Magia cărţilor

 Încă de mică, m-au atras cărţile. Am găsit, în cărţi, prieteni loiali, prieteni ce nu mă părăseau niciodată, aveau răbdare cu mine, mă primeau în lumea lor şi îmi dădeau lecţii de viaţă ce mi-au fost de mare folos. 

Copilă fiind, credeam că fiecare carte este magică…eram convinsă că orice carte pe care o citeam, mă învăluia cu magia ei…de multe ori, atunci când eram absorbită de povestea cărţii, în timp ce citeam, în faţa ochilor mi se derula un film…vedeam chiar filmul cărţii! Însă, imediat ce „filmul” dispărea, îmi dădeam seama că ceea ce am citit…am şi uitat; şi, cu toate că tot ceea ce citeam se transforma, la nivel mental, în imagini, după ce mă „trezeam” din această minunată contopire cu cartea „magică”, îmi dădeam seama că trebuie să recitesc. Acest lucru mi s-a părut, atunci, de necrezut, mi s-a părut…magic! 

Atunci când citeam, îmi plăcea să îmi pregătesc un loc special, „locul meu magic pentru citit„, aşa cum îl numeam în anii copilăriei. Adoram să citesc în astfel de locuri, mai ales atunci când ploua…

Privind în urmă, îmi dau seama că lectura a contribuit enorm atât la dezvoltarea mea ca om integru, cât şi la dezvoltarea spirituală. Lectura mi-a dăruit, încă din copilărie, ceea ce nimic altceva nu ar fi putut să îmi dăruiască: citind, mi-am dezvoltat atât imaginaţia şi răbdarea, cât şi vocabularul şi abilitatea de a vorbi şi de a scrie corect în limba natală (spun „abilitate” pentru că, deseori, observ oameni care nu stăpânesc gramatica limbii române). Citind, mi-am descoperit şi mi-am dezvoltat pasiunea de a scrie şi de a-mi depăşi limitele.

Sursă poză: http://www.all.ro

Din păcate, văd mulţi adolescenţi care susţin, cu mândrie, că ei nu au deschis nici măcar o carte! „Cum este posibil? Oare cum au copilărit, fără bucuria de a citi, aceşti adolescenţi?” – mă întreb, mirată…însă îmi dau seama că, poate, nu este doar vina lor…vina este, în egală măsură, atât a adolescenţilor, cât şi a propiilor părinţi! Am observat, de-a lungul timpului, că părinţii nu îşi găsesc timp pentru copiii lor! Părinţii nu le mai citesc, seara, copiilor poveşti, nu le cumpără cărţile copilăriei şi, mai rău, uită că, prin copilăria propriilor copii, ei îşi pot trăi a doua copilărie. Din păcate, părinţii preferă să le cumpere copiilor tablete şi telefoane mobile scumpe (daruri ce ar trebui cumpărate pentru adulţi, în nici un caz pentru copii!) şi uită că darurile cele mai frumoase pentru un copil sunt cărţile, jucăriile şi chiar timpul petrecut împreună!

Acum cinci ani, am primit cel mai frumos cadou – am avut prilejul de a deveni naşă, de a boteza o fetiţă minunată! Finuţa mea trăieşte la ţară, împreună cu părinţii şi cu alţi trei copilaşi minunaţi. Observând că nu au cărţi în casă, m-am hotărât ca, de fiecare dată când merg pe la ei, să le cumpăr, pe lângă jucării şi dulciuri, cărţi…cărţi de colorat, cărţi cu basme, cu fabule, cu poezii. Ultima dată când am fost la ei, le-am cumpărat copiilor cărţi superbe de la Editura ALL.

Scumpei mele finuţe i-am dăruit Manualul Prinţeselor (scris de Hilke Rosenboom), un manual din care am învăţat, amândouă, regulile pentru a deveni adevărate prinţese.

Sursă poză: http://www.all.ro

Sursă poză: http://www.all.ro

Am ales să le cumpăr copiilor şi  trilogia Oksa Pollock (scrisă de Anne Plichota şi Cendrine Wolf). Atât băieţii, cât şi finuţa mea, au fost foarte captivaţi de poveste, atunci când le-am citit din primul volum, „Tărâmul Invizibil„. am fost uimită şi încântată să observ că, timp de o oră, copiii au stat lângă mine şi au ascultat, în mod activ, ceea ce le-am citit. Din când în când ei mă opreau, îmi puneau întrebări, se imaginau ca fiind personaje ale cărţii şi, după aproape o oră, copiii au vrut să punem „în scenă” povestea cărţii…astfel, am pregătit o scenă improvizată, am repetat mica noastră „piesă de teatru”, am realizat bilete de intrare şi am mers, cu copiii, să le împărţim familiei şi prietenilor. „Piesa de teatru” a fost un succes, iar copiii au fost fericiţi şi mândrii de ceea ce au realizat.

