Magie pe Strada Ficţiunii

 De când sunt mică, îmi place să citesc. Îmi aduc aminte că, prin clasa a opta, îmi făcusem, în camera mea, un loc special amenajat pentru citit. Adoram să mă ghemuiesc acolo, sub fereastră, mai ales când ploua. Aveam, pe jos, peste covor, o pătură grosă şi moale. Caloriferul mă încălzea, ploaia îmi cânta cea mai frumoasă muzică, iar cartea ce o citeam, parcă fără să îmi mai pese de nimic altceva, mă conducea într-o altă lume…o lume a ficţiunii. Atunci, ţin minte, îmi plăcea să citesc alături de o cană de ceai fierbinte. Sau alături de o cană cu lapte, cacao şi scorţişoară. Sau ciocolată caldă. Acum, am aceleaşi preferinţe, doar că, atunci când cafeaua îşi face apariţia în acest trio perfect – carte, ploaie, căldură – totul devine magie! 

Da, cărţile nu sunt altceva decât magie. Magie în cuvinte. În mirosul inconfundabil al cărţilor vechi sau al cărţilor nou deschise. În povestea în care mă afund din ce în ce mai mult, pe măsură ce citesc. Magie este faptul că, atunci când citesc, simt cum intru într-o altă lume…în lumea cărţii. În povestea ei. În mintea personajelor. În sentimentele lor. Trăiesc, alături de ei. Le trăiesc lacrimile sau zâmbetele, înfrângerile sau reuşitele, durerile sau fericire. Trăiesc în timp ce citesc. Citesc şi trăiesc!

„– Ce amintiri frumoase!” – îmi spun în timp ce beau o cafea cu scorţişoară şi fumez o narghilea, în intimitatea casei mele…”- Azi…este o zi specială. Nu ştiu de ce, însă este ceva în aer. Ceva…” – îmi mai spun şi mă uit în jur, în timp ce fumul de la narghilea parcă desenează o carte deschisă…

Magia cărţilor

 Încă de mică, m-au atras cărţile. Am găsit, în cărţi, prieteni loiali, prieteni ce nu mă părăseau niciodată, aveau răbdare cu mine, mă primeau în lumea lor şi îmi dădeau lecţii de viaţă ce mi-au fost de mare folos. 

Copilă fiind, credeam că fiecare carte este magică…eram convinsă că orice carte pe care o citeam, mă învăluia cu magia ei…de multe ori, atunci când eram absorbită de povestea cărţii, în timp ce citeam, în faţa ochilor mi se derula un film…vedeam chiar filmul cărţii! Însă, imediat ce „filmul” dispărea, îmi dădeam seama că ceea ce am citit…am şi uitat; şi, cu toate că tot ceea ce citeam se transforma, la nivel mental, în imagini, după ce mă „trezeam” din această minunată contopire cu cartea „magică”, îmi dădeam seama că trebuie să recitesc. Acest lucru mi s-a părut, atunci, de necrezut, mi s-a părut…magic! 

Atunci când citeam, îmi plăcea să îmi pregătesc un loc special, „locul meu magic pentru citit„, aşa cum îl numeam în anii copilăriei. Adoram să citesc în astfel de locuri, mai ales atunci când ploua…

Privind în urmă, îmi dau seama că lectura a contribuit enorm atât la dezvoltarea mea ca om integru, cât şi la dezvoltarea spirituală. Lectura mi-a dăruit, încă din copilărie, ceea ce nimic altceva nu ar fi putut să îmi dăruiască: citind, mi-am dezvoltat atât imaginaţia şi răbdarea, cât şi vocabularul şi abilitatea de a vorbi şi de a scrie corect în limba natală (spun „abilitate” pentru că, deseori, observ oameni care nu stăpânesc gramatica limbii române). Citind, mi-am descoperit şi mi-am dezvoltat pasiunea de a scrie şi de a-mi depăşi limitele.

Sursă poză: http://www.all.ro