Cufărul cu amintiri – săptămâna 10

 Joi, 19 iunie:

Sursa poza: Google Images

Este una din melodiile care îmi schimbă, în bine, starea de spirit. 

„Je ne veux pas travailler
Je ne veux pas déjeuner
Je veux seulement l’oublier
Et puis je fume„

Ploaie de amintiri

 Azi…mi-a plouat în suflet. Mi-au plouat cuvinte. Cuvinte nespuse, care încă aşteaptă să evadeze. Cuvinte spuse ce, o dată rostite, au format răni…

În suflet mi-a fost furtună. A tunat, a fulgerat şi a plouat cu trăiri. Sentimente. Amintiri. Amintiri  grele, ce încă mă macină. Amintiri pe care mi-aş dori să le uit, să le dau ploii, vântului, furtunii! Amintiri pe care le vreau departe de mine!

Am încercat să mă apăr de ploaia rece de aminitiri, cu o umbrelă croită din speranţe, din optimism, din zâmbete false…am zâmbit. Dar nu era zâmbetul meu. Am râs. Dar, de fapt, râsul nu s-a dovedit a fi decât o simplă mască a durerii!

Umbrela, din păcate, nu a rezistat furtunii. S-a rupt. Iar eu…am ales să fug. Să plec. Să mă plimb. Să evadez, pur şi simplu, în altă lume…dar până şi în acea lume ploua! Ca să vezi, ironia sorţii: am vrut să evadez din propria-mi lume, pentru a scăpa de ploaie…şi am ajuns într-o lume în care picăturile de ploaie îşi lăsau destinul în mâinile vântului…ploaia de aici, însă, mă liniştea. Îmi readucea zâmbetul pe buze. Îmi cânta. Îmi povestea. Era lângă mine, parcă încălzindu-mi sufletul pustiit de furtună. Mă liniştea…

Sursa poza: Google Images

Auzeam, de nicăieri, cântând: 

„Lasă ploaia să cadă şi să îmi trezească visele, las-o să îmi spele sufletul, pentru că vreau să simt tunetele. Vreau să ţip, lasă ploaia să cadă…!„

Auzeam cântecul, rugămintea, însă nu ştiam de unde vine…oare doar eu o auzeam? Am ascultat mai atentă. Şi…”parcă ceva din mine ar striga, ar cânta…eu, oare, spun cuvintele astea?„

Dintr-o dată, văd cum o picătură din ploaie vine lângă urechea mea şi îmi şopteşte: „vin să îţi curăţ sufletul…acum vin!„.

Sursa poza: Google Images

Am zâmbit…mii şi mii de picături din ploaie au dansat în jurul meu. Mă fascina dansul lor…îmi plăceau enorm de mult unduirile pe care picăturile ploii le făceau în ritmurile date, cu precizie, de către vânt…vântul părea a fi „dirijorul” fiecărui strop de ploaie. Vântul părea a fi muzica ce ajută stropii de ploaie să danseze în cel mai frumos spectacol de balet…

Fără să îmi dau seama, ploaia m-a luat în centrul spectacolului de balet şi dansam…eram fericită; simţeam cum zâmbetul pur mi se aşterne pe faţă, cum fiecare strop din ploaie îmi curăţa sufletul şi îmi lăsa, acolo, amintirea de nepreţuit a îmbrăţişării, calde şi binefăcătoare, a ploii.

Am dansat, în paşi de balet, pe scena vântului ce m-a readus în lumea mea…

M-am trezit. Înapoi. În camera mea. Însă eu…eram alt om. Eram fericită, linistită, mă simţeam alintată şi iubită. 

Acum zâmbesc…şi este un zâmbet sicner! 

© Adelina Anca F.         

Cufărul cu amintiri – săptămâna 9

 Joi, 12 iunie:

Sursa poza: arhiva proprie

Azi am ales să las în urmă Bucureştiul (şi, implicit, toate amintirile pe care vreau să le uit) şi am plecat la Baloteşti.

