A fost un timp în care visam, ca orice adolescentă, să întâlnesc cavalerul pe cal alb…îmi doream să întâlnesc un bărbat care să simt că mă completează perfect. Un bărbat care să îmi vorbească frumos, care să mă răsfeţe cu vorbe drăgăstoase, întărite de fapte care să le dovedească veridicitatea. Un bărbat care să mă înţeleagă doar din priviri, care să mă îndrume atunci când mă simt pierdută, care să îmi redea încrederea în mine ori de câte ori ea mă părăseşte şi care să nu mă lase atunci când îmi este mai greu.
A fost un timp în care visam, ca orice adolescentă, la sufletul pereche – la bărbatul care să se plieze perfect pe sufletul meu. Îmi plăcea să îmi imaginez că undeva, în lumea asta mare, există un om ce va apărea în viaţa mea exact atunci când va trebui. Am învăţat, de-a lungul timpului, că nimic nu este întâmplător în această viaţă. Fiecare om care ne traversează drumul vieţii are rolul bine stabilit de a ne învăţa ceva. De a ne modela. Câteodată, unii oameni intră în viaţa noastră cu rolul de a ne ajuta să ne redescoperim, să ne reinventăm, să ne înţelegem mai bine.
Privind în urmă, îmi dau seama că fiecare bărbat cu care am avut o relaţie a apărut, în viaţa mea, exact în momentul în care am avut nevoie de o schimbare. Împreună cu el, am mers pe cărările vieţii atâta timp cât am avut ce învăţa unul de la altul. Drumul nostru comun a continuat până când rolul fiecăruia dintre noi de a schimba ceva în viaţa celuilalt s-a realizat.
Fiecare relaţie pe care am avut-o a lăsat, în viaţa mea, ceva aparte. M-a lăsat cu o lecţie învăţată, cu amintiri superbe, cu zâmbete tatuate în suflet, cu lacrimi de fericire, cu clipe magice…fiecare relaţie a avut un farmec aparte. Fiind o romantică incurabilă, o visătoare şi o femeie ce are nevoie atât de propria independenţă, cât şi de susţinerea bărbatului iubit, întotdeauna mi-a plăcut să fiu curtată destul de mult înainte de a intra într-o relaţie. Mi-a plăcut să văd că bărbatul care îmi face avansuri chiar mă iubeşte, mă respectă, mă vede ca pe o prinţesă. În timp, am învăţat că există două mari tipuri de bărbaţi: bărbatul – vânător adolescent, care ar fi în stare să „vrăjească” prin orice mijloc o femeie, doar pentru a o „vâna”, pentru se culca cu ea; şi bărbatul vânător matur, care îşi doreşte relaţii serioase.
Am învăţat, de asemenea, că există şi două mari tipuri de femei: femeia – căprioară adolescentă, care îşi doreşte relaţii născute din interes, doar cu bărbaţi bogaţi, care să îi ofere un anumit statut social şi femeiea căprioară matură, care îşi doreşte o relaţie serioasă, cu un bărbat care să o ocrotească, să o iubească şi să o respecte.
Eu fac parte din categoria femeilor care îşi doresc relaţii serioase; sunt o căprioară matură. Îmi doresc să am, lângă mine, un bărbat care, atunci când mă curtează să nu uite cât de mult îmi plac florile, plimbările în parc, îmbrăţişările sub clar de lună. Un bărbat care să nu se uite la sânii mei mai mult decât în ochii mei. Un bărbat care să nu folosească cuvântul „sex” mai mult decât „te iubesc”. Un bărbat care să mă ia în braţe, care să mă asculte în mod activ, care să comunice, care să îmi zâmbească. Un bărbat cu care să pot merge la teatru, la cinema, la spectacole. Un bărbat care să citească; cu care să pot schimba idei, cu care să pot discuta. Un bărbat de la care să am ce învăţa şi pe care să am ce-l învăţa.
Îmi doresc, bineînţeles, ca bărbatul care mă curtează să fie îngrijit. Să ştie cum să se îmbrace, să fie tuns, bărbierit, să aibe unghiile curate şi scurte, dantura îngrijită, haine curate şi călcate. Îmi doresc să emane acea încredere pe care doar bărbăţii care se îngrijesc cu adevărat o au.
De curând, am descoperit câteva produse perfecte pentru îngrijirea zilnică a bărbaţilor. Produsele destinate bărbaţilor, de la Farmec, din gama gerovital H3 men, sunt special create pentru pielea bărbaţilor, se absorb rapid, au o textură uşoară, se aplică uşor şi sunt multifuncţionale. Cu astfel de produse, bărbatul (vânător adolescent sau matur) modern, poate deveni un bărbat îngrijit ce va atrage, ca un magnet, femeile…căprioare, adolescente sau mature.
Cu gama gerovital H3 men, bărbaţii au parte, acum, de îngrijire completă, existând atât produse pentru îngrijirea tenului şi a corpului, cât şi produse pentru îngrijirea părului.
Lângă un astfel de bărbat – care să fie îngrijit şi care să ştie cum să trateze, cum să respecte şi cum să iubeacă o femeie – mi-aş dori să îmi petrec zeci de ani din viaţă. Consider că un bărbat care nu se îngrijeşte, dar este romantic, drăgăstos, inteligent, nu va reuşi nicicând să aibă o relaâie serioasă. De asemenea, bărbatul care se îngrijeşte şi…atât este la fel de incomplet.
Primul lucru cu care un bărbat mă poate cuceri, la o primă vedere, este modul în care se îngrijeşte, apoi respectul, romantismul, zâmbetul, optimismul, pozitivismul. Îmi place să am lângă mine oameni calmi, calzi, îngrijiţi, inteligenţi, oameni care emană o energie pozitivă
În timp, am învăţat că dorinţa mea din adolescenţă, aceea de a întâlni bărbatul perfect pentru mine, a rămas doar un vis…un vis ce s-a împletit, uşor uşor, cu realitatea. Am învăţat că sufletul pereche nu există. Sau, mai bine zis, nu există într-un singur om. Cred cu tărie că sufletul pereche este ca un puzzle; el este împărţit în părţi, mai mici sau mai mari, ce se găsesc în sufletul fiecărui bărbat cu care am avut o relaţie şi cu care voi avea o relaţie. Cred sincer că fiecare bărbat pe care l-am iubit sau pentru care am simţit o oarecare atracţie, a apărut, în viaţa mea, pentru a-mi dărui, aşa cum a ştiut, acea parte care lipsea pentru a-mi completa puzzle-ul sufletului meu pereche.
Privind spre visul din adolescenţă, acela de a întâlni sufletul pereche, îmi dau seama că fiecare relaţie m-a ajutat să mă apropii, din ce în ce mai mult, de sufletul pereche, dăruindu-mi încă o piesă pentru puzzle-ul meu.
- Acest articol a fost scris pentru SuperBlog 2014
© Adelina Anca F.
PS - Primul meu blog a fost: https://lifeandsoulofficialpage.blogspot.com/, insa dintr-o greseala l-am pierdut. A trebuit sa refac blogul de la zero, insa nu am vrut sa pierd comentariile. Astfel incat, las, mai jos, comentariile scrise, exact asa cum au fost (le-am copiat cu metoda copy - paste):
Întradevăr puţine persoane ştiu că nu există partenerul/partenera perfectă. Este în firea noastră să căutăm această perfecţiune în oamenii cu care ne intersectăm . Dar în loc de persoana perfectă găsim doar cioburi a imaginii complete ce o avem despre acea persoană pe care ne-o dorim partener/ă de viaţă. Foarte bine ai definit această situaţie ca fiind piesele unui puzzle. Multe persoane fac greşeala de a nu se opri din căutarea partenerului ideal decât atunci când este prea târziu, fără să fie conştienţi că au trecut pe lângă persoane care se apropiau de acest ideal în proporţie de 99,99%, dar pentru persoana care caută nu a fost îndeajuns.
Apreciază
Da, ai inteles bine ce am vrut sa redau ;)Asa cum spun si in articol, "sufletul pereche" si "printul pe cal alb" sunt visuri ale adolescentei…insa asta nu inseamna ca nu putem si romantici si iubitori
Apreciază