Ora 1:45 noaptea. Nu am somn! Nu am somn, deşi…sunt extrem de obosită. Tremur. Plâng. Simt. Toate astea mă obosesc. Mă sfârşesc. Dar nu pot să dorm. Mintea nu mă lasă! Îmi e frig. Dar nu de asta tremur. Poate de la cafea? Poate…poate de la dezamăgire! Dezamăgirea doare. Şi îmi râcâie sufletul.
În mine se dă o luptă. Se luptă, înverşunat, inima cu mintea! Inima…biata de ea…peticită şi dezorientată, de abia îi mai poate face faţă minţii. Gândului. Inima vrea să treacă peste, să ierte…însă mintea spune NU!
„- De ce să ierţi?” – întreabă mintea…
„- Pentru că asta simt. Pentru că iubesc. Pentru că aşa e firesc. Pentru că tu, minte, eşti mult prea orgolioasă!„
„- Iar tu, inimă, eşti mult prea naivă! La fel ca şi stăpâna ta!”
Poate…poate că mintea are dreptate. Inima mea, aidoma mie, este naivă, prostuţă, credulă. Însă, atunci când iubeşte, iubeşte cu totul. Se dă cu totul. Trup, suflet, zâmbet, lacrimi…tot…se dă pe tavă!
Acum…a ajuns peticită. În inima mea a fost un cutremur. O parte din ea crăpat. S-a fisurat. S-a rupt. Mă întrebi dacă îşi va reveni? Nu ştiu. Poate. Poate greşesc. Poate că nu. Am nevoie de tine. Să îmi explici. Să înţeleg. Greşesc eu? Greşeşti tu? Eu cred că amândoi greşim.
Spune-mi că greşesc eu! Că sunt paranoică. Spune-mi că nu ştiu ce gândesc, că nu înţeleg ce se întâmplă, de fapt. Spune-mi ce vrei tu! Dar, dacă îmi spui asta, spune-mi şi că tu nu mi-ai greşit nicicând. Spune-mi sincer. Priveşte-mă în ochi şi spune-mi toate astea.
 |
| Sursa poza: Google Images Poza NU îmi aparţine! |
Azi, sunt dezorientată. Mâine…mâine, poate, îmi voi reveni. Voi uita. Voi ierta. Te voi ierta. Mă voi ierta şi pe mine. Pentru că sunt prostuţă. Şi credulă. Pentru că nu am încredere în mine. Mâine, aşa voi gândi. Pentru că, încă, eu cred în tine! Cred în noi. Nu mă va interesa cât de mult va mai trebui să îmi mai peticesc inima…uite, am bandajat-o. Aproape că nici nu se mai vede fisura. E ca nouă…iar…!
Acum, ţi-o dau ţie…ca întotdeauna. Te rog, ai grijă de ea. Te rog, ia-o doar dacă ştii că totul va fi bine. Nu îmi mai cutremura sufletul. Nici inima. Mângâie. Iubeşte. Respectă. Atât îţi cer. E prea mult? Prea puţin? Tu decizi!
Ştii, am prostul obicei de a mă lăsa în urmă. Mă îndrăgostesc greu şi iubesc cu toată fiinţa mea. Dau totul. Mă dau toată. M-am lăsat, de multe ori, în urmă…prin gesturi mici, neînsemnate poate…îmi place să le fie bine, în primul rând, oamenilor cu adevărat dragi mie. Oamenilor pe care îi iubesc cu toată fiinţa mea. Pentru ei – da – mă las în urmă!
 |
| Sursa poza: Google Images Poza NU îmi aparţine! |
Poate îţi par răurăcioasă, câteodată? Sau mult prea sigură pe mine? Poate că am momente în care mă port rece cu tine? În care îţi vorbesc ironic? În acele momente, să ştii că mă tem cel mai mult să nu te pierd! Să nu te supăr. Să nu te dezamăgesc. Să nu spun vorbe necugetate. Mă tem, vreau să îţi spun cât de mult te iubesc, însă mintea nu mă lasă…în momentele în care mă port rece sau ironic, să ştii că am, de fapt o mască. De protecţie. De frică. De dezemăgire.
Atunci când îţi râd ironic, să ştii că sufletul îmi plânge. Acest râs e doar o mască. O altă mască de protecţie.
Atunci când îţi cer să pleci, să ştii că, în sufletul meu, îmi doresc, cel mai mult, să rămâi! Să mă strângi în braţe. Să mă mângâi şi să îmi spui că nu vei pleca.
Ştiu că sunt o persoană dificilă. Ştiu că sunt o persoană ce, uneori, poate fi înţeleasă mai greu…însă nimeni nu e perfect. Nici eu. Şi nici nu vreau să fiu. Cauţi perfecţiune? Sau noutate? Vrei o viaţă nouă, cu alţi oameni, alte sentimente, alte lacrimi, alte zâmbete, alte greutăţi şi alte clipe frumoase? Eu nu te ţin în loc. Nu îţi pretind nimic. Pretind doar sinceritate. Atât. E prea mult? Prea puţin? Tu decizi!
© Adelina Anca F.
PS - Primul meu blog a fost: https://lifeandsoulofficialpage.blogspot.com/, insa dintr-o greseala l-am pierdut. A trebuit sa refac blogul de la zero, insa nu am vrut sa pierd comentariile. Astfel incat, las, mai jos, comentariile scrise, exact asa cum au fost (le-am copiat cu metoda copy - paste):
eu eu unul sunt de parere ca cine minte si inseala o data, o sa o faca si a 2 oara si a 3.a oara, cunosc acea lupta dintre inima si minte dar din pacate mintea are dreptate, pentru ca acea persoana care a inselat nu iubeste pe nimeni, o data ce iubesti o persoana nu o inseli si nu o minti. tot ce am spus in aceste randuri au fost traite pe pielea mea
Apreciază
Asa este…insa mai exosta si scapari, mai ales in relatiile de lunga durata. Greselile sunt omenesti, sunt parte din noi…dar trebuie s ainvatam sa ne oprim cand trebuie, trebuie sa invatam sa ne recunoastem greseala, sa ne cerem iertare si noi, cei mintiti, trebuie sa invatam sa iertam…daca avem pe cine.
Apreciază