Am auzit, cândva, spunându-se că, dacă nu îţi trăieşti viaţa, te va trăi ea pe tine. Ştii, am înţeles că a-mi trăi, cu adevărat, viaţa, înseamnă să fiu trup şi suflet în prezent. Înseamnă să las deoparte supărările trecutului, să las planurile pentru viitor, să le adord, gândurilor, loc să treacă, fără să mă afecteze; să fiu aici şi acum. În prezent.
Încerc, de ceva timp, să îmi trăiesc viaţa. Conştient. Am învăţat să îmi ascult glasul sufletului şi să îi urmez dorinţele, chiar dacă nu toată lumea a fost de acord cu deciziile pe care le-am luat, ascultându-mi sufletul.
De când am ales să îmi urmez calea interioară, am început să fac lucruri de care îmi era frică. Sau care nu mă atrăgeau. În primul rând, am început să călătoresc. Să mă despind de familie, alegând să trăiesc în altă ţară. Să o iau de la zero. Ş da, aici unde am ajuns, simt că este locul meu. Sufletul îmi este liniştit. Şi...sunt atât de aproape de Franţa, ţara pe care îmi doresc de mult timp să o vizitez.
 |
Sursa poza: Google Images |
Franţa...ah, cât îmi doresc să ajung acolo! Căutând pe internet cele mai bune oferte turistice, am găsit, la Vacanţe Speciale, un program de 6 nopţi, cu plecare din Bucureşti. Cu autocarul. Pentru că urmează să iau concendiu, am găsit acest program la fix! Voi sta, în ţară, o săptămână, apoi voi pleca în Franţa, prin acest program.
Traseul pe care îl vom arcurge, va fi: Franta (Paris, Reims, Strasbourg, Versailles) - Munchen – Valea Rinului – Nurnberg - Luxembourg– Salzburg – Viena – Budapesta.
Citind program circuitului, deja mă visez acolo. Ţi s-a întâmplat, vreodată, să citeti ceva, orice şi să vezi derulându-se, în faţa ta, ceea ce citeşti? Mie da, de nenumărate ori! Şi acum, când citesc ceea ce voi face în sejurul ales, mă văd fericită şi împlinită, cutreierând prin Franţa.
 |
Sursa poza: Google Images |
În prima zi, la ora 6:15, plecăm. Mă şi văd: entuziasmată, cu zâmbetul desenându-mi licurici de fericire pe chip, luminându-mi întregul corp, ajung la Gara de Nord, acolo de unde urmează să plec. La 6:30 plecăm, urmând traseul Piteşti - Deva - Arad - Ungaria...
...sunt în autocar, având, alături, oameni minunaţi. Oameni cu care sufletul meu rezonează. "- Cum oare au făcut să ne potrivim atât de bine?" - mă întreb, simţindu-mi sufletul plin de bucurie.
A doua zi...traversăm Austria. Seara, ne plimbăm, aproximativ o oră, prin Nurnberg, în centrul istoric Schoner Brunnen.
...deodată, mă aflu acolo, în Schoner Brunnen. Visul meu devine realitate, iar eu parcă plutesc de fericire. Este seară, Luminile din jurul meu parcă îmi iau sufletul de mână şi dansează. Acum, nu mai sunt eu....doar un om. Sunt spirit. Suflet. Fantezie şi realitate. Om şi umbră. Lumină şi întuneric. Sufletul îmi zburdă fericit peste tot, aici: pe lângă fântână şi în bisericile Sf. Sebald si Frauenkirche.
Fericirea îmi pulsează în inimă şi o ajute să cânte de fericire. Simt cum, deodată triliardele de celule îmi cântă Imnul Fericirii. Sunt fricită. Liniştită. Mândră că sunt eu, aici, acum.
Ca prin vis, sar în ziua a treia, direct pe Valea Rinului unde, după o plimbare superbă, vizitez Luxembourg. Totul este atât de frumos, încât privirea-m rămâne acolo pe Rin. O parte din sufletul meu simt cum se rupe şi se aşterne acolo, pe apa limpede, unde se oglindesc poveşti neştiute de nimeni. Acolo mi-a rămas o parte din suflet, însă mă simt atât de completă...!
În ziua a patra din sejur, vizitez Versailles. În această zi, visul meu chiar devine realitate. Acum, este apogeul. Este ziua în care am reuşit să fac turul Parisului. Am simţit un puternic sentiment de mulţumire, de satisfacţie, de plăcere. sufletul parcă îmi cânta şi îmi mulţumea. Dansa, cu mine o dată. Parisul...pur şi simplu fermecător.
În ziua a cincea, am vizitat, printre altele, Catedrala Notre Dame, Muzeul Louvre, Turnul Eiffel. Alt vis devenit realitate. Totul a fost atât de frumos, încât...dansam, pur şi simplu.
În ziua a şasea, vizităm Reims şi Strasbourg, urmând ca în ziua a şasptea să vizităm Munchen, Viena şi Budapesta.
În ziua a opta, ultima zi, ne întorcem în Bucureşti, pe traseul: Ungaria - Arad - Sibiu - Piteşti. Aceasta a fost cea mai frumoasă vacanta!
 |
Sursa poza: Google Images |
Articol scris pentru Spring SuperBlog 2016
Adelina Anca F.
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu