DE AICI POTI COMANDA CARTEA "FURTUNA DE EMOTII"

DE AICI POTI COMANDA CARTEA "FURTUNA DE EMOTII" - In curand! :)

vineri, 7 iunie 2013

Prizonieră între gânduri cotradictorii

 Sunt prizonieră între propriile gânduri.

Sunt prizonieră între vis şi realitate; între visul de a-mi planifica viaţa după bunul meu plac, ocupându-mă mai îndeaproape de ceea ce îmi place şi între realitatea care îmi spulberă visul.
De-a lungul timpului, a trebuit să renunţ la planurile deja conturate, la visele pentru care începusem să lupt, la oameni dragi mie, care s-au transformat din „prieteni” în „amici”, apoi în „necunoscuţi”.

De-a lungul timpului, mi-am construit o barieră care să mă ţină, pentru câteva momente, departe de cruda realitate; am învăţat că este de ajuns să închid ochii şi, pe fundalul unor melodii de relaxare, să mă las puratată de umbra viselor nerealizate…am înţeles că, atunci cand îmi este greu, doar aşa pot obţine un bilet spre frumoasa călătorie către sufletul meu. Mă întorc, însă, mult prea repede din această călătorie.

Realitatea are, întotdeauna, grijă să se opună în faţa dorinţei ce freamătă, încă, în sufletul meu, îndemnându-mă să urmez calea care mă duce, poate, spre realizarea viselor.
Sunt încă prizonieră a propriilor gânduri contrarii. Ştiu însă că, mai devreme sau mai târziu, va trebui să aleg; şi sunt convinsă că voi face cele mai bune alegeri – pentru că aşa voi considera că este bine la momentul respectiv!

© Adelina Anca F.


PS - Primul meu blog a fost: https://lifeandsoulofficialpage.blogspot.com/, insa dintr-o greseala l-am pierdut. A trebuit sa refac blogul de la zero, insa nu am vrut sa pierd comentariile. Astfel incat, las, mai jos, comentariile scrise, exact asa cum au fost (le-am copiat cu metoda copy - paste):


7 gânduri despre “Prizonieră între gânduri cotradictorii

  1. Sper ca stiti ca si lipsa unei alegeri este tot o alegere, in sine. Aceasta opozitie dintre vis si realitate a existat dintotdeauna. Insa ea este numai pentru oamenii slabi. Oamenii puternici stiu cum sa le imbine, chiar daca asta inseamna fie sa faca unele compromisuri, fie sa se lupte cu realitatea. Iar in final, nu conteaza neaparat daca traiesti realitatea pe care ti-ai dorit-o sau esti captiv inca in lumea viselor – conteaza doar cum ai luptat pentru ce ti-ai dorit, pentru ca doar asa poti fi impacat ca ai facut totul 🙂

    Apreciază

  2. Conteaza daca esti captiv in lumea viselor – inseamna ca nu ai fost in stare sa alegi realitatea, ceea ce poate fi fatal pentru felul in care percepi lucrurile. Inseamna ca iti urasti atat de mult viata ta reala, incat nu mai vrei sa iesi din aceasta "visare".

    Apreciază

Niciun comentariu:

CELE MAI CITITE POSTARI: