DE AICI POTI COMANDA CARTEA "FURTUNA DE EMOTII"

DE AICI POTI COMANDA CARTEA "FURTUNA DE EMOTII" - In curand! :)

vineri, 8 aprilie 2016

DIY, pentru o casă cu suflet

 Îmi place să creez. Am descoperit latura aceasta a mea, de mică. Ţin minte cum, acum mai bine de zece ani, stăteam la fereastră şi pictam ceea ce vedeam de la geam. Pictam, apoi semnam "tabloul" şi mi-l puneam în camera mea, pe perete. Atunci, ca şi acum, adoram să îmi schimb "înfăţişarea" camerei la fiecare anotimp. Cum începea primăvara, vara, toamna sau iarna, eu îmi amenajam camera în concordanţă cu anotimpul şi cu...ceea ce îmi dicta sufletul.

Sursa: Poza imi apartine 
©Adelina Anca F.

Adoram să îmi creez lucruri (handmade) pentru camera mea. Acum, ca şi atunci, handmade-ul mă linişteşte. Îmi place să creez atât pentru mine, cât şi pentru prieteni. Ador să fac astfel de cadouri. Am observat că, atunci când creez pentru a face cadou, o bucăţică din sufletul meu rămâne în cadou. Creez cu atâta migală şi dragoste, încât simt că plutesc. Creez, gândindu-mă cum să fac, mai fericit, omul ce va primi cadoul meu.
 
De curând, m-am hotărât să îmi reînnoiesc casa, învăţând să fac eu anumite lucruri. Voi combine handmade-ul cu DIY. Acum, nu mai am o cameră, am o casă. A mea. Un cămin pentru sufletul meu şi pentru inima familiei mele. Înainte de a vă povesti cum mi-am înfrumuseţat locuinţa cu lucruri handmade, vreau să încep cu...începutul.
 
Totul a pornit de la ideea de a-mi pune tapet. Am apelat la prietenul meu cel mai bun pentru reînnoirea locuinţei, la Diego

Gândindu-mă la primăvara ce îmi îmbie simţurile, am ales, pentru dormitorul matrimonial, un tapet natural, ce mă linişteşte. Un tapet ce mă îndeamnă la visare, la meditaţie, la reîntoarcere către natură, către simplitate, către relaxare. Pentru că sunt o persoană ambiţioasă şi curioasă, mi-am dorit să pun acest tapet singură. Singura problemă era faptul că...nu făcusem niciodată asta!

Sursa poza: https://diego.ro/



M-am hotărât, de asemenea, să îmi pun perdele, în locul jaluzelelor. Mi-am cumpărat galerie şi şină pentru perdea, pentru mă putea bucura, aşa cum merit, de noua înfăţişare a locuinţei mele.

Am ales o galerie colorată, veselă, jucăuşă. Vreau, de acum, bucurie şi lumină în căsuţa mea. Culoare şi nebunie frumoasă. Râsete şi joacă. Pozitiv şi iubire. Vreau culori, nu noanţe de gri. Vreau ca sufletul meu să se oglindească în propria casă.

Sursa poza: https://diego.ro/



În timp ce mă uitam pe site-ul celor de la Diego, am descoperit să îmi pot face card de fidelitate, intrând pe acest link: http://diego-romania.ro/card-de-fidelitate.  
M-am bucurat enorm aflând că pot aplica online, gratuit, pentru acest card. Cu ajutorul acestui card mă pot răsfăţa, lunar, cu reduceri de până la 50%, cu promoţii şi cu servicii Diergo unice. 

De asemenea, posesorii cardului de fidelitate au, online, la dispoziţie, o listă de produse reduse cu 50%. 
 
După ce mi-am comandat cardul, am ales să merg chiar la magazinul fizic, pentru a bea o cafea alături de...consilierii de vânzări. Ei mi-au dat sfaturi preţioase despre tot ceea ce trebuie să ştiu în legătură cu reînnoirea locuinţei mele. De asemenea, m-au învăţat şi cum să pun, singură, tapetul.
 
De la Diego am ales să cumpăr şi perdelele, pentru care am avut tivire gratuită. Perdelele au fpst tivită în linie dreaptă, simplu. Dar ce îţi poţi dori mai mult? Ştii, am învăţat că, simplitatea, este noua modă; este minunată!
 
Am ales ca produsele să îmi fie livrate, acasă, de către ei. Preţul a fost foarte bun şi, recunosc, cu reducerile oferite pentru card, mi-au rămas bani şi pentru a-mi face mici pofte ale...sufletului. :)
 
Am plătit totul cu cardul. M-am simţit minunat la noul meu prieten, Diego! Drag prieten, voi mai reveni!
 
Fiind foarte mulţumită de seriozitatea de care dau dovadă cei de la Diego, am ales să fiu la curent şi cu ceea ce postează pe facebook, dând like paginii lor: https://www.facebook.com/diego.style.ro/
 
.........................................................................
 
De cum am ajuns acasă, am început operaţiunea...DIY TAPET. Aşa cum m-au învăţat cei de la Diego, am curăţat, în primul rând, pereţii. Un secret al acestei operaţiuni constă în a folosi o lupă pe bucăţi de perete, pentru a vedea, exact, unde sunt pete de grăsime sau imperfecţiuni. Am aplicat, apoi, un strat de grund, pentru a avea timp să se usuce, după care m-am apucat să tai, cu mare grijă, tapetul fâşii. Şi aici, un secret este să tai fâşiile cu 5 cm mai lungi decât suprafaţa pe care vor fi montate. Pentru a fi mai simplu atunci când pun tapetul, am mai primit un pont: am numerotat atât fâşiile de tapet, cât şi porţiunile de perete. 
 
Am început montarea tapetului din partea superioară a unui colţ din dormitor. Am aplicat adeziv pe spatele fâşiilor de tapet şi l-am aplicat de sus în jos. După ce am aplicat prima fâţie, m-am asigurat că nu sunt bule de aer sau alte imperfecţiuni. Dacă ai tapet în exces, un alt secret este să îl laşi în dreptul tavanului; apoi, îl poţi tăia.
 
După ce am aplicat fiecare fâşie, am nivelat-o cu o rolă şi am îndepărtat excesul de adeziv.
 
.........................................................................
 
Operaţiunea DIY TAPET a durat o zi întreagă. Însă, după ce am pus tapetul şi noua perdea, dormitorul era ca nou. Atât de frumos şi de relaxant a fost, mai ales că am făcut totul singură. Aşa cum mi-am dorit.
 
După ce am terminat şi curăţenia în dormitor, am adăugat şi câteva "condimente" handmade: un tablou din boabe de cafea, cu mesaje pozitive şi o grădină în miniatură, ambele realizate de către mine.

Sursa poza: arhva proprie (tablou realizat de mine)

 


Sursa poza: arhiva proprie (gradina in miniatura realizata de mine)



Aceasta a fost povestea despre cum am început DIY. Dormitorul matrimonial arată superb, iar eu sunt tare mândră de ceea ce am realizat. Mă simt de parcă sufletul meu umblă liber în casă, ştiind că o bucăţică din el a rămas în tot ceea ce am realizat cu mâna mea.

Articol scris pentru Spring SuperBlog 2016
Adelina Anca F.

Niciun comentariu:

CELE MAI CITITE POSTARI: