Călătorie printre cuvinte

 Astăzi m-am gândit să călătoresc. Pur şi simplu, simt nevoia să plec undeva, departe. Undeva, pe un tărâm al cuvintelor ascunse în sufletul meu. Am atâtea de spus…şi, totuşi, realizez că gândurile mele nu vor să se materializeze în cuvinte. Aşadar, m-am hotărât să îmi fac bagajele şi să plec…!

Cu mare grijă, îmi împachetez speranţele, visurile, idealurile, lacrimile, zâmbetele, dorinţele, amintirile într-un troler făurit din propria-mi imaginaţie, cusut cu răbdare şi colorat cu cele mai frumoase clipe ce mi-a fost dat să le trăiesc. Îmi învăţ curajul şi optimismul să nu mă părăsească nicicând, îmi învăţ ochii să vadă frumosul din orice, îmi învăţ urechile să audă adevărul oricând şi îmi învăţ mâinile să ajute necondiţionat. Acum, sunt gata de pelcare!

Ştiu că mă aşteaptă un drum nou şi anevoios…nu am mai călătorit, până acum, înspre tărâmul cuvintelor…înainte să plec închid ochii, însă îmi deschid inima, pentru a vedea, mult mai clar şi mai corect, cu ochii minţii. Închid, într-un cufăr prăfuit, amintirile ce îmi îngreunează paşii şi păstrez doar amintirile ce îmi deschid sufletul şi mi-l umplu de fericire…

Acum, sunt gata de plecare! Zâmbesc, îmi iau bagajele şi îmi croiesc propriul drum înspre sufletul meu…cu fiecare pas pe care îl fac, îmi este tot mai greu să trec printre gânduri…şi peste cuvinte ce nu îmi aparţin, însă mă lovesc la fiecare pas. Râd de mine şi de neputinţa mea. Acestea sunt cuvintele ce mi-au fost spuse, sunt săgeţile cu venin aruncate înspre mine….săgeţi de care trebuie să scap! Sunt hotărâtă să nu mai las aceste cuvinte – săgeţi să îmi străpungă sufletul şi, cu grijă, încerc să le desprind. Unele cuvinte – săgeţi sunt mai mari şi mai puternice, altele sunt mai mici. De cele mici am scăpat…dar ce fac cu cele puternice? Ele sunt dureroase şi sunt atât de greu de desprins o dată ce mi-au străpuns sufletul cu veninul lor…îmi dau seama că nu îmi pot continua drumul, dacă nu mă debarasez de cuvintele grele…cu ultimele puteri, îmi găsesc curajul de le privi în faţă, de a le ignora răutatea cu care m-au străpuns şi de a le desprinde din sufletul meu. 

Sursa poza: Google Images 
Poza NU îmi aparţine, textul DA

Acum, pot merge mai departe…rănile lăsate de cuvintele – săgeţi încă nu s-au cicatrizat, însă timpul îmi va alina orice durere. Înaintez pe drumul ce duce către sufletul meu. Dintr-o dată, observ cum câteva gânduri contradictorii se luptă, fiecare dintre ele încercând să câştige bătălia. Le privesc, fără să ştiu cum trebuie să procedez. „Aici este un adevărat câmp de luptă. Între gândurile mele se dă un adevărat război…între gândurile mele…„…îmi dau seama că bătălia se dă între propriile-mi gânduri. Iau hotărârea de a merge la fiecare gând, pentru a-l analiza. Fără să îmi dau seama, ajung să vorbesc cu gândurile mele contradictorii şi, după îndelungi conversaţii, reuşesc să aleg gândurile care vreau să mă însoţească pe drumul vieţii. 

Călătoria continuă, însă drumul pare a fi mai uşor acum. Ajung în faţa unei uşi. O uşă încuiată. „Oare unde este cheia? Şi ce se ascunde aici?” – mă întreb, uitându-mă de jur împrejur…privesc uşa şi încerc să găsesc o soluţie pentru a o deschide…”caută răspunsul în sufletul tău…!” – aud, ca din senin, o voce caldă şi liniştitoare. Mă aşez într-un loc şi meditez, încercând să găsesc răspunsul – cheie ce îmi va deschide uşa. Închid ochii şi văd, ca pe un film, amintirile frumoase. Se derulează în faţa mea, mă relaxează şi îmi aduc o stare de bine, de linişte şi de fericire.

Sursa poza: Google Images

Uşa se deschide singură. Înainte să intru în misterioasa încăpere, aceeaşi voce caldă îmi şopteşte: „felicitări! Ai găsit cheia ce ţi-a deschis uşa către tărâmul cuvintelor. Cheia era, de fapt, fericirea…„. Am intrat, cu grijă…cuvintele zburau peste tot. Însă nu se certau, ci îşi zâmbeau, se înţelegeau şi se completau. M-au luat de mână şi m-au purtat în zborul lor. Mi-au arătat lumea lor…lumea mea! Am înţeles, acum, că, pentru a avea o viaţă armonioasă trebuie să mă debarasez de tot ceea ce îmi face rău. Aceasta este cheia către tărâmul cuvintelor din sufletul meu…tărâm pe care, azi, am reuşit să îl explorez…

© Adelina Anca F.