După o zi aglomerată la serviciu şi la facultate, nu îmi doresc decât să ajung în casa mea şi să mă relaxez. Ajunsă acasă, pisica mă întâmpină cu fericire şi îmi sare direct în braţe! Ador să o mângâi şi să o alint atunci când ajung, seara, acasă. Uit de tot stresul, iar oboseala pare să fie mai uşor de suportat.
„- Pisa, hai gata cu mieuneala şi cu alintatul. Îmi e foame şi vreau să mă tolănesc în pat, la televizor!” – zis şi făcut, după ce am mâncat, am mers, ca şi teleghidată, în pat. Pisa, bineânţeles, s-a ţinut după mine.
Nu ştiu când, însă îmi amintesc că am adormit. Aşa cred. Sunt, cumva, între somn şi realitate. Dintr-o dată, simt cum cad…puternic! Cad, plutesc…şi plutesc…şi plutesc, până când ajung pe un tărâm….străin mie. Îmi este foarte clar că sunt într-un loc exotic, dar…unde oare?!
Fără să stau mult pe gânduri, încep să o iau la pas prin misteriosul loc. Nu după mult timp, văd un grup de oameni. Mă duc către o doamnă şi…
„- Bună ziua, doamnă! Mă scuzaţi pentru deranj, am o întrebare.„
„- Bună, drăguţo…da, te ascult! Dar, te rog, să fie o întrebare rapidă, ma grăbesc să vizitez!„
„- D…da…unde suntem aici? În ce ţară? În…unde?!” – observ cum doamna se uită ciudat la mine…
„- Suntem în Baros, Maldive, draga mea! În ASIA! După mine, este una dintre cele mai frumoase destinaţii exotice ! Acum iartă-mă, gata, voi pleca! Uite, deja grupul a luat-o înainte, ah am pierdut câteva minute de explicaţii! La revedere!” – îmi spune doamna şi fuuuuuuuuge cât o ţin picioarele!
Încerc să mă dezmeticesc…când am ajuns, oare, în ASIA? În Maldive?…Wow…asta da călătorie ciudată! Dintr-o dată, mă pufneşte râsul. Îmi aduc aminte de acea doamnă. Mi s-a părut a fi genul de turist contra timpului! Genul acesta de turist (exact ca doamna pe care am întâlnit-o mai devreme)…este, mereu, grăbit! Deşi a venit în vacanţă, teoretic pentru a se relaxa, tusitul contra timpului este, mereu, pus pe fugă. Se străduieşte să fie în primul rând al grupului, ţine cont de tot ceea ce spune ghidul, este deranjat de colegii din grup care trag de timp. Pentru turistul contra timpului, nu este niciodată prea mult timp. Întotdeauna va fi, însă, prea puţin timp! Acest tip de turist este mereu nemulţumit de timp, de colegii care par a se relaxa, de oamenii care, în general, nu ţin cont de fiecare secundă. Acestui tip de turist îi palce ca planificarea făcută pentru concediu să fie urmată întocmai, secundiţă cu secundiţă!
Mie îmi place să mă relaxez şi să uit de timp, atunci când sunt în concediu. Aşadar, mă hotărăsc să mă mai plimb puţin şi, după un timp, mă aşez pe plajă.
Îmi place foarte mult apa limpede a mării. Totul este atât de curat aici, încât nu îmi vine să cred! Mă simt eliberată de griji şi nu sunt deloc obosită. Din contră, energia parcă mă îndeamnă să descopăr cât mai multe din acest loc. Oameni. Secrete. Obiceiuri.
După ce m-am odihnit puţin pe plajă, mă hotărăsc să mă mai plimb. Însă…simt cum ceva mă trage. În jos. Cad. Pic. „Iar acel sentiment”…simt cum plutesc…şi plutesc…şi plutesc…până când…
…ajung în alt loc. Altă destinaţie…la fel de exotică! „Oare…oare unde am ajuns acum?!„. Spre norocul meu văd, trecând pe lângă mine, un turist. Îl recunosc după aparatul de fotografiat, camera video, pixul şi caietul pe care le are în mână. Este un domn îmbrăcat sport. Mă îndrept către el:
„- Bună ziua, domnule. Mă scuzaţi pentru deranj…ştiţi sumva unde ne aflăm?„
„- Bună ziua, domnişoară scumpă! Suntem în Bali, o insulă din Indonezia. Dacă tot eşti aici, ar trebui să vizitezi templele! Fiecare templu…fiecare „PURA”, aşa cum zic cei de aici, a fost construit pe vremea imperiului Majapahit. Ai de unde alege, draga mea! Fiecare sat are măcar trei temple. Imaginează-ţi ce minunăţie! Avem timp destul şi atâtea temple de vizitat! Trebuie vizitat încet, cu răbdare. Avem atâtea de învăţat de aici, draga mea! Cel mai venerat templu este Pura Besakih sau Templul Mamă, de pe lângă vulcanul Agung.”
„- Vă mulţumesc foarte mult pentru informaţii, acum mă voi duce să mă odihnesc puţin. Sunt tare obosită!„
„- Nuuuuuuuuuu, draga mea! Nuuuuuu!!! Cum să te odihneşti când ai atâtea de învăţat de aici? Hai să vizităm. Nu luăm timpul în seamă, e timp destul! Hai să vizităm, să învăţăm, să descoperim. Ştii că arta balineză pare a fi cea mai frumoasă artă de pe pământ? Nu vrei şi tu să vezi artă precum batikul? Ikatul? Hai să…„
„- Domnule, sunt foarte obosită. Vreau doar să mă odihnesc. Apoi, după ce mă voi odihni, voi vizita templele. Voi descoperi şi arta balineză…” – spun şi plec, fără să îl mai bag în seamă…
„- Domnişoarăăăă, nu plecaaaa! Oh, tineretul din ziua de azi!” – aud cum bodogăneşte…
Îmi dau seama că am întâlnit alt tip de turist: turistul ştie – tot! Acest tip de turist este foarte obositor. Îi place să se documenteze mereu, îi place să îşi noteze orice nimic nou pe care îl află şi, dacă cineva vorbeşte cu el, nu va scăpa fără măcar jumătate de oră de cultură generală. Turistul ştie – tot chiar…ştie tot, domne! Are o vastă cultură generală cu care îi palce să se dea mare. Şi devine iritat atunci când persoanele de lângă el nu sunt atente la informaţiile pe care le prezintă sau nu arată interes pentru cultura (LUI) generală!
„Uh…în sfârşit, am scăpat de turistul ăsta!” – îmi spun, în gând.
Deja se înserează. Peisajul este superb. Mă simt atât de obosită, încât nu mă mai pot ţine pe picioare, însă reuşesc să îmi iau energia din tot frumosul din jurul meu. Parcă natura şi-ar fi pictat cel mai frumos tablou aici, în Bali. Mă aşez, pentru câteva clipe, jos. Închid ochii. Zâmbesc. Cad…iar…”- AAAAAAAAA…jutooooooor! Nuuuu d…d…dinnn…nnouuuu!„. Degeaba ţip. Cad. Plutesc…şi plutesc…şi plutesc…până când…
…cad pe o plajă superbă. Iar…nu ştiu unde sunt. Însă am, în jurul meu, atâţia turişti, încât nu ştiu la care să mă duc pentru a afla unde sunt. Nu departe de mine, o doamnă îmi atrage atenţia: este genul de doamnă foarte liniştită. Se uită, înspre mare, de parcă nu a văzut minune mai frumoasă. Zâmbeşte. Privind-o, aş putea jura că în sufletul ei este linişte. Pace. Aş putea spune că este împăcată cu ea, cu trupul ei, cu mintea şi cu inima ei. Mă îndrept însre ea, parcă fiind-mi frică să nu îi alung liniştea…
„- Bună ziua, doamnă! Îmi cer scuze pentru deranj. V-aş putea întreba…unde ne aflăm?„
„- Bună să îţi fie inima, draga mea! Suntem în Mauritius, una din Insulele Mascarene. Nu-i aşa că este superb aici? Stai, câteva clipe, lângă mine, draga mea. Liniştită. Priveşte marea, admiră cerul, respiră profund. Lasă gândurile să ţi se liniştească…Draga mea, să ştii că aici am petrecut una din cele mai frumoase vacanţe de până acum!” – mă priveşte în ochi şi, doar prin acea privire, îmi oferă o siguranţă de negalat.
Mă aşez lângă ea şi privesc marea, liniştită. Îi ascult sfaturile. Mă simt atât de liniştită. Valurile mării parcă dansează cel mai frumos vals, pescăruşii cântă, acompaniaţi de sunetul mării…cerul este de un albastru superb, iar norii par a spune poveşti…nerostite încă. Închid ochii. Aud, acum, doar sunetele. Marea. Este superb!
Mă gândesc, în acest timp, că am găsit şi de al treilea tip de turist: turistul zen! Asemeni doameni pe care am întâlnit-o acum, turistul zen este acel tip de turist care vrea doar să se relaxeze. Să se bucure de frumos. Să admire peisajul, să asculte valurile mării, să îşi imagineze cum norii spun poveşti. Este acel tip de turist care oferă linişte. Pace. Care te ajută, care nu te încarcă negativ. Este tipul de turist cu zâmbetul pe buze, cu o vorbă bună întotdeauna, cu chipul atât de liniştit, încât linişteşte şi pe tine. Este tipul de turist care îţi inspiră maximă încredere.
Eu sunt tipul de turist zen! Şi, de ce nu, pot spune că sunt tipul de om zen. Îmi place să mă bucur de frumos. Să mă opresc, să privesc natura, să ascult muzica mării sau a păsărilor. Tu ce fel de turist eşti?
În timp ce mă bucuram de minunata atmosferă, iar…simt cum cad. Şi cad…plutesc…şi plutesc…şi plutesc…până când ajung, din nou, în patul meu. Cu Pisa în braţe. Toarce acum. Pare că ne-am trezit amândouă, după un somn luuuuuung şi odihnitor. Oare am visat…? Oare chiar am călătorit prin Asia…? Oricum ar fi fost, aceasta a fost cea mai specială vacanţă de care am avut parte!
- Acest articol a fost scris pentru Spring SuperBlog 2015
Adelina Anca Fundatureanu
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu