Eşti fan brânză? DEMONSTREAZĂ-MI!

 „- În sfârşit, weekeeeeeend!” – îmi spun, fericită. Nu ştiu ce voi face, însă vreau să ies din casă. Cu prietenii. Mă gândesc că ar fi drăguţ să caut, încă de pe acum, cadouri pentru Crăciun. Îmi beau cafeaua şi sun câteva prietene. Le propun să mergem în Cora, pentru a  vedea ce noutăţi au de Crăciun. După ce vorbesc cu trei dintre cele mai bune prietene, îmi fac un duş fierbinte, parcă dorindu-mi ca fierbinţeala să mă ocrotească de frigul de afară. Mă îmbrac bine, îmi iau geanta, buna dispoziţie şi zâmbetul – cel mai important accesoriu – şi plec spre Cora.

„- Bună, feteloooooor! Ce repede aţi ajuns! Ca de obicei, am întârziat doar puţin...”

„- Mdaaaaa….daaaaa….ca de obicei! Nici nu ne aşteptam să ajungi la timp!” – îmi spun prietenele, râzând.

„- Nesuferiteloooor! Pentru câteva minute?” – râd şi eu.

„- Hai în Cora, că dârdâim aici.„

De cum am intrat în Cora, am observat un promoter de la Delaco. Avea, pe măsuţă, cubuleţe mici de caşcaval Delaco. Mă întorc spre fete şi le fac atente:

„- Mmmmm…Delaco…o nebunie! Caşcavalul lor este foarte bun! Hai şi noi să luăm câte o bucăţică de caşcaval de la promoterul de acolo. Poate îi furăm şi un număr de telefon…e tare frumuşel!„

„- Hai acum…dacă ţi s-au aprins călcâiele…„

„- Mie, mai degrabă, mi s-au aprins…papilele gustative!” – spune altă prietenă şi râdem toate trei.

De abia ne putem abţine din râs atunci când ajungem la promoter. Mă întind să iau o bucăţică de caşcaval, dar…

„- Ce-i aşa de amuzant fetelor? NU! NUUUUUUU! NU-MI lua caşcavalul, domnişoară!„

Mă uit, ca trăsnită, la promoter.

„- Po…poftiiiiiim?!„

„- Da! Ce n-ai înţeles? Caşcavalul ăsta îl dau doar adevăraţilor fani! Eşti FAN BRÂNZĂ?„

 „- Păăăiii…da! Sunt! Sunt cel mai mare fan! Acum dă-mi o bucăţică de caşcaval!„

„- Ne ne ne ne…! NU!” – mi-a răspuns promoterul şi, dintr-o dată, tava cu bunătăţi Delaco a dispărut. A luat-o ţi a fugit cu ea. Rămăsese standul gol.

Sursă poză: http://www.delaco.ro

 Eu şi prietenele mele ne uităm, una la alta, fără să mai spunem nimic.

„- Pesemne că asta nu are toate ţiglele pe casă! Hai, fetelor…doar suntem la dietă. Ce atâta caşcaval!„

„- Eeee…ştii cum e…când strugurii sunt acrii…suntem la dietă! Of…ce aş mai fi mâncat puţin caşcaval sau puţină brânză!„

„- Hai, că avem treabă! Hai după cadouri!„

Ne-am obişnuit cu ideea că nu vom mânca, azi, caşcaval Delaco şi am plecat, cu coada între picioare…cu buza umflată…şi cu multe vorbe „de bine” spuse promoterului.  Pofta de caşcaval ne-a mai trecut atunci când am ajuns la raionul dedicat Crăciunului. Era totul atât de frumos…! Mini-oamenii de zăpadă ne zâmbeau, brăduţii artificiali aşteptau să îşi găsească un cămin, iar decoraţiunile pentru Crăciun parcă nu mai aveau răbdare. După un timp, gândul mi-a zburat tot la Delaco.

