Cufărul cu amintiri – săptămâna 5

Joi, 15 mai:

De câte ori nu ai simţit nevoia să găseşti o reţetă pentru fericire? În cazul meu, recunosc că am căutat de multe ori fericirea undeva, înauntrul meu…am căutat-o atunci când mi-a fost cel mai greu, însă…nu am găsit-o! Fericirea a revenit, în viaţa mea, atunci când mă aşteptam mai puţin, iar viaţa m-a surprins plăcut şi mi-a demonstrat că nimic nu este întâmplător!

Ca să fii fericit/ă, împacă-te cu trecutul tău şi cu prezentul tău. Acceptă-ţi prezentul si acceptă-te pe tine. Fericirea va veni, atunci când vei înceta să o mai cauţi. Răspunsurile vor veni atunci când vei face pace cu tine!

Fericirea, în fond, înseamnă…
„Porţii egale, dar dese de râs, alternate cu scurte plimbări de relaxare, fără un scop anume. Vizite scurte şi neanunţate la prieteni şi familie. Fă lucruri care îţi fac bine, atunci când simţi că ai mare nevoie de ele. Doze crescute de optimism, cu precădere în situaţii de stres.„

Vineri, 16 mai:

Îmi plac mult cănile colorate şi frumos decorate. Îmi place să îmi încep ziua bând cafeaua din ele, sau doar privindu-le. Îmi înseninează clipele…

Am învăţat că este important să ne facem astfel de mici plăceri, mai ales în momentele în care fericirea noatră este umbrită.

Sâmbătă, 17 mai:

Aşa m-am răsfăţat azi. După o sătptămână extrem de grea pentru mine, am reuşit să găsesc puterea de a mă ridica şi de a mă răsfăţa…pentru că merit! 

Dacă alţii nu merită să fie fericiţi lângă mine, eu merit să fiu fericită lângă mine! 

Duminică, 18 mai: 

Azi, familia a avut grijă să mă scoată din casă, pentru a ma iuita de probleme. Deşi iniţial nu am vrut să ies, iată că mi-a făcut foarte bine o aşa plimbare.

După mult itmp, am ridicat privirea din pământ, mi-am şters lacrimile şi am privit cerul…l-am admirat! Era atât de furmos, pentru că norii îmi păreau a fi pictaţi pe planşa albastră şi nemărginită a cerului….minunat!

Mi-am cumpărat şi o pereche de cercei pe care mi-i doream de mult…:)

Luni, 19 mai:

Ziua mi-a fost înfrumuseţată de acest minunat articol despre blogul meu. 

Mulţumesc din suflet, eBloguri!!!
Articolul poate fi găsit aici:
http://ebloguri.ro/2014/05/19/life-soul

Marţi, 20 mai:

În momentele grele, omul îşi poate da seama cine îi e prieten şi cine nu. Îşi dă seama cât este de iubit/ă. Cât este de apreciat/ă. Zilele astea, am realizat că am prieteni minunaţi, prieteni ce îmi sunt alături nu doar când îmi este bine, ci mai ales atunci când trec prin momente grele. Prieteni care îşi fac griji pentru mine, care mă sfătuiesc, care mă scot din casă pentru a mă face să râd. 

Vă mulţumesc pentru că îmi arătaţi, zi de zi, că nu sunt singură!

Da, am pierdut un om drag, dar am realizat că am, lângă mine, mult mai mulţi oameni dragi!

Miercuri, 21 mai:

Miercuri…a fost ziua în care am realizat că „iubirea nu oferă garanţii, că ea devine uneori amărăciune, că fiecare fluture din stomac îşi ia zborul şi că oricât de mult am iubi şi oricât de mult ne-am dărui, oamenii ne pot abandona ca şi cum nu am însemnat nimic pentru ei.” (Irina Binder)

O parte din trecutul meu s-a dus şi…acolo a rămas! Uneori, mă mai întorc în trecut, însă am grijă să nu rămân mult timp acolo. Îmi repet că trebuie să uit, trebuie să trec peste amintiri şi trebuie să las destinul să îşi facă treaba, aşa cum a plănuit pentru mine. El ştie mai bine decât mine de ce s-a întâmplat ceea ce s-a întâmplat. 

