Dezbrăcată de inhibiţii

 Te vreau doar pentru mine, pentru zile cu zâmbete, pentru nopţi fierbinţi, pentru momente de copilărie, pentru vorbe drăgăstoase, pentru privirea şi pentru atingerea ta. 

Sursă poză: Google Images

Ploaie de amintiri

 Azi…mi-a plouat în suflet. Mi-au plouat cuvinte. Cuvinte nespuse, care încă aşteaptă să evadeze. Cuvinte spuse ce, o dată rostite, au format răni…

În suflet mi-a fost furtună. A tunat, a fulgerat şi a plouat cu trăiri. Sentimente. Amintiri. Amintiri  grele, ce încă mă macină. Amintiri pe care mi-aş dori să le uit, să le dau ploii, vântului, furtunii! Amintiri pe care le vreau departe de mine!

Am încercat să mă apăr de ploaia rece de aminitiri, cu o umbrelă croită din speranţe, din optimism, din zâmbete false…am zâmbit. Dar nu era zâmbetul meu. Am râs. Dar, de fapt, râsul nu s-a dovedit a fi decât o simplă mască a durerii!

Umbrela, din păcate, nu a rezistat furtunii. S-a rupt. Iar eu…am ales să fug. Să plec. Să mă plimb. Să evadez, pur şi simplu, în altă lume…dar până şi în acea lume ploua! Ca să vezi, ironia sorţii: am vrut să evadez din propria-mi lume, pentru a scăpa de ploaie…şi am ajuns într-o lume în care picăturile de ploaie îşi lăsau destinul în mâinile vântului…ploaia de aici, însă, mă liniştea. Îmi readucea zâmbetul pe buze. Îmi cânta. Îmi povestea. Era lângă mine, parcă încălzindu-mi sufletul pustiit de furtună. Mă liniştea…

Sursa poza: Google Images

Auzeam, de nicăieri, cântând: 

„Lasă ploaia să cadă şi să îmi trezească visele, las-o să îmi spele sufletul, pentru că vreau să simt tunetele. Vreau să ţip, lasă ploaia să cadă…!„

Auzeam cântecul, rugămintea, însă nu ştiam de unde vine…oare doar eu o auzeam? Am ascultat mai atentă. Şi…”parcă ceva din mine ar striga, ar cânta…eu, oare, spun cuvintele astea?„

Dintr-o dată, văd cum o picătură din ploaie vine lângă urechea mea şi îmi şopteşte: „vin să îţi curăţ sufletul…acum vin!„.

Sursa poza: Google Images

Am zâmbit…mii şi mii de picături din ploaie au dansat în jurul meu. Mă fascina dansul lor…îmi plăceau enorm de mult unduirile pe care picăturile ploii le făceau în ritmurile date, cu precizie, de către vânt…vântul părea a fi „dirijorul” fiecărui strop de ploaie. Vântul părea a fi muzica ce ajută stropii de ploaie să danseze în cel mai frumos spectacol de balet…

Fără să îmi dau seama, ploaia m-a luat în centrul spectacolului de balet şi dansam…eram fericită; simţeam cum zâmbetul pur mi se aşterne pe faţă, cum fiecare strop din ploaie îmi curăţa sufletul şi îmi lăsa, acolo, amintirea de nepreţuit a îmbrăţişării, calde şi binefăcătoare, a ploii.

Am dansat, în paşi de balet, pe scena vântului ce m-a readus în lumea mea…

M-am trezit. Înapoi. În camera mea. Însă eu…eram alt om. Eram fericită, linistită, mă simţeam alintată şi iubită. 

Acum zâmbesc…şi este un zâmbet sicner! 

© Adelina Anca F.         

Zâmbete

 De-a lungul timpului, am cunoscut oameni cu sufletul mult prea încărcat de greutăţi, dar care gasesc, încă, puterea de a zâmbi. Am cunoscut şi oameni cu probleme normale; probleme nici grave, dar nici uşoare…din păcate, tocmai aceşti oameni uită să zâmbească, uită că au doar o singură viaţă pe care trebuie să o trăiasca cu tot ceea ce le aduce în cale, uită de micile bucurii ale vieţii şi îşi plâng de milă oricui este dispus să îi asculte. Recunosc că din cea de-a doua categorie făceam şi eu parte. Credeam că dacă îmi spun, iar şi iar, problemele cunoscuţilor, mă pot descărca şi mă pot simţi mai bine. În timp însă, am realizat că tot ce reuşeam să fac prin acest comportament, era să transmit toată încărcătura mea negativă persoanelor dragi sau cunoscuţilor şi, spre uimirea mea, nu reuşeam nici eu să mă simt mai bine. Eram tot supărată, tot îngândurată, tot dezamăgită…Observam că, de la fata ce avea mereu zâmbetul pe buze, ajunsesem să nu mai pot zâmbi! 

