Cufărul cu amintiri – săptămâna 11

 Joi, 26 iunie:

Sursa poza: Google Images

Oficial, am terminat şi cu s(tr)esiunea asta! Nu îmi vine sa cred că pot uita de formule, de toceală, de matematică, de contabilitate, de bilanţ contabil şi de calculator!

Oficial,  până la anu’, nu mă mai întâlnesc cu stresiunea…cel puţin teoretic! 

Călătorie printre cuvinte

 Astăzi m-am gândit să călătoresc. Pur şi simplu, simt nevoia să plec undeva, departe. Undeva, pe un tărâm al cuvintelor ascunse în sufletul meu. Am atâtea de spus…şi, totuşi, realizez că gândurile mele nu vor să se materializeze în cuvinte. Aşadar, m-am hotărât să îmi fac bagajele şi să plec…!

Cufărul cu amintiri – săptămâna 10

 Joi, 19 iunie:

Sursa poza: Google Images

Este una din melodiile care îmi schimbă, în bine, starea de spirit. 

„Je ne veux pas travailler
Je ne veux pas déjeuner
Je veux seulement l’oublier
Et puis je fume„

Ploaie de amintiri

 Azi…mi-a plouat în suflet. Mi-au plouat cuvinte. Cuvinte nespuse, care încă aşteaptă să evadeze. Cuvinte spuse ce, o dată rostite, au format răni…

În suflet mi-a fost furtună. A tunat, a fulgerat şi a plouat cu trăiri. Sentimente. Amintiri. Amintiri  grele, ce încă mă macină. Amintiri pe care mi-aş dori să le uit, să le dau ploii, vântului, furtunii! Amintiri pe care le vreau departe de mine!

Am încercat să mă apăr de ploaia rece de aminitiri, cu o umbrelă croită din speranţe, din optimism, din zâmbete false…am zâmbit. Dar nu era zâmbetul meu. Am râs. Dar, de fapt, râsul nu s-a dovedit a fi decât o simplă mască a durerii!

Umbrela, din păcate, nu a rezistat furtunii. S-a rupt. Iar eu…am ales să fug. Să plec. Să mă plimb. Să evadez, pur şi simplu, în altă lume…dar până şi în acea lume ploua! Ca să vezi, ironia sorţii: am vrut să evadez din propria-mi lume, pentru a scăpa de ploaie…şi am ajuns într-o lume în care picăturile de ploaie îşi lăsau destinul în mâinile vântului…ploaia de aici, însă, mă liniştea. Îmi readucea zâmbetul pe buze. Îmi cânta. Îmi povestea. Era lângă mine, parcă încălzindu-mi sufletul pustiit de furtună. Mă liniştea…

Sursa poza: Google Images

Auzeam, de nicăieri, cântând: 

„Lasă ploaia să cadă şi să îmi trezească visele, las-o să îmi spele sufletul, pentru că vreau să simt tunetele. Vreau să ţip, lasă ploaia să cadă…!„

Auzeam cântecul, rugămintea, însă nu ştiam de unde vine…oare doar eu o auzeam? Am ascultat mai atentă. Şi…”parcă ceva din mine ar striga, ar cânta…eu, oare, spun cuvintele astea?„

Dintr-o dată, văd cum o picătură din ploaie vine lângă urechea mea şi îmi şopteşte: „vin să îţi curăţ sufletul…acum vin!„.

Sursa poza: Google Images

Am zâmbit…mii şi mii de picături din ploaie au dansat în jurul meu. Mă fascina dansul lor…îmi plăceau enorm de mult unduirile pe care picăturile ploii le făceau în ritmurile date, cu precizie, de către vânt…vântul părea a fi „dirijorul” fiecărui strop de ploaie. Vântul părea a fi muzica ce ajută stropii de ploaie să danseze în cel mai frumos spectacol de balet…

Fără să îmi dau seama, ploaia m-a luat în centrul spectacolului de balet şi dansam…eram fericită; simţeam cum zâmbetul pur mi se aşterne pe faţă, cum fiecare strop din ploaie îmi curăţa sufletul şi îmi lăsa, acolo, amintirea de nepreţuit a îmbrăţişării, calde şi binefăcătoare, a ploii.

Am dansat, în paşi de balet, pe scena vântului ce m-a readus în lumea mea…

M-am trezit. Înapoi. În camera mea. Însă eu…eram alt om. Eram fericită, linistită, mă simţeam alintată şi iubită. 

Acum zâmbesc…şi este un zâmbet sicner! 

© Adelina Anca F.         

Cufărul cu amintiri – săptămâna 9

 Joi, 12 iunie:

Sursa poza: arhiva proprie

Azi am ales să las în urmă Bucureştiul (şi, implicit, toate amintirile pe care vreau să le uit) şi am plecat la Baloteşti.

Pe drum, în maxi-taxi, mi-am pierdut, pur şi simplu, privirea în zare şi…mi-am lăsat gândurile să zboare…să zboare departe de mine şi de lumea mea…să zboare printre nori, printre copaci, printre flori. Am lăsat vântul să îmi trieze gândurile…”vântule, te rog…ia-mi gândurile ce îmi ard sufletul şi lasă-mi doar gândurile ce mi-l mângâie…!„

Nu m-am putut abţine să nu fac o poză, din maxi-taxi, la frumosul peisaj…

Vineri, 13 iunie:

Sursa poza: arhiva proprie

M-am destins, cu familia, la o cafea…lângă fântână. 

Avem nevoie de o aşa evadare…

Sâmbătă, 14 iunie:

Sursa poza: arhiva proprie

Cireşe zâmbăreţe…de când le aşteptam! :))

Învaţă să zâmbeşti, chiar şi atunci când simţi că nu mai ai pentru ce. Vei vedea că un simplu zâmbet îţi va schimba, în bine, starea de spirit…zâmbelte-ţi ţie şi vei fi mai liniştit/ă şi mai fericit/ă…:)

Duminică, 15 iunie:

Sursa poza: arhiva proprie

Pentru că a plouat atât de frumos, am ales să mă plimb în parc şi să vorbesc, la telefon, cu oamenii dragi, pe care, momentan, nu îi pot vedea…

Atunci când vrei să faci ceva ce crezi că te-ar putea face (mai) fericit/ă, nu ezita şi fă acel lucru…chiar dacă îl vei face singur/ă!

Luni, 16 iunie:

Sursa poza: arhiva proprie

 Azi am „împlinit” 100 de articole publicate pe blog! Şi am fost tare mândră de această realizare!

Mi-am dorit de mult timp să am un blog de care să mă ocup serios, în care să postez (măcar) săptămânal, cu care să particip la concursuri (şi nu doar pentru a participa, ci pentru a şi câştiga câte ceva). 

Era o vreme în care citeam alte bloguri şi mă gândeam că eu nu voi putea nicicând să realizez ceea ce au relizat alţi bloggeri…însă, încet încet…visul acesta iată că se realizează…şi e minunat să vezi cum visele tale prin aripi către propria-ţi realitate!

Marţi, 17 iunie:

Azi am primit cartea pe care mi-am dorit-o de mult timp! Am fost foarte entuziasmată văzând autograful de la Radu F. Constantinescu şi nu m-am putut abţine să nu mă apuc, cât mai repede, de…devorat cartea…cuvânt cu cuvânt, rând cu rând, pagină cu pagină…!

Mi-a plăcut foarte mult ideea lui Radu de a pune, după anumite paragrafe, melodii superbe! Melodii ce se potrivesc întocmai cu paragraful ce tocmai s-a încheiat…în ritm de dans!  Aşa, oamenii sunt ajutaţi să redescopere ce înseamnă, într-adevăr, muzica bună. Aşa, cultura noastră generală mai creşte puţin. Mai redevenim oameni. Ascultăm muzică de calitate şi citim…ce poate fi mai frumos?

Mi-a plăcut mult şi faptul că, în carte, sunt câteva rânduri cu „…” unde noi, cititorii, putem completa, după indicaţiile date de Radu. Superb! Aşa simţim că, indirect, am contribuit, şi noi, la această carte…simţim că avem o carte…unică. Pentru că este completată de noi.

Nu mă pot abţine să nu scriu câteva citate care mi-au rămas în inimă:

„Clipă, nu te opri defel. Eşti atât de furmoasă, încât vreau să văd ce urmează. Vreau să văd cine urmează.„

„Legile lumii zdrobesc oasele din aripi, pentru că sunt legi strâmbe impuse de frică.„

„Eu însumi sunt rupt din soare. Atomii mei au conscut şi vremuri mai grozave, au făcut parte din planuri colosale şi nu se sperie, probabil, nici de starea de temporară cădre care sunt eu.„

„Sunt pur şi simplu prea multe minuni pe lume ca să mai atragă atenţia cuiva.„

„E nevoie de timp liber doar pentru dragoste. Citită, ascultată, privită, pipăită, zdrobită ca boaba de strugure în dinţi. Dragostea care pătează – păstrează, primează – perimează, purifică. La 400 de grade. Înroşeşte – înrobeşte, înaintează – întinează […]„

Sursa poza: arhiva proprie

Miercuri, 18 iunie:

Am reuşit, azi, să îmi fac un aranjament frumos de…vară! Cu gărgăriţe îndrăgostite, ursuleţ, inimioarele primite de la cei mai dragi copii, cu flori şi cu fluturi…mi-am adus vara în cameră!

Sursa poza: arhiva proprie

Adelina Anca F.

Ploaia

 Şi plouă…plouă stropi calzi peste sufletul meu rece. Azi, în sufletul meu a fost furtună. Acum…s-a liniştit! Cerul mi-a luat lacrimile sufletului, mi-a luat furtuna de acolo şi le-a aruncat peste oraş…acum, ploaia îmi linişteşte sufletul, mi-l încălzeşte şi îmi readuce curcubeul printre gânduri nerostite…acum, zâmbesc!

Sursă poză: Google Images

Societatea – o maşină de spălat…creiere!

 Femeie? Bărbat? Tu cum gândeşti? Tu cum iubeşti? Tu cum trăieşti?

Deseori am observat că ceea ce ne învaţă societatea este spălare de creier! Consider că societatea este doar o mare maşină se spălat, în care intră…creierele noastre!  Atunci când ne naştem, ne naştem pentru a fi diferiţi, deosebiţi. Fiecare om este deosebit de orice altul. Nu vei găsi doi oameni la fel, nici măcar gemenii! Societatea însă vrea să ne transforme în oameni cu aceeaşi mentalitate. Şi, din păcate, reuşeşte! Începem, încă de pe băncile şcolii, să ne croim comportamentul şi gândirea după standardele impuse de către societate. 

Încă de la o vârstă fragedă, copiii – fete şi băieţi – îşi croiesc, fie că vor fie că nu, mentalităţi greşite, frici nefondate, un stil de viaţă pe care nu şi-l doresc!

Fetiţele, de exemplu, învaţă că trebuie să fie gospodine desăvârşite, că trebuie să se căsătorească şi să aibă copii, pentru că, altfel, vor fi judecate de către societate.

Băieţii învaţă, printre altele, că, dacă plâng, se fac de râs. Învaţă că vor fi „capul” familiei, că ei trebuie să ducă greul. 

Stau şi mă întreb…oare oamenii nu îşi dau seama că, dacă vom continua aşa, vom uita să mai fim, într-adevăr, OAMENI?

Oare părinţii nu îşi dau seama că visele propriilor copii sunt spulberate încă de pe băncile şcolii? Am observat că, la şcoală, copiii mai altfel sunt învăţaţi că nu este bine ceea ce fac.  Sunt învăţaţi că trebuie să fie…în rând cu lumea! Care lume? Lumea care a trecut, deja, prin mrejele maşinii de spălat creiere? Lumea care nu vede altceva decât ceea ce şi-a dorit societatea să vadă? Eu nu mi-aş dori să îmi las copiii să fie „în rând cu lumea”…!

Sursa poza: Google Images

Copiii mai sunt învăţaţi – îndoctrinaţi, aş spune – că trebuie să fie credincioşi, cu frică de dumnezeu, de preoţi, de biserică şi de religie! Observ, cu groază, cum oamenii îndotrinaţi de religie sunt în stare să facă orice spun preoţii! Consider că, în prezent, cea mai mare putere o deţine, din păcate, religia. Preoţii sunt cei care au o influenţă formidabilă asupra oamenilor îndoctrinaţi. 

Din păcate mulţi părinţi fac, încă, greşeala de a-i obliga pe propii copii să se alăture religiei, aşa cum cere…aţi ghicit: societatea!

Din punctul meu de vedere, religia nu face decât să destrame familii, prin simplul fapt că învaţă oamenii creduli să facă diferenţe grave, urâte şi anormale între femei şi bărbaţi.

Sursa poza: Google Images

Pentru a nu deveni o lume robotizată, este timpul să ne trezim la realitate! Este timpul să „te trezeşti şi să trăieşti viaţa pe care o iubeşti„! Stai puţin de vorbă…tu cu tine. Întreabă-te…ce îţi place să faci? Spre ce ai înclinaţie? Cum poţi deveni mai fericit/ă? 

Răspunde-ţi la aceste întrebări şi viaţa ta va căpăta un alt sens…

Pune-ţi întrebări…despre societate, despre religie, despre copii, despre adulţi. Nu ţi se pare că trăim ilogic? Nu ţi se pare că devenim doar nişte roboţi?

Sursa poza: Google Images

„Dacă vrei ca visele tale să devină realitate, primul lucru pe care trebuie să îl faci este să TE TREZEŞTI!„

Trezeşte-ţi simţurile…! 

Învaţă să vezi frumuseţea vieţii, trezeşte-ţi ochii!

Învaţă să auzi natura, trezeşte-ţi urechile!

Învaţă să înţelegi oamenii, să ajuţi, să calmezi, să empatizezi, să fii mai bun/ă.

Reaminteşte-ţi că eşti OM, nu robot al societăţii!

© Adelina Anca F.