Petrecere în stil…SuperBlog!

 Nici nu ştiu când a zburat timpul! Parcă mai ieri era 1 martie şi mă înscriam la Spring SuperBlog! Aveam speranţe, idei, răbdare. Însă mai aveam ceva: o maaaaare lipsă de timp! Colac peste pupăză, mai aveam şi o mare nesiguranţă. Nu ştiam dacă vreau, sau nu, să particip. Nu ştiam dacă, de data aceasta, voi face faţă termenelor limită. Am hotărât să încerc, fie ce-o fi! Iată că, inevitabil, au venit şi punctele de penalizare peste punctajul ce putea fi destul de bun. „Să-mi fie învăţătură de minte!” – mi-am spus şi am mers mai departe…

Poză editată de mine. 

Curăţenie în suflet…curăţenie peste tot!

 Ştii, câteodată simt nevoia să privesc, cu atenţie, în sufletul meu. Să îl întreb ce mai face. De multe ori, atunci când privirile sapă din ce în ce mai mult, găsesc praf…mult, mult, mult praf! Găsesc urme de noroi. Cuvinte aruncate, peste tot. Cuvinte care, deşi nu ar fi trebuit să mai fie în sufletul meu, încă sunt. Vorbesc de acele cuvinte care, cândva, mi-au fost spuse şi m-au durut. Atât de mult încât am refuzat să cred că mai sunt acolo. Am trecut, pur şi simplu, mai departe, crezând că, în sufletul meu, se va face curăţenie…de la sine. Dar nu a fost aşa!

Sursă poză: google Images

Ceasul Vieţii

 Azi nu am nimic de făcut. M-am trezit, am privit, nedumerită, soarele şi…am deschis calculatorul. Facebook. Cafeaua rece de ieri îmi era singura prietenă. Gânduri. În suflet, bate un vând rece. Nici un zâmbet. Stau, plictisită, şi mă plimb printre noutăţile de pe Facebook. La un moment dat, găsesc o postare ce pare a mă trezi la realitate. 

Sursă poză: Google Images

O zi magică de…feminitate!

 Sâmbătă, 14 martie 2015, am fost la un seminar despre feminitate, susţinut de Oana Stoianovici. A fost magic! A fost una din acele zile în care mi-am hrănit sufletul. În care m-am reconectat cu inima mea. În care am reuşit să comunic, într-un fel, cu propriul sufletul. 

Suflete pereche

 A fost odată ca niciodată, într-un tărâm acoperit cu stejari, un suflet. Sufletul, îmbrăcat într-un corp de bărbat, însetat după iubire, şi-a căutat în lung şi-n lat sufletul pereche. A căutat în cer, pe pământ, a întrebat ştejarii, până când, într-o zi, a văzut-o…a văzut-o pe ea, pe aleasa inimii lui! Ştia, ştia că este sufletul lui pereche. Pentru că primea semnale puternice din interior. Sufletul îi şoptea că şi-a găsit pereche. Vibra. Cânta. Dansa. El îşi simţea sufletul atât de viu, pe cât nu mai fusese niciodată! Simţea că, pur şi simplu, nu îi mai încăpea în corp de fericire! 

Ce este fericirea?

 Ce îi lipseşte omului modern de azi? Fericirea! Liniştea interioară. Respectul de sine. Acum, mai mult ca orice, ne lipseşte acea mulţumire cu noi înşine. Ne lipseşte, de multe ori, imposibilitatea de a ne ierta. Imposibilitatea de a ne împăca noi…cu trecutul nostru. Cu sufletul nostru. 

Între vis şi realitate

 După o zi aglomerată la serviciu şi la facultate, nu îmi doresc decât să ajung în casa mea şi să mă relaxez. Ajunsă acasă, pisica mă întâmpină cu fericire şi îmi sare direct în braţe! Ador să o mângâi şi să o alint atunci când ajung, seara, acasă. Uit de tot stresul, iar oboseala pare să fie mai uşor de suportat. 

„- Pisa, hai gata cu mieuneala şi cu alintatul. Îmi e foame şi vreau să mă tolănesc în pat, la televizor!” – zis şi făcut, după ce am mâncat, am mers, ca şi teleghidată, în pat. Pisa, bineânţeles, s-a ţinut după mine. 

Nu ştiu când, însă îmi amintesc că am adormit. Aşa cred. Sunt, cumva, între somn şi realitate. Dintr-o dată, simt cum cad…puternic! Cad, plutesc…şi plutesc…şi plutesc, până când ajung pe un tărâm….străin mie. Îmi este foarte clar că sunt într-un loc exotic, dar…unde oare?!