DE AICI POTI COMANDA CARTEA "FURTUNA DE EMOTII"

DE AICI POTI COMANDA CARTEA "FURTUNA DE EMOTII" - In curand! :)

vineri, 10 ianuarie 2014

Fericire în anotimpul tristeţii

 Există oameni pe care, fiecare dintre noi, îi invidiem pentru cât de fericiţi sunt…pentru cât de mult râd, glumesc, pentru că aduc veselie…

M-am întrebat de nenumărate ori de unde ştiu ceilalţi oameni că atunci când eu râd, când glumesc, când par a fi fericită, sufletul meu nu plânge?
Oare câţi dintre noi ne-am gândit că o parte din aceşti oameni pe care îi invidiem doar par fericiţi? Par fericiţi şi încearcă să fie asa, pentru că FERICIREA este singura lor AVERE…
Câţi dintre noi ne-am gândit ce se află, cu adevărat, în sufletul acestor oameni? Câte raze de soare le încalzesc sufletul? Câte zâmbete, câte mângâieri, câtă căldură şi câtă linişte au acolo, în sufletul lor?
Am cunoscut astfel de oameni şi, pentru ei, veselia este doar un scut…un scut pentru sărăcie, pentru probleme, pentru timiditate, un scut pe care îl folosesc pentru a încerca să treacă printr-o perioadă grea, sau pentru a-şi ascunde supărarea, lacrimile şi loviturile vieţii de oameni ce îi pot jigni, pot râde, îi pot judeca…aceşti oameni  par veseli şi încearcă să se înveselească într-un fel sau altul, pentru a se apăra!

Sursa poza: Google Images. Textul l-am adaugat eu.


Viaţa m-a învăţat că este bine să privesc dincolo de aparenţe…dincolo de ceea ce oamenii par a fi. De multe ori, oamenii apelează la măşti, pentru a ascunde ceea ce păstrează în sufletul lor. De nenumărate ori şi eu am purtat măşti pentru a-mi ascunde suferinţa, nedreptatea, lacrimile…zi de zi, îmi aleg o nouă mască, pentru a mă proteja de oamenii ce au uitat să fie oameni! Renunţ la măşti doar atunci când mă simt în siguranţă, alături de oamenii dragi mie. 
De nenumărate ori, am fost nevoită să râd, să zâmbesc, să glumesc, atunci când sufletul meu plângea…şi am învăţat, pe propria-mi piele, că nimic nu poate fi mai dureros decât un zâmbet fals, atunci când sufletul este în anotimpul tristeţii. 

Sursa poza: Google Images

Fiecare dintre noi ar trebui să diferenţieze fericirea falsă a unui om de fericirea pură, sinceră…pentru că nimic nu este mai dureros pentru un om, decât să ofere un zâmbet fals în locul unei lacrimi sincere, ce nu îşi mai găseşte locul în sufletul lui. 
Oamenii ce poartă masca fericirii pentru mult timp, devin din ce în ce mai nervoşi, mai impulsivi, mai suferinzi şi mai înlăcrimaţi, pentru că nu permit sufletului să se descarce de răul acumulat.
Am observat că atunci când discuţi mai serios cu ei, atunci când le arăţi că esti dispus/ă să îi asculţi şi să îi înţelegi fără a-i judeca, realizezi că în sufletul lor nu este petrecere…nu sunt nici măcar zâmbete…sufletul lor ascunde întuneric, nelinişte, frig…în sufletul lor sunt lacrimi şi, pe alocuri, se ascund zâmbete timide…zâmbete ce şi-ar dori să înflorescă, însă întunericul şi răceala din sufletul în care au născut, nu le dau voie să crească. 
Un suflet trist nu are nevoie de zâmbete, ci are nevoie de lacrimi…de lacrimi prin care se poate descărca de toată suferinţa acumulată. Doar atunci când lacrimile s-au oprit, sufletul îşi deschide porţile către lumină, către oameni, către zâmbete şi căldură…

© Adelina Anca F.

