Degețica - un suflet mic - dar puternic - din inima României

Copiii sunt minunea ce ne înseninează zilele! Fiecare om își dorește copii sau, măcar, vrea să se simtă util pentru orice viață. Chiar dacă nu ai copii, încerci să ajuți. Animale, păsări, oameni, alți copii. Unii oameni își doresc copii atât de mult încât, atunci când micul înger vine în lumea lor, proaspății părinți sunt, uneori, șocați.

Dragul meu timp...

 Dragul meu timp... 

Te rog, nu mai fugi de mine. Ia-mă de mână și hai să dansăm, în pași de vals. Privește-mă. Iubește-mă. Șoptește-mi, la ureche, cum îmi dăruiești clipe de neuitat. Mai știi ziua în care am plecat în Anglia? Eram o cu totul altă persoană. Mereu pe fugă. Nemulțumită. Stresată. Neîmplinită sufletește. Ceva, acum înțeleg, îmi lipsea. Anglia mi-a oferit acea viață frumoasă...frumoasă prin simplitate și rafinament! Îmi amintesc cum, înainte să plec din România, una din cele mai bune prietene ale mele mi-a oferit o sticlă de vinars, împreună cu o scrisoare:

Cel mai frumos Paște petrecut alături de Felix - un pisoi nevinovat

 În casă nu mai este aceeași fericire. Singura mare bucurie este că Felix al meu trăiește. Sau, mai bine spus, se luptă ca să trăiască! El nu se mai joacă, nu mai aleargă, nu mai toarce ca înainte. Are aproape patru ani, însă și-a pierdut copilăria din ochi. Din gesturi. Boala l-a maturizat mult prea devreme. Înainte de Paște, în Săptămâna Mare, am aflat că are o tumoare mare chiar lângă stomac. Mai mult decât atât, acest bau-bau ce îl bântuie pe Felix, această tumoare nesuferită, este cancerigenă. Felix, un pisoi nevinovat, la nici patru anișori are cancer! Doamne, și cât de chinuit a fost, încă de mic!

Sursă: Poza imi aparține 
©Adelina Anca F.

O noapte magică, petrecută cu al meu copil interior

 Era o fată ca oricare alta. Sau așa credea ea. De fapt, era doar un copil nevinovat, dar cu un viitor ce i-a transformat copilăria în chin. Eu, adult fiind acum, îmi chem copilul interior și îl invit la un pahar de vin roșu. O invit la dans, pe fetița micuță ce are nevoie acum, mai mult ca oricând, de îmbrățișare. De ascultare. De înțelegere. De îndrumare. Este noapte acum și luna îmi zâmbește, liniștindu-mă. Închin paharul de vin înspre lună și doar o dorință îmi pun: te rog, în noaptea asta specială, fă-mi un dar. Te rog, binecuvântează vinul din sticlă și din pahar. Fă tu, lună, o magie și adu-mi stele în pahar. Da, în astă noapte vreau să beau. Vreau să dansez cu viața și cu micuța Adelina. Vreau ca vinul să fie martorul întâlnirii dintre mine și copilul meu interior!

O viață ca-n telenovele!

    M-am născut în anul 1990, într-o zi de mai – ziua mea cea mai norocoasă! Cred că un înger a stat alături de mine, încă de mică. Un înger căruia îi plăceau tare mult telenovelele! Sunt sigură că le-a văzut pe toate, ba încă și-a imaginat câteva. 

Dacă faci ceea ce îți place, ești binecuvântat!

Povestea mea a început acum zece ani, atunci când am ales să schimb tot ceea ce a însemnat viața mea din anul 2015, plecând în Anglia. Nu știam limba engleză foarte bine, dar am reușit să mă angajez; iar șase luni mai târziu soțul a venit lângă mine, ajutându-mă să redevin un întreg; atunci când el mi s-a alăturat, am simțit că sunt protejată, iubită, acceptată.

Poveste de dragoste

Razele soarelui își fac, ușor, loc prin geamul de lângă cei doi îndrăgostiți. Ei încă dorm. Anca simte o mângâiere caldă. Se trezește și privește în jurul ei. Nu înțelege cum de timpul a trecut atât de repede. Iubitul ei încă doarme. Verifică alarma și își dă seama că nu mai poate să doarmă, deși mai sunt două ore până când ar trebui să se trezească. Emoții o năvălesc și lacrimile îi cad, calde, peste obraji. Astăzi e ziua marii schimbări. Astăzi, Anca pleacă în străinătate, în Anglia. Au început ultimele clipe în care cei doi pot sta împreună.

SuperBlog 2025 sau reîntoarcerea acasă!

 De mult timp îmi doream să mă reînscriu în competiția de blogging creativ Spring SuperBlog, dar...nu mi-am făcut timp. De aproape 10 ani, m-am mutat în Anglia și iată cum, ușor ușor, am renunțat la tot ceea ce-mi aducea plăcere, în viața de zi cu zi. Primii șapte ani de când m-am mutat în Anglia, nu am mai citit. Am scris foarte puțin. Am uitat, încet dar sigur, de mine și de ceea ce sunt eu, de fapt. Am uitat să mă bucur de lucrurile mărunte, ce îmi transformă viața banală în viața de basm, la care inima mea a tânjit în tot acest timp.

Dorul aparţine sufletului

 Dorul...este unul din cele mai frumoase cadouri pe care l-am primit, o dată cu viaţa. Este flacăra ce ne readuce puterea de a merge mai departe. Este lacrima ce ne spală greutăţile, mâna ce ne mângâie sufletul, aducându-ne aminte de oamenii sau de momentele ce ne lipsesc.

Sursa: Poza imi apartine 
©Adelina Anca F.

În această magică noapte vreau doar să mă răsfăţ

 Deşi mă simt obosită - ochii mi se lasă îngreunaţi şi, sub puterea nopţii, sufletu-mi joacă. Îmi joacă şi râde. Cântă şi descântă. Îl simt, îi zâmbesc şi şoptesc: "azi...azi sunt Sânzienele"...azi...azi magia se apropie, de sufletul meu, din ce în ce mai repede. 

 

 În această magică noapte vreau doar să mă răsfăţ. Să îmi prepar un ceai cald şi să stau la taclale cu sufletul meu. Vreau să dansăm, pe muzica ce mă înalţă până acolo, pe lună...

Sursa: Poza imi apartine 
©Adelina Anca F.

 

Îmbrăţişare

         Ştii, îmi e dor! Dor de ceea ce atunci era normal. Îmi vreau prietenii aroape, din nou. Te vreau pe tine, dragul meu, alături. Vreau ca animalele iubite să mă aştepte, seara, acasă. Cu ochiişorii sclipitori. Cu fericire. Cu joacă. Cu iubire.

Îmi e dor de momente. De amintiri. De mângâieri.

Închid ochii. Mă îmbrăţişez. „Dacă nu eu, atunci cine îmi poate alina acest dor?”

Dorul de îmbrăţişare doare. Doare mai ales când ştii că eşti departe de cei dragi. Doare şi atât. Apoi trece. Sau...te păcăleşti doar că a trecut?!

Sursa: Poza imi apartine 
©Adelina Anca F.

Furtună de emoţii. Labirint de amintiri

         Furtună de emoţii...aşa a fost viaţa mea. Amintiri. Curcubeu în suflet. Furtună de emoţii. Zâmbete. Lacrimi. Atât ne lasă viaţa ce trece, pe lângă noi (sau...prin noi) ca o furtună: amintiri. Lacrimi zâmbitoare în ochi. Secetă în suflet.

Sursa: Poza imi apartine 
©Adelina Anca F.

 

Nu îţi căuta jumătatea! Eşti complet/ă!

 Am învăţat, de-a lungul timpului, să mă respect; să mă iubesc. Am înţeles că nu este nevoie să îmi aştept jumătatea, pentru că sunt un întreg. Aşadar, nu trebuie să aştept pe nimeni pentru a mă face fericită. Pur şi simplu, fericirea este cu mine. Mereu. Sunt fericită şi atât. Ştiu că, pentru mine, îmi sunt îndeajuns. Întotdeauna am gândit aşa şi am ştiut, în sufletul meu, că tot ceea ce este mai bun mă va urma.

Sursa: Poza imi apartine 
©Adelina Anca F.