Am învăţat că trebuie să mă feresc de oamenii care se închid în ei. De oamenii care nu comunică, de oamenii care nu îi spun persoanei dragi ce îi doare. Niciodată nu voi şti ce se ascunde în astfel de oameni…niciodată nu voi şti care va fi următorul lor pas. Însă ei vor şti. Şi vor şti şi care va fi următorul meu pas, pentru că îmi dau sufletul pe tavă, atunci când iubesc. Mă dau cu totul. Nu mă ascund. 

Am învăţat că viaţa este ca un joc de şah. Cel mai puternic câştigă şi merge mai departe, cu zâmbetul pe buze.  Cel mai slab iubeşte. Investeşte sentimente. Temeri. Suflet. Încredere. Şi pierde. 

Însă, mai presus de toate, am învăţat că…cine râde la urmă, râde mai bine şi cine sufleră la urmă, suferă mai mult!

Sursa poze: Google Images. Colajul l-am facut eu.

Adelina Anca F.

PS - Primul meu blog a fost: https://lifeandsoulofficialpage.blogspot.com/, insa dintr-o greseala l-am pierdut. A trebuit sa refac blogul de la zero, insa nu am vrut sa pierd comentariile. Astfel incat, las, mai jos, comentariile scrise, exact asa cum au fost (le-am copiat cu metoda copy - paste):

2 gânduri despre “Cufărul cu amintiri – săptămâna 5”

1. Ana

   Hristos s-a Inaltat !

   Apreciază

    29TH MAI 2014 LA 4:22 AM EDITARERĂSPUNDE
2. Adela Anca

   Adevarat s-a inaltat!

   Apreciază

    29TH MAI 2014 LA 5:44 AM EDITARE

Dor de frumos. De oameni. De scenă.

 Azi, îmi este dor...dor de frumos! După multe zile în care m-am închis în mine, după zile în care gândurile mi s-au luptat, înverşunate, contradictorii, reci, după zile în care fiecare gând contradictoiu vroia să câştige bătălia, mi s-a făcut, brusc, dor...dor de oameni. De viaţă. De scenarii. De aplauze. De admiraţie. 

Îmi este dor să fiu doar un simplu spectator...spectator nu al propriei vieţi, ci al vieţii ce se naşte acolo, pe scena teatrului. Ştii, pentru mine scena teatrului este sacră. Este magică. Doar pe acea scenă, viaţa se pliază după voia personajelor, după voia oamenilor, nu oamenii se pliază după voia vieţii! Doar pe acea scenă, viaţa joacă aşa cum vor actorii, iar actorii ştiu care va fi următorul pas. Este magic. Este frumos. Este, cred, un vis pe care fiecare om îl are...o dorinţă ascunsă. 

Îmi place să merg la teatru. Legătura mea cu teatrul s-a înfiripat încă din copilărie. Atunci, de mult, copilă fiind, îmi plăcea să îmi joc viaţa...după propriul scenariu! Şi jucam...în faţa jucăriilor, în camera mea. Eu jucam, eu mă aplaudam, eu repetam scena până când era aşa cum vroiam. Tindeam spre perfecţiune. Repetam de zeci de ori, dacă nu îmi plăcea. Mi-a plăcut actoria, deşi nu am ales acest drum. Prefer să merg la teatru ca simplu spectator. Prefer ca, atunci când merg la teatru, să uit de probleme, de greutăţi, de oameni ce mi-au făcut rău. Prefer, pur şi simplu, să fiu una cu povestea de viaţă ce se clădeşte, chiar sub ochii mei!

