DE AICI POTI COMANDA CARTEA "FURTUNA DE EMOTII"

DE AICI POTI COMANDA CARTEA "FURTUNA DE EMOTII" - In curand! :)
Se afișează postările cu eticheta MAGAZIN ONLINE. Afișați toate postările
Se afișează postările cu eticheta MAGAZIN ONLINE. Afișați toate postările

duminică, 3 aprilie 2016

Proiect cu năbădăi

 Se spune că, atunci când ai cea mai mare nevoie de ceva anume, ei...atunci acel ceva se strică! Şi, cum o problemă nu vine niciodată singură, mă mai trezesc şi cu piciorul în ghips. Să îţi povestesc...s-a întâmplat acum câţiva ani. Câţi exact? Nici eu nu mai ştiu!

 
Sursa: Poza imi apartine 
©Adelina Anca F.

vineri, 20 martie 2015

Ceasul Vieţii

 Azi nu am nimic de făcut. M-am trezit, am privit, nedumerită, soarele şi…am deschis calculatorul. Facebook. Cafeaua rece de ieri îmi era singura prietenă. Gânduri. În suflet, bate un vând rece. Nici un zâmbet. Stau, plictisită, şi mă plimb printre noutăţile de pe Facebook. La un moment dat, găsesc o postare ce pare a mă trezi la realitate. 

Sursă poză: Google Images

marți, 22 aprilie 2014

Casa mea are suflet!

 Mi-e primăvară-n suflet! Sentimentele înfloresc, zâmbetele înveselesc, speranţele îşi ridică razele călăuzitoare spre gândurile mele, dându-le un imbold pentru a se materializa în lumea reală. Azi, sufletul meu construieşte...construieşte o stare de bine cum de mult nu am mai avut. Fără să îmi dau seama, o căldură interioară îmi înveleşte rănile sufletului şi, dintr-o dată, simt cum fericirea îmi inundă întreg trupul! Primăvara, de acum, a intrat şi în sufletul meu pe care l-am pregătit cu sfinţenie...

Mi-am făcut curăţenie în suflet! Am deschis larg ferestrele ochilor şi am aruncat tot ceea ce îmi făcea rău: am aruncat vorbele grele, loviturile, gesturile urâte, zâmbetele ironice...am şters de praf amintirile frumoase, le-am spălat cu lacrimi de fericire şi le-am aranjat, ca pe nişte bibelouri de porţelan, pe rafturile ce, până acum, au fost ocupate cu lucruri ce îmi făceau rău. În clipa în care am scăpat de ele, m-am simţit atât de uşurată...pentru că eram obişnuită să mă gândesc la aceste lucruri, să sufăr din cauza lor, să le dau atât de multă energie, încât ele deveneau din ce în ce mai greu de suportat pentru sufletul meu. Acum, le-am aruncat! În sfârşit! Am lustruit parchetul sufletului meu, am măturat toate urmele de noroi pe care oamenii în care am avut, o dată, încredere, le-au lăsat. Am spălat apoi parchetul, bucăţică cu bucăţică, până când au dispărut toate urmele lăsate de oameni ce au trecut prin viaţa mea doar pentru a-mi face rău. 
Acum, sufletul meu e curat, iar eu îmi pot îndeplini încă un vis: acela de a-mi construi o casă destul de aproape de malul mării, pentru a admira capodopera naturii, însă destul de deprate pentru a nu mă inunda!

Sursa poza: Google Images


Zis şi făcut...pentru că nu ştiam ce să fac mai întâi, am sunat cei mai buni prieteni, pentru a-mi da o mână de ajutor. După ce i-am sunat şi au acceptat să mă ajute fără a sta pe gânduri, mi-am dat seama cât sunt de norocoasă pentru că am aşa oameni minunaţi alături de mine! Am mers, împreună cu ei, la magazinul Arabesque, ştiind că doar acolo voi găsi oameni care mă vor ajuta cu sfaturi foarte bune. Angajaţii ne-au primit foarte frumos şi, aşa cum am bănuit, ne-au dat sfaturi preţioase şi ne-au îndrumat spre materialele de care aveam nevoie. 
Am fost plăcut surprinsă atunci când am observat că, la  Arabesquepot cumpăra retail, nefiind obligată să cumpăr engross. De asemenea, mi-a plăcut faptul că au o gamă variată de produse şi, în timp, au realizat un portofoliu complet de produse pentru construcţii
În ziua în care am fost la magazinul Arabesque, am avut parte şi de o consiliere tehnică ce m-a ajutat foarte mult!
După ce angajaţii mi-au explicat ce trebuie să cumpăr şi cât costă, ei m-au sfătuit să cumpăr online, fiind foarte uşor de comandat
Am aflat că transportul se face la şantier şi că materialele vor veni pe rând, atunci când am nevoie de ele
Vizita la Arabesque m-a ajutat enorm de mult! Am învăţat cum să încep lucrul la căsuţa mult visată, mi-am făcut lista cu materialele de care am nevoie şi cu preţul final, am primit sfaturi preţioase şi...am câştigat nişte prieteni de nădejde!

Sursa poza: https://arabesque.ro/

De cum am pelcat de la Arabesque am mers, împreună cu oamenii dragi mie, acasă, unde am dat, online, comanda pentru produsele ce ne trebuiau la construirea casei.
A doua zi am plecat la mare, acolo unde urma să primim materialele. Stând în locul unde avea să se nască o dorinţă veche a sufletului meu, am admirat marea, am mângâiat, cu ochii, unirea ei cu nisipul, am lăcrimat atunci când era supărată şi am zâmbit atunci când marea era calmă. Mi-am dat seama, atunci, că fericirea se ascunde în spatele lucrurilor mărunte, că ochii sunt făcuţi pentru a vedea, de fapt, frumuseţea pretutindeni, însă oamenii nu au învăţat, încă, cum să vadă această frumuseţe. 

Sursa poza: Google Images


Nu după mult timp au ajuns primele materiale de la Arabesque, iar noi ne-am apucat de treabă. Bine că am avut, printre noi, şi oameni care lucrau în construcţii, altfel nu ştiu ce ne făceam! 
Zilele treceau, una după alta şi lăsau, în urma lor, amintiri frumoase, bucurie, muncă...cu fiecare zi ce trecea, casa sufletului meu prindea formă şi devenea un loc în care sufletul meu se regăsea pretutindeni...cu toţii am muncit din greu şi am fost extrem de norocoşi pentru că Arabesque ne-a fost alături, clipă de clipă!
 
După doar două luni, iată că visul meu a prins aripi către lumea reală şi casa era gata! Iată că, primăvara aceasta, am devenit, şi eu, constructor! Şi ce mândră sunt...!
"Casa mea are suflet!", îmi spuneam, în gând, privind-o cu mare drag...
Da! Casa mea chiar era făcută din sentimente, din iubire, din ajutor, din speranţă, din dragoste şi din zâmbete. Am muncit, cu toţii, din greu la ea, însă nu am simţit decât fericire! De acum, în fiecare primăvară, atunci când voi face curăţenia generală specifică acestui mirific anotimp, voi avea grijă să îmi fac curăţenie şi în suflet! Pentru că sufletul curat, bun şi blând al casei mele nu va suporta nicicând un suflet murdar, plin de amintiri greu de suportat!

Sursa poza: Google Images


© Adelina Anca F.   


PS - Unul din blogurile mele, este: https://povesticusens.blogspot.com/, insa am vrut sa mut toate articolele de acolo, in acest blog; nu am vrut sa pierd comentariile. Astfel incat las, mai jos, comentariile scrise, exact asa cum au fost (le-am copiat cu metoda copy - paste):

5 comentarii:

Unknown spunea...

Ai povestit frumos dorinta ta. :) Cred ca ar fi tare frumoasa o casuta la mare. Asa cum ai spus si tu, "casa mea are suflet"...orice dorinta puternica se poate materializa in ceva real, construit ucu suflet!

Unknown spunea...

Da, daca ai o dorinta puternica, pui mult suflet pentru a o materializa...si asta se vede in rezultatul final.

SicaG spunea...

Si eu as vrea sa traiesc la mare. E frumos articolul. Am citit cu drag, nici nu am simtit ca faci reclama.

Unknown spunea...

:) Mi s-a mai spus ca am "darul" de a face povesti frumoase in jurul reclamelor. Multumesc mutl pentru cuvintele frumoase!

Unknown spunea...

Ardudana Producator mobila executa Mobila lemn masiv si Mobila dormitor pe comanda

marți, 25 martie 2014

Tableta îţi poate fi prieten!