PS - Primul meu blog a fost: https://lifeandsoulofficialpage.blogspot.com/, insa dintr-o greseala l-am pierdut. A trebuit sa refac blogul de la zero, insa nu am vrut sa pierd comentariile. Astfel incat, las, mai jos, comentariile scrise, exact asa cum au fost (le-am copiat cu metoda copy - paste):

2 gânduri despre “Fericire în anotimpul tristeţii”

By Adelina Anca F. at Niciun comentariu:
Labels: , , , ,

duminică, 5 ianuarie 2014

Gânduri (ne)rostite

 Mi se pare foarte ciudat cum cursul vieţii poate fi schimbat de nişte banale gânduri…

Mi se pare ireal cum un simplu gând trecător se poate transforma în vorbă…
Mi se pare nedrept cum o simplă vorbă poate schimba clipe ce erau plănuite….clipe ce puteau fi pline de iubire, de frumos, de dragoste devin, într-un moment, clipe de singurătate!
Nu am ştiut, până acum, cât de dureroasă poate fi amintirea momentului în care câteva cuvinte sunt aruncate, cu venin, către persoana dragă…
Nu am ştiut, până acum, cât de dureros este să îi spui persoanei dragi să plece, chiar dacă nu îţi doreşti. Însă şi mai dureros este momentul în care rămâi singur/ă, îţi dai seama că ai greşit şi cauţi chipul persoanei dragi…care, deja, a plecat! Urmează momente, zile, nopţi, în care te învinuieşti, în care te întrebi „ce ar fi fost dacă?„, în care îţi doreşti să dai timpul înapoi, să priveşti în ochi persoana dragă şi să îi spui cât de mult o iubeşti!

Sursa poza: Google Images. Textul l-am adaugat eu.


Am înţeles, în timp, că a greşi este omeneşte. Avem nevoie de greşeli, pentru a învăţa. Pentru a învăţa când să vorbim şi când nu, pentru a învăţa cum să ne stăpânim emoţiile, pentru a învăţa că nu totul este ceea ce pare. 
În viaţă, este normal să greşeşti, dacă îţi recunoşti greşeala şi dacă îţi înveţi lecţia predată de viaţă!
Am învăţat că unele gânduri este bine să rămână doar gânduri…
Am învăţat că, atunci când sunt supărată, trebuie să am grijă ca gândurile îmbibate cu venin să nu se transforme în vorbe. 
Atunci când treci printr-o perioadă mai grea şi crezi că cineva îţi greşeşte, încearcă să înţelegi de ce a făcut anumite lucruri şi nu îi spune, în acel moment, vorbe pe care le poţi regreta…ai răbdare, lasă timpul să te liniştească, gândeşte-te dacă lucrurile sunt chiar aşa cum le vezi, apoi discută cu peroasa în cauză.  
Dacă nu faci aşa, rişti să răneşti persoane nevinovate şi rişti să te răneşti chiar pe tine! Rişti să destrami o relaţie frumoasă şi rişti să schimbi, într-un singur moment, un destin ce se clădeşte, cu grijă, de ani de zile…

© Adelina Anca F.

PS - Primul meu blog a fost: https://lifeandsoulofficialpage.blogspot.com/, insa dintr-o greseala l-am pierdut. A trebuit sa refac blogul de la zero, insa nu am vrut sa pierd comentariile. Astfel incat, las, mai jos, comentariile scrise, exact asa cum au fost (le-am copiat cu metoda copy - paste):

2 gânduri despre “Gânduri (ne)rostite”

  1. E urat sa faci greseli care sa strice momente, relatii , poate chiar vieti. Tot gresim si greselile in general se pot indrepta. Iubirea pe care ti-o poarta persoana draga poate trece peste multe, in afara de lipsa dragostei.

    Apreciază

    RĂSPUNDE

  2. O vorba batraneasca spune: "Nu lua decizii cand esti suparat/a sau cand este innorat afara!" Sunt decizii care, mai mult ca sigur, le vei regreta ulterior.Tot o vorba din batrani spune: "A gresi e omeneste, a persista in greseala este diabolic dar a ierta este divin!". Cu totii am trecut prin clipe in care am aruncat/am primit cuvinte ce mai tarziu le-am regretat. Unii spun ca "Timpul vindeca orice rana" dar in asemenea situatii consider ca cel mai bun remediu este un regret sincer spus celui ce i-am gresit.Si daca cel caruia i-ai gresit te iarta si uita imediat iti dovedeste astfel ca iti este un PRIETEN ADEVARAT!Un prieten pe care este bine sa-l ai tot timpul langa tine.