Ce sunt, în fond, actorii? Sunt oameni, oameni ca şi noi. Sunt oameni care trebuie să aibă puterea de a se reinventa pentru fiecare rol nou...sunt oameni ce trebuie să îşi pună masca noului personaj ce îl joacă. Sunt oameni care, cred eu, cunosc cel mai bine oamenii. Pentru că ei trebuie să fie empatici. Trebuie să îşi înţeleagă fiecare rol, fiecare personaj.

www.masca.ro/teatru/

Masca. Este numele perfect pentru un teatru. Un teatru cu vechime, un teatru îndrăgit. De 24 de ani, Teatrul Masca ne este alături, ne înseninează zilele cu piese de teatru jucate impecabil, ne dă, prin viaţa ce se joacă pe scenă, lecţii valoroase de viaţă. 

Cu ocazia aniversării a 24 de ani frumoşi, Teatrul Masca ne pregăteşte, în perioada, 23 - 25 mai, un eveniment prin care va readuce frumosul în viaţa noastră! 

Putem vedea, în aceste zile, spectacole ca "Intrusa", "Actorul", "Romeo şi Julieta", "Cafeneaua", "Parcul", "Gemenii". 

În aceste zile vor fi şi Workshop-uri foarte interesante, ca, de exemplu, "Workshop – make-up tearal", "Improvizaţia ca joc, exerciţiu, spectacol", sau "Jocuri".

Preţurile nu sunt mari şi, pentru că Teatrul Masca vrea să ne facă, de ziua lui, cadouri, specacolele susţinute în amfiteatru vor fi gratuite (în limita locurilor).   

Pentru mai multe detalii despre acest frumos eveniment, vă rog să intraţi aici:

http://www.masca.ro/teatru/aniversare-masca-la-24-ani-23-25-mai/

Eu voi fi acolo...voi?

www.masca.ro/teatru/

© Adelina Anca F. 

Cufărul cu amintiri – săptămâna 4

 Joi, 8 mai:

Acum ceva timp, am fost la bancă pentru a-mi lua cardul. M-am trezit însă cu două carduri. 

Doamna de acolo mi-a dat un card la întamplare, spunându-mi că, dacă se blochează, să vin să îl iau pe celălalt. 

Azi am fost să il iau pe celălalt, pentru că al meu s-a blocat! Şi…ce să vezi? Şi cel bun (care a rămas la bancă) era blocat! Acum…am două carduri blocate…şi aştept să se deblocheze unul! Nu prea e de râs, dar…e chiar de RÂS! Nu m-am supărat, ci m-am amuzat copios…:))

Despre încredere

 Încrederea…Doamne, cât de uşor să poate pierde! Încrederea…se câştigă în ani şi…se pierde într-o secundă! Şi este atât de dureros să simţi cum încrederea se desprinde din tine…este sfâşietor pentru un om să îşi piardă încrederea în persoana iubită. 

Exerciţiu de imaginaţie pentru…domni!

 Dragi domni…

Azi, vă propun un exerciţiu de imaginaţie…un exerciţiu în care mă voi adresa la persoana a doua, singular…pentru ca impactul să fie mai puternic!
Ştii cum e  să îţi fie, cu adevărat, dor de cineva? 

Cutremur

 Ora 1:45 noaptea. Nu am somn! Nu am somn, deşi…sunt extrem de obosită. Tremur. Plâng. Simt. Toate astea mă obosesc. Mă sfârşesc. Dar nu pot să dorm. Mintea nu mă lasă! Îmi e frig. Dar nu de asta tremur. Poate de la cafea? Poate…poate de la dezamăgire! Dezamăgirea doare. Şi îmi râcâie sufletul. 

