De când sunt mică, îmi place să citesc. Îmi aduc aminte că, prin clasa a opta, îmi făcusem, în camera mea, un loc special amenajat pentru citit. Adoram să mă ghemuiesc acolo, sub fereastră, mai ales când ploua. Aveam, pe jos, peste covor, o pătură grosă şi moale. Caloriferul mă încălzea, ploaia îmi cânta cea mai frumoasă muzică, iar cartea ce o citeam, parcă fără să îmi mai pese de nimic altceva, mă conducea într-o altă lume…o lume a ficţiunii. Atunci, ţin minte, îmi plăcea să citesc alături de o cană de ceai fierbinte. Sau alături de o cană cu lapte, cacao şi scorţişoară. Sau ciocolată caldă. Acum, am aceleaşi preferinţe, doar că, atunci când cafeaua îşi face apariţia în acest trio perfect – carte, ploaie, căldură – totul devine magie!
Da, cărţile nu sunt altceva decât magie. Magie în cuvinte. În mirosul inconfundabil al cărţilor vechi sau al cărţilor nou deschise. În povestea în care mă afund din ce în ce mai mult, pe măsură ce citesc. Magie este faptul că, atunci când citesc, simt cum intru într-o altă lume…în lumea cărţii. În povestea ei. În mintea personajelor. În sentimentele lor. Trăiesc, alături de ei. Le trăiesc lacrimile sau zâmbetele, înfrângerile sau reuşitele, durerile sau fericire. Trăiesc în timp ce citesc. Citesc şi trăiesc!
„– Ce amintiri frumoase!” – îmi spun în timp ce beau o cafea cu scorţişoară şi fumez o narghilea, în intimitatea casei mele…”- Azi…este o zi specială. Nu ştiu de ce, însă este ceva în aer. Ceva…” – îmi mai spun şi mă uit în jur, în timp ce fumul de la narghilea parcă desenează o carte deschisă…
