Cel mai frumos mărţişor pe care l-am primit primăvara aceasta a fost chiar maşina de cusut pe care mi-am cumpărat-o! Din clipa în care am primit-o, am simţit că primăvara a început, cu adevărat, în sufletul meu! Mi-am dorit-o foarte mult pentru că, pur şi simplu, m-am plictisit de hainele din comerţ! Simt că, atunci le port, nu mă regăsesc. Nu sunt eu.
Dintotdeauna am visat să fiu altfel decât ceilalţi. Să am haine croite pentru corpul meu. Însă, mai presus de toate, mi-am dorit să am haine croite pentru sufletul meu! Haine care, atunci când le port, să îmi inunde sufletul cu acea stare de bine, de linişte, de fericire, pe care foarte rar reuşesc să o ating. Haine care, atunci când le port, să îmi readucă primăvara în toată fiinţa mea.
De-a lungul vieţii, am înţeles că relaţia mea cu mine este cea mai grea relaţie pe care va trebui să o gestionez. Am observat că, atunci când sunt împăcată eu cu mine, atunci când port hainele ce mă fac mândră, chipul meu devine zâmbitor, însorit, iar eu primesc o asemenea energie încât sunt în stare să mut munţii din loc.
Vestimentaţia este foarte importantă pentru mine şi, de astăzi, îmi vor croi câteva rochiţe pentru vara ce aşteaptă…după colţ. Vara, ador să port rochii. Acele rochii ce se pliază perfect pe sufletul meu. Acele rochii care evidenţiază feminitatea într-un mod modern şi magic. Acele rochii care atrag privirile domnilor, dar care nu arată vulgaritate, ci demnitate.
Mă aşez, visătoare, la maşina mea de cusut şi încep să creez rochia la care am visat dintotdeauna. Ca de nicăieri apare, lângă mine, un material care…observ cum îşi schimbă culoarea. Din roşu devine, pe alocuri, roz. Un roz…plăcut. Pe ici colo, apar modele galbene şi mov. Apar zâmbete. Pentru moment, mă uit, ca hipnotizată, la ciudatul model. Îmi aduc aminte că l-am cumpărat, acum ceva timp, de la o bătrână tare blândă şi bună. Iau, cu o oarecare teamă, materialul şi observ cum, în partea de unde l-am apucat, au apărut valuri…ale mării.
„Cât de ciudat!„, îmi spun şi încep să preschimb materialul în rochiţa visurilor mele. Minutele trec rând pe rând, atât de repede, încât nici nu îmi dau seama când s-a înserat. Rochiţa mea este aproape gata. Am muncit fără oprire, fără să ştiu ce voi face pe termen lung. Ideile îmi veneau pe măsură ce lucram.
De cum este gata rochia, o probez: spatele este gol. La decolteu, rochia are modelul unui fluture multicolor. Cu aripi atât de frumoase, cusute pe rochie. Decolteul astfel creat, nu este vulgar şi, totuşi, poate atrage privirile tuturor. Nici măcar eu nu îmi pot lua ochii de la frumosul fluture!
La talie, rochia are, brodată, o curea albă, cu ajutorul căreia, la nevoie, mai pot strânge materialul.
Rochiţa se termină cu puţin sub genunchi şi, în jos, ea este „stil prinţesă”.
Am purtat rochia mai multe ore, timp în care am observat că, din când în când, culorile din diferite părţi ale materialului se schimbau. Atunci când o purtam, eram învăluită de o fericire nemărginită. Îmi venea să dansez, să râd, să iubesc. Iubeam viaţa. Mă iubeam pe mine. Vedeam, totul, în alte culori. Gândeam pozitiv. Vedeam, mereu, partea plină a paharului.
În monentul în care am probat rochia, am simţit cum unul dintre cele mai arzătoare vise ce îmi ardeau, de mult timp, sufletul, s-a prescimbat în realitate. Rochia aceasta parcă este parte din mine. Pentru că am creat-o eu. Cu mâinile mele. Şi cu cea mai bună maşină de cusut!
M-am hotărât, la doar câteva zile de la crearea rochiei, să îmi croiesc şi o geantă care să se asorteze cu rochia. Mi-am cumpărat, de la magazin, un material alb. Întoarsă acasă, am privit maşina de cusut şi i-am spus, cu emoţie în glas, că îmi doresc cea mai frumoasă gentuţă. Îmi doresc gentuţa pe care sufletul meu o visează. Fără să ştiu ce urmează să fac, m-am pus pe croit: după doar câteva ore, minunăţie de gentuţă era gata: albă, cu fermoar, destul de mică pentru a nu mă încurca în aglomeraţie şi, totşi, destul de mare pentru a lua, cu mine, tot ce aveam nevoie.
Albur pur al genţii îmi fura ochii. Mă liniştea atunci când îl priveam. Simplitatea ei era atât de…complicată, încât de abia mi-am făcut curaj să o port. Rochiţa şi geanta, purtate împreună, făceau furori oriunde mergeam.
Sunt foarte mândră de creaţiile mele şi, cu siguranţă, nu mă voi opri aici! Puţin câte puţin, visele mele se vor broda pe materiale frumos decorate. Încet încet, sentimentele frumoase din suflet vor înflori, pe buzele mele, atunci când voi purta hainele croite chiar de mine. Voi reuşi, cu fericirea mea, să creez o adevărată epidemie de…zâmbete, iubire, linişte, frumos!
Mi-aş dori să brodez fericirea nu doar în hainele mele, ci şi în suflet. În inima mea şi în in sufletul oamenilor dragi. Oare voi reuşi?
Dragele mele şi dragii mei, pentru a vă crea cele mai frumoase haine, vă invit să vă plimbaţi, virtual, pe aici şi să vă faceţi cel mai frumos cadou!
- Acest articol a fost scris pentru Spring SuperBlog 2015
Adelina Anca Fundatureanu
PS - Primul meu blog a fost: https://lifeandsoulofficialpage.blogspot.com/, insa dintr-o greseala l-am pierdut. A trebuit sa refac blogul de la zero, insa nu am vrut sa pierd comentariile. Astfel incat, las, mai jos, comentariile scrise, exact asa cum au fost (le-am copiat cu metoda copy - paste):
Masina aceea poate sa faca multe, chiar si un incepator s-ar descurca cu ea!
Apreciază
Daaaa, sa stii ca da!
Si sunt convinsa ca este o mare incantare sa fii admirat/a pentru ceva croit chiar de tine.
Apreciază
Banuiesc ca nu vei purta martisorul in piept, insa vei purta cu mandrie lucrurile faurite de tine, astfel incat 8 Martie sa fie in fiecare zi. Spor!
Apreciază
Da, fiecare zi in care voi purta hainele va fi ca o sarbatoare!
Apreciază