Există oameni pe care, fiecare dintre noi, îi invidiem pentru cât de fericiţi sunt…pentru cât de mult râd, glumesc, pentru că aduc veselie…
M-am întrebat de nenumărate ori de unde ştiu ceilalţi oameni că atunci când eu râd, când glumesc, când par a fi fericită, sufletul meu nu plânge?
Oare câţi dintre noi ne-am gândit că o parte din aceşti oameni pe care îi invidiem doar par fericiţi? Par fericiţi şi încearcă să fie asa, pentru că FERICIREA este singura lor AVERE…
Câţi dintre noi ne-am gândit ce se află, cu adevărat, în sufletul acestor oameni? Câte raze de soare le încalzesc sufletul? Câte zâmbete, câte mângâieri, câtă căldură şi câtă linişte au acolo, în sufletul lor?
Am cunoscut astfel de oameni şi, pentru ei, veselia este doar un scut…un scut pentru sărăcie, pentru probleme, pentru timiditate, un scut pe care îl folosesc pentru a încerca să treacă printr-o perioadă grea, sau pentru a-şi ascunde supărarea, lacrimile şi loviturile vieţii de oameni ce îi pot jigni, pot râde, îi pot judeca…aceşti oameni par veseli şi încearcă să se înveselească într-un fel sau altul, pentru a se apăra!
 |
| Sursa poza: Google Images. Textul l-am adaugat eu. |
Viaţa m-a învăţat că este bine să privesc dincolo de aparenţe…dincolo de ceea ce oamenii par a fi. De multe ori, oamenii apelează la măşti, pentru a ascunde ceea ce păstrează în sufletul lor. De nenumărate ori şi eu am purtat măşti pentru a-mi ascunde suferinţa, nedreptatea, lacrimile…zi de zi, îmi aleg o nouă mască, pentru a mă proteja de oamenii ce au uitat să fie oameni! Renunţ la măşti doar atunci când mă simt în siguranţă, alături de oamenii dragi mie.
De nenumărate ori, am fost nevoită să râd, să zâmbesc, să glumesc, atunci când sufletul meu plângea…şi am învăţat, pe propria-mi piele, că nimic nu poate fi mai dureros decât un zâmbet fals, atunci când sufletul este în anotimpul tristeţii.
 |
| Sursa poza: Google Images |
Fiecare dintre noi ar trebui să diferenţieze fericirea falsă a unui om de fericirea pură, sinceră…pentru că nimic nu este mai dureros pentru un om, decât să ofere un zâmbet fals în locul unei lacrimi sincere, ce nu îşi mai găseşte locul în sufletul lui.
Oamenii ce poartă masca fericirii pentru mult timp, devin din ce în ce mai nervoşi, mai impulsivi, mai suferinzi şi mai înlăcrimaţi, pentru că nu permit sufletului să se descarce de răul acumulat.
Am observat că atunci când discuţi mai serios cu ei, atunci când le arăţi că esti dispus/ă să îi asculţi şi să îi înţelegi fără a-i judeca, realizezi că în sufletul lor nu este petrecere…nu sunt nici măcar zâmbete…sufletul lor ascunde întuneric, nelinişte, frig…în sufletul lor sunt lacrimi şi, pe alocuri, se ascund zâmbete timide…zâmbete ce şi-ar dori să înflorescă, însă întunericul şi răceala din sufletul în care au născut, nu le dau voie să crească.
Un suflet trist nu are nevoie de zâmbete, ci are nevoie de lacrimi…de lacrimi prin care se poate descărca de toată suferinţa acumulată. Doar atunci când lacrimile s-au oprit, sufletul îşi deschide porţile către lumină, către oameni, către zâmbete şi căldură…
© Adelina Anca F.
PS - Primul meu blog a fost: https://lifeandsoulofficialpage.blogspot.com/, insa dintr-o greseala l-am pierdut. A trebuit sa refac blogul de la zero, insa nu am vrut sa pierd comentariile. Astfel incat, las, mai jos, comentariile scrise, exact asa cum au fost (le-am copiat cu metoda copy - paste):
De obicei alegi o masca "sociala" adica nu chiar fericire, ci multumire mai degraba…De fapt e o mostra de respect pentru ceilalti daca nu ii impovarezi cu tristetea ta. In mod sigur de-abia o cara pe a lor.
Apreciază
Ai dreptate, insa, cand suntem alaturi de persoanele ce ne sunt (foarte) apropiate, ar fi sanatos sa ne mai scoatem, din cand in cand, aceasta masca…:)
Apreciază