Minute de relaxare

 Uneori, îmi doresc ca timpul să fie de partea mea. Vreau să am mai mult timp pentru mine, pentru lucrurile cu adevărat importante, pentru sufletul meu. Nu ştiu cum se face, însă observ cum timpul, din ce în ce mai des, se...restrânge. Trece din ce în ce mai repede. Azi e duminică? Nu...azi e marţi. Oh...e deja vineri??? S-a şi făcut iar duminică şi a zburat deja...e luni. 

Sursa: Poza imi apartine 
©Adelina Anca F.

DIY, pentru o casă cu suflet

 Îmi place să creez. Am descoperit latura aceasta a mea, de mică. Ţin minte cum, acum mai bine de zece ani, stăteam la fereastră şi pictam ceea ce vedeam de la geam. Pictam, apoi semnam "tabloul" şi mi-l puneam în camera mea, pe perete. Atunci, ca şi acum, adoram să îmi schimb "înfăţişarea" camerei la fiecare anotimp. Cum începea primăvara, vara, toamna sau iarna, eu îmi amenajam camera în concordanţă cu anotimpul şi cu...ceea ce îmi dicta sufletul.

Sursa: Poza imi apartine 
©Adelina Anca F.

Nebunie şi culoare - o nuntă ruptă din filmul imaginaţiei mele

 Am observat că, încă, femeile aşteasptă prinţul pe cal alb şi...o nuntă ca în filme. Aşteaptă, cu emoţie şi nerăbdare, momentul în care vor îmbrăca rochia albă, apoi aşteaptă momentul în care vor deveni mămici, apoi aşteaptă...

...şi tot aşteaptă. Nu şi eu! Sunt o feministă convinsă şi îmi place să îmi trăiesc viaţa, fără să aştept ceva anume. Pur şi simplu, mă bucur de moment. Iubesc clipa. Dansez cu prezentul. Dansez cu fericirea...fericire...

Sursa: Poza imi apartine 
©Adelina Anca F.

Proiect cu năbădăi

 Se spune că, atunci când ai cea mai mare nevoie de ceva anume, ei...atunci acel ceva se strică! Şi, cum o problemă nu vine niciodată singură, mă mai trezesc şi cu piciorul în ghips. Să îţi povestesc...s-a întâmplat acum câţiva ani. Câţi exact? Nici eu nu mai ştiu!

 

Sursa: Poza imi apartine 
©Adelina Anca F.

Un eveniment cu emoţie

 Vă vine sau nu să credeţi, încă de când eram în clasele primare, eu ştiam ce vreau să devin: psiholog! Dacă mă întreba cineva ce vreau să fiu când voi fi mare, avea o enormă surpriză. Probabil că se aştepta să răspuns că vreau să devin pilot, astronaut, artistă, prinţesă şi aşa mai departe. Nu...eu vroiam să devin psiholog. Simplu; atât ştiam!

 

Flori dăruite din suflet, pentru suflete

 Încă de când sunt mică, mi-a plăcut să dăruiesc flori. Îmi amintesc cum, atunci când venea primăvara eu, împreună cu alte două sau trei prietene, adunam flori şi le dăruiam, cu inima plină de bucurie. Dăruiam flori de câmp, trandafiri, zâmbete şi voioşie oamenilor ce treceau pe stradă.

De cum venea primăvara, noi trei eram cu ochii pe floricele. Recunosc că ne era milă atunci când le rupeam, sau atunci când rugam oamenii să ne dea câţiva trandafiri din grădina lor însă, atunci când vedeam zâmbetul, mulţumirea şi ochii plini de fericire ai oamenilor cărora le dăruiam, ne dansa sufletul de bucurie.

Sursa: Poza imi apartine 
©Adelina Anca F.

Aici şi acum. În prezent. În Franţa.

Am auzit, cândva, spunându-se că, dacă nu îţi trăieşti viaţa, te va trăi ea pe tine. Ştii, am înţeles că a-mi trăi, cu adevărat, viaţa, înseamnă să fiu trup şi suflet în prezent. Înseamnă să las deoparte supărările trecutului, să las planurile pentru viitor, să le adord, gândurilor, loc să treacă, fără să mă afecteze; să fiu aici şi acum. În prezent. 

Încerc, de ceva timp, să îmi trăiesc viaţa. Conştient. Am învăţat să îmi ascult glasul sufletului şi să îi urmez dorinţele, chiar dacă nu toată lumea a fost de acord cu deciziile pe care le-am luat, ascultându-mi sufletul.