Pe drum, în maxi-taxi, mi-am pierdut, pur şi simplu, privirea în zare şi…mi-am lăsat gândurile să zboare…să zboare departe de mine şi de lumea mea…să zboare printre nori, printre copaci, printre flori. Am lăsat vântul să îmi trieze gândurile…”vântule, te rog…ia-mi gândurile ce îmi ard sufletul şi lasă-mi doar gândurile ce mi-l mângâie…!„

Nu m-am putut abţine să nu fac o poză, din maxi-taxi, la frumosul peisaj…

Vineri, 13 iunie:

Sursa poza: arhiva proprie

M-am destins, cu familia, la o cafea…lângă fântână. 

Avem nevoie de o aşa evadare…

Sâmbătă, 14 iunie:

Sursa poza: arhiva proprie

Cireşe zâmbăreţe…de când le aşteptam! :))

Învaţă să zâmbeşti, chiar şi atunci când simţi că nu mai ai pentru ce. Vei vedea că un simplu zâmbet îţi va schimba, în bine, starea de spirit…zâmbelte-ţi ţie şi vei fi mai liniştit/ă şi mai fericit/ă…:)

Duminică, 15 iunie:

Sursa poza: arhiva proprie

Pentru că a plouat atât de frumos, am ales să mă plimb în parc şi să vorbesc, la telefon, cu oamenii dragi, pe care, momentan, nu îi pot vedea…

Atunci când vrei să faci ceva ce crezi că te-ar putea face (mai) fericit/ă, nu ezita şi fă acel lucru…chiar dacă îl vei face singur/ă!

Luni, 16 iunie:

Sursa poza: arhiva proprie

 Azi am „împlinit” 100 de articole publicate pe blog! Şi am fost tare mândră de această realizare!

Mi-am dorit de mult timp să am un blog de care să mă ocup serios, în care să postez (măcar) săptămânal, cu care să particip la concursuri (şi nu doar pentru a participa, ci pentru a şi câştiga câte ceva). 

Era o vreme în care citeam alte bloguri şi mă gândeam că eu nu voi putea nicicând să realizez ceea ce au relizat alţi bloggeri…însă, încet încet…visul acesta iată că se realizează…şi e minunat să vezi cum visele tale prin aripi către propria-ţi realitate!

Marţi, 17 iunie:

Azi am primit cartea pe care mi-am dorit-o de mult timp! Am fost foarte entuziasmată văzând autograful de la Radu F. Constantinescu şi nu m-am putut abţine să nu mă apuc, cât mai repede, de…devorat cartea…cuvânt cu cuvânt, rând cu rând, pagină cu pagină…!

Mi-a plăcut foarte mult ideea lui Radu de a pune, după anumite paragrafe, melodii superbe! Melodii ce se potrivesc întocmai cu paragraful ce tocmai s-a încheiat…în ritm de dans!  Aşa, oamenii sunt ajutaţi să redescopere ce înseamnă, într-adevăr, muzica bună. Aşa, cultura noastră generală mai creşte puţin. Mai redevenim oameni. Ascultăm muzică de calitate şi citim…ce poate fi mai frumos?

Mi-a plăcut mult şi faptul că, în carte, sunt câteva rânduri cu „…” unde noi, cititorii, putem completa, după indicaţiile date de Radu. Superb! Aşa simţim că, indirect, am contribuit, şi noi, la această carte…simţim că avem o carte…unică. Pentru că este completată de noi.

Nu mă pot abţine să nu scriu câteva citate care mi-au rămas în inimă:

„Clipă, nu te opri defel. Eşti atât de furmoasă, încât vreau să văd ce urmează. Vreau să văd cine urmează.„

„Legile lumii zdrobesc oasele din aripi, pentru că sunt legi strâmbe impuse de frică.„

„Eu însumi sunt rupt din soare. Atomii mei au conscut şi vremuri mai grozave, au făcut parte din planuri colosale şi nu se sperie, probabil, nici de starea de temporară cădre care sunt eu.„

„Sunt pur şi simplu prea multe minuni pe lume ca să mai atragă atenţia cuiva.„

„E nevoie de timp liber doar pentru dragoste. Citită, ascultată, privită, pipăită, zdrobită ca boaba de strugure în dinţi. Dragostea care pătează – păstrează, primează – perimează, purifică. La 400 de grade. Înroşeşte – înrobeşte, înaintează – întinează […]„

Sursa poza: arhiva proprie

Miercuri, 18 iunie:

Am reuşit, azi, să îmi fac un aranjament frumos de…vară! Cu gărgăriţe îndrăgostite, ursuleţ, inimioarele primite de la cei mai dragi copii, cu flori şi cu fluturi…mi-am adus vara în cameră!

Sursa poza: arhiva proprie

Adelina Anca F.

Ploaia

 Şi plouă…plouă stropi calzi peste sufletul meu rece. Azi, în sufletul meu a fost furtună. Acum…s-a liniştit! Cerul mi-a luat lacrimile sufletului, mi-a luat furtuna de acolo şi le-a aruncat peste oraş…acum, ploaia îmi linişteşte sufletul, mi-l încălzeşte şi îmi readuce curcubeul printre gânduri nerostite…acum, zâmbesc!

Sursă poză: Google Images

Societatea – o maşină de spălat…creiere!

 Femeie? Bărbat? Tu cum gândeşti? Tu cum iubeşti? Tu cum trăieşti?

Deseori am observat că ceea ce ne învaţă societatea este spălare de creier! Consider că societatea este doar o mare maşină se spălat, în care intră…creierele noastre!  Atunci când ne naştem, ne naştem pentru a fi diferiţi, deosebiţi. Fiecare om este deosebit de orice altul. Nu vei găsi doi oameni la fel, nici măcar gemenii! Societatea însă vrea să ne transforme în oameni cu aceeaşi mentalitate. Şi, din păcate, reuşeşte! Începem, încă de pe băncile şcolii, să ne croim comportamentul şi gândirea după standardele impuse de către societate. 

Încă de la o vârstă fragedă, copiii – fete şi băieţi – îşi croiesc, fie că vor fie că nu, mentalităţi greşite, frici nefondate, un stil de viaţă pe care nu şi-l doresc!

Fetiţele, de exemplu, învaţă că trebuie să fie gospodine desăvârşite, că trebuie să se căsătorească şi să aibă copii, pentru că, altfel, vor fi judecate de către societate.

Băieţii învaţă, printre altele, că, dacă plâng, se fac de râs. Învaţă că vor fi „capul” familiei, că ei trebuie să ducă greul. 

Stau şi mă întreb…oare oamenii nu îşi dau seama că, dacă vom continua aşa, vom uita să mai fim, într-adevăr, OAMENI?

Oare părinţii nu îşi dau seama că visele propriilor copii sunt spulberate încă de pe băncile şcolii? Am observat că, la şcoală, copiii mai altfel sunt învăţaţi că nu este bine ceea ce fac.  Sunt învăţaţi că trebuie să fie…în rând cu lumea! Care lume? Lumea care a trecut, deja, prin mrejele maşinii de spălat creiere? Lumea care nu vede altceva decât ceea ce şi-a dorit societatea să vadă? Eu nu mi-aş dori să îmi las copiii să fie „în rând cu lumea”…!

Sursa poza: Google Images

Copiii mai sunt învăţaţi – îndoctrinaţi, aş spune – că trebuie să fie credincioşi, cu frică de dumnezeu, de preoţi, de biserică şi de religie! Observ, cu groază, cum oamenii îndotrinaţi de religie sunt în stare să facă orice spun preoţii! Consider că, în prezent, cea mai mare putere o deţine, din păcate, religia. Preoţii sunt cei care au o influenţă formidabilă asupra oamenilor îndoctrinaţi. 

Din păcate mulţi părinţi fac, încă, greşeala de a-i obliga pe propii copii să se alăture religiei, aşa cum cere…aţi ghicit: societatea!

Din punctul meu de vedere, religia nu face decât să destrame familii, prin simplul fapt că învaţă oamenii creduli să facă diferenţe grave, urâte şi anormale între femei şi bărbaţi.

Sursa poza: Google Images

Pentru a nu deveni o lume robotizată, este timpul să ne trezim la realitate! Este timpul să „te trezeşti şi să trăieşti viaţa pe care o iubeşti„! Stai puţin de vorbă…tu cu tine. Întreabă-te…ce îţi place să faci? Spre ce ai înclinaţie? Cum poţi deveni mai fericit/ă? 

Răspunde-ţi la aceste întrebări şi viaţa ta va căpăta un alt sens…

Pune-ţi întrebări…despre societate, despre religie, despre copii, despre adulţi. Nu ţi se pare că trăim ilogic? Nu ţi se pare că devenim doar nişte roboţi?

