Testul arborelui si sendvişurile

 Pentru mine, studenţia a fost cea mai frumoasă perioadă! Am întâlnit oameni minunaţi, atât profesori, cât şi colegi…am legat prietenii de durată, am învăţat că nimic, în viaţă, nu este întâmplător şi am avut ocazia să mă înfrupt, din plin, din viaţa de student. Mă gândesc, cu drag, că mi-am dorit să dau la Facultatea de Psihologie, însă am ale contabilitatea. Privind în urmă, nu îmi pare rău. Nu aş fi întâlnit oamenii minunaţi ce, acum, îmi sunt prieteni. Nu aş fi avut parte de ajutorul şi de suportul moral pe care aceşti ărieteni mi l-au oferit atunci când mi-a fost cel mai greu. Nu aş fi avut parte de sfaturile preţioase primite de la ei, foştii colegi de la contabilitate şi actualii prieteni, dacă aş fi ales psihologia.

Suflet de pisică

 De când sunt mică, am crescut cu pisici şi căţei în casă. Am iubit fiecare animal şi am fost învăţată că noi, oamenii, nu suntem mai presus decât animalele. Din contră, ele ştiu să iubească necondiţionat, ştiu să ierte iar şi iar, ştiu să mulţumească şi ştiu cum să ne aline sufletele. Ele ne rămân prietene şi ne sunt alături chiar şi atunci când ne este greu. 

Vis de adolescentă versus realitate

 A fost un timp în care visam, ca orice adolescentă, să întâlnesc cavalerul pe cal alb…îmi doream să întâlnesc un bărbat care să simt că mă completează perfect. Un bărbat care să îmi vorbească frumos, care să mă răsfeţe cu vorbe drăgăstoase, întărite de fapte care să le dovedească veridicitatea. Un bărbat care să mă înţeleagă doar din priviri, care să mă îndrume atunci când mă simt pierdută, care să îmi redea încrederea în mine ori de câte ori ea mă părăseşte şi care să nu mă lase atunci când îmi este mai greu.

O carte cu suflet

 „Uită o carte…pe undeva” 

Azi, m-am hotărât să particip la această frumoasă campanie….mi-a plăcut foarte mult ideea de a dărui, sub anonimat, o carte…fără să ştiu, de fapt, cui o voi dărui. Azi am mers în parc, într-un loc tare drag inimii mele, însoţită de un caffe latte mare şi de cartea ce urma să o „uit” acolo, pe una din băncile ce îmi dezvăluie atâtea şi atâtea amintiri…amintiri frumoase, presărate cu emoţii, lacrimi de fericire, zâmbete timide ale unor începuturi sau potopul de lacrimi ce a apărut, de atâtea ori, în sufletul meu, la fiecare sfârşit al unui capitol din viaţa mea…

Sursă poză: arhivă proprie

Cuvinte izvorâte din suflet

 De ce scriu? Scrisul mă linişteşte. Atunci când simt că sufletul meu devine înfrigurat, supărat, abandonat, înlăcrimat, atunci…îmi găsesc alinarea printre cuvinte. Aştern cuvinte peste cuvinte, îmi las gândurile să danseze, pe ritmurile date de propriile-mi trăiri, şi, fără să mă gândesc prea mult la ceea ce vreau să exprim, încep, pur şi simplu, să scriu…şi scriu…simt cum energiile negative mă părăsesc, lăsând locul pozitivului. Simt cum, încet încet, încep să înţeleg mai bine ce se petrece cu mine; da…scriind, mă înţeleg mai bine! Văd, mai clar, situaţia, încep să mă cunosc mai bine, mă liniştesc şi, de multe ori, găsesc soluţia pentru problema în care sunt.

Sursa poza: Google Images

Vis de toamnă

 Toamnă…culoare. Vis. Iubire. Dăruire. Ploaie. Raze călduţe de soare. Flori. Frunze. Copaci. 

Toamnă…zâmbet. Parc. Romantism. Îndrăgostiţi. Oameni. Toamnă…magie!

Sursa: Poza imi apartine 
©Adelina Anca F.

Emoţie de…SuperBlog

 Emoţie. Toamnă. Cuvinte. Texte. Gânduri aşternute printre rândurile blogului. Cuvinte…sentimente…trăiri…viaţă…suflet…SuperBlog! După ce, în Spring SuperBlog 2014, am terminat pe locul 10, îmi strâng speranţele, hotărârea, perseverenţa, optimismul şi, pe drumul către SuperBlog 2014, încerc să îmi pregătesc tot ce am mai frumos pentru viitoarele articole. 

Sursa poza: Google Images