    Apreciază

    EDITARE
By Adelina Anca F. at Niciun comentariu:
Labels: , , ,

vineri, 27 decembrie 2013

Rău sau bine?

 Observ din ce în ce mai mulţi oameni care, atunci când li se face un rău, cu sau fără voia omului vinovat, reacţionează extrem de violent şi, din acel moment, se gândesc cum să îi întoarcă, înmiit, răul omului ce i-a rănit. Acestea sunt momente în care mă întreb… 

…De ce să faci rău dacă ţi se face rău? Învaţă să preschimbi răul în bine. Răul naşte rău, însă…binele va naşte, întotdeauna, bine! 
Oamenii ce aleg să facă o faptă rea nu sunt, neapărat, răi! Poate că, pur şi simplu, nu au fost învăţaţi ce înseamnă binele, frumosul, bucuria de a dărui, bucuria de a face bine…Poate că oamenii ce au călcat pragul sufletului lor, au vrut doar să fure cât de mult au putut…cât mai multă fericire, lumină, bunătate…cum poate, oare, un om cu sufletul pustiit să mai facă fapte bune, dacă cei de lângă el nu îl reînvaţă cum…? Dacă cei de lângă el nu îi intră în suflet, pentru a-i aduce acele daruri ce i-au fost furate? 

Sursa poza: Google Images


Am învăţat că oamenii au în suflet şi bine şi rău. Singura diferenţă este că, la unii oameni, domină acea binecuvântată dorinţă de a face bine, de a schimba lumea, de a aduce un zâmbet semenilor…din păcate, viaţa m-a învăţat că aceasta este singura diferenţă…fizic, ei nu se pot deosebi de oamenii la care domină răul. 

Mult timp am avut încredere în oameni ce nu meritau şi am dezamăgit oamenii ce au ştiut doar să îmi dăruiască amintiri minunate…mult timp, am ales să iubesc exact acei oameni ce vroiau doar să profite…am crezut în oamenii ce mi-au promis că îmi va fi bine alături de ei şi că mă vor face fericită. Am crezut în ei, i-am privit în ochi crezând că nu mă mint, m-am simţit tot mai fericită şi mai specială cu fiecare cuvânt frumos ce ei mi-l adresau; atunci când omul iubit îmi declara „dragostea” lui, îmi promiteam că îl voi pune pe primul loc, lăsându-mă, pe mine, la urmă…simţeam că zbor atunci când auzeam „te iubesc„-ul mincinos şi, auzindu-l ori de câte ori ofeream părţi mult prea mari din sufletul meu omului iubit, am zburat tot mai sus…până într-o zi când…nu am mai avut ce să ofer, nu am mai putut să ofer şi…am căzut! Am căzut de pe un piedestal ce, în timp, am înţeles că a fost construit nu prin iubire, fericire şi respect, ci prin sacrificiu…prin propriul sacrificiu! Am căzut…şi doar eu ştiu cât m-a durut şi cât timp mi-a trebuit ca să mă ridic, să reînvăţ să merg şi să îmi refac sufletul…

Poza de mai sus aparţine paginii Citatepedia


Privind în urmă, realizez că am ales să mă îndepărtez la timp de aceşti oameni…am ales să mă despart frumos, fără să le vreau răul, fără să le spun cuvinte jignitoare, fără să plâng în faţa nimănui…am ales să mă despart, ca acum să iubesc şi să fiu iubită, respectată, alintată, ocrotită!
Ar fi frumos ca fiecare om să înţeleagă că gândurile negative nu îi fac nici un bine…din contră, se pot întoarce împotriva-i! 
Dacă am renunţa la dorinţa de a „revanşa” răul ce alţii ni l-au făcut, lumea ar face un mare pas înainte!


© Adelina Anca F.


PS - Primul meu blog a fost: https://lifeandsoulofficialpage.blogspot.com/, insa dintr-o greseala l-am pierdut. A trebuit sa refac blogul de la zero, insa nu am vrut sa pierd comentariile. Astfel incat, las, mai jos, comentariile scrise, exact asa cum au fost (le-am copiat cu metoda copy - paste):

4 gânduri despre “Rău sau bine?”