Cufărul cu amintiri – săptămâna 3

 Joi, 1 mai:

O zi cu dublă sărbătoare: ziua muncii şi ziua unei prietene. Ziua unei prietene care a fost cu câteva zile înainte, dar pe care noi, prietenii ei, am sărbătorit-o în această zi. Am mers, aşadar, într-un local şi am găsit, pe masă, aceste frumoase aranjamente. Mi-au plăcut enorm, mai ales gărgăriţele şi fluturii! Recunosc că am vrut (şi chiar am făcut) să iau o crenguţă cu un fluture (aşa, ca să o păstrez ca amintire), dar sărbătorita a dus crenguţa înapoi în local…mai bine nu îi spuneam că am luat-o! :)) În lipsa crenguţei, am ales să editez, puţin, poza, scoţând, în partea dreaptă (pe fundal negru), în evidenţă fluturaşii şi gărgăriţele…măcar cu atât m-am ales şi eu! Şi totuşi…vroiam acea crenguţă (o voi lua de ziua mea, dar să nu mai spuneţi nimănui)!  :))

Scrisoare către un om

 Dragă omule,

Pentru că ştiu că viaţa nu este, mereu, prietenoasă, pentru că ştiu ce înseamnă să nu ai şi pentru că îmi place să fac oamenii fericiţi, azi vreau să (îţi) fac un cadou. Azi, vreau să dăruiesc clipe dulci, pentru că ştiu că viaţa le-a dăruit multor oameni clipe amare…iar aceste clipe amare au fost mai multe decât clipele frumoase.

Sursa: Poza imi apartine 
©Adelina Anca F.

Hrăneşte-ţi sufletul!

 Am momente în care simt nevoia să mă agăţ de tot ce este frumos. Momente în care îmi doresc să ascult muzică, să îmi pierd privirea şi gândurile printre fumul lăsat în urmă de un beţişor parfumat. Momente în care îmi doresc să ascult muzica ploii, să vorbesc cu ea, să mă plimb printre lacrimile cerului, să i le înţeleg, să i le simt şi să le las să îmi ia cu ele toate greutăţile ce îmi acaparează sufletul.  Momente în care îmi doresc doar să citesc, să devin una cu povestea cărţii, să plutesc printre rândurile ei şi să mă las purtată de cuvintele ce, aşternându-se în faţa mea, îmi spun o poveste ce se pliază, perfect, pe sufletul meu. 

Recunosc, am momente şi momente. Am momente în care nu îmi doresc decât să savurez o cană fierbinte de ceai, uitându-mă la un film motivaţional. Sau la o comedie. La un musical. La o dramă. Da…am clipe în care simt nevoia să plâng. Să plâng nu de tristeţe, ci de emoţie. Emoţie pură. 

Sursa poza: Google Images

Ai trăit clipe în care, pur şi simplu, simţeai că sufletul tău vrea să se descarce, însă nu poate? Eu da…! Şi cum poate sufletul să se descarce mai bine, dacă nu prin lacrimi? Lacrimi…de fericire, de tristeţe, de amintiri, de melancolie, de emoţie. Lacrimi de orice. Lacrimi să fie. Doar aşa, sufletul se poate descărca de toată tensiunea acumulată. Tensiune bună sau rea. Sau combinată. 

Din timp în timp, obişnuiesc să îmi hrănesc sufletul. Am învăţat că sufletul, ca şi coprul, are nevoie de hrană. Dar sufletul are nevoie de altfel de hrană! Hrana sufletului este formată din acele lucruri care îl fac să tremure…de emoţie. Emoţie în stare pură. Emoţie frumoasă, izvorâtă dintr-un cântec, dintr-o poezie. Dintr-o carte, din ploaie, din natură, din oameni, zâmbete, dans, amintiri, scris, relaxare…

Atunci când simt că sufletul meu vrea să se descarce, însă nu (mai) are lacrimi, încep să scriu…şi scriu. Îmi scriu, de fapt, lacrimile pe care nu le am. Fiecare cuvânt devine emoţie, fiecare propoziţie şi fiecare idee este, de fapt, o mică parte din mine. Astăzi este una din zilele în care îmi las o parte din lacrimile uscate ale sufletului meu aici…Simt nevoia să îmi descarc sufletul…sau să îl hrănesc? Cred că ambele. 

 

Simt nevoia să iau o pauză şi să merg undeva departe…într-un loc liniştit. La munte. Deşi ador marea, acum am mare nevoie de câteva zile petrecute, cu persoana dragă sufletului meu, la munte. Aşa simt că îmi pot hrăni sufletul. Asta îmi cere el, acum. Munte.

Simt nevoia să ajut oamenii şi animalele. Să le alin suferinţa, să le readuc zâmbetul, să le dăruiesc clipe frumoase. Să văd cum se nasc ochişorii aceia ce sclipesc de fericire. Aşa îmi hrănesc sufletul. Dăruind. Am învăţat că cea mai mare fericire a unui om este izvorâtă din oamenii pe care el îi face fericiţi. Fericirea unui om este izvorâtă din ceea ce dăruieşte, nu din ce primeşte. 

Sursa poza: arhiva proprie

Am învăţat, de-a lungul timpului, să îmi hrănesc sufletul şi să mai fac, din când în când, curăţenie în el. Zis şi făcut: am deschis larg ferestrele şi am aruncat toate amintirile ce îmi făceau rău. De multe ori, din cauza amintirilor urâte, la care tind să mă gândesc mai mult decât ar trebui, amintirile frumoase nu mai au loc. Şi doare. După ce am aruncat amintirile urâte, am fost surprinsă să observ cât loc preţios am irost. Loc în care am  aranjat, cu mare grijă, amintirile frumoase. Am şters apoi noroiul lăsat de paşii grei ai oamenilor nepotriviţi pentru mine. Acum, cu sufletul curat, aerisit şi hrănit, cu amintirile frumoase aşezate în locul amintirilor urâte, mă simt mult mai uşoară. Îmi simt sufletul ca un fulg. Zboară. Zbor şi eu. De fericire. De împlinire, de uşurare şi de frumos.

Tu când ţi-ai hrănit, ultima dată, sufletul? 
Când ai făcut, ultima dată, curăţenie în el?

© Adelina Anca F. 

PS - Primul meu blog a fost: https://lifeandsoulofficialpage.blogspot.com/, insa dintr-o greseala l-am pierdut. A trebuit sa refac blogul de la zero, insa nu am vrut sa pierd comentariile. Astfel incat, las, mai jos, comentariile scrise, exact asa cum au fost (le-am copiat cu metoda copy - paste):

2 gânduri despre “Hrăneşte-ţi sufletul!”

1. Mikyangel

   Foarte frumos articolul. Eu nu plang decat de tristete, de furie, de singuratate sau de nervi. Si imi hranesc sufletul citind, scriind pe blog sau jucandu-ma cu baietelul meu. Si astept o vacanta in care sa ma relaxez si sa dorm, ceva ce nu am mai facut de foarte mult timp.

   Apreciază

    7TH MAI 2014 LA 4:46 PM EDITARERĂSPUNDE
2. Adela Anca

   Multumesc!  Cred ca cea mai bune hrana pentru sufletul tau este baietelul tau…este minunat sa iti privesti copilul cum creste, sa il ajuti, sa il educi, sa fii mama, sa fii parinte. :*

Cufărul cu amintiri – săptămâna 2

 Joi, 24 aprilie:

Pentru că ador cafeaua, beţişoarele parfumate, marea şi lumânările parfumate, în această zi ele au fost esenţa relaxării mele! Bineînţeles că, o dată ce relaxarea s-a instaurat în simţurile mele, a venit imediat şi…fericirea! 

Am găsit, cu doar o zi în urmă, beţişoare parfumate „briza oceanului” şi le-am cumpărat fără să stau pe gânduri! Vi le recomand cu drag, pentru clipele în care vă este dor de mare, însă nu puteţi ajunge prea curând în braţele ei…

Sursa poza: arhiva proprie