O viață ca-n telenovele!

    M-am născut în anul 1990, într-o zi de mai – ziua mea cea mai norocoasă! Cred că un înger a stat alături de mine, încă de mică. Un înger căruia îi plăceau tare mult telenovelele! Sunt sigură că le-a văzut pe toate, ba încă și-a imaginat câteva. 

Dacă faci ceea ce îți place, ești binecuvântat!

Povestea mea a început acum zece ani, atunci când am ales să schimb tot ceea ce a însemnat viața mea din anul 2015, plecând în Anglia. Nu știam limba engleză foarte bine, dar am reușit să mă angajez; iar șase luni mai târziu soțul a venit lângă mine, ajutându-mă să redevin un întreg; atunci când el mi s-a alăturat, am simțit că sunt protejată, iubită, acceptată.

Poveste de dragoste

Razele soarelui își fac, ușor, loc prin geamul de lângă cei doi îndrăgostiți. Ei încă dorm. Anca simte o mângâiere caldă. Se trezește și privește în jurul ei. Nu înțelege cum de timpul a trecut atât de repede. Iubitul ei încă doarme. Verifică alarma și își dă seama că nu mai poate să doarmă, deși mai sunt două ore până când ar trebui să se trezească. Emoții o năvălesc și lacrimile îi cad, calde, peste obraji. Astăzi e ziua marii schimbări. Astăzi, Anca pleacă în străinătate, în Anglia. Au început ultimele clipe în care cei doi pot sta împreună.

SuperBlog 2025 sau reîntoarcerea acasă!

 De mult timp îmi doream să mă reînscriu în competiția de blogging creativ Spring SuperBlog, dar...nu mi-am făcut timp. De aproape 10 ani, m-am mutat în Anglia și iată cum, ușor ușor, am renunțat la tot ceea ce-mi aducea plăcere, în viața de zi cu zi. Primii șapte ani de când m-am mutat în Anglia, nu am mai citit. Am scris foarte puțin. Am uitat, încet dar sigur, de mine și de ceea ce sunt eu, de fapt. Am uitat să mă bucur de lucrurile mărunte, ce îmi transformă viața banală în viața de basm, la care inima mea a tânjit în tot acest timp.

Dorul aparţine sufletului

 Dorul...este unul din cele mai frumoase cadouri pe care l-am primit, o dată cu viaţa. Este flacăra ce ne readuce puterea de a merge mai departe. Este lacrima ce ne spală greutăţile, mâna ce ne mângâie sufletul, aducându-ne aminte de oamenii sau de momentele ce ne lipsesc.

Sursa: Poza imi apartine 
©Adelina Anca F.

În această magică noapte vreau doar să mă răsfăţ

 Deşi mă simt obosită - ochii mi se lasă îngreunaţi şi, sub puterea nopţii, sufletu-mi joacă. Îmi joacă şi râde. Cântă şi descântă. Îl simt, îi zâmbesc şi şoptesc: "azi...azi sunt Sânzienele"...azi...azi magia se apropie, de sufletul meu, din ce în ce mai repede. 

 

 În această magică noapte vreau doar să mă răsfăţ. Să îmi prepar un ceai cald şi să stau la taclale cu sufletul meu. Vreau să dansăm, pe muzica ce mă înalţă până acolo, pe lună...

Sursa: Poza imi apartine 
©Adelina Anca F.

 

Îmbrăţişare

         Ştii, îmi e dor! Dor de ceea ce atunci era normal. Îmi vreau prietenii aroape, din nou. Te vreau pe tine, dragul meu, alături. Vreau ca animalele iubite să mă aştepte, seara, acasă. Cu ochiişorii sclipitori. Cu fericire. Cu joacă. Cu iubire.

Îmi e dor de momente. De amintiri. De mângâieri.

Închid ochii. Mă îmbrăţişez. „Dacă nu eu, atunci cine îmi poate alina acest dor?”

Dorul de îmbrăţişare doare. Doare mai ales când ştii că eşti departe de cei dragi. Doare şi atât. Apoi trece. Sau...te păcăleşti doar că a trecut?!

Sursa: Poza imi apartine 
©Adelina Anca F.