Ploaia

 Şi plouă…plouă stropi calzi peste sufletul meu rece. Azi, în sufletul meu a fost furtună. Acum…s-a liniştit! Cerul mi-a luat lacrimile sufletului, mi-a luat furtuna de acolo şi le-a aruncat peste oraş…acum, ploaia îmi linişteşte sufletul, mi-l încălzeşte şi îmi readuce curcubeul printre gânduri nerostite…acum, zâmbesc!

Sursă poză: Google Images

Societatea – o maşină de spălat…creiere!

 Femeie? Bărbat? Tu cum gândeşti? Tu cum iubeşti? Tu cum trăieşti?

Deseori am observat că ceea ce ne învaţă societatea este spălare de creier! Consider că societatea este doar o mare maşină se spălat, în care intră…creierele noastre!  Atunci când ne naştem, ne naştem pentru a fi diferiţi, deosebiţi. Fiecare om este deosebit de orice altul. Nu vei găsi doi oameni la fel, nici măcar gemenii! Societatea însă vrea să ne transforme în oameni cu aceeaşi mentalitate. Şi, din păcate, reuşeşte! Începem, încă de pe băncile şcolii, să ne croim comportamentul şi gândirea după standardele impuse de către societate. 

Încă de la o vârstă fragedă, copiii – fete şi băieţi – îşi croiesc, fie că vor fie că nu, mentalităţi greşite, frici nefondate, un stil de viaţă pe care nu şi-l doresc!

Fetiţele, de exemplu, învaţă că trebuie să fie gospodine desăvârşite, că trebuie să se căsătorească şi să aibă copii, pentru că, altfel, vor fi judecate de către societate.

Băieţii învaţă, printre altele, că, dacă plâng, se fac de râs. Învaţă că vor fi „capul” familiei, că ei trebuie să ducă greul. 

Stau şi mă întreb…oare oamenii nu îşi dau seama că, dacă vom continua aşa, vom uita să mai fim, într-adevăr, OAMENI?

Oare părinţii nu îşi dau seama că visele propriilor copii sunt spulberate încă de pe băncile şcolii? Am observat că, la şcoală, copiii mai altfel sunt învăţaţi că nu este bine ceea ce fac.  Sunt învăţaţi că trebuie să fie…în rând cu lumea! Care lume? Lumea care a trecut, deja, prin mrejele maşinii de spălat creiere? Lumea care nu vede altceva decât ceea ce şi-a dorit societatea să vadă? Eu nu mi-aş dori să îmi las copiii să fie „în rând cu lumea”…!

Sursa poza: Google Images

Copiii mai sunt învăţaţi – îndoctrinaţi, aş spune – că trebuie să fie credincioşi, cu frică de dumnezeu, de preoţi, de biserică şi de religie! Observ, cu groază, cum oamenii îndotrinaţi de religie sunt în stare să facă orice spun preoţii! Consider că, în prezent, cea mai mare putere o deţine, din păcate, religia. Preoţii sunt cei care au o influenţă formidabilă asupra oamenilor îndoctrinaţi. 

Din păcate mulţi părinţi fac, încă, greşeala de a-i obliga pe propii copii să se alăture religiei, aşa cum cere…aţi ghicit: societatea!

Din punctul meu de vedere, religia nu face decât să destrame familii, prin simplul fapt că învaţă oamenii creduli să facă diferenţe grave, urâte şi anormale între femei şi bărbaţi.

Sursa poza: Google Images

Pentru a nu deveni o lume robotizată, este timpul să ne trezim la realitate! Este timpul să „te trezeşti şi să trăieşti viaţa pe care o iubeşti„! Stai puţin de vorbă…tu cu tine. Întreabă-te…ce îţi place să faci? Spre ce ai înclinaţie? Cum poţi deveni mai fericit/ă? 

Răspunde-ţi la aceste întrebări şi viaţa ta va căpăta un alt sens…

Pune-ţi întrebări…despre societate, despre religie, despre copii, despre adulţi. Nu ţi se pare că trăim ilogic? Nu ţi se pare că devenim doar nişte roboţi?

