Spune-mi cum tratezi animalele ca să-ţi spun cine eşti!

 Iubesc animalele! De când sunt mică am avut, lângă mine, pisici şi câini. Am fost învăţată să mă port frumos cu animalele, să le tratez ca pe membrii ai familiei, să le iubesc. Pentru că sunt suflete, ca şi noi. Pentru că, de multe ori, ele ştiu cum să ne liniştească, ele ştiu cum să ne iubească şi cum să ne apere. Animalele sunt pansament pentru sufletul fiecărui om şi ne rămân cele mai loiale prietene. Dacă îi dai unui animal un cămin, mâncare şi iubire, vei primi înmiit mai mult!

Pentru că iubesc animalele, încerc, atât cât pot, că le ajut şi pe cele care trăiesc pe stardă. Le cumpăr mâncare, le dau apă curată, le mângâi şi petrec puţin timp cu ele. Admir oamenii care îmi urmează exemplul. Nu pot suporta, însă, oamenii care bat animalele şi care le tratează urât!

Sursă poză: http://www.gandul.info

Ţin minte cum, acum ceva timp, am coborât pentru a le da câinilor din faţa blocului ceva de mâncare. De cum m-au văzut, câinii au venit către mine. S-au bucurat, au dat din coadă, s-au jucat cu mine, au stat să îi mângâi şi erau foarte drăgăstoşi. La un moment dat, am văzut că un alt câine a vrut să treacă pe lângă un bărbat. Atât. Doar să treacă. Acel bărbat l-a bătut. De cum am văzut acest lucru, am simţit cum tot corpul meu parca ar fi vrut sa o ia din loc si sa il bată pe acel bărbat. Mintea însa…îmi spunea să încerc să rezolv această problemă paşnic. Nu ştiam ce să fac. În acest timp, bărbatul ţipa la câine şi îl bătea. Câinele era foarte speriat. Iar eu…eu eram din ce în ce mai furioasă. 

În mine se dădea o luptă. Pe de o parte, îmi doream cu toată fiinţa mea ca acel bărbat să aibă exact soarta câinelui. Pe de altă parte, îmi spuneam că trebuie să mă duc către el şi să îl conving să lase căţelul în pace. Zis şi făcut: am mers, din ce în ce mai furioasă, către acel bărbat. M-am oprit în faţa lui şi am simţit cum ochii mei parcă ar fi vrut să îl ardă; atât de urât şi de furios mă uitam la el.

„- Nu înţeleg ce v-a făcut acest câine! Lăsaţi-l în pace!„
„- Domnişoasă, nu înţeleg de ce te bagi! Nu vezi că vrea să mă muşte? Îl bat! Îl omor!„

 Deja tremuram din cauza furiei. Îmi venea să ţip la acel bărbat. Aş fi vrut să fac cumva ca rolurile dintre el şi câine să se schimbe. Însă nu puteam decât să îi spun:

„- NU! SĂ NU ÎNDRĂZNEŞTI SĂ MAI DAI ÎN EL!” – am ţipat, fără să mă mai pot controla.
„- Nu îl las! Cum se poate ca un câine amărât să se poarte aşa cu mine? Eu fac parte dintr-o comunitate contra maidanezilor! Nu îi suport! Să vezi că nu mai scapă ăsta!” 

Deja vedeam negru în faţa ochilor. Cu greu îmi mai puteam stăpâni furia. Am încercat, totuşi, să mă calmez, spunându-mi că trebuie să salvez acest câine.

„- Iar eu fac parte din comunitatea oamenilor care iubesc animalele. Şi ele au sentimente, la fel ca şi noi. Au emoţii. Iubesc. Trăiesc o viaţă reaţă. Respiră. Supravieţuiesc. Se bucură. Sau se întristează. Plâng. Sau le râde sufletul de bucurie. Se joacă. Sau ajută. Şi, mai presus de orice, rămân loiale omului care le oferă un minim de atenţie şi de îngrijire. Lasă câinii maidanezi în pace, atâta timp cât nu îţi fac nimic!„
„- Pe de o parte ai dreptate, domnişoară. Însă, pe de altă parte, nu vezi că a vrut să mă muşte?„
„- El a vrut doar să treacă pe lângă tine. TU l-ai bătut, fără nici un motiv! Ai senzaţia că ţi-ai cumpărat stradă sau că eşti regele animalelor?!” – îi răspund atât de furioasă, încât nu mă mai recunosc.

Am observat că bărbatul se uita la mine, fără să mai spună nimic. I se citea, şi lui, furia în ochi. Dar nu spunea nimic. Mă asculta şi atât. La un moment dat, mi-am dat seama că trebuie să învăţ să îmi stăpânesc furia. Pentru că, dacă ajunge să mă stăpânească furia pe mine, se va transforma în agresivitate. Chiar şi verbală. Şi lucrurile ar putea degenera. M-am hotărât, aşadar, să îi vorbesc mai frumos, încercând să stăpânesc eu furia, nu să o las pe ea că m stăpânească! 

I-am explicat bărbatului că animalele nu au nici o vină că sunt pe stradă. Ele, ca şi noi, oamenii, vor doar să surpavieţuiască. Şi, exact ca şi noi, se apără. Dacă oamenii le lovesc, este normal ca animalele să mârâie, să muşte, să latre, să devină agresive. Pentru că intervine instinctul de supravieţuire. I-am mai spus bărbatului că, dacă le-ar cumpăra animalelor maidaneze ceva de mâncare, dacă le-ar vorbi frumos şi dacă le-ar trata cu dragoste, ele i-ar răspunde la fel: i-ar răspunde cu dragoste. L-am mai rugat să se pună în locul animalelor maidaneze. Să se pună în locul câinelui pe care l-a bătut, neavând nici o vină. Oare îi place? Îi este bine?

„- Da…ai dreptate, domnişoară. Îmi pare rău pentru ceea ce am făcut. Niciodată nu am privit lucrurile în acest mod. Îmi pare rău…!” – mi-a răspuns bărbatul şi a plecat, cu capul plecat. 

Furia mea uşor uşor de micşora. Eram mai liniştită pentru că am reuşit să schimb mentalitatea unui om şi pentru că am salvat un câine. 

Acum nu îmi mai doream decât ca acel bărbat să schimbe, la rândul lui, alte mentalităţi. Doar aşa vom reuşi să (re)devenim oameni! Pentru că, din punctul meu de vedere, oamenii care tratează urât animalele nu sunt oameni. Spune-mi cum tratezi animalele ca să-ţi spun cine eşti!

Sursă poză: http://openbeta.komunomo.com/en

 

• Acest articol a fost scris pentru SuperBlog 2014

© Adelina Anca F.