„- Fetelor, hai să vedem dacă reuşim să luăm puţin caşcaval. Tare poftă-mi mai e!„

Ele se uită la mine de parcă aş fi nebună:

„- Măi, ţi-o faci cu mâna ta! Îţi mai iei o ţeapă! Dar hai…ce nu facem noi pentru tine?„

„- Ţeapa ca ţeapa, dar măcar de mi-ar da numărul lui de telefon!” – spun, visătoare…

De cum am ajuns la stand, am găsit promoterul la datorie. Fetele au stat mai în sapte, urându-mi, prin hohote de râs, „noroc„…eu m-am dus direct înspre caşcaval. Nici nu mă mai uitam la promoter. Am vrut să iau o bucăţică de caşcaval şi…

„- AAAUUUU! AUCI! M-a durut!!!„

Mă uit de jur împrejur. Iau mâna de pe brânză. Nu se mai aude nimic. Încerc iar să iau o bucăţică.

„- AAAUUUU! CANIBALO DE BRÂNZĂ! Nu mă mâncaaaaaa!„

„- Poftiiiiiim?!„

Văd cum promoterul râde. 

„- Păi, domnişoară, cum poţi să mănânci un caşcaval atât de mic şi drăguţ? Te mai şi iei de chinezi că preferă să mănânce câini. Dar tu ce faci?? Cum poţi să mănânci un caşcaval? Nu are şi el sentimente??” – îmi spune, foarte serios, promoterul.

 Mă uit, trăsnită de-a binelea, la promoter:

„- Auzi…nu ştiu cum te cheamă. Dar: tu…tu…tu…cum poţi să spui că un caşcaval are sentimente? Doamne!!! Gata, eu iau o bucăţică! O iau! Uite! Am luat-o!„

Promoterul se uită la mine, cu braţele încrucişate şi cu un zâmbet de parcă mi-ar spune: „mănâncă tu caşcavalul ăla, că ai să vezi…!” Stăteam cu caşcavalul în mână. Nu ştiam ce să fac. Să îl mănânc sau nu. Când m-am hotărât să îl mănânc, promoterul ţipă:

„- AJUTOOOOOOOR! Oameni buni! Avem, printre noi, un canibal! Canibal de brânză! Haideţi să salvăm brânza din România! SALVAŢI BRÂNZA! SALVAŢI BRÂNZA! SALVAŢI BRÂNZA!” – striga promoterul şi se tot învârtea în jurul standului. Am lăsat totul acolo şi am plecat…fără să mănânc, nici acum!

Fetele erau pe jos de râs.

„- Vezi dacă nu asculţi? Canibalo! Asta îţi va fi, de acum, porecla!„

„- Ei hai! Vrei să vezi că reuşesc, până la urmă, să îi iau şi numărul de telefon şi caşcavalul? Şi nu o bucăţică! O roată întreagă îi iau de data asta!„

„- Ah…vrei să mai încerci o dată? Să te iei de mână cu el! Sunteţi nebuni…de legat! Amândoi!„

„- Hai să ne mai plimbăm puţin, apoi ne întoarcem la el. Să vedeţi voi ce îi fac…să mă filmaţi!„

Fetele se uitau la mine tare ciudat, însă le pufnea râsul.

„- Biiiine…uite care-i înţelegerea: dacă iei rotiţa şi numărul de telefon, îţi cumpărăm, de Crăciun, rochia aia mişto la care visezi de mult timp. Dacă nu…porecla îţi rămâne „canibala de brânză”! Ai curaj? Te bagi?„

„- Evident! Hai să mergem la promoter. Luaţi lecţii de la maestră!„

Mă duc, cu emoţii cât caru’, la promoter. Nu ştiu ce îmi place la el, dar ceva mă atrage. Poate că…”nebunia” lui? De data asta, mă duc chiar lângă el aşezându-mă, strategic, şi lângă rotiţele de caşcaval. Îl privesc în ochi şi…:

„- Ştii, acum îmi dau seama că tu eşti un adevărat fan al caşcavalului Delaco. De aceea nici nu vreau să mai gust din caşcaval. Ţi-l las ţie pe tot!„

Promoterul se uită la mine, uimit:

„- Ok, mă bucur să aud că al meu caşcaval este în siguranţă. Totuşi…păstrază distanţaaaaa!„

„- Stai liniştit. Gata, nu mai iau nimic.” – îi spun şi îl privesc în ochi, parcă dorindu-mi să îl mângâi doar cu privirea. 

