dată cu apusul Soarelui.
EA (stă pe bancă, priveşte îngândurată spre cer şi vorbeşte, sperând parcă să fie auzită de cineva): cât de frumos strălucesc stelele în această noapte! Iar luna…luna este…este…mirifică! (oftează) Doamne, totul pare magic, ireal. Stelele şi luna par atât de aproape…(priveşte mirată luna)…iar luna parcă ar vrea să îmi spună ceva! (oftează) mi se pare. Totul este ireal…totul! Ireal şi totuşi atât de fermecător…
EL (stă pe bancă, priveşte luna): cât de maiestoasă pare luna în această noapte! Şi cât de aprape de sufletul meu! (priveşte atent cerul) Este un cer senin, ca pentru doi îndrăgostiţi. Un sentiment neînchipuit pluteşte în aer…(i se face frig)…pare ireal, inimaginabil. Vântul pare să readucă în sufletul meu fiorul iubirii, iar luna şi stelele parcă ar vrea să îmi spună ceva. Parcă…
EA (este visătoare, vorbeşte mai tare, priveşte spre cer): lumea toată pare a fi acoperită cu un voal făurit din fiori, iubiri şi stele. Păcat…păcat că nu am cu cine împărtăsăşi minunile ce mi se oferă în această noapte. (devine melancolică, plânge) Nu am cu cine împărţi fericirea sau tristeţea…nu am pe umerii cui să plâng şi nu am cu cine să râd…nu am cui să îi greşesc şi nu am pe cine să iert…nu am cui să îi spun un cuvânt şi nu am pe cine să ascult….nu am pe cine să îngrijesc şi nu are cine mă îngriji. (plânge, priveşte cerul şi rămâne gânditoare, încordată, dezamăgită.)
EL (aude că plânge cineva, o aude pe EA): …parcă plânge cineva…oare mi se pare? (se îndreaptă spre EA şi rămâne înmărmurit) Domane…oare în faţa mea s-a ivit un înger? Dacă este un înger, oare de ce plânge? Poate este o zeiţă tristă, dezamăgită? Cât imi doresc să merg lângă EA…dar dacă se va speria? Dacă va pleca şi nu o voi mai vedea niciodată? Dacă…?
EA: (se uită în jur, apoi priveşte spre cer…lăcrimează)
EL (caută un trandafir roşu şi se îndreaptă spre EA): Domnişoară, îmi cer scuze…(se bâlbâie)…am…eu…observ…îmi cer scuze! (zâmbeşte, oftează) Domniţă, (îi oferă trandafirul) vă pot ajuta cu ceva? Vă simiţiţi bine?
EA (se sperie): credeam că sunt singură! Oh, aţi auzit tot ce am spus? (priveşte trandafirul) Vă mulţumesc pentru acest gest…magnific trandafirul! (îl priveşte pe EL) Totul este atât de frumos, şi…am început să visez şi să vorbesc cu…Luna, cu Stelele, cu Florile.
EL: îmi permiteţi să stau lângă dumneavoastră?
EA (îşi şterge lacrimile): vă rog, vă rog să luaţi loc!
EL: mulţumesc, doamana mea (îi admiră frumuseţea ochilor negrii)! Se spune că ochii sunt oglinda sufletului…dacă este aşa, dumneavoastră aveţi un suflet frumos, fascinant, plin de iubire, înţelepciune şi bunătate.
EA: (zâmbeşte) Vă mulţumesc, domnul meu! (îi priveşte chipul, apoi priveşte spre cer) Este atât de frumoasă natura în această noapte…stelele şi luna ar vrea parcă să readucă bunătatea şi fericirea printre oameni. Îmi pare că luna este atât de aproape de oameni în această noapte…atât de aproape de sufletul meu…
EL: v-am auzit vorbind, însă credeam că doar mi s-a părut. Aceleaşi gânduri le am şi eu…ceea ce gândeam, auzeam aievea; dar totul parea să fie doar în imaginaţia mea. Domna mea, acum ştiu că pe acest pământ mai există cineva care îmi împărtăşeşte gândurile, senimentele. Oare este adevărat? Acum trăiesc realitatea sau acesta este farmecul nopţii?
EA: totul se întâmplă aievea. Uitaţi (îi ia mâna între gingaşele-i palme şi o încălzeşte), pare să vă fie frig; aveţi mâna rece (îl priveşte cu atâta iubire…”Doamne, oare m-am îndrăgostit? Este imporibil! De abia l-am cunoscut!” – îşi spune în gând…îi zâmbeşte cu un surâs angelic, blând, omenos)
EL (imediat ce EA îl atinge, se cutremură): „Să fie oare, o făptură omenească? O dată cu atingerea suavă şi binefăcătoare a palmelor ei, un fior m-a trecut, cutremurându-mi sufletul. Oare mă îndrăgostesc?” – îşi spune în gând. (O priveşte, îi zâmbeşte). Doamna mea, sunteţi o făptură minunată. Aţi reuşit să îmi încălziţi inima şi sufletul, nu doar mâinile.
EA (zâmbeşte, roşeşte) „Ce bine că este întuneric şi nu poate vedea cum obrajii mi s-au aprins de drag…de dor…de iubire…de nelinişte!” – îşi spune, în gând.
EL (de abia găsindu-şi cuvintele): Aţi dori…mă gândeam…of, îmi cer scuze pentru stângăcia mea! Doamna mea, aţi dori să facem o plimbare acum, când Luna şi Stelele ne ocrotesc?
EA (ridicându-se): Aş fi onorată să mă plimb la brarţul dumneavoastră!
Cei doi îndrăgostiţi, EA şi EL, merg agale, unul lângă altul, suflet lângă suflet, inimă lângă inimă, simţind cum iubirea lor este binecuvântată şi ocrotită de fermecătoarea Lună si de minunatele Stele…

Acum, Stelele şi Luna zâmbesc, văzând cum dorinţa lor sa îndeplinit: EA şi EL, ocrotiţi de fermecătoarele muze ale cerului nopţii, au simţit magia ce îi înconjoară o dată ce Soarele se retrage, pentru a se odihni în tihnă. 
Acum, cei doi au primit binecuvântarea nopţii, devenind sufletele ce luminează lumea cu dragostea lor, de îndată ce Luna reapare pe altarul Cerului…

© Adelina Anca F.


PS - Primul meu blog a fost: https://lifeandsoulofficialpage.blogspot.com/, insa dintr-o greseala l-am pierdut. A trebuit sa refac blogul de la zero, insa nu am vrut sa pierd comentariile. Astfel incat, las, mai jos, comentariile scrise, exact asa cum au fost (le-am copiat cu metoda copy - paste):

4 gânduri despre “Îndrăgostiţi sub clar de lună

  1. :)) Din pacate, nici la mine nu se vad stelele si luna…pacat, uneori imi doresc atat de mult sa mai ajung si pe la tara, macar 2 3 saptamani pe an…sa vad cerul clar, limpede…si sa visez impreuna cu luna si cu stelele.

    Apreciază


CELE MAI CITITE POSTARI: