Magia din astă noapte

 Noapte. Cerul şi-a aprins luminiţele, iar eu…nu îmi pot lua ochii de la luna ce îmi zâmbeşte fugar. Stau la geam şi privesc cum stelele îşi dansează valsul, oferindu-mi cel mai frumos spectacol. Sufletul îmi dansează o dată cu stelele, cu luna, cu magia ce mă înconjoară. Simt nevoia să iau o gură de aer. Dintr-o dată, nu îmi mai ajunge priveliştea de la fereastră. Vreau mai mult. Vreau să fiu parte din întregul univers, să dansez, să visez, să trăiesc o poveste magică. 

Sursa: Poza imi apartine 
©Adelina Anca F.

Povesti scrise pe cer

 Era o zi ca oricare alta. M-am trezit, m-am pregătit şi am plecat la muncă. Totul normal. Până când…am terminat programul. De abia aşteptam autobuzul, ca să ajung, cât mai repede, acasă. A întârziat. 10 minute. 20. 30. Deja începusem să mă enervez. Înăuntrul meu era furtună. De nervi. Fără să vreau, am ridicat privirea spre cer; şi acolo mi-a rămas! Ca magnetizată, nu mi-am putut lua ochii de la povestea ce se derula acolo, pe un norişor.

Sursa: Poza imi apartine 
©Adelina Anca F.

Magia cărţilor

 Încă de mică, m-au atras cărţile. Am găsit, în cărţi, prieteni loiali, prieteni ce nu mă părăseau niciodată, aveau răbdare cu mine, mă primeau în lumea lor şi îmi dădeau lecţii de viaţă ce mi-au fost de mare folos. 

Copilă fiind, credeam că fiecare carte este magică…eram convinsă că orice carte pe care o citeam, mă învăluia cu magia ei…de multe ori, atunci când eram absorbită de povestea cărţii, în timp ce citeam, în faţa ochilor mi se derula un film…vedeam chiar filmul cărţii! Însă, imediat ce „filmul” dispărea, îmi dădeam seama că ceea ce am citit…am şi uitat; şi, cu toate că tot ceea ce citeam se transforma, la nivel mental, în imagini, după ce mă „trezeam” din această minunată contopire cu cartea „magică”, îmi dădeam seama că trebuie să recitesc. Acest lucru mi s-a părut, atunci, de necrezut, mi s-a părut…magic! 

Atunci când citeam, îmi plăcea să îmi pregătesc un loc special, „locul meu magic pentru citit„, aşa cum îl numeam în anii copilăriei. Adoram să citesc în astfel de locuri, mai ales atunci când ploua…

Privind în urmă, îmi dau seama că lectura a contribuit enorm atât la dezvoltarea mea ca om integru, cât şi la dezvoltarea spirituală. Lectura mi-a dăruit, încă din copilărie, ceea ce nimic altceva nu ar fi putut să îmi dăruiască: citind, mi-am dezvoltat atât imaginaţia şi răbdarea, cât şi vocabularul şi abilitatea de a vorbi şi de a scrie corect în limba natală (spun „abilitate” pentru că, deseori, observ oameni care nu stăpânesc gramatica limbii române). Citind, mi-am descoperit şi mi-am dezvoltat pasiunea de a scrie şi de a-mi depăşi limitele.

Sursă poză: http://www.all.ro

Povestea unei dorinţe

 În sufletul meu se nasc dorinţe…se nas, cresc, copilăresc şi se maturizează. Aşteaptă, răbdătoare, să înflorească, să împlinească dorinţa sufletului meu şi, exact ca noi, oamenii, dorinţele mele aşteaptă să „se realizeze”. Reuşesc să îmi transform unele dorinţe în realitate, însă altele, pe cele mai multe, le las acolo, în sufletul meu, sperând că, într-o zi, voi reuşi să le readuc libertatea…voi reuşi să le transform, şi pe ele, în realitate! 

Sursa poza: Google Images