El îmi zâmbeşte, încurcat. Eu continui să îi spun:

„- Ai nişte ochi superbi! Wow! Un aşa albastru clar nu am mai văzut niciodată! Şi picăţelele de un maroniu deschis îţi fac ochii incredibil de frumoşi!„

Vizibil încurcat, promoterul îmi răspunde:

„- Ăăăă…da…mulţumesc!” – şi zâmbeşte atât de frumos…

„- Nu îmi vine să cred că zâmbeşti atât de frumos. Ai dinţii foarte albi. Urmezi un tratament sau aşa sunt ei?„

„- Aşa sunt ei, mulţumesc!„

Din vorbă în vorbă, îmi fac curaj şi îi cer numărul de telefon. Îl primesc. Continui să mai discut, cu el, câteva minute:

„- Mulţumesc pentru numărul de telefon! În mod normal ar trebui să te las pe tine să preiei iniţiativa, dar acum nu este un moment normal…aşa că…ai vrea să ieşim, cândva, la o cafea?„

„- Da, mi-ar face o deosebită plăcere…atâta timp cât nu te iei de caşcavalul meu! Totul până la el!„

De cum aud ce mi-a spus, mai că mă pufneşte râsul. Însă mă abţin. Mă gândesc la viitoarea rotiţă de caşcaval şi îi spun:

„- Stai liniştit, caşcavalul tău e în siguranţă cu mine! Serios, ai nişte ochi superbi. Şi wow…faci sală? Aşa se pare…„

Promoterul este deja pierdut şi nu mai este atent la ce se întâmplă în jurul lui. În secunda a doua iau rotiţa de caşcaval de la standul lui şi fuuuuuuuuuuug cât mă ţin picioarele. Trec pe lângă fete, le trag după mine şi auzim, din urmă:

„- Hoţiiiii! Feteloooooor! Daţi-mi caşcavalul înapoooooooi!„

Fugim şi mai tare. Urcăm într-un taxi şi ajungem acasă la mine. Promoterul ne pierde urma.

Sursă poză: http://www.delaco.ro

Ajungem la mine şi de abia mai putem sta în picioare de la atâta râs! 

„- Feteloooooorrr!  Se pare că am scăpat de poreclă şi că, de Revelion, voi purta rochiţa mult dorită…înţelegerea e înţelegere!„

„- Da, dragă! Îţi luăm rochia aia! Acum dă-ne ceva caşcaval Delaco!„

„- Nuuuuuu!„

Fetele se uită, ciudat, la mine:

„- Ce ai măi? Ai luat-o pe urmele promoterului? Ia uite cât caşcaval ai. Dă-ne şi nouă!„

„- NU şi nu!!! Pe ăsta nu îl mănânc! Îl ţin ca trofeu! Clar?„

„- E clar un singur lucru: ai probleme graveeeeee! Ce faci tu acum…e tortură curată!„

„- Fetelor, nu vă mai certaţi! Eu zic să cumpărăm un caşcaval Delaco exact ca acesta şi să i-l dăm promoterului. O să scriem şi numărul tău de telefon pe rotiţă. Şi…poate din nebuniile voastre se înfiripă o singură nebunie. Hai să mergem!” – ne spune o prietenă.

Zis şi făcut. Am intrat în Cora, am luat un caşcaval Delaco, am scris numărul meu de telefon pe el şi i l-am dat promoterului. Eu am fost la el la stand şi mi-am cerut scuze. Mi-a zâmbit şi mi-a spus că am avut mare curaj. Şi-a cerut şi el scuze. Ce a urmat apoi?…Nu vom şti decât noi doi şi…caşcavalul buclucaş!

Sursă poză: geodinbuhusi.wordpress.com

• Acest articol a fost scris pentru SuperBlog 2014

© Adelina Anca F.