Prieteni virtuali? O viaţă reală, te rog!

 Era un timp în care foarte puţini oameni aveau acces la calculatoare şi la internet. Era un timp în care copiii se jucau afară, formând echipe şi, de ce nu, mici comunităţi. Comunităţi în care copiii îşi alegeau membrii după pasiuni. Comunităţi ce, o dată formate, închegau prietenii, aduceau zâmbete, ajutau copiii să socializeze mai mult. Şi mai mult. Din ce în ce mai mult. Era un timp în care, atunci când spuneai „comunitate” te gândeai, automat, la oameni, discuţii faţă în faţă, asemănare, dorinţa de a realiza noi prietenii. Era un timp în care, aunci când spuneai „socializare„, spuneai, automat, discuţie, între două sau mai multe persoane, faţă în faţă!

Sursa: Poza imi apartine 
©Adelina Anca F.

Cafeaua – un ritual ce leagă prietenii

 Cafeaua. Licoarea magică ce îmi trezeşte zi de zi, dimineaţă de dimineaţă, simţurile. Licoarea ce mă îmbată cu aroma ei, îmi redă zâmbetul pe buze, îmi mângâie sufletul şi îmi încălzeşte inima. Ador ca dimineaţa să mă bucur de gustul cafelei la ibric însă, atunci când vreau o cafea fără a face prea mult efort, obişnuiesc să o cumpăr de la tonomatele de cafea. Am primit însă, acum câţiva ani, o lecţie neobişnuită despre această licoare magică.

Interviu dat pentru Revista Orizonturi Literare, nr. 15 (noiembrie 2014)

https://orizonturiliterare.ro/publicatii/

Revista Orizonturi Literare: Ce te-a determinat să te înscrii la SuperBlog?

Îmi place foarte mult să scriu. Însă şi mai mult îmi place ca ceea ce scriu să fie publicat pe blogul meu. Am aflat de SuperBlog din întâmplare şi mi-a fost destul de frică să mă înscriu atunci. Prima dată am participat anul acesta, în primăvară. Mi-am facut curaj, mi-am dorit să ies in top 10 şi…am fost clasată pe locul 10! Asta m-a determinat să particip şi la această ediţie: dorinţa de a termina pe un loc cât mai bun!

Revista Orizonturi Literare: Ce te motivează să scrii şi să ţii piept competiţiei?

Îmi doresc foarte mult ca, la sfârşitul competiţiei, să mă număr tot printre primii 10. Îmi doresc să demonstrez, în primul rând mie, că pot face faţă competiţiei, pot scrie articole bune, pot avea idei frumoase şi, în final, mă pot clasa pe un loc cât mai fruntaş. Dacă alţii pot…şi eu pot!

Revista Orizonturi Literare: A trecut mai bine de jumătate din competiţia SuperBlog din această toamnă. Ce părere ai despre probele la care ai scris?

Sunt mulţumită de articolele mele, însă întotdeauna este loc de mai bine! Voi încerca, atât cat îmi permite timpul, să scriu articole care să fie cât mai bine primite de către juriu.

Revista Orizonturi Literare: Care e reţeta succesului în SuperBlog?

Se iau două luni şi un blog. Se adaugă idei ingenioase, gramatică perfectă, multă răbdare, se amestecă foarte foarte bine şi se presară perseverenţă. “Dacă am luat o notă mică, nu trebuie să mă las”…aşa ar trebui să gândească orice superblogger! Se elimină penalizările, se adaugă bună dispoziţie din belşug, se sărează cu trei contestaţii (care poate - poate vor mări o notă, două, trei…) şi se lasă la copt până la gală!

Revista Orizonturi Literare: La ce loc aspiri la finalizarea competiţiei?

Locul I, bineînţeles! :D Multumesc pentru timpul acordat si pentru ca v-ati gandit la mine (si la noi, cei care am participat in SuperBlog 2014), pentru acest interviu! :)

Interviul se poate gasi in revista electronica, la pagina 39:

https://viewer.joomag.com/revista-orizonturi-literare-noiembrie-2014/0959415001415018138/p38?short=

https://viewer.joomag.com/revista-orizonturi-literare-noiembrie-2014/0959415001415018138?short&

https://orizonturiliterare.ro/publicatii/

https://orizonturiliterare.ro/publicatii/

Un team building croit pentru sufletul meu

 Psihologia a fost, din clasele primare, cea mai mare pasiunea a mea. Îmi place să observ oamenii, să învăţ despre ei, să îi ajut. Îmi place să le ascult poveştile de viaţă aşa cum nimeni nu ar face-o mai bine. Îmi place să mă implic cu tot sufletul, atunci când ascult, în mod activ, oamenii, pentru a-i ajuta. Pentru a le oferi încredere. Speranţă. Putere pentru a merge mai departe.

Un parfum cu suflet

 Se spune că cei patru ani pe care îi petrecem învăţând la liceu sunt cei mai frumoşi. Într-adevăr, în liceu am avut ocazia să realizez o colecţie imresionantă de amintiri foarte frumoase, pline de voie bună, de zâmbete şi de oameni frumoşi. În liceu am legat cele mai frumoase prietenii şi, trebuie să recunosc, am legat cele mai frumoase relaţii cu profesorii de la care am avut norocul să învăţ. 

Magie pe Strada Ficţiunii

 De când sunt mică, îmi place să citesc. Îmi aduc aminte că, prin clasa a opta, îmi făcusem, în camera mea, un loc special amenajat pentru citit. Adoram să mă ghemuiesc acolo, sub fereastră, mai ales când ploua. Aveam, pe jos, peste covor, o pătură grosă şi moale. Caloriferul mă încălzea, ploaia îmi cânta cea mai frumoasă muzică, iar cartea ce o citeam, parcă fără să îmi mai pese de nimic altceva, mă conducea într-o altă lume…o lume a ficţiunii. Atunci, ţin minte, îmi plăcea să citesc alături de o cană de ceai fierbinte. Sau alături de o cană cu lapte, cacao şi scorţişoară. Sau ciocolată caldă. Acum, am aceleaşi preferinţe, doar că, atunci când cafeaua îşi face apariţia în acest trio perfect – carte, ploaie, căldură – totul devine magie! 

Da, cărţile nu sunt altceva decât magie. Magie în cuvinte. În mirosul inconfundabil al cărţilor vechi sau al cărţilor nou deschise. În povestea în care mă afund din ce în ce mai mult, pe măsură ce citesc. Magie este faptul că, atunci când citesc, simt cum intru într-o altă lume…în lumea cărţii. În povestea ei. În mintea personajelor. În sentimentele lor. Trăiesc, alături de ei. Le trăiesc lacrimile sau zâmbetele, înfrângerile sau reuşitele, durerile sau fericire. Trăiesc în timp ce citesc. Citesc şi trăiesc!

„– Ce amintiri frumoase!” – îmi spun în timp ce beau o cafea cu scorţişoară şi fumez o narghilea, în intimitatea casei mele…”- Azi…este o zi specială. Nu ştiu de ce, însă este ceva în aer. Ceva…” – îmi mai spun şi mă uit în jur, în timp ce fumul de la narghilea parcă desenează o carte deschisă…

Team (drinking) building de poveste

 Noapte. 23:00, joi…Eu nu am somn. Dar am atâtea emoţii…! Privesc, de la ferastră, cerul. Luna îmi zâmbeşte, drăgăstoasă, trimiţându-mi o stea căzătoare…”ce stea frumoasă! Şi cât sunt de norocoasă pentru că a căzut chiar acum…îmi voi pune o dorinţă…o dorinţă ce, mâine, sper că va deveni realitate” – îmi spun, în gând…