  1. ….ganduri pe care fiecare si le-ar putea acumula in noiamul de ganduri de zi cu zi…ganduri pline de un adevar dureros pentru unii dar benefic pentru altii…schimbarea noastra nu poate fi infaptuita decat de noi pentru noi pentru a putea calatori pe drumul vietii privind in ochii oamenilor implicit privind in sufletul lor fara orice vina… cand indraznesti sa iubesti, mai intai trebuie sa inveti sa iubesti iubirea…

    Apreciază

    RĂSPUNDE

  4. Un astfel de comportament iubitor si care nu doreste raul nimanui, din nefericire sau dintr-un ghinion, depinde de anturaj ajunge sa fie inconjurat de oameni negativi, pe care ii tot hraneste, pana cand ajungi sa fii vlaguit de asemenea vampiri. Dar, pana sa ierti, nu stiu daca a ierta iubind in acelasi timp ar fi un beneficiu neaparat.O oarecare lectie de corijare ar trebui aplicata.Toate cele bune. Mi-a placut foarte mult articolul

    Apreciază

    EDITARE


By Adelina Anca F. at Niciun comentariu:
Labels: , ,

duminică, 22 decembrie 2013

Omagiu adus singurătăţii

 Sunt doar eu…doar eu, cu gândurile mele! 

Câteodată, îmi place compania singurătăţii…cu ea pot vorbi, pot râde, pot plânge, mă pot certa, îi pot spune orice, pentru că ştiu că nu se va supăra…ea doar mă va asculta, nu va râde de mine, ci cu mine…pe ea o pot jigni, atunci când vreau să mă descarc de cuvintele urâte ce au fost aruncate spre mine, străpungându-mă…pe ea o pot privi în ochi, pentru a-i spune tot ce mă deranjează la oamenii ce m-au dezamăgit de-a lungul timpului…doar ei îi pot spune orice, ei, singurătăţii ce mă vizitează, câteodată, ajutându-mă să mă descarc de tot răul din viaţa mea…
Azi însă, azi…îmi doresc doar să îi mulţumesc…îi mulţumesc pentru că mă ascultă aşa cum nimeni nu ar face-o, îi mulţumesc pentru că nu pleacă atunci când o jignesc, pentru că nu mă contrazice, pentru că, la rândul ei, nu mă jigneşte…îi mulţumesc pentru că are grijă de mine, pentru că îmi este psiholog, pentru că, doar în compania ei, eu mă pot descărca. 
De-a lungul timpului, am învăţat să apreciez această minunată prietenă – singurătatea – la adevărata ei importanţă! Am învăţat că doar singurătatea mă va asculta şi doar ea mă va ajuta să trec, cu adevărat, peste toate hopurile pe care viaţa mi le-a adus în cale.
Ori de câte ori mă simt nepunticioasă în faţa vieţii, ori de câte ori problemele mă apasă, fără să le găsesc vreo rezolvare, ori de câte ori am nevoie de un sfat pe care nu l-am primit de la apropiaţi, apelez la ajutorul singurătăţii. Ea vine imediat lângă mine, îmi mângâie lacrimile, îmi ascultă problema şi, atunci când mă vede epuizată dar liniştită, îmi dăruieşte sfatul de care am atâta nevoie…
Se spune că în singurătate omul cunoaşte adevăratele valori, acele valori spirituale după care ar trebui să ne călăuzim paşii în viaţă…însă consider că singurătatea trebuie să ne viziteze doar în anumite monente, în momentele de cumpănă, în care sufletul îi simte lipsa…cred cu tărie că oamenii nu sunt făcuţi pentru a fi singuri însă au nevoie, câteodată, de compania singurătăţii! 

