Păreri de rău

 Îmi pare rău că oamenii cu sufletul curat au devenit o raritate!

Îmi pare rău că există oameni care au mult mai mult decât au nevoie şi sunt oameni care nu au nici măcar un pahar cu apă şi o coajă de pâine.

Încălzeşte-mi inima!

 Azi, m-am răsfăţat cu un ceai…un ceai fierbinte…pentru că sufletul meu era trist, rece, înlăcrimat, deprimat…sufletul meu avea nevoie de cald…şi îmi şoptea…mă ruga să îl încălzesc…cum a fost gata ceaiul aromat şi cald, l-am vărsat în cea mai frumoasă cană şi, involuntar, am apucat cana cu ambele mâini, ducând-o în dreptul inimii. Am închis ochii…am simţit cum inima se încălzeşte, cum sufletul începe să se relaxeze, cum o pace interioară mă cuprinde, o dată cu căldura aromată a misteriosului ceai!

Oameni necunoscuti

 Este minunat atunci când oamenii necunosuţi îţi zâmbesc, când te înţelegi cu ei din priviri şi din zâmbete; mi s-a înâtmplat, de câteva ori, să am o comunicare nonverbală extraordinară cu oameni necunoscuţi. Atunci când oamenii pur şi simplu îmi zâmbesc, sau vor doar să vorbească şi îşi găsesc curajul de a-mi spune câteva vorbe, mă gândesc cât sunt de norocoasă, pentru că oamenii par să aibă încredere în mine…încredere pentru a-mi zâmbi, pentru a-mi vorbi, pentru a mă întreba, pentru a-mi cere ajutorul. Încredere ce îmi dă curajul să devin din ce în ce mai deschisă cu oamenii.  

Sursa poza: Google Images. Textul este adaugat de mine.

Valori omenesti

 Cândva, cineva mi-a spus că “dacă nu ai card super eşti nimeni oriunde”. Mi-a spus asta, nu din răutate, ci pentru că aşa se simţea într-o lume în care oamenii par să caute numai bani, faimă, lux…mi-a spus asta, pentru că ştia că nu este corect ceea ce se întâmplă…

Nu eşti “nimeni” doar pentru că nu ai bani, doar pentru că nu arăţi aşa cum cere societatea, sau pentru că nu ai un serviciu “la birou”, sau o casă luxoasă…

Esti nimeni daca nu ai bunătate, milă, dorinţa de a ajuta; eşti nimeni dacă nu zâmbeşti, dacă nu ai iubire de oferit, dacă nu îmbrăţişezi; eşti nimeni dacă nu ai dorinţa de a asculta problemele celui de lângă tine! Dacă nu ai aceste virtuţi eşti, într-adevăr, NIMENI!
Oamenii au nevoie acum, mai mult ca oricând, să redescopere VALORILE ce creionează caracterul unui adevărat OM! 

Sursa poza: Google Images

Povestea unei dorinţe

 În sufletul meu se nasc dorinţe…se nas, cresc, copilăresc şi se maturizează. Aşteaptă, răbdătoare, să înflorească, să împlinească dorinţa sufletului meu şi, exact ca noi, oamenii, dorinţele mele aşteaptă să „se realizeze”. Reuşesc să îmi transform unele dorinţe în realitate, însă altele, pe cele mai multe, le las acolo, în sufletul meu, sperând că, într-o zi, voi reuşi să le readuc libertatea…voi reuşi să le transform, şi pe ele, în realitate! 

Sursa poza: Google Images

Valoarea unui bănuţ

 De mult timp, bunica îşi doreşte să îi ofere nepoatei o zi specială. Însă, ştiind că nu are destui bani pentru a-i dărui fetiţei daruri pe care şi le-ar fi putut dori, bunica nu a putut să facă acest pas. Abătută, ea se tot gândea că scumpa ei nepoţică nu a avut o copilărie uşoară, nu a plecat din satul natal niciodată şi nu ştie, ca alţi copii de vârsta ei, cum arată un oraş mai mare. 

Zâmbete

 De-a lungul timpului, am cunoscut oameni cu sufletul mult prea încărcat de greutăţi, dar care gasesc, încă, puterea de a zâmbi. Am cunoscut şi oameni cu probleme normale; probleme nici grave, dar nici uşoare…din păcate, tocmai aceşti oameni uită să zâmbească, uită că au doar o singură viaţă pe care trebuie să o trăiasca cu tot ceea ce le aduce în cale, uită de micile bucurii ale vieţii şi îşi plâng de milă oricui este dispus să îi asculte. Recunosc că din cea de-a doua categorie făceam şi eu parte. Credeam că dacă îmi spun, iar şi iar, problemele cunoscuţilor, mă pot descărca şi mă pot simţi mai bine. În timp însă, am realizat că tot ce reuşeam să fac prin acest comportament, era să transmit toată încărcătura mea negativă persoanelor dragi sau cunoscuţilor şi, spre uimirea mea, nu reuşeam nici eu să mă simt mai bine. Eram tot supărată, tot îngândurată, tot dezamăgită…Observam că, de la fata ce avea mereu zâmbetul pe buze, ajunsesem să nu mai pot zâmbi!