Magie pe Strada Ficţiunii

 De când sunt mică, îmi place să citesc. Îmi aduc aminte că, prin clasa a opta, îmi făcusem, în camera mea, un loc special amenajat pentru citit. Adoram să mă ghemuiesc acolo, sub fereastră, mai ales când ploua. Aveam, pe jos, peste covor, o pătură grosă şi moale. Caloriferul mă încălzea, ploaia îmi cânta cea mai frumoasă muzică, iar cartea ce o citeam, parcă fără să îmi mai pese de nimic altceva, mă conducea într-o altă lume…o lume a ficţiunii. Atunci, ţin minte, îmi plăcea să citesc alături de o cană de ceai fierbinte. Sau alături de o cană cu lapte, cacao şi scorţişoară. Sau ciocolată caldă. Acum, am aceleaşi preferinţe, doar că, atunci când cafeaua îşi face apariţia în acest trio perfect – carte, ploaie, căldură – totul devine magie! 

Da, cărţile nu sunt altceva decât magie. Magie în cuvinte. În mirosul inconfundabil al cărţilor vechi sau al cărţilor nou deschise. În povestea în care mă afund din ce în ce mai mult, pe măsură ce citesc. Magie este faptul că, atunci când citesc, simt cum intru într-o altă lume…în lumea cărţii. În povestea ei. În mintea personajelor. În sentimentele lor. Trăiesc, alături de ei. Le trăiesc lacrimile sau zâmbetele, înfrângerile sau reuşitele, durerile sau fericire. Trăiesc în timp ce citesc. Citesc şi trăiesc!

„– Ce amintiri frumoase!” – îmi spun în timp ce beau o cafea cu scorţişoară şi fumez o narghilea, în intimitatea casei mele…”- Azi…este o zi specială. Nu ştiu de ce, însă este ceva în aer. Ceva…” – îmi mai spun şi mă uit în jur, în timp ce fumul de la narghilea parcă desenează o carte deschisă…

Team (drinking) building de poveste

 Noapte. 23:00, joi…Eu nu am somn. Dar am atâtea emoţii…! Privesc, de la ferastră, cerul. Luna îmi zâmbeşte, drăgăstoasă, trimiţându-mi o stea căzătoare…”ce stea frumoasă! Şi cât sunt de norocoasă pentru că a căzut chiar acum…îmi voi pune o dorinţă…o dorinţă ce, mâine, sper că va deveni realitate” – îmi spun, în gând…

Testul arborelui si sendvişurile

 Pentru mine, studenţia a fost cea mai frumoasă perioadă! Am întâlnit oameni minunaţi, atât profesori, cât şi colegi…am legat prietenii de durată, am învăţat că nimic, în viaţă, nu este întâmplător şi am avut ocazia să mă înfrupt, din plin, din viaţa de student. Mă gândesc, cu drag, că mi-am dorit să dau la Facultatea de Psihologie, însă am ale contabilitatea. Privind în urmă, nu îmi pare rău. Nu aş fi întâlnit oamenii minunaţi ce, acum, îmi sunt prieteni. Nu aş fi avut parte de ajutorul şi de suportul moral pe care aceşti ărieteni mi l-au oferit atunci când mi-a fost cel mai greu. Nu aş fi avut parte de sfaturile preţioase primite de la ei, foştii colegi de la contabilitate şi actualii prieteni, dacă aş fi ales psihologia.

Suflet de pisică

 De când sunt mică, am crescut cu pisici şi căţei în casă. Am iubit fiecare animal şi am fost învăţată că noi, oamenii, nu suntem mai presus decât animalele. Din contră, ele ştiu să iubească necondiţionat, ştiu să ierte iar şi iar, ştiu să mulţumească şi ştiu cum să ne aline sufletele. Ele ne rămân prietene şi ne sunt alături chiar şi atunci când ne este greu. 

Vis de adolescentă versus realitate

 A fost un timp în care visam, ca orice adolescentă, să întâlnesc cavalerul pe cal alb…îmi doream să întâlnesc un bărbat care să simt că mă completează perfect. Un bărbat care să îmi vorbească frumos, care să mă răsfeţe cu vorbe drăgăstoase, întărite de fapte care să le dovedească veridicitatea. Un bărbat care să mă înţeleagă doar din priviri, care să mă îndrume atunci când mă simt pierdută, care să îmi redea încrederea în mine ori de câte ori ea mă părăseşte şi care să nu mă lase atunci când îmi este mai greu.

Emoţie de…SuperBlog

 Emoţie. Toamnă. Cuvinte. Texte. Gânduri aşternute printre rândurile blogului. Cuvinte…sentimente…trăiri…viaţă…suflet…SuperBlog! După ce, în Spring SuperBlog 2014, am terminat pe locul 10, îmi strâng speranţele, hotărârea, perseverenţa, optimismul şi, pe drumul către SuperBlog 2014, încerc să îmi pregătesc tot ce am mai frumos pentru viitoarele articole. 

Sursa poza: Google Images