Sursă poză: http://www.all.ro

Pentru a le dezvolta copiilor cultura generală, le-am mai cumpărat şi cartea „PIXI STIE-TOT – DINOZAURII„, (scrisă de Cordula Thörner). Copiii m-au surprins plăcut şi de data aceasta, reuşind să asimileze multe informaţii. După ce am trecut, împreună, prin toată cartea, copilaşii m-au rugat să facem un concurs de cunoştinţe generale despre dinozauri. Zis şi făcut: eu am pregătit întrebările, le-am scris pe bileţele pe care le-am împachetat şi le-am pus într-un bol. Copiii au extras câte trei bileţele fiecare şi…toţi trei au răspuns, corect, la toate cele trei întrebări. Bineînţeles că, după această ispravă, micuţii mei deştepţi au primit câte un cadou.
De atunci, piticii m-au rugat să le cumpăr mai multe cărţi pentru copii şi a devenit regulă ca, de fiecare dată când merg la el, să le dăruiesc atât cărţi cu poveşti şi cărţi de aventuri, cât şi cărţi de cultură generală.
M-am bucurat enorm să văd că, prin răbdare şi determinare, le pot dărui copiilor cele mai magice momente din viaţa lor: le pot dărui cărţi ce se pot transforma, pentru copii, în adevărate portaluri către lumi de poveste, de basm… lumi ce îi ajută pe cei mici să descopere noi metode de joacă, să înveţe într-un mod distractiv, să îşi facă noi prieteni, să înveţe cum să devină empatici, încercând să se transpună în anumite personaje din carte.
Consider că părinţii trebuie să le insufle copiilor iubirea pentru lectură. Doar aşa, prin exemplul părinţilor, copiii pot descoperi bucuria şi dorinţa de a citi. 
Copiii sunt ca nişte bureţi; ei absorb, pur şi simplu, comportamentul părinţilor. Dacă părinţii citesc şi îşi fac timp să le citească şi copiilor cărţi potrivite pentru vârsta lor, atunci şi copiii vor prelua de la părinţi această deprindere – iubirea pentru lectură. Dacă însă părinţii nu citesc (şi, chiar mai rău, nu au destule cărţi în casă), însă le spun copiilor că ar trebui să citească, aceştia nu vor citi; pentru că gândirea copiilor este simplă şi corectă: „dacă părinţii nu citesc, atunci eu de ce să citesc?” – aşa gândesc copiii, atunci când există o discrepanţă între ceea ce vor părinţii de la ei şi ceea ce propii părinţi nu reuşesc să facă.

Campania pe care eu o propun include implicare atât din partea părinţilor, cât şi din partea copiilor: cel puţin o dată pe an ar trebui să se realizeze, timp de o lună, un eveniment prin care părinţii, copiii şi diverse edituri să se întâlnească, pentru a descoperi cărţi potrivite pentru fiecare categorii de vârstă, pentru a îndemna copiii să citească, să recite poezii, pentru a îndemna părinţii să le citească propriilor copii. 
De asemenea, în acest „cerc al lecturii„, părinţii şi copiii vor fi îndemnaţi să scrie, împreună, un text despre lectură. La sfârşitul fiecărei zile, se vor da premii constând în cărţi. 
În acest „cerc al lecturii” aş invita şi un psiholog care le va spune copiilor de ce este important să iubească lectura. 
Pentru a le atrage şi mai mult atenţia copiilor, aş pregăti, împreună cu copiii participanţi, piese de teatru (atât teatru de păpuşi, cât şi teatru cu oameni) inspirate din poveştile citite în acest „cerc al lecturii„.

Consider însă că schimbarea ar trebui făcută chiar de către părinţi. Până când părinţii nu vor conştientiza cât de importantă este lectura pentru copii şi cât de important este exemplul pe care chiar el îl dau propriilor copii, situaţia coppiilor şi a adolescenţilor care nu au citit nici măcar o carte nu se va schimba!

Sursă poză: http://www.all.ro

• Acest articol a fost scris pentru Spring SuperBlog 2014. 

© Adelina Anca F.