Sursa poza: Google Images

„Dacă vrei ca visele tale să devină realitate, primul lucru pe care trebuie să îl faci este să TE TREZEŞTI!„

Trezeşte-ţi simţurile…! 

Învaţă să vezi frumuseţea vieţii, trezeşte-ţi ochii!

Învaţă să auzi natura, trezeşte-ţi urechile!

Învaţă să înţelegi oamenii, să ajuţi, să calmezi, să empatizezi, să fii mai bun/ă.

Reaminteşte-ţi că eşti OM, nu robot al societăţii!

© Adelina Anca F.

Cufărul cu amintiri – săptămâna 8

 Joi, 5 iunie:

Iată că s-au împlinit, deja, două luni de când am început acest frumos proiect. Ziua 50…jumătatea proiectului!  Recunosc că mi-a fost destul de greu să îl continui, însă, privind în trecut, sunt tare mândră de ceea ce am realizat! Sunt mândră, mai ales, pentru că nu am abandonat acest proiect.  

Nici nu ştiu cum şi când au trecut primele 50 de zile, dar au trecut foarte repede şi s-au schimbat foarte multe! Viaţa mea a luat o întorsătură de care, la început, mi-a fost frică. Acum însă…nu pot decât să spun că sunt mândră de mine, pentru că am reuşit să mă ridic şi am realizat cât pot fi de puternică, de fapt…

Să vă fac cunoştinţă cu maimuţicile haioase care nu se mai despart de cana mea. :)) 

În fiecare dimineaţă, ei sunt aliaţii mei de nădejde! Nu ştiu ce m-aş face fără trusa mea de machiaj! Însă, mai presus de orice, nu ştiu ce m-aş face dacă nu aş reuşi, dimineaţa, să îmi readuc zâmbetul pe buze. Dragelor, am învăţat că degeaba ne machiem perfect dacă ieşim din casă posomorâte, încruntate şi cu chef de ceartă. Unul dintre cele mai frumoase machiaje ale unei femei este zâmbetul. Aşadar, atunci când mă machiez, haioasele maimuţe nu mă lasă la greu…în fiecare dimineaţă, ele au grijă să îmi „tatueze” şi un zâmbet! :))

Vineri, 6 iunie:

Cum am ajuns la mama, am cunoscut-o pe…amanta lui Shany. M-am jucat şi eu puţin cu ea şi e foarte prietenoasă, aşa că Piki (soţia lui Shany) nu ar trebui să fie (foarte) geloasă! :)) 

Lăsând gluma la o parte, m-a uimit faptul că Piki este geloasă pe căţeluşa din imagine. Când ea venea la Shany, Piki se punea între ei doi şi o mârâia. 
Iată, dragele mele şi dragii mei, că şi animalele au sentimente, şi ele iubesc, simt trădarea, simt supărarea, fericirea, iubirea. Şi ele sunt geloase. Şi ele trăiesc, ca şi noi…doar că animalele faţă de noi, oamenii, ştiu ce înseamnă să se dăruiască întru totul persoanei care au grijă de ele. Ştiu să line, să mângâie şi să stea alături de oameni, fără să ceară nimic în schimb. Noi însă…noi….mai avem de învăţat multe de la animale! Păcat că nu realizăm acest lucru…

Sâmbătă, 7 iunie:

De mult timp vroiam să îmi iau o geantă nouă şi…iată că a venit timpul pentru a-mi îndeplini această dorinţă. Recunosc că nu mi-am cumpărat-o când am vrut eu, ci când…s-a nimerit!

În viaţă, totul se întâmplă atunci când trebuie, nu atunci când vrem noi. Dorinţele devin realitate atunci când le vine rândul, nu atunci când începem noi să ni le dorim.

