Nebunie şi culoare - o nuntă ruptă din filmul imaginaţiei mele

 Am observat că, încă, femeile aşteasptă prinţul pe cal alb şi...o nuntă ca în filme. Aşteaptă, cu emoţie şi nerăbdare, momentul în care vor îmbrăca rochia albă, apoi aşteaptă momentul în care vor deveni mămici, apoi aşteaptă...

...şi tot aşteaptă. Nu şi eu! Sunt o feministă convinsă şi îmi place să îmi trăiesc viaţa, fără să aştept ceva anume. Pur şi simplu, mă bucur de moment. Iubesc clipa. Dansez cu prezentul. Dansez cu fericirea...fericire...

Sursa: Poza imi apartine 
©Adelina Anca F.

Proiect cu năbădăi

 Se spune că, atunci când ai cea mai mare nevoie de ceva anume, ei...atunci acel ceva se strică! Şi, cum o problemă nu vine niciodată singură, mă mai trezesc şi cu piciorul în ghips. Să îţi povestesc...s-a întâmplat acum câţiva ani. Câţi exact? Nici eu nu mai ştiu!

 

Sursa: Poza imi apartine 
©Adelina Anca F.

Un eveniment cu emoţie

 Vă vine sau nu să credeţi, încă de când eram în clasele primare, eu ştiam ce vreau să devin: psiholog! Dacă mă întreba cineva ce vreau să fiu când voi fi mare, avea o enormă surpriză. Probabil că se aştepta să răspuns că vreau să devin pilot, astronaut, artistă, prinţesă şi aşa mai departe. Nu...eu vroiam să devin psiholog. Simplu; atât ştiam!

 

Flori dăruite din suflet, pentru suflete

 Încă de când sunt mică, mi-a plăcut să dăruiesc flori. Îmi amintesc cum, atunci când venea primăvara eu, împreună cu alte două sau trei prietene, adunam flori şi le dăruiam, cu inima plină de bucurie. Dăruiam flori de câmp, trandafiri, zâmbete şi voioşie oamenilor ce treceau pe stradă.

De cum venea primăvara, noi trei eram cu ochii pe floricele. Recunosc că ne era milă atunci când le rupeam, sau atunci când rugam oamenii să ne dea câţiva trandafiri din grădina lor însă, atunci când vedeam zâmbetul, mulţumirea şi ochii plini de fericire ai oamenilor cărora le dăruiam, ne dansa sufletul de bucurie.

Sursa: Poza imi apartine 
©Adelina Anca F.

Aici şi acum. În prezent. În Franţa.

Am auzit, cândva, spunându-se că, dacă nu îţi trăieşti viaţa, te va trăi ea pe tine. Ştii, am înţeles că a-mi trăi, cu adevărat, viaţa, înseamnă să fiu trup şi suflet în prezent. Înseamnă să las deoparte supărările trecutului, să las planurile pentru viitor, să le adord, gândurilor, loc să treacă, fără să mă afecteze; să fiu aici şi acum. În prezent. 

Încerc, de ceva timp, să îmi trăiesc viaţa. Conştient. Am învăţat să îmi ascult glasul sufletului şi să îi urmez dorinţele, chiar dacă nu toată lumea a fost de acord cu deciziile pe care le-am luat, ascultându-mi sufletul. 

Magia din astă noapte

 Noapte. Cerul şi-a aprins luminiţele, iar eu…nu îmi pot lua ochii de la luna ce îmi zâmbeşte fugar. Stau la geam şi privesc cum stelele îşi dansează valsul, oferindu-mi cel mai frumos spectacol. Sufletul îmi dansează o dată cu stelele, cu luna, cu magia ce mă înconjoară. Simt nevoia să iau o gură de aer. Dintr-o dată, nu îmi mai ajunge priveliştea de la fereastră. Vreau mai mult. Vreau să fiu parte din întregul univers, să dansez, să visez, să trăiesc o poveste magică. 

Sursa: Poza imi apartine 
©Adelina Anca F.

Atunci când desenele animate devin realitate...

Copilărie. Amintiri. Îmi amintesc, cu drag, am văzut Stuart Little 1. După ce am văzut filmul, mi-am dorit să îl adopt pe Stuart Little şi am primit un şoricel care semăna exact cu el. De atunci, eram nedespărţiţi; şi acum îl am.

Îmi amintesc cum, atunci când nu aveam cu cine mă juca pe afară, mă uitam la desene animate. Mai ales în vacanţa de vară. Îmi plăcea, în special, să mă uit la Franklin şi Prietenii, pe Minimax. Acesta este un desen care chiar mi-a marcat copilăria. Îmi plăcea modul în care era prezentată viaţa. Adoram căsuţele acele mici, natura ce înconjura micul orăşel; îmi plăcea cum copiii aşteptau, dimineaţa, autobuzul de şcoală. Îmi doream să trăiesc într-un asemenea oraş. Mă uitam la acele desene şi mă vedeam acolo, cu ei.

Sursa poza: Google Images