Cartea "Furtună de Emoţii – Poveşti ce Ating Sufletul", este cartea mea de debut. Scriu cu drag, colecţionez gânduri adunate din viaţă şi le transform în texte pentru sufletul oamenilor. Îmi doresc să aduc, prin gândurile mele, povești cu tâlc. Iubire. Aripi de visare.
Înainte de a citi textul, te invit să asculţi melodia cântată de Tatiana Stepa…o melodie ce îmi e foarte dragă…o melodie ce îmi acompaniază perfect sufletul.
Tatiana Stepa a fost un artist desăvârşit. A cântat, ca un înger, muzică folk, muzică ce îmi mângâie inima ori de câte ori am nevoie!Când ai ascultat ultima dată cântecul îmbătător al păsărilor, foşnetul nemuritor al copacilor, lacrimile cerului ce, ajungând pe pământ, ne încântă cu cristalina muzica ce ne-o oferă?
Fiecare dintre noi îşi doreşte să ştie motivul pentru care este în viaţă…fiecare dintre noi aşteaptă, cu sufletul la gură, momentul în care va înţelege care îi este menirea…momentul în care va înţelege cum trebuie să îşi trăiască viaţa, pentru cine sau pentru ce trăieşte…momentul în care inima îi va şopti că, ceea ce face, va trebui să facă pentru totdeauna; pentru că inima ştie deja care îi este menirea omului ei. Ştie, dar nu are puterea de a-i spune. Inima trebuie să aştepte până când omul ei va cunoaşte sufletul sau lucrul ce îi este menit să îl aibă în pază. De abia acum, după ce omul a cunoscut (deseori, fără să îşi dea seama) motivul pentru care este în viaţă, inima poate să îl anunţe prin semne…începe să bată din ce în ce mai tare, îi oferă fiori, fericire, dorinţa de a se întoarce la sufletul sau lucrul ce trebuie să devină temelie pentru propria viaţă. Acum, după ce a primit toate aceste semne, omul ar trebui să înţeleagă că, în sfârşit, şi-a descoperit motivul pentru care trăieşte…ar trebui să înţeleagă că, de acum, fericirea va dăinui în viaţa lui, doar dacă va alege să meargă pe drumul găsit…doar dacă va avea curajul de a merge pe un nou drum…un drum croit, special, pentru el…
Îmi pare rău că oamenii cu sufletul curat au devenit o raritate!
Azi, m-am răsfăţat cu un ceai…un ceai fierbinte…pentru că sufletul meu era trist, rece, înlăcrimat, deprimat…sufletul meu avea nevoie de cald…şi îmi şoptea…mă ruga să îl încălzesc…cum a fost gata ceaiul aromat şi cald, l-am vărsat în cea mai frumoasă cană şi, involuntar, am apucat cana cu ambele mâini, ducând-o în dreptul inimii. Am închis ochii…am simţit cum inima se încălzeşte, cum sufletul începe să se relaxeze, cum o pace interioară mă cuprinde, o dată cu căldura aromată a misteriosului ceai!
Este minunat atunci când oamenii necunosuţi îţi zâmbesc, când te înţelegi cu ei din priviri şi din zâmbete; mi s-a înâtmplat, de câteva ori, să am o comunicare nonverbală extraordinară cu oameni necunoscuţi. Atunci când oamenii pur şi simplu îmi zâmbesc, sau vor doar să vorbească şi îşi găsesc curajul de a-mi spune câteva vorbe, mă gândesc cât sunt de norocoasă, pentru că oamenii par să aibă încredere în mine…încredere pentru a-mi zâmbi, pentru a-mi vorbi, pentru a mă întreba, pentru a-mi cere ajutorul. Încredere ce îmi dă curajul să devin din ce în ce mai deschisă cu oamenii.
 |
| Sursa poza: Google Images. Textul este adaugat de mine. |
