Noapte. 23:00, joi…Eu nu am somn. Dar am atâtea emoţii…! Privesc, de la ferastră, cerul. Luna îmi zâmbeşte, drăgăstoasă, trimiţându-mi o stea căzătoare…”ce stea frumoasă! Şi cât sunt de norocoasă pentru că a căzut chiar acum…îmi voi pune o dorinţă…o dorinţă ce, mâine, sper că va deveni realitate” – îmi spun, în gând…
Încerc să adorm. Fără succes, însă! Gândul îmi zboară, ca o pasăre ce de abia a ieşit din colivie, înspre ziua de mâine. Mâine…voi pleca, pentru un week-end, la team building, împreună cu colegii de serviciu. Vom merge la la parcul de aventură Straja, unde, bineînţeles, vom participa la diverse activităţi care mie…îmi dau dureri da cap, numai când mă gândesc la ele. Am mari emoţii pentru că, în general, nu îmi place să ies din zona mea de confort. Iar în momentele în care trebuie să fac acest lucru, nu îmi place să le arăt celorlalţi cât îmi este de frică sau câte emoţii am. Sper că şi în acest week-end voi reuşi să ies, din zona mea confort, rămânâd cu amintiri frumoase şi reuşind să mai capăt ceva încredere în propriile forţe…
3:00 dimineaţa…sunt în pat, însă mintea nu mă lasă deloc să adorm…gâdurile îmi tot invadează teritoriul minţii, câştigând din ce în ce mai mult teren. Pară ar fi nişte pitici neastâmpăraţi, care vor să facă o glumă proastă! „Ce poate fi atât de rău la activităţile dintr-un parc de aventură? Doar nu sunt eu singura căreia îi este frică de acest gen de activităţi. Şi, la urma urmei, puţină adrenlină din când în câd nu strică! Hai, încearcă să adormi…doar la 7:00 trebuie să te trezeşti!” – îmi spun, în gând, încercând să adorm…timpul, din păcate, nu este deloc de partea mea…tic – tac…tic – tac…tic – tac…
Tic – tac…tic – tac…tic – tac…printre vise, gânduri şi emoţii…”GOOD MORNING, SUNSHINE!” – aşa mă trezeşte, zilnic, alarma telefonului mobil…deschid ochii, urâdu-i telefonului numai lucruri „bune”…încerc să îl ignor, însă el…”PAM PAM PAM…PARAMPAM…GOOD MORNING, SUNSHINE! IT’S TIME TO WAKE UP…PAM PAM PAM…GOOD MOOOOOOOOOOOORNIIIIIIIIING!…”Pam pam pam…m-am trezit, nesuferitule!!!„. Mă ridic din pat şi închid alarma atât de enervantă. Îmi fac un duş ce mă înviorează instant, mă îmbrac, mănânc, îmi beau, rapid, cafeaua, fumez, cât pot de liniştită, o ţigară, îmi iau bagajul şi…plec. La ora 8:30 ajung, deja, la microbuz, unde mă întâlnesc cu colegii. Mai beau o cafea cu ei şi încerc să îmi liniştesc emoţiile cu încă o ţigară. „Măcar să îmi afum gândurile astea ce vor să mă emoţioneze, că prea s-au obişnuit să îmi călărească mintea!” – îmi spun, în gând…
9:00…ne urcăm în microbuz şi plecăm. Atmosfera frumoasă mă ajută să mă relaxez. În drum spre Straja cântăm, vorbim, glumim, ascultăm muzică…ne destindem. Drumul a fost superb, mai ales pentru că am făcut multe popasuri. Am mâncat, de prânz, la un restaurant foarte drăguţ, am luat pauze dese în care ne-am putut dezmorţi şi, spre seară, am ajuns la destinaţie. „Micul sejur la Straja a început…” – îmi spun, privind în jurul meu…
De mult timp, ochii mei nu s-au mai clătit cu aşa peisaje superbe. Aveam nevoie de o asemenea reîncărcare a bateriilor şi, recunosc, mi-a revenit şi încrederea în propriile forţe. Cu siguranţă voi reuşi să îmi conving piticii ce, pare, şi-au cumpărat loc pe creierul meu, să îmi transforme emoţiile în emoţii constructive.
După câteva minute în care, fiecare dintre noi, ne obişnuim cu frumoasa privelişte, ne limpezim ochii cu natura ce ne înconjoară şi lăsăm liniştea de aici să ne mângâie sufletul. Mergem, apoi, să ne cazăm, urmând să ne recăpătăm forţele la un bufet suedez. „În seara aceasta, bucătarii s-au întrecut pe ei înşişi!” – îmi spun, în timp ce privesc bunătăţile ce aşteaptă să fie devorate.
După o masă copioasă, am mai avut puţin timp liber în care am râs, am vorbit, am băut sucuri naturale de fructe, ceai sau cafea şi ne-am mai obişnuit cu gazdele.
La ora 19:00 ne-am strâns în sala de conferinţe, unde ni s-a prezentat programul pentru întreg week-und-ul.
