Azi, acum, aici. În prezent.

 Azi, vreau să mulţumesc. Vreau doar să readuc, în prim plan, toate binecuvântările pe care viaţa mi le-a pus, pur şi simplu, la picioare. Îmi vreau zâmbetul înapoi. Cine, oare, mi l-a furat? Vreau acea sclipire magică în suflet. Vreau ca luna decembrie să îmi redeschidă porţile unei vieţi frumoase, împlinite.

Succes garantat cu prăjitura SuperBlog 2015!

 Gata! Sunt superbloggeriţă de toamnă…finalistă, chiar! De multe ori am fost întrebată care este reţeta succesului pentru SuperBlog. Sau cum de am răbdare să scriu atâtea articole? Sau de ce îmi place bloggingul? 

Simplu: prin blogging mă regăsesc. Scriind, intru într-o lume numai a mea şi o creez, aşa cum vreau. Pas cu pas, literă cu literă, cuvânt cu cuvânt. E lumea mea SUPERBLOGosferică! Şi da, am răbdare să o realizez. Articol cu articol. Cărămidă cu cărămidă. 

Reţeta succesului în SuperBlog? Dacă vrei să o aflii, trebuie să îmi promiţi că vei participa la SupebBlog 2015! De ce? Simplu: îţi creezi lumea ta! 

Un tricou cu suflet

 Îmi place să fiu diferită. Să fac ceea ce îi face bine sufletului meu. Întotdeauna m-am ghidat după propriile reguli; am ascultat şoaptele duioase ale inimii. Am ştiut că ceea ce ea, inima, îmi spune, nu este greşit; iar drumul vieţii mele a fost presărat cu flori, cu zâmbete, cu iubire.

Pansament pentru suflet

 Azi, m-am hotărât să scriu pe blog…pentru că scrisul îmi rămâne cel mai bun remediu pentru momentele în care simt că am, în suflet, cuvinte pe care nu le pot rosti…dintr-un motiv sau altul…azi, m-am hotărât să îmi tatuez, pe suflet, ştampila fericirii. O ştampilă ce îmi va umple sufletul de bucurie, pansându-l cu amintiri frumoase. 

Sursă poză: Colop.ro

Eşti gelos? Hai la epilat!

 De-a lungul vieţii, am învăţat să îmi ascult inima. Am învăţat să dansez pe ritmurile date de ea. De multe ori am ales să acţionez aşa cum mi-a dictat mintea, lăsând inima deoparte. Şi, în timp, nu mi-a fost bine. 

Am încercat, apoi, să acţionez aşa cum mi-a dictat inima, lăsând mintea deoparte. Şi nu…nu mi-a fost bine nici aşa.

Am înţeles, în timp, că viaţa înseamnă echilibru. Viaţa înseamnă atât inimă, cât şi minte. Atât dorinţă, cât şi realizare. Atât lacrimă, cât şi zâmbet. Viaţa înseamnă armonie. Înseamnă, mai presus, de orice, a te iubi, îndeajuns de mult, pe tine. 

A fost odată…

 A fost odată ca niciodată…o fată care îşi detesta părul. Nu suporta să îl vadă creţ şi umflat. Vroia şi ea să ca părul ei să fie drept, cu volum…nici prea prea, nici foarte foarte. Vroia să fie strălucitor, lung, frumos. Nu creţ. Ce e aia…păr creţ? Ce, eu sunt oaie??? Se gândea fata.

Poveste cu aromă de cafea

 Nici nu ştiu cum a trecut ziua. Obosită, ajung acasă şi îmi fac o cafea. Mă aşez în pat şi, absorbită fiind de mirosul minunatei licori, încep, uşor uşor, să îmi simt pleoapele din ce în ce mai grele. Ceva mă îndeamnă să beau, o dată, din cafea. Mâinile însă…stau nemişcate. Ochii privesc, fascinaţi, valsul pe care aburii cafelei îl dansează. Pleoapele mi se închid. Îmi duc, instinctiv, cafeaua în dreptul inimii. O căldură plăcută îmi înveleşte întreg trupul. Mă simt din ce în ce mai uşoară…simt că plutesc şi, deodată, mă trezesc…