Sunt doar eu…doar eu, cu gândurile mele!
Câteodată, îmi place compania singurătăţii…cu ea pot vorbi, pot râde, pot plânge, mă pot certa, îi pot spune orice, pentru că ştiu că nu se va supăra…ea doar mă va asculta, nu va râde de mine, ci cu mine…pe ea o pot jigni, atunci când vreau să mă descarc de cuvintele urâte ce au fost aruncate spre mine, străpungându-mă…pe ea o pot privi în ochi, pentru a-i spune tot ce mă deranjează la oamenii ce m-au dezamăgit de-a lungul timpului…doar ei îi pot spune orice, ei, singurătăţii ce mă vizitează, câteodată, ajutându-mă să mă descarc de tot răul din viaţa mea…
Azi însă, azi…îmi doresc doar să îi mulţumesc…îi mulţumesc pentru că mă ascultă aşa cum nimeni nu ar face-o, îi mulţumesc pentru că nu pleacă atunci când o jignesc, pentru că nu mă contrazice, pentru că, la rândul ei, nu mă jigneşte…îi mulţumesc pentru că are grijă de mine, pentru că îmi este psiholog, pentru că, doar în compania ei, eu mă pot descărca.
De-a lungul timpului, am învăţat să apreciez această minunată prietenă – singurătatea – la adevărata ei importanţă! Am învăţat că doar singurătatea mă va asculta şi doar ea mă va ajuta să trec, cu adevărat, peste toate hopurile pe care viaţa mi le-a adus în cale.
Ori de câte ori mă simt nepunticioasă în faţa vieţii, ori de câte ori problemele mă apasă, fără să le găsesc vreo rezolvare, ori de câte ori am nevoie de un sfat pe care nu l-am primit de la apropiaţi, apelez la ajutorul singurătăţii. Ea vine imediat lângă mine, îmi mângâie lacrimile, îmi ascultă problema şi, atunci când mă vede epuizată dar liniştită, îmi dăruieşte sfatul de care am atâta nevoie…
Se spune că în singurătate omul cunoaşte adevăratele valori, acele valori spirituale după care ar trebui să ne călăuzim paşii în viaţă…însă consider că singurătatea trebuie să ne viziteze doar în anumite monente, în momentele de cumpănă, în care sufletul îi simte lipsa…cred cu tărie că oamenii nu sunt făcuţi pentru a fi singuri însă au nevoie, câteodată, de compania singurătăţii!
 |
| Sursa poza: Google Images |
Singurătatea are mult mai multe daruri decât acela de a ne asculta şi de a ne sfătui…singurătatea ne hrăneşte amintirile, aşa cum simte că sufletul nostru îi cere…amintirile frumoase revin atunci când sufletul are nevoie de fericire, iar amintirile urâte revin atunci când sufletul are nevoie de lacrimi…
Am învăţat că unii oameni au trecut prin viaţa noastră, lăsându-ne amintiri ce nu ne vor părăsi niciodată…şi chiar dacă acei oameni ne-au părăsit, ne vor rămâne amintirile lor…amintiri ce nasc sentimente, zâmbete, lacrimi, cuvinte, clipe frumoase sau triste, mângâieri sau lovituri…de multe ori m-am întrebat dacă, atunci când suntem singuri, însă năpădiţi de toate aceste amintiri, mai suntem singuri cu adevărat? Oare, o dată cu amintirile ce năvălesc asupra noastră exact atunci când suntem singuri, nu simţim, lângă noi, şi omul ce ne-a tatuat această amintire, în suflet, pentru totdeauna?
Am observat că, atunci când îmi amintesc clipele, frumoase sau triste, petrecute cu anumiţi oameni, mă învăluie sentimente frumoase, fiori de fericire, zâmbete, mângâieri…sau, din contră, mă învăluie cuvinte grele, jigniri, lacrimi, suferinţă, lovituri, dezamăgiri, ochii aceia răi, ce mă priveau, parcă vrând să profite cât mai mult de slăbiciunea mea…în aceste momente, nu mai sunt singură! Sufletul meu este alături de acel om…undeva, în trecut…acolo unde amintirea a început să se înfiripe…dar corpul meu este în prezent, în compania singurătăţii ce mă priveşte neajutorată. Acum ea nu mă mai poate ajuta…singurătataea nu poate ajuta un corp năpădit de sentimentele sufletului ce a plecat în trecut…
Încet încet, după ce am retrăit amintirile ce mi-au invadat, fără să ceară voie, mintea şi sufletul, reuşesc să redevin în prezent, acolo unde singurătatea mă aşteaptă pentru a-mi fi mângâiere.
Am învăţat, de-a lungul timpului, să nu mă opun amintirilor ce mai trec, câteodată, prin mintea şi prin sufletul meu…am învăţat că amintirile revin cu un anumit scop…amintirile frumoase sunt chemate de către suflet, pentru că are nevoie de zâmbete, de fericire, de fiorii plăcerilor simple, iar amintirile urâte vin tot chemate de către propriul suflet, atunci când are nevoie de lacrimi, pentru a se descărca de tot răul ce l-a trăit. Sufletul, asemeni cerului, are nevoie să se descarce. Când sufletul plânge, e ca şi cum ar plânge cerul…numai că sufletul nu plânge cu lacrimi…sufletul plânge cu ceea ce îi rămâne după fiecare dezamăgire…sufletul plânge cu sânge…cu sângele rămas după fiecare dorinţă neâmplinită, iubire neâmpărtăşită, tristeţe, bătaie de joc, răutate…iar sângele cu care plânge sufletul este mai greu, mai rece, mai dureros şi mai sfâşietor decât lacrimile cerului…
 |
| Sursa poza: Google Images |
Fiecare om ar trebui să îşi găsească timp pentru el…timp petrecut cu singurătatea…timp pentru mărturisiri, pentru amintiri, pentru gândit, pentru sfătuit…
Din păcate, observ din ce în ce mai mulţi oameni care susţin că nu au timp pentru ei…nu au timp pentru a petrece timp de calitate cu ei înşişi. Au însă timp pentru calculator, pentru jocuri, pentru certuri interminabile, pentru jigniri, pentru a înşela, a minţi şi a strica…
Sper însă că, pe măsură ce timpul va trece, oamenii se vor trezi şi vor reânvăţa adevăratele valori omeneşti…vor învăţa să primească singurătatea în viaţa lor, pentru a petrece timp doar cu ea…vor învăţa să îşi reamintească, să retrăiască, să plângă sau să râdă, să se gândească sau să asculte, să citească sau să povestească…
Oamenii au nevoie de singurătate, pentru a redeveni oameni!
© Adelina Anca F
PS - Primul meu blog a fost: https://lifeandsoulofficialpage.blogspot.com/, insa dintr-o greseala l-am pierdut. A trebuit sa refac blogul de la zero, insa nu am vrut sa pierd comentariile. Astfel incat, las, mai jos, comentariile scrise, exact asa cum au fost (le-am copiat cu metoda copy - paste):
Multora le e frica sa ramana singuri…cu ei insisi. Singuratatea li se pare apasatoare, poate nu suporta o anume auto-analiza. Mie nu mi-a fost niciodata frica de singuratate, numa plictisesc niciodata cu mine insami.
Apreciază
Recunosc, mie imi place singuratatea doar in…momentele cheie. In rest, ador sa am langa mine oamenii dragi si, in special, omul pe care il iubesc!
Apreciază