Astfel, am aflat că vom avea parte de următoarele activităţi:
– în această seară vom avea program de socializare, în care vom juca două jocuri interactive;
– sâmbătă vom avea trainingul team-work, apoi va urma petrecerea;
– duminică vom avea timp liber doar pentru noi, iar la 17:00 vom pleca.
După ce am aflat programul pentru acest week-end, am început primul joc interactiv…de socializare. Am fost aranjaţi în echipe de câte şase persoane şi, timp de 30 de minute, a trebuit să discutăm unii cu alţii, pentru a afla cât mai mult lucruri despre ceilalţi membrii ai echipei. După cele 30 de minute, fiecare membru al echipei a ieşit în faţă, s-a prezentat, apoi a trebuit să prezinte, în versuri, ceea ce a aflat despre membrii propriei echipe. Strofele de la membrii unei echipe trebuiau să formeze o poezie. Echipa cu cea mai frumoasă (şi votată) poezie a câştigat…multe aplauze şi felicitări!
Al doilea joc a constat în a spune, fiecare, cum credem că putem îmbunătăţi echipa, pentru a a ne simţi mai bine la serviciu şi, în final, pentru a avea un randament şi mai bun. Am avut la dispoziţie o foaie mare albă pe care am scris, fiecare, câteva rânduri cu idei care să ne unească echipa. Acea foaie mare s-a înrămat şi tabloul astfel format stă la sediul frmei, pe peretele de la intrare.
După frumoasele jocuri ce ne-au oferit timp pentru a ne cunoaşte mai bine, buna dispoziţie ne-a tatuat zâmbete pe chip, până sâmbătă dimineaţă. Deşi se presupunea că trebuia să ne odihnim pentru ziua de sâmbătă, noi am preferat să mai petrecem timp împreună…glumind, depănând amintiri şi reuşind să ne cunoaştem mai bine cu membrii noi ai echipei. Spre dimineaţă am ieşit pe terasă, pentru a ne bea cafeaua şi pentru a fuma şi am avut, din partea naturii, o surpriză de neegalat: soarele s-a trezit şi el, pictând, pe cerul dimineţii, cel mai frumos tablou ce mi-a fost dat să îl văd.
După frumosul răsărit şi după micul dejun, am început programul de training „team-work”. Acest team-work s-a realizat sub forma unui Treasure Hunting. La început s-au format patru echipe, a câte 4 membrii. În fiecare echipă s-au împărţit 4 bilete sub formă de ecusoane. Pe primul bilet scria: „sunt orb„, pe al doilea scria: „nu mă pot mişca„, pe al treilea scria „sunt mut„, iar pe al patrulea scria „sunt surd„. Fiecare echipă avea, aşadar, un om surd, unul mut, unul care nu se putea mişca, deci trebuia cărat şi unul orb. După ce ni s-au împărţit biletele, ni s-a spus că cei muţi trebuiau să îi ia, în cârcă, pe cei care nu se puteau mişca iar, membrii surzi trebuiau să îi ia, de mână, pe membrii orbi.
 |
| Sursă poză: super-blog.eu/proba-7-parc-de-aventura-la-straja/ |
Prima încercare la care am fost supuşi a fost să găsim cele patru bucăţele de bilet ascunse în copaci, ce, lipite, formau biletul cu ajutorul căruia aflam care este a doua probă. În total am aflat că vom avea trei probe. În acestă formulă, atunci când s-a dat startul, a trebuit să ne căţărăm sau, după caz, să mergem pe un fel de poduri formate din lemn. Eu am avut rolul persoanei care nu poate să meargă, aşadar am fost cărată de coechipierul mut. A trebuit să învăţăm să ne înţelegem aşa. Mi-a fost puţin milă de colegii care aveau rolul surzi – orbi, pentru că ei s-au descurcat cel mai greu. În timp însă. am învăţat să ne ajutăm ca o adevărată echipă. Am învăţat că ceea ce are unul dintre noi este util pentru toţi ceilalţi şi am realizat că echipa nu poate funcţiona aşa cum trebuie dacă nu sunt toţi membrii unul lângă altul, sau dacă nu luptă pentru binele echipei. Fiecare membru avea un rol bine stabilit dar, mai presus de toate, fiecare membru completa, perfect, echipa.
Nu după mult timp, echipa în care eram eu a găsit cele 4 bucăţi de la biletul nostru şi, după ce le-am lipit, pe bilet scria: „Felicitări! Mai ai încă două probe. Pentru proba a doua, te rog să cobori chiar lângă acest copac. Vei găsi o busolă lângă copac. Faci 10 paşi înspre nord, apoi încă 5 paşi înspre sud şi încă 15 paşi înspre vest. Acolo vei afla ce trebuie să faceţi tu şi echipa ta.” După ce am citit biletul, ne-am grăbit şi am ajuns, în 10 minute, la locul stabilit.
Pentru a doua probă a trebuit să găsim o soluţie pentru a coborî, toţi, cu tiroliana. Membrii ai cărei echipe reuşeau să coboare cel mai repede cu tiroliana, primeau indicaţiile pentru proba a treia. Neştiind cum să facem, a trebuit să găsim, repede, o soluţie, pentru că se paropiau şi celelalte echipe, iar noi ne doream foarte mult să câştigăm şi această probă. Până la urmă, primul din echipa mea care a coborât cu tiroliana a fost membrul surd. Epoi, cel care mă căra pe mine, mutul, m-a ajutat să mă urc pe tiroliană. Jos, m-a aşteptat surdul, care m-a luat în cârcă. Nu aveam voie să las picioarele jos. După mine a coborât orbul. Mutul l-a ajutat să se urce, iar jos l-a ajutat surdul, care trebuia să mă ţină şi pe mine în cârcă. La final, a coborât şi mutul. Noi am câştigat şi această probă şi, după ce ni s-au dat indicaţiile, am pornit către proba a treia…
…unde a trebuit să escaladăm o stâncă. Echipa care ajungea prima în vârf avea să câştige cupa „team drinking”!
Eu, mai norocoasă, neputând să mă mişc, a trebuit doar să dau indicaţii celorlalţi trei colegi ai mei, pentru a reuşi, împreună, să ajungă primii în vârf. Cum necum, mutul, surdul şi orbul au trebuit să formeze o echipă foarte puternică şi au trebuit să stea unii lângă alţii, aproape nedezlipiţi, pentru a ajunge, în vârf, înaintea celorlalte trei echipe. După ce au fost legaţi foarte bine, proba a treia a început, iar eu a trebuit să îmi încep activitatea…
…neştiind, pe loc, cum şi ce să spun, am început să vorbesc neîntrerupt, încercând, mai mult, să îmi încurajez echipa: „surdule, ia-l de mână pe orb! Nu îl lăsa singur! Mutule, tu stai lângă ei şi atrage-le, prin semne, atenţia dacă vezi vreo problemă! Ajută-i cât de mult poţi. Hai că puteţi! Vom reuşi! Veţi reuşi! Suntem cei mai tari! Haaaaaaaaaaiiiiiiii surdule, vorbeşte cu orbul! Spune-i pe unde să calce. Mai la stânga, orbule! Aşa! Ţine-te bine! Hai că mai aveţi puţin. Bravoooo….!” La un moment dat mi-a dat seama că vorbeam degeaba, pentru că cei trei colegi au reuşit să ajungă în vârf şi, deja, aveau cupa în mâini! Aplauze, poze, felicitări! Eram cea mai fericită! Echipa mea câştigase!
După un astfel de training pe lucru în echipă, am învăţat că ficare membru este la fel de important ca toţi ceilalţi. Unul fără altul nu putem. Trebuie să ne ajută reciproc şi nu trebuie, sub nici un chip, să ne lăsăm la greu.
După ce acest frumos training s-a terminat, am fost invitaţi în sala de conferinţe, unde ne-am tras sufletul şi am ascultat discursul directorului executiv:
„- Dragii mei, nu pot decât să vă felicit! Sunteţi extraordinari şi vreau să ţineţi minte că nu există echipă câştigătoare şi echipe învinse. Toţi sunteţi învingători! Pentru că aţi învăţat cum să lucraţi, mult mai eficient, în echipă. Aţi învăţat că unul fără altul nu puteţi lucra şi nu puteţi ajunge la scopul propus.
Odată, Michelangello a fost întrebat cum gândea viitoarele lui sculpturi. Iar el a spus că nu s-a întâmplat niciodată să gândească o sculptură, ca apoi să caute blocul de marmură potrivit. Din contră: dădea fiecărui bloc de marmură ce îi cădea în mânăm o şansă. Îl privea, îl mângâia şi simţea că el a fost creat pentru a dezvălui o anumită sculptură. „în fiecare bucată de marmură exista o sculptură care aştepta să fie descoperită„, spunea el. Michelangello doar intuia forma pe care o ascundea bucata de marmură şi avea încredere că va reuşi să transforme acea marmură în capodopera ce se ascundea, de fapt, dincolo de înfăţişarea brută a ei. Aşa se întâmplă şi cu oamenii: fiecare om este născut cu un har divin. Fiecare om ascunde, în sufletul lui, calităţi ce îl fac unic. Trebuie doar să dăm fiecărui om o şansă, trebuie să îl privim ca pe un învingător, trebuie să credem în el şi să investim vorbe frumoase, încurajări, felicitări. Pentru că suntem oameni. Pentru că formăm echipe. Pentru că suntem valoroşi. Pentru că, fără noi, echipa nu ar putea continua!„
După acest superb discurs, a urmat o super petrecere, în care ne-am distrat, am băut, am dansat, am glumit, am jucat…o petrecere în urma căreia am recunoscut, cu toţii, că tocmai am avut parte de un „team drinking” de poveste!
- Acest articol a fost scris pentru SuperBlog 2014
© Adelina Anca F.
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu