Fiecare dintre noi îşi doreşte să ştie motivul pentru care este în viaţă…fiecare dintre noi aşteaptă, cu sufletul la gură, momentul în care va înţelege care îi este menirea…momentul în care va înţelege cum trebuie să îşi trăiască viaţa, pentru cine sau pentru ce trăieşte…momentul în care inima îi va şopti că, ceea ce face, va trebui să facă pentru totdeauna; pentru că inima ştie deja care îi este menirea omului ei. Ştie, dar nu are puterea de a-i spune. Inima trebuie să aştepte până când omul ei va cunoaşte sufletul sau lucrul ce îi este menit să îl aibă în pază. De abia acum, după ce omul a cunoscut (deseori, fără să îşi dea seama) motivul pentru care este în viaţă, inima poate să îl anunţe prin semne…începe să bată din ce în ce mai tare, îi oferă fiori, fericire, dorinţa de a se întoarce la sufletul sau lucrul ce trebuie să devină temelie pentru propria viaţă. Acum, după ce a primit toate aceste semne, omul ar trebui să înţeleagă că, în sfârşit, şi-a descoperit motivul pentru care trăieşte…ar trebui să înţeleagă că, de acum, fericirea va dăinui în viaţa lui, doar dacă va alege să meargă pe drumul găsit…doar dacă va avea curajul de a merge pe un nou drum…un drum croit, special, pentru el…
De mult ori am ales să ascult sfaturile celorlalţi, în loc să îmi ascult inima. Am renunţat la vise, la ceea ce îmi era mai drag, la fericirea de a ajunge să fac ceea ce simt că îmi ajută sufletul să se înalţe. Am învăţat, după multe eşecuri, să îmi ascult inima, în locuri cuvintelor aruncate de către oamenii de lângă mine. Am învăţat că inima ştie exact unde îmi este locul. Nu ceilalţi!
Am învăţat să mă lupt pentru a ajunge, iar, pe drumul ce mi-a fost croit. Am învăţat să nu dau înapoi, atunci când apar obstacole, sau atunci când apar oameni ce îmi spun că nu este bine ceea ce fac.
Atunci când crezi că nu mai poţi să treci peste greutăţile vieţii, acordă-ţi câteva clipe de singurătate şi caută răspunsul şi mângâierea acolo, în inima ta.
Am învăţat să nu renunţ şi să merg înainte, mână în mână cu încrederea, cu dorinţa de a-mi realiza visul, cu perseverenţa şi cu un strop de curaj!
Cheia fericirii se află la tine! Trebuie doar să îţi urmezi inima!
De cand cautam aceasta informatie. Acum m-am dumirit. Se vede ca v-ati documentat inainte.
Apreciază