 A fost odată…o vreme în care, copilă fiind, am descoperit internetul. Bineînţeles că, de cum am făcut cunoştinţă cu noul „prieten”, am rămas nedespărţiţi…în acea vreme, nu îmi dădeam seama că îmi las copilăria să îmi scape printre degetele care…nu mai ştiau altceva decât să tasteze..şi să tasteze! Iar ochii mei nu mai vedeau altceva decât ecranul obositor al unui calculator mult prea învechit.

Părinţii deja deveniseră îngrijoraţi pentru că, oricât de mult ar fi încercat să mă dezlipească de acest „prieten” – internetul – eu nu vroiam să îl ştiu departe de mine…
Vremea a trecut şi, o dată cu ea, nici nu mi-am dat seama când mi-am irosit trei luni din frumoasa copilărie…în acest timp însă, părinţii mei au pregătit un plan cu care, într-adevăr, m-au ajutat să îmi dau seama cât rău îmi făceam. 

Sursa poza: Cel.ro


În mai, de ziua mea, părinţii au hotărât să mergem la ţară (într-un loc în care nu mai fusesem), pentru două luni. Eu ştiam că acolo nu voi avea internet şi m-am supărat ştiind că voi sta departe de „prietenul” meu…Pentru a mă convinge să merg fără să mă supăr, părinţii mi-au arătat cadoul pe care mi-l cumpăraseră, însă mi-au spus că îl voi primi după ce voi învăţa nişte lecţii şi după ce voi înţelege că internetul îmi poate fi duşman sau prieten. Am fost foarte încântată văzând că am primit această tabletă şi am acceptat să merg, dorindu-mi să descopăr şi lecţiile pe care părinţii mei vroiau să mi le dea.
Am ajuns la ţară a doua zi, iar seara a început să plouă. Ploaia a ţinut trei zile, timp în care am observat cum florile s-au veştejit, pământul s-a lăsat sub greutatea ploii, iar copacii îşi lăsaseră frunzele şi crengile în jos…atunci, mama mi-a spus:
– „Draga mea, ai văzut cum ploaia, din cauză că a ţinut prea mult, a stricat atât de mult în jur?
– „Da, mamă…dar eu am învăţat la şcoală că ploaia face bine…! De ce acum natura este supărată pe ploaie?
„- Ploaia face bine doar atunci când vizitează pământul pentru câteva ore, pentru un timp scurt…atunci, poaia este benefică, fără ea noi nu ma putea trăi! Însă, dacă ploaia este din exces, dacă ne vizitează şi nu mai uită să plece, ea face rău tuturor: florile veştejesc, pământul se inundă, oamenii îşi pierd optimismul…vezi tu, draga mea…atunci aşa este şi cu internetul! Avem nevoie de internet, însă trebuie să îl folosim mai puţin, nu excesiv, aşa cum l-ai folosit tu! Oricât bine ar face, toate lucrurile folosite în exces, vor face mult rău!
„- Vai, mamă…eu nu am privit niciodată aşa lucrurile! Dar acum realizez…ai atâta dreptate! De acum, voi învăţa să fiu mai grijulie cu timpul meu, îţi promit! Acum, ştiu că internetul îmi poate fi prieten doar dacă nu îl folosesc în exces.

Sursa poza: Cel.ro

Trecuseră aproape două săptămâni de când eram la ţară, iar eu reîncepusem să mă joc mai mult cu copiii, uitasem de internet şi mă bucuram, mai mult ca niciodată, de propria copilărie. Văzând că îmi revin, părinţii au hotărât să îmi dea tableta pe care, curioasă fiind, am aflat că au cumpărat-o de la magazinul Azerty.ro. Am fost foarte fericită atunci când am aflat că mă pot juca, în sfârşit, cu tableta primită, în dar, de ziua mea. Nu aveam, încă, voie să intru pe internet, însă eram tare mândră de tableta mea…
Într-o zi, pe când mă jucam cu prietenii, părinţii m-au rugat să îmi iau tableta şi să vin până la ei. Tata mi-a spus că şi-ar dori să îi scriu, pe tabletă, un text în care să povestesc despre cum au fost primele săptămâni petrecute la ţară. Mi-a spus că, de acum, voi avea şi internet şi că mi-a făcut un blog, unde vrea să îmi scriu, de câteva ori pe săptămână, povestiri despre această vacanţă. 
„- Draga mea, vreau să îţi arăt că internetul nu înseamnă numai joacă şi chat! Această tabletă împreună cu internetul îţi pot fi reali prieteni! Trebuie doar să înveţi cum şi cât timp să te foloseşti de ele. Să ştii că, dacă voi observa că îţi petreci mai mult timp pe tabletă şi pe internet decât în lumea reală, îţi voi lua tableta şi nu vei mai avea acces nici la tabletă, nici la internet! Afară este frumos, te rog să scrii textul în curte, pentru a te bucura de vremea frumoasă.
„- Am înţeles, tată! Îţi promit că nu voi mai pierde timpul stând atât de mult pe internet! Voi începe să scriu. Mulţumesc pentru internet şi pentru noul meu blog!
Am mers cu tableta afară, în curte. Mi-am întins un pled pe iarbă, chiar sub un copac mare şi frumos. Acolo am început să lucrez la noul meu text şi, de cum am început să scriu pe blog, nu m-am mai oprit…Îmi plăcea foarte mult faptul că mă bucuram de natura ce mă înconjura, de briza răcoroasă, de mângâierile gentile ale soarelui, de mătasea ierbii, de ciripitul păsărilor şi, totuşi, lucram pe tabletă. Atunci am realizat cât de mult am pierdut stând, luni întregi, în faţa unui calculator, doar pentru a mă juca şi pentru a discuta pe chat…de cum a fost gata textul, i l-am arătat părinţilor. Au fost uimiţi de cât de furmos am scris şi, de atunci, o dată cu noua tabletă, am primit un alt dar: am realizat cât de bine mă simt atunci când scriu şi cât de norocoasă sunt pentru că am primit această minunată tabletă, pe care o puteam folosi oriunde.
Tableta îmi plăcea foarte mult şi pentru că era chiar mai uşoară decât o carte, nici nu o simţeam în bagaj sau în geantă. Bateria ţinea foarte mult, astfel încât puteam scrie…romane întregi, bucurându-mă de vremea frumoasă! Îmi plăcea şi pentru că era subţire şi avea propria tastatură.
Nici nu mi-am dat seama când au trecut cele două luni în care am stat la ţară. Ştiu doar că blogul meu s-a îmbogăţit, zi de zi, cu un nou text, iar eu, datorită frumoasei tablete şi a minunaţilor mei părinţi, mi-am deschis noi orizonturi, am citit mai mult, am scirs, mi-am făcut noi prieteni, m-am bucurat, mai mult, de natură, de joacă, de copilărie.
Ajungând acasă, mi-a fost tare dor de vacanţa de la ţară şi de prietenii pe care mi i-am făcut acolo. Îmi era dor mai ales de o fată cu doi ani mai mare decât mine, care îmi spunea că şi-ar dori tare mult un calculator, însă nu îşi permite să şi-l cumpere. Povestindu-le părinţilor mei despre această fată, le-am spus că vreau să îi dau calculatorul meu vechi. Părinţii au fost încântaţi de idee şi, a doua zi, ne-am întors la ţară, pentru a-i da calculatorul noii mele prietene. Momentul în care i-am dat calculatorul, lacrimile de fericire, surpriza plăcută şi uimirea fetei au transformat acel moment într-o amintire nepreţuită…amintire ce nu ar fi fost posibilă, dacă nu aş fi primit noua mea tabletă şi, o dată cu ea, toate lecţiile de viaţă ce mi-au rămas întipărite în suflet şi în minte!
Pentru că am fost foarte mulţumită de tabletă, tata mi-a arătat câteva oferte de accesorii pentru tabletă şi am hotărât, împreună, să cumpărăm un suport portabil pentru tabletă.

În timp, tableta s-a dovedit a-mi fi un adevărat prieten, ce a fost cu mine peste tot, mi-a fost alături la bine şi la greu, m-a ajutat să îmi depăşesc limitele, scriind texte, poezii, chiar piese de teatru. Am văzut, împreună, filme minunate, documentare ce mi-au deschis ochii…tableta mi-a fost un real prieten şi un real ajutor, însă niciodată nu mi-a invadat întreaga viaţă, întreg timpul, întreg spaţiul. Pur şi simplu, a fost acolo, lângă mine, ori de câte ori aveam nevoie de ea…!

  • Acest articol a fost scris pentru Spring SuperBlog 2014. 
© Adelina Anca F.         


CELE MAI CITITE POSTARI: