2015, FII BUN ŞI BLÂND, TE ROG!

 Parcă ieri lăsam, în urmă, anul 2013 şi primeam, cu braţele deschise şi cu sufletul plin de speranţă, anul 2014. Parcă ieri mă aflam la graniţa dintre ani, alături de oamenii ce aveau să aducă schimbări majore în 2014. Însă eu nu ştiam asta. Îmi doream doar ca 2014 să îmi aducă schimbări…în bine. Schimbări care să îmi ofere libertatea de fi eu. Eu, zâmbăreaţă, glumeaţă, încrezătoare în forţele proprii.

Emoţie de…SuperBlog

 Emoţie. Toamnă. Cuvinte. Texte. Gânduri aşternute printre rândurile blogului. Cuvinte…sentimente…trăiri…viaţă…suflet…SuperBlog! După ce, în Spring SuperBlog 2014, am terminat pe locul 10, îmi strâng speranţele, hotărârea, perseverenţa, optimismul şi, pe drumul către SuperBlog 2014, încerc să îmi pregătesc tot ce am mai frumos pentru viitoarele articole. 

Sursa poza: Google Images

Tableta îţi poate fi prieten!

 A fost odată…o vreme în care, copilă fiind, am descoperit internetul. Bineînţeles că, de cum am făcut cunoştinţă cu noul „prieten”, am rămas nedespărţiţi…în acea vreme, nu îmi dădeam seama că îmi las copilăria să îmi scape printre degetele care…nu mai ştiau altceva decât să tasteze..şi să tasteze! Iar ochii mei nu mai vedeau altceva decât ecranul obositor al unui calculator mult prea învechit.

Părinţii deja deveniseră îngrijoraţi pentru că, oricât de mult ar fi încercat să mă dezlipească de acest „prieten” – internetul – eu nu vroiam să îl ştiu departe de mine…

Vremea a trecut şi, o dată cu ea, nici nu mi-am dat seama când mi-am irosit trei luni din frumoasa copilărie…în acest timp însă, părinţii mei au pregătit un plan cu care, într-adevăr, m-au ajutat să îmi dau seama cât rău îmi făceam. 

Sursa poza: Cel.ro

În mai, de ziua mea, părinţii au hotărât să mergem la ţară (într-un loc în care nu mai fusesem), pentru două luni. Eu ştiam că acolo nu voi avea internet şi m-am supărat ştiind că voi sta departe de „prietenul” meu…Pentru a mă convinge să merg fără să mă supăr, părinţii mi-au arătat cadoul pe care mi-l cumpăraseră, însă mi-au spus că îl voi primi după ce voi învăţa nişte lecţii şi după ce voi înţelege că internetul îmi poate fi duşman sau prieten. Am fost foarte încântată văzând că am primit această tabletă şi am acceptat să merg, dorindu-mi să descopăr şi lecţiile pe care părinţii mei vroiau să mi le dea.

Am ajuns la ţară a doua zi, iar seara a început să plouă. Ploaia a ţinut trei zile, timp în care am observat cum florile s-au veştejit, pământul s-a lăsat sub greutatea ploii, iar copacii îşi lăsaseră frunzele şi crengile în jos…atunci, mama mi-a spus:

– „Draga mea, ai văzut cum ploaia, din cauză că a ţinut prea mult, a stricat atât de mult în jur?„

– „Da, mamă…dar eu am învăţat la şcoală că ploaia face bine…! De ce acum natura este supărată pe ploaie?„

„- Ploaia face bine doar atunci când vizitează pământul pentru câteva ore, pentru un timp scurt…atunci, poaia este benefică, fără ea noi nu ma putea trăi! Însă, dacă ploaia este din exces, dacă ne vizitează şi nu mai uită să plece, ea face rău tuturor: florile veştejesc, pământul se inundă, oamenii îşi pierd optimismul…vezi tu, draga mea…atunci aşa este şi cu internetul! Avem nevoie de internet, însă trebuie să îl folosim mai puţin, nu excesiv, aşa cum l-ai folosit tu! Oricât bine ar face, toate lucrurile folosite în exces, vor face mult rău!„

„- Vai, mamă…eu nu am privit niciodată aşa lucrurile! Dar acum realizez…ai atâta dreptate! De acum, voi învăţa să fiu mai grijulie cu timpul meu, îţi promit! Acum, ştiu că internetul îmi poate fi prieten doar dacă nu îl folosesc în exces.„

Sursa poza: Cel.ro

Trecuseră aproape două săptămâni de când eram la ţară, iar eu reîncepusem să mă joc mai mult cu copiii, uitasem de internet şi mă bucuram, mai mult ca niciodată, de propria copilărie. Văzând că îmi revin, părinţii au hotărât să îmi dea tableta pe care, curioasă fiind, am aflat că au cumpărat-o de la magazinul Azerty.ro. Am fost foarte fericită atunci când am aflat că mă pot juca, în sfârşit, cu tableta primită, în dar, de ziua mea. Nu aveam, încă, voie să intru pe internet, însă eram tare mândră de tableta mea…

Într-o zi, pe când mă jucam cu prietenii, părinţii m-au rugat să îmi iau tableta şi să vin până la ei. Tata mi-a spus că şi-ar dori să îi scriu, pe tabletă, un text în care să povestesc despre cum au fost primele săptămâni petrecute la ţară. Mi-a spus că, de acum, voi avea şi internet şi că mi-a făcut un blog, unde vrea să îmi scriu, de câteva ori pe săptămână, povestiri despre această vacanţă. 

„- Draga mea, vreau să îţi arăt că internetul nu înseamnă numai joacă şi chat! Această tabletă împreună cu internetul îţi pot fi reali prieteni! Trebuie doar să înveţi cum şi cât timp să te foloseşti de ele. Să ştii că, dacă voi observa că îţi petreci mai mult timp pe tabletă şi pe internet decât în lumea reală, îţi voi lua tableta şi nu vei mai avea acces nici la tabletă, nici la internet! Afară este frumos, te rog să scrii textul în curte, pentru a te bucura de vremea frumoasă.„

„- Am înţeles, tată! Îţi promit că nu voi mai pierde timpul stând atât de mult pe internet! Voi începe să scriu. Mulţumesc pentru internet şi pentru noul meu blog!„

Am mers cu tableta afară, în curte. Mi-am întins un pled pe iarbă, chiar sub un copac mare şi frumos. Acolo am început să lucrez la noul meu text şi, de cum am început să scriu pe blog, nu m-am mai oprit…Îmi plăcea foarte mult faptul că mă bucuram de natura ce mă înconjura, de briza răcoroasă, de mângâierile gentile ale soarelui, de mătasea ierbii, de ciripitul păsărilor şi, totuşi, lucram pe tabletă. Atunci am realizat cât de mult am pierdut stând, luni întregi, în faţa unui calculator, doar pentru a mă juca şi pentru a discuta pe chat…de cum a fost gata textul, i l-am arătat părinţilor. Au fost uimiţi de cât de furmos am scris şi, de atunci, o dată cu noua tabletă, am primit un alt dar: am realizat cât de bine mă simt atunci când scriu şi cât de norocoasă sunt pentru că am primit această minunată tabletă, pe care o puteam folosi oriunde.
Tableta îmi plăcea foarte mult şi pentru că era chiar mai uşoară decât o carte, nici nu o simţeam în bagaj sau în geantă. Bateria ţinea foarte mult, astfel încât puteam scrie…romane întregi, bucurându-mă de vremea frumoasă! Îmi plăcea şi pentru că era subţire şi avea propria tastatură.

Nici nu mi-am dat seama când au trecut cele două luni în care am stat la ţară. Ştiu doar că blogul meu s-a îmbogăţit, zi de zi, cu un nou text, iar eu, datorită frumoasei tablete şi a minunaţilor mei părinţi, mi-am deschis noi orizonturi, am citit mai mult, am scirs, mi-am făcut noi prieteni, m-am bucurat, mai mult, de natură, de joacă, de copilărie.

Ajungând acasă, mi-a fost tare dor de vacanţa de la ţară şi de prietenii pe care mi i-am făcut acolo. Îmi era dor mai ales de o fată cu doi ani mai mare decât mine, care îmi spunea că şi-ar dori tare mult un calculator, însă nu îşi permite să şi-l cumpere. Povestindu-le părinţilor mei despre această fată, le-am spus că vreau să îi dau calculatorul meu vechi. Părinţii au fost încântaţi de idee şi, a doua zi, ne-am întors la ţară, pentru a-i da calculatorul noii mele prietene. Momentul în care i-am dat calculatorul, lacrimile de fericire, surpriza plăcută şi uimirea fetei au transformat acel moment într-o amintire nepreţuită…amintire ce nu ar fi fost posibilă, dacă nu aş fi primit noua mea tabletă şi, o dată cu ea, toate lecţiile de viaţă ce mi-au rămas întipărite în suflet şi în minte!

Pentru că am fost foarte mulţumită de tabletă, tata mi-a arătat câteva oferte de accesorii pentru tabletă şi am hotărât, împreună, să cumpărăm un suport portabil pentru tabletă.

În timp, tableta s-a dovedit a-mi fi un adevărat prieten, ce a fost cu mine peste tot, mi-a fost alături la bine şi la greu, m-a ajutat să îmi depăşesc limitele, scriind texte, poezii, chiar piese de teatru. Am văzut, împreună, filme minunate, documentare ce mi-au deschis ochii…tableta mi-a fost un real prieten şi un real ajutor, însă niciodată nu mi-a invadat întreaga viaţă, întreg timpul, întreg spaţiul. Pur şi simplu, a fost acolo, lângă mine, ori de câte ori aveam nevoie de ea…!

• Acest articol a fost scris pentru Spring SuperBlog 2014. 

© Adelina Anca F.         

MAREA – dragostea mea!

 Iubesc marea! ADOR marea. Îmi doresc ca în fiecare dimineaţă să admir răsăritul şi să vorbesc cu marea…să îi spun speranţele mele, fericirile şi tristeţile mele; îmi doresc să râd şi să plâng cu marea, să fiu liniştită atunci când şi ea e liniştită, să fiu lângă ea atunci când este mânioasă. Îmi doresc să îmi închei fiecare zi plimbându-mă, pe ţărmul mării, cu persoana dragă sufletului meu. Îmi doresc să umblu, cu picioarele goale, pe nisip; să admir cum, clipă de clipă, marea se uneşte cu nisipul…

Sursa poza: arhiva proprie

Echilibrul interior oglindeşte frumuseţea exterioară

 O dată cu venirea primăverii, mi-am propus să redescopăr bucuriile mărunte din viaţa de zi cu zi, ce au menirea de a ne transpune într-o altă lume…o lume mai frumoasă, mai sensibilă, mai plină de iubire, de armonie şi de frumos. 

Pentru că iarna obişnuiesc să merg cu mijloacele de transport în comun, primăvara îmi place să profit cât mai mult de razele călduţe ale soarelui, de spectacolul ce ni-l oferă natura, reînviind, puţin câte puţin, cu fiecare zi ce trece. Primăvara îmi place foarte mult să merg pe jos şi, atunci când pot, ador să mă plimb în parc; în orice parc în care natura a pictat cel mai frumos tablou.

Într-o zi, pe când mă plimbam în parc, bucurându-mă de superba privelişte, am observat o bătrânică ce hrănea păsările. Era atât de frumos…! Porumbeii şi vrăbiuţele parcă dansau în jurul bătrânei, mulţumindu-i pentru mâncarea dăruită. Lângă bătrânică stătea o fată ce, mai târziu, am aflat că avea doar două zeci de ani. 
Mânată de un imbold ieşit din comun, am trecut prin faţa lor şi am observat, uimită, că fata avea în mână o foaie pe care scria: „Suntem mamă şi fiică. Viaţa nu a fost uşoară pentru noi. Deseori am fost uitate de noroc, însă vrem să ajutăm cât de mult putem. Nu vă cerem bani, vă cerem doar o bucată de pâine, pentru păsări, pentru animalele şi pentru oamenii ce trăiesc pe stradă…„. Am citit şi nu îmi venea să cred! Nu am mai întâlnit astfel de oameni până acum…nu ştiam ce să fac, mă uitam când la bătrână, când la fată, când la foaie…

Doctorul zâmbetelor

 Astăzi este o zi specială…o zi în care îmi doresc, pur şi simplu, să fac cadouri. Îmi doresc să văd născându-se zâmbete, îmi doresc ca cei dragi mie să emane fericire, linişte sufletească, frumuseţe interioară. 

Astăzi va fi o zi de sărbătoare…sărbătoarea zâmbetelor; sărbătoarea fericirii; sărbătoarea iubirii de orice fel! Pentru că noi, oamenii, putem iubi în multe feluri! Iubim pasional, iubim prieteneşte, iubim suflete, iubim trupuri, iubim plante, iubim cerul şi pământul, ploaia şi soarele, curcubeul, fulgerele, tunetele, iubim lacrimile, iubim zâmbetele…pur şi simplu, iubim!

Povestea unui pui de caşcaval

 Nu demult, într-un superb sat de la munte, trăia o familie tare frumoasă…tata, mama şi copiii. Cei doi soţi aveau doi copii ce le erau mai dragi decât propria lor viaţă: aveau o fată şi un băiat.