Învaţă să dăruieşti!

 Zâmbeşte, bucură-te, trăieşte, dăruieşte…

…dăruieşte un zâmbet omului care nu mai are puterea de a plânge;

…dăruieşte o mângâiere omului care a uitat de puterea binefăcătoare a unei alinări;

…dăruieşte un cuvânt de mulţumire omului care ţi-a fost alături în momentele grele;

…dăruieşte o parte din timpul tău omului care simte nevoia să (îţi) vorbească;

…dăruieşte ajutor omului care nu mai are puterea de a merge mai departe;

…dăruieşte încredere omului care nu mai crede în propria persoană;

…dăruieşte speranţă omului care a trecut prin multe greutăţi;

…dăruieşte prietenie omului care a rămas singur în această lume;

…dăruieşte iubire omului care îţi dăruieşte un zâmbet, o mângâiere, un cuvânt de mulţumire, o parte din timpul lui, ajutor, încredere, speranţă şi prietenie!

„Dragostea vindecă oameni – pe cei care o dăruiesc, dar şi pe cei care o primesc.„

(Karl Menninger)

Sursa poza: Google Images

© Adelina Anca F.

PS - Primul meu blog a fost: https://lifeandsoulofficialpage.blogspot.com/, insa dintr-o greseala l-am pierdut. A trebuit sa refac blogul de la zero, insa nu am vrut sa pierd comentariile. Astfel incat, las, mai jos, comentariile scrise, exact asa cum au fost (le-am copiat cu metoda copy - paste):

6 gânduri despre “Învaţă să dăruieşti!”

1. 

   Raj Brahma

   DAAAAA SUUPERB,SUPERB!….FELICITARI!……

   Apreciază

    13TH IULIE 2013 LA 2:31 PM EDITARE

   RĂSPUNDE
2. 

   Ralu

   Foarte frumos spus! Sentimentele dăruite nu costă nimic, nu se epuizează, și cumva se pare că au efect în ambele sensuri. 

   Apreciază

    16TH IULIE 2013 LA 11:45 AM EDITARE

   RĂSPUNDE
3. 

   Adela Anca

   Asa e, Ralu. Ne suntem datori, unii altora, cu un zambet, cu un gand frumos, cu prietenie, cu iubire, cu timp…ne suntem datori sa ne ajutam. Doar asa aratam ca suntem oameni…

   Apreciază

    16TH IULIE 2013 LA 6:35 PM EDITARE

   RĂSPUNDE
4. 

   rusoaica

   ce mult ne asemănăm noi două! :)parcă aș fi scris eu însămi postarea asta..cu singura deosebire că aș fi adăugat și îmbrățișările. Sunt dantelă pentru suflet 

   Apreciază

    24TH IULIE 2013 LA 7:49 PM EDITARE

   RĂSPUNDE
5. 

   Gio

   Sensibil…Nu te costa nimic sa daruiesti toate astea…Nu te costa nimic sa opresti putin din timpul tau pentru altcineva:)Oricum nu il poti opri,dar dupa cum spuneai si tu,trebuie sa ne facem aliati cu el si sa trecem peste probleme cu ajutorul lui.Caci timpul ne vindeca sufletele…E o vorba: "Talent mare,suflet mare"dar eu o remodelez putin si spun: E talent rar sa ai suflet mare:)Frumos blog ai tu,mai,suflete!:DFrumos tare…

   Apreciază

    24TH IULIE 2013 LA 9:57 PM EDITARE

   RĂSPUNDE
6. 

   Adela Anca

   Rusoaica, ai amre draptate! Bratisarile ar fi trebuit sa fie la loc de cinste in text. Din pacate, le-am omis.Gio, multumesc pentru aprecieri! Am citit cu mare drag randurile lasate de tine! Va imbratisez cu drag!

   Apreciază

    25TH IULIE 2013 LA 3:49 PM EDITARE

Steaua iubirii

 Privesc spre cer

Și mă gândesc,

Zăresc o stea

Și te iubesc.

Vreau să te simt cât mai aproape,

Sub acea cea să îmi zâmbești...poate.

Îmi este dor de tine

Și de privirea ta.

Te vreau lângă mine,

Orice s-ar întâmpla!

Sursa: Poza imi apartine 
©Adelina Anca F.

Adelina Anca F.