Sursa poza: Google Images

„Dacă vrei ca visele tale să devină realitate, primul lucru pe care trebuie să îl faci este să TE TREZEŞTI!„

Trezeşte-ţi simţurile…! 

Învaţă să vezi frumuseţea vieţii, trezeşte-ţi ochii!

Învaţă să auzi natura, trezeşte-ţi urechile!

Învaţă să înţelegi oamenii, să ajuţi, să calmezi, să empatizezi, să fii mai bun/ă.

Reaminteşte-ţi că eşti OM, nu robot al societăţii!

© Adelina Anca F.

Cufărul cu amintiri – săptămâna 8

 Joi, 5 iunie:

Iată că s-au împlinit, deja, două luni de când am început acest frumos proiect. Ziua 50…jumătatea proiectului!  Recunosc că mi-a fost destul de greu să îl continui, însă, privind în trecut, sunt tare mândră de ceea ce am realizat! Sunt mândră, mai ales, pentru că nu am abandonat acest proiect.  

Nici nu ştiu cum şi când au trecut primele 50 de zile, dar au trecut foarte repede şi s-au schimbat foarte multe! Viaţa mea a luat o întorsătură de care, la început, mi-a fost frică. Acum însă…nu pot decât să spun că sunt mândră de mine, pentru că am reuşit să mă ridic şi am realizat cât pot fi de puternică, de fapt…

Să vă fac cunoştinţă cu maimuţicile haioase care nu se mai despart de cana mea. :)) 

În fiecare dimineaţă, ei sunt aliaţii mei de nădejde! Nu ştiu ce m-aş face fără trusa mea de machiaj! Însă, mai presus de orice, nu ştiu ce m-aş face dacă nu aş reuşi, dimineaţa, să îmi readuc zâmbetul pe buze. Dragelor, am învăţat că degeaba ne machiem perfect dacă ieşim din casă posomorâte, încruntate şi cu chef de ceartă. Unul dintre cele mai frumoase machiaje ale unei femei este zâmbetul. Aşadar, atunci când mă machiez, haioasele maimuţe nu mă lasă la greu…în fiecare dimineaţă, ele au grijă să îmi „tatueze” şi un zâmbet! :))

Vineri, 6 iunie:

Cum am ajuns la mama, am cunoscut-o pe…amanta lui Shany. M-am jucat şi eu puţin cu ea şi e foarte prietenoasă, aşa că Piki (soţia lui Shany) nu ar trebui să fie (foarte) geloasă! :)) 

Lăsând gluma la o parte, m-a uimit faptul că Piki este geloasă pe căţeluşa din imagine. Când ea venea la Shany, Piki se punea între ei doi şi o mârâia. 
Iată, dragele mele şi dragii mei, că şi animalele au sentimente, şi ele iubesc, simt trădarea, simt supărarea, fericirea, iubirea. Şi ele sunt geloase. Şi ele trăiesc, ca şi noi…doar că animalele faţă de noi, oamenii, ştiu ce înseamnă să se dăruiască întru totul persoanei care au grijă de ele. Ştiu să line, să mângâie şi să stea alături de oameni, fără să ceară nimic în schimb. Noi însă…noi….mai avem de învăţat multe de la animale! Păcat că nu realizăm acest lucru…

Sâmbătă, 7 iunie:

De mult timp vroiam să îmi iau o geantă nouă şi…iată că a venit timpul pentru a-mi îndeplini această dorinţă. Recunosc că nu mi-am cumpărat-o când am vrut eu, ci când…s-a nimerit!

În viaţă, totul se întâmplă atunci când trebuie, nu atunci când vrem noi. Dorinţele devin realitate atunci când le vine rândul, nu atunci când începem noi să ni le dorim.

Învaţă să ai răbdare şi să te lupţi pentru ceea ce îţi doreşti. Învaţă, în acelaşi timp, să te retragi atunci când observi că ceea ce îţi doreşti nu se poate îndeplini. Atunci când cineva sau ceva trebuie să plece din viaţa ta, fii sigur/ă că destinul a pregătit ceva mai bun pentru tine…trebuie doar să laşi în urmă ceea ce trebuie lăsat şi să îţi deschizi ochii, inima şi mintea pentru a primi, în viaţa ta, oamenii mai potiviţi şi lucrurile mai bune.

Duminică, 8 iunie:

Azi m-am destins, împreună cu două dintre prietenele mele, cu un cocktail alcoolic. 

Ecuaţia perfectă pentru distracţie? 

Super prietene + EU + cocktail alcoolic + prăjitură + cafea + cafenea = DISTRACŢIE!  

:))

Luni, 9 iunie:

Încet încet…încep să îmi revin! Încep să redevin fericită, împlinită şi…încep să mă ridic!

Când vezi că reuşeşti să treci cu bine peste orice piedică (cu ajutorul oamenilor dragi din jurul tău)…asta da fericire! 

Este un sentiment minunat! Este minunat să vezi că oamenii dragi îţi sunt alături şi în clipele grele…mai ales în acele clipe! Este minunat să te simţi iubit/ă şi preţuit/ă în aceste clipe. Este minunat ca, atunci când îţi este greu, să primeşti un umăr pe care să poţi plânge, un sfat, o vorbă bună, un zâmbet cald, o mângâiere pentru suflet…

Am învăţat că este bine să las trecutul în urmă. Ce a fost, s-a dus şi nu va mai fi. Oricât de mult mă doare, ştiu că trebuie să las în trecut oamenii care m-au părăsit. Ei au ales să se rupă de mine, de prezentul meu şi de viitor. Ei au ales să ne mai lege doar trecutul. Aceşti oameni trebuie să rămână doar un trecut frumos! Nu trebuie să îi lăsăm să reintre în viaţa noastră, atunci când se vor întoarce!

Marţi, 10 iunie:

Astăzi am mai scăpat de un examen din sesiunea de vară. Sunt mândră de ceea ce am realizat la acest examen, având în vedere că a fost cel mai greu şi având în vedere că am trecut printr-o perioadă foarte grea. Am ajuns, cu bine, la jumătatea sesiunii şi sunt sigură că, la ultimele două examene, voi reuşi performanţe şi mai bune…pentru că vreau şi pentru că pot să trec peste orice piedică!

Miercuri, 11 iunie:

O zi minunată şi plimbare în parc. Deşi nu am avut cu cine să mă plimb, am ales să merg singură în parc. Pentru că aveam nevoie de aer, de natură, de mine şi…atât!

Cunosc oameni care nu vor să se plimbe singuri, deşi, în acel moment, şi-ar dori să iasă, dar nu au cu cine…sincer, îmi este milă de aceşti oameni pentru că realizez că fericirea lor depinde de ceilalţi oameni.

Cea mai importantă lecţie pe care am învăţat-o în utlima lună a fost aceea că trebuie să învăţăm să fim fericiţi cu noi înşine şi atât! Fericirea noastră nu trebuie să depindă de alţi oameni sau de alte lucruri, ci strict de noi!

Adelina Anca F.

PS - Primul meu blog a fost: https://lifeandsoulofficialpage.blogspot.com/, insa dintr-o greseala l-am pierdut. A trebuit sa refac blogul de la zero, insa nu am vrut sa pierd comentariile. Astfel incat, las, mai jos, comentariile scrise, exact asa cum au fost (le-am copiat cu metoda copy - paste):

2 gânduri despre “Cufărul cu amintiri – săptămâna 8”

1. Spunsieu

   Imi place ca ai moralul la cote ridicate, am si uitat cum era in sesiune. Si mi-a placut citatul, are o agresivitate care face sa circule adrenalina.

   Apreciază

    13TH IUNIE 2014 LA 4:22 PM EDITARERĂSPUNDE
2. Adela Anca

    Acel citat nu trebuie tratat ca fiind agresiv. Este, pur si simplu, un mod de a ma ajuta sa trec peste anumite piedici…Chiar vroiam sa precizez in articol faptul ca, prin acel citat, nu vreau sa instig la razbunare, ci la dorinta de a reusi sa te ridici, fara sa te mai uiti in urma la ceea ce ai pierdut. Si moralul meu…da, in sesiune trebuie sa fie la cote maxime…fie ca vrea, fie ca nu! 

   Apreciază

    13TH IUNIE 2014 LA 4:45 PM EDITARE