Sursa poza: Google Images


Singurătatea are mult mai multe daruri decât acela de a ne asculta şi de a ne sfătui…singurătatea ne hrăneşte amintirile, aşa cum simte că sufletul nostru îi cere…amintirile frumoase revin atunci când sufletul are nevoie de fericire, iar amintirile urâte revin atunci când sufletul are nevoie de lacrimi…
Am învăţat că unii oameni au trecut prin viaţa noastră, lăsându-ne amintiri ce nu ne vor părăsi niciodată…şi chiar dacă acei oameni ne-au părăsit, ne vor rămâne amintirile  lor…amintiri ce nasc sentimente, zâmbete, lacrimi, cuvinte, clipe frumoase sau triste, mângâieri sau lovituri…de multe ori m-am întrebat dacă, atunci când suntem singuri, însă năpădiţi de toate aceste amintiri, mai suntem singuri cu adevărat? Oare, o dată cu amintirile ce năvălesc asupra noastră exact atunci când suntem singuri, nu simţim, lângă noi, şi omul ce ne-a tatuat această amintire, în suflet, pentru totdeauna?
Am observat că, atunci când îmi amintesc clipele, frumoase sau triste, petrecute cu anumiţi oameni, mă învăluie sentimente frumoase, fiori de fericire, zâmbete, mângâieri…sau, din contră, mă învăluie cuvinte grele, jigniri, lacrimi, suferinţă, lovituri, dezamăgiri, ochii aceia răi, ce mă priveau, parcă vrând să profite cât mai mult de slăbiciunea mea…în aceste momente, nu mai sunt singură! Sufletul meu este alături de acel om…undeva, în trecut…acolo unde amintirea a început să se înfiripe…dar corpul meu este în prezent, în compania singurătăţii ce mă priveşte neajutorată. Acum ea nu mă mai poate ajuta…singurătataea nu poate ajuta un corp năpădit de sentimentele sufletului ce a plecat în trecut…
Încet încet, după ce am retrăit amintirile ce mi-au invadat, fără să ceară voie, mintea şi sufletul, reuşesc să redevin în prezent, acolo unde singurătatea mă aşteaptă pentru a-mi fi mângâiere.
Am învăţat, de-a lungul timpului, să nu mă opun amintirilor ce mai trec, câteodată, prin mintea şi prin sufletul meu…am învăţat că amintirile revin cu un anumit scop…amintirile frumoase sunt chemate de către suflet, pentru că are nevoie de zâmbete, de fericire, de fiorii plăcerilor simple, iar amintirile urâte vin tot chemate de către propriul suflet, atunci când are nevoie de lacrimi, pentru a se descărca de tot răul ce l-a trăit. Sufletul, asemeni cerului, are nevoie să se descarce. Când sufletul plânge, e ca şi cum ar plânge cerul…numai că sufletul nu plânge cu lacrimi…sufletul plânge cu ceea ce îi rămâne după fiecare dezamăgire…sufletul plânge cu sânge…cu sângele rămas după fiecare dorinţă neâmplinită, iubire neâmpărtăşită, tristeţe, bătaie de joc, răutate…iar sângele cu care plânge sufletul este mai greu, mai rece, mai dureros şi mai sfâşietor decât lacrimile cerului… 

Sursa poza: Google Images


Fiecare om ar trebui să îşi găsească timp pentru el…timp petrecut cu singurătatea…timp pentru mărturisiri, pentru amintiri, pentru gândit, pentru sfătuit…
Din păcate, observ din ce în ce mai mulţi oameni care susţin că nu au timp pentru ei…nu au timp pentru a petrece timp de calitate cu ei înşişi. Au însă timp pentru calculator, pentru jocuri, pentru certuri interminabile, pentru jigniri, pentru a înşela, a minţi şi a strica…
Sper însă că, pe măsură ce timpul va trece, oamenii se vor trezi şi vor reânvăţa adevăratele valori omeneşti…vor învăţa să primească singurătatea în viaţa lor, pentru a petrece timp doar cu ea…vor învăţa să îşi reamintească, să retrăiască, să plângă sau să râdă, să se gândească sau să asculte, să citească sau să povestească…
Oamenii au nevoie de singurătate, pentru a redeveni oameni!


© Adelina Anca F


PS - Primul meu blog a fost: https://lifeandsoulofficialpage.blogspot.com/, insa dintr-o greseala l-am pierdut. A trebuit sa refac blogul de la zero, insa nu am vrut sa pierd comentariile. Astfel incat, las, mai jos, comentariile scrise, exact asa cum au fost (le-am copiat cu metoda copy - paste):

2 gânduri despre “Omagiu adus singurătăţii”


By Adelina Anca F. at Niciun comentariu:
Labels: , , ,
Abonați-vă la: Postări (Atom)

CELE MAI CITITE POSTARI: