Cartea "Furtună de Emoţii – Poveşti ce Ating Sufletul", este cartea mea de debut. Scriu cu drag, colecţionez gânduri adunate din viaţă şi le transform în texte pentru sufletul oamenilor. Îmi doresc să aduc, prin gândurile mele, povești cu tâlc. Iubire. Aripi de visare.
De Dragobete, pe 24 februarie 2015, Oana Stoianovici ne-a făcut cea mai frumoasă surpriză! Noi, femeile de pretutindeni, am putut viziona webinarul „O oră de feminitate” în care Oana ne-a învăţat cum să ne regăsim pacea interioară, reconectându-ne cu noi însene. Ne-a învăţat ce înseamnă „feminitate” şi „femeie”, ne-a arătat cum putem…dansa cu bărbaţii din viaţa noastră şi ne-a explicat cum putem accesa iubirea.
 |
| Sursă poză: arhivă proprie |
Nici nu ştiu când a zburat timpul! Parcă mai ieri era 1 martie şi mă înscriam la Spring SuperBlog! Aveam speranţe, idei, răbdare. Însă mai aveam ceva: o maaaaare lipsă de timp! Colac peste pupăză, mai aveam şi o mare nesiguranţă. Nu ştiam dacă vreau, sau nu, să particip. Nu ştiam dacă, de data aceasta, voi face faţă termenelor limită. Am hotărât să încerc, fie ce-o fi! Iată că, inevitabil, au venit şi punctele de penalizare peste punctajul ce putea fi destul de bun. „Să-mi fie învăţătură de minte!” – mi-am spus şi am mers mai departe…
 |
| Poză editată de mine. |
Ştii, câteodată simt nevoia să privesc, cu atenţie, în sufletul meu. Să îl întreb ce mai face. De multe ori, atunci când privirile sapă din ce în ce mai mult, găsesc praf…mult, mult, mult praf! Găsesc urme de noroi. Cuvinte aruncate, peste tot. Cuvinte care, deşi nu ar fi trebuit să mai fie în sufletul meu, încă sunt. Vorbesc de acele cuvinte care, cândva, mi-au fost spuse şi m-au durut. Atât de mult încât am refuzat să cred că mai sunt acolo. Am trecut, pur şi simplu, mai departe, crezând că, în sufletul meu, se va face curăţenie…de la sine. Dar nu a fost aşa!
 |
| Sursă poză: google Images |
Azi nu am nimic de făcut. M-am trezit, am privit, nedumerită, soarele şi…am deschis calculatorul. Facebook. Cafeaua rece de ieri îmi era singura prietenă. Gânduri. În suflet, bate un vând rece. Nici un zâmbet. Stau, plictisită, şi mă plimb printre noutăţile de pe Facebook. La un moment dat, găsesc o postare ce pare a mă trezi la realitate.
 |
| Sursă poză: Google Images |
Sâmbătă, 14 martie 2015, am fost la un seminar despre feminitate, susţinut de Oana Stoianovici. A fost magic! A fost una din acele zile în care mi-am hrănit sufletul. În care m-am reconectat cu inima mea. În care am reuşit să comunic, într-un fel, cu propriul sufletul.
A fost odată ca niciodată, într-un tărâm acoperit cu stejari, un suflet. Sufletul, îmbrăcat într-un corp de bărbat, însetat după iubire, şi-a căutat în lung şi-n lat sufletul pereche. A căutat în cer, pe pământ, a întrebat ştejarii, până când, într-o zi, a văzut-o…a văzut-o pe ea, pe aleasa inimii lui! Ştia, ştia că este sufletul lui pereche. Pentru că primea semnale puternice din interior. Sufletul îi şoptea că şi-a găsit pereche. Vibra. Cânta. Dansa. El îşi simţea sufletul atât de viu, pe cât nu mai fusese niciodată! Simţea că, pur şi simplu, nu îi mai încăpea în corp de fericire!
Ce îi lipseşte omului modern de azi? Fericirea! Liniştea interioară. Respectul de sine. Acum, mai mult ca orice, ne lipseşte acea mulţumire cu noi înşine. Ne lipseşte, de multe ori, imposibilitatea de a ne ierta. Imposibilitatea de a ne împăca noi…cu trecutul nostru. Cu sufletul nostru.
