Flori dăruite din suflet, pentru suflete

 Încă de când sunt mică, mi-a plăcut să dăruiesc flori. Îmi amintesc cum, atunci când venea primăvara eu, împreună cu alte două sau trei prietene, adunam flori şi le dăruiam, cu inima plină de bucurie. Dăruiam flori de câmp, trandafiri, zâmbete şi voioşie oamenilor ce treceau pe stradă.

De cum venea primăvara, noi trei eram cu ochii pe floricele. Recunosc că ne era milă atunci când le rupeam, sau atunci când rugam oamenii să ne dea câţiva trandafiri din grădina lor însă, atunci când vedeam zâmbetul, mulţumirea şi ochii plini de fericire ai oamenilor cărora le dăruiam, ne dansa sufletul de bucurie.

Sursa: Poza imi apartine 
©Adelina Anca F.

Aici şi acum. În prezent. În Franţa.

Am auzit, cândva, spunându-se că, dacă nu îţi trăieşti viaţa, te va trăi ea pe tine. Ştii, am înţeles că a-mi trăi, cu adevărat, viaţa, înseamnă să fiu trup şi suflet în prezent. Înseamnă să las deoparte supărările trecutului, să las planurile pentru viitor, să le adord, gândurilor, loc să treacă, fără să mă afecteze; să fiu aici şi acum. În prezent. 

Încerc, de ceva timp, să îmi trăiesc viaţa. Conştient. Am învăţat să îmi ascult glasul sufletului şi să îi urmez dorinţele, chiar dacă nu toată lumea a fost de acord cu deciziile pe care le-am luat, ascultându-mi sufletul. 

Clipe frumoase. Amintiri de neuitat.

 Am învăţat că, în viaţă, trec mai uşor peste momentele grele, atunci când îmi păstrez, în suflet, momente frumoase. Clipele în care am simţit că fericirea îmi inundă simţurile şi mă ajută să zbor dincolo de ceea ce pare a fi lumea reală m-au ajutat, întotdeauna, să dansez atunci când, în viaţa mea, a fost furtună. 

Adelina Anca F.

Legea atracţiei pe…Google

 Am învăţat, de-a lungul timpului, că gândul îmi poate fi prieten sau…nu. Ştii, încerc, mereu, să gândesc pozitiv. Atunci când am o dorinţă, îmi imaginez că am, deja, ceea ce îmi doresc. Atunci când am o problemă, îmi iamginez că am răspunsul deja. Că am rezolvarea. 

Magia din astă noapte

 Noapte. Cerul şi-a aprins luminiţele, iar eu…nu îmi pot lua ochii de la luna ce îmi zâmbeşte fugar. Stau la geam şi privesc cum stelele îşi dansează valsul, oferindu-mi cel mai frumos spectacol. Sufletul îmi dansează o dată cu stelele, cu luna, cu magia ce mă înconjoară. Simt nevoia să iau o gură de aer. Dintr-o dată, nu îmi mai ajunge priveliştea de la fereastră. Vreau mai mult. Vreau să fiu parte din întregul univers, să dansez, să visez, să trăiesc o poveste magică. 

Sursa: Poza imi apartine 
©Adelina Anca F.

Atunci când desenele animate devin realitate...

Copilărie. Amintiri. Îmi amintesc, cu drag, am văzut Stuart Little 1. După ce am văzut filmul, mi-am dorit să îl adopt pe Stuart Little şi am primit un şoricel care semăna exact cu el. De atunci, eram nedespărţiţi; şi acum îl am.

Îmi amintesc cum, atunci când nu aveam cu cine mă juca pe afară, mă uitam la desene animate. Mai ales în vacanţa de vară. Îmi plăcea, în special, să mă uit la Franklin şi Prietenii, pe Minimax. Acesta este un desen care chiar mi-a marcat copilăria. Îmi plăcea modul în care era prezentată viaţa. Adoram căsuţele acele mici, natura ce înconjura micul orăşel; îmi plăcea cum copiii aşteptau, dimineaţa, autobuzul de şcoală. Îmi doream să trăiesc într-un asemenea oraş. Mă uitam la acele desene şi mă vedeam acolo, cu ei.

Sursa poza: Google Images

Căsuţa mea din vis

 Dimineaţă. Stau, la fereastră, privind răsăritul. Îmi beau, liniştită, cafeaua şi visez…îmi las pivirea pierdută în zare, pe un nor alb şi pufos. Se leagănă, pe el, când în stânga, când în dreapta. Când în jos, când în sus. Mâinile mi se încălzesc uşor pe cana fiebinte. Iar gândurile-mi dansează un vals fermecător, alături de aburul ce se înalţă de la cafea.

Sursa: Poza imi apartine 
©Adelina Anca F.