Învaţă să ai răbdare şi să te lupţi pentru ceea ce îţi doreşti. Învaţă, în acelaşi timp, să te retragi atunci când observi că ceea ce îţi doreşti nu se poate îndeplini. Atunci când cineva sau ceva trebuie să plece din viaţa ta, fii sigur/ă că destinul a pregătit ceva mai bun pentru tine…trebuie doar să laşi în urmă ceea ce trebuie lăsat şi să îţi deschizi ochii, inima şi mintea pentru a primi, în viaţa ta, oamenii mai potiviţi şi lucrurile mai bune.

Duminică, 8 iunie:

Azi m-am destins, împreună cu două dintre prietenele mele, cu un cocktail alcoolic. 

Ecuaţia perfectă pentru distracţie? 

Super prietene + EU + cocktail alcoolic + prăjitură + cafea + cafenea = DISTRACŢIE!  

:))

Luni, 9 iunie:

Încet încet…încep să îmi revin! Încep să redevin fericită, împlinită şi…încep să mă ridic!

Când vezi că reuşeşti să treci cu bine peste orice piedică (cu ajutorul oamenilor dragi din jurul tău)…asta da fericire! 

Este un sentiment minunat! Este minunat să vezi că oamenii dragi îţi sunt alături şi în clipele grele…mai ales în acele clipe! Este minunat să te simţi iubit/ă şi preţuit/ă în aceste clipe. Este minunat ca, atunci când îţi este greu, să primeşti un umăr pe care să poţi plânge, un sfat, o vorbă bună, un zâmbet cald, o mângâiere pentru suflet…

Am învăţat că este bine să las trecutul în urmă. Ce a fost, s-a dus şi nu va mai fi. Oricât de mult mă doare, ştiu că trebuie să las în trecut oamenii care m-au părăsit. Ei au ales să se rupă de mine, de prezentul meu şi de viitor. Ei au ales să ne mai lege doar trecutul. Aceşti oameni trebuie să rămână doar un trecut frumos! Nu trebuie să îi lăsăm să reintre în viaţa noastră, atunci când se vor întoarce!

Marţi, 10 iunie:

Astăzi am mai scăpat de un examen din sesiunea de vară. Sunt mândră de ceea ce am realizat la acest examen, având în vedere că a fost cel mai greu şi având în vedere că am trecut printr-o perioadă foarte grea. Am ajuns, cu bine, la jumătatea sesiunii şi sunt sigură că, la ultimele două examene, voi reuşi performanţe şi mai bune…pentru că vreau şi pentru că pot să trec peste orice piedică!

Miercuri, 11 iunie:

O zi minunată şi plimbare în parc. Deşi nu am avut cu cine să mă plimb, am ales să merg singură în parc. Pentru că aveam nevoie de aer, de natură, de mine şi…atât!

Cunosc oameni care nu vor să se plimbe singuri, deşi, în acel moment, şi-ar dori să iasă, dar nu au cu cine…sincer, îmi este milă de aceşti oameni pentru că realizez că fericirea lor depinde de ceilalţi oameni.

Cea mai importantă lecţie pe care am învăţat-o în utlima lună a fost aceea că trebuie să învăţăm să fim fericiţi cu noi înşine şi atât! Fericirea noastră nu trebuie să depindă de alţi oameni sau de alte lucruri, ci strict de noi!

Adelina Anca F.

PS - Primul meu blog a fost: https://lifeandsoulofficialpage.blogspot.com/, insa dintr-o greseala l-am pierdut. A trebuit sa refac blogul de la zero, insa nu am vrut sa pierd comentariile. Astfel incat, las, mai jos, comentariile scrise, exact asa cum au fost (le-am copiat cu metoda copy - paste):

2 gânduri despre “Cufărul cu amintiri – săptămâna 8”

1. Spunsieu

   Imi place ca ai moralul la cote ridicate, am si uitat cum era in sesiune. Si mi-a placut citatul, are o agresivitate care face sa circule adrenalina.

   Apreciază

    13TH IUNIE 2014 LA 4:22 PM EDITARERĂSPUNDE
2. Adela Anca

    Acel citat nu trebuie tratat ca fiind agresiv. Este, pur si simplu, un mod de a ma ajuta sa trec peste anumite piedici…Chiar vroiam sa precizez in articol faptul ca, prin acel citat, nu vreau sa instig la razbunare, ci la dorinta de a reusi sa te ridici, fara sa te mai uiti in urma la ceea ce ai pierdut. Si moralul meu…da, in sesiune trebuie sa fie la cote maxime…fie ca vrea, fie ca nu! 

   Apreciază

    13TH IUNIE 2014 LA 4:45 PM EDITARE

Cufărul cu amintiri – săptămâna 7

 Joi, 29 mai:

Sursa poza: arhiva proprie

De Înălţare, mi-am găsit un prieten de nădejde…:)) A prins viaţă şi oul care…nu a vrut să se lase mâncat. :))

Vineri, 30 mai:

Sursa poza: arhiva proprie

Azi am avut grijă de floricelele primite de ziua mea. 

M-am bucurat să observ că au rezistat destul de mult şi că sunt, încă, frumoase şi bucuroase. 

Florile simt dacă sunt sau nu iubite şi răspund la fel…

Sâmbătă, 31 mai:

Sursa poza: arhiva proprie

Şi azi am continuat să am grijă de floricelele primite de ziua mea. Acestea s-au uscat frumos, aşa că am decis să le mai păstrez…arată foarte bine şi îmi înseninează clipele.

Am învăţat, de-a lungul timpului, că este important să ne înconjurăm cu lucrurile ce ne aduc zâmbete în suflet şi pe chip, linişte şi calm…

Am învăţat că este important să fim alături de oamenii dragi, atunci când trec prin momente dificile şi am învăţat că, atunci când trecem prin momnente grele, oamenii care ne aşteptăm să ne fie alături nu ne vor fi, iar oamenii care nu ne aşteptăm să ne fie alături, ne vor susţine întru totul.

Duminică, 1 iunie:

Sursa poza: arhiva proprie

Chiar dacă am primit desenul mai demult, azi (de ziua copilului) realizez că este cel mai frumos cadou pe care l-am primit de la unul dintre copiii cei mai dragi mie. 

Cu toţii păstrăm, undeva în suflet, o comoară de nepreţuit – amintirea vie a copilăriei!

Atunci când simţi că viaţa devine prea grea, evadează în tărâmul magic al propriei tale copilării, tărâm pe care îl ai mereu cu tine, acolo…în sufletul tău!

Luni, 2 iunie: 

Sursa poza: arhiva proprie

Azi am avut primul examen din sesiunea de vară. Deşi am avut o perioadă destul de grea, am resuşit să trec, cu bine, de acest prim examen şi…după ce l-am terminat, m-am răsfăţat, împreună cu colegele, cu o super cafea…în trei culori. 

Marţi, 3 iunie:

Azi m-am bucurat de ploaie…m-a prins (fără umbrelă) şi…am mers, liniştită, mână-n mână cu ploaia…am primit-o, lângă mine, ca pe o veche prietenă, i-am zâmbit şi i-am permis să îmi şteargă amintirile grele, ce îmi îndurerau mult prea mult sufletul. I-am permis să îmi şoptească muzica ei, să îmi şteargă lacrimile şi să îmi cureţe sufletul de greu…

Atunci când plouă, observ cum oamenii se feresc de picăturile năstruşnice ale cerului. Intră în panică, ţipă, fug…de parcă ar cădea piatră, nu apă! 

Pe de o parte mă amuză situaţia însă, pe de altă parte…îmi este milă de aceşti oameni!

Realizez că sunt oameni care nu mai merg pe jos, nu se mai bucură de natură, de soare, de ploaie, de vânt…oare pentru ce mai trăiesc aceşti oameni? 

Am ajuns să trăim ca nişte roboţi, pentru că societatea vrea să ne transforme pe toţi…majoritatea oamenilor uită care sunt adevăratele valori omeneşti şi se lasă, mult prea uşor, transformaţi de către societate!

Am uitat să mai trăim! Am uitat să ne bucurăm, am uitat să observăm, să ascultăm, să comunicăm şi am uitat să fim OAMENI…nu mai suntem de mult timp oameni…suntem, pur şi simplu, roboţi…

Dacă mi-aş putea pune o dorinţă care să se realizeze, mi-aş dori, din tot sufletul, ca oamenii să reînveţe să fie OAMENI!

Sursa poza: Google Images

Miercuri, 4 iunie: 

Sursa poza: arhiva proprie

Azi am găsit ştrumfiţa pierdută…printre floricele! :)) 

Chiar mă gândeam la ea zilele trecute, dar nu credeam ca o mai am. 

M-am bucurat ca un copil când am găsit-o şi i-am găsit un loc de cinste în camera mea…m-am înconjurat de înca un lucru ce îmi aduce fericirea…:)

Adelina Anca F.

PS - Primul meu blog a fost: https://lifeandsoulofficialpage.blogspot.com/, insa dintr-o greseala l-am pierdut. A trebuit sa refac blogul de la zero, insa nu am vrut sa pierd comentariile. Astfel incat, las, mai jos, comentariile scrise, exact asa cum au fost (le-am copiat cu metoda copy - paste):

2 gânduri despre “Cufărul cu amintiri – săptămâna 7”

1. Anonim

   frumos. abia astept continuarea

   Apreciază

    9TH IUNIE 2014 LA 11:10 PM EDITARERĂSPUNDE
2. Adela Anca

   Multumesc! Si eu…astept continuarea! 

   Apreciază

    10TH IUNIE 2014 LA 3:22 AM EDITARE

Cufărul cu amintiri – săptămâna 6

Joi, 22 mai:

Am fost cu o prietenă să bem o cafea şi…am întâlnit o pisică tare frumoasă! 

Deşi era cam speriată şi nu a stat să o mângâi, am putut să îi fac mai multe poze.

M-am bucurat tare mult atunci când am văzut că a stat atât de frumos ca să o pozez şi, din când în când, am mai vizitat-o.

M-am bucurat să văd cum oamenii îi dau de mâncare şi încearcă să o îngrijească, aşa cum pot. Este important să ne ajutăm, unii pe alţii, pentru că viaţa ne întoarce, mai devreme sau mai târziu, tot binele (şi răul) făcut…

Vineri, 23 mai:

Aşa am sărbătorit cei 24 de ani! Mulţumesc pentru o zi minunată, fetelor!:)

Deşi am crezut că îmi va fi greu în această zi, datorită prietenelor mele scumpe şi dragi, iată că ziua mea s-a dovedit a fi o zi superbă!

Sâmbătă, 24 mai:

Florile aduc culoare în viaţa mea. Îmi place ca, atunci când mă trezesc, să le ofer floricelelor atenţie, să le zâmbesc, să le vorbesc şi să le schimb apa. Florile au puterea de a mă linişti şi de a mă asigura că ziua ce de abia a început va fi o zi minunată…

Duminică, 25 mai:

Deşi ziua mea a fost pe 23, iată că a ţinut…trei zile, ca în basme! 

Astăzi am petrecut cu alte două prietene care mi-au fost alături în clipele cele mai grele.

Mulţumesc pentru o nouă zi minunată, fetelor!

Luni, 26 mai:

Zilele acestea am fost o răsfăţată. Am primit atâtea flori frumoase, încât nu m-am abţinut să le găsesc un loc de cinste printre zilele mele de fericire.

Marţi, 27 mai:

Acesta este unul din cadourile tare dragi mie…

Este un cadou drag, nu doar pentru că l-am primit de la o persoană dragă, ci pentru că fotografiile cu copii îmi înseninează momentele în care le privesc.

Miercuri, 28 mai:

Gentuţa am primit-o, de la mama, în ziua în care am împlinit 18 ani.

Este tare frumoasă şi mă bucur că şi-a dorit să fie o geantă handmade (făcută de ea).

Adelina Anca F.