Muzica…incredibil de frumoasă, plină de emoţie, întotdeauna un prieten alături de fiecare om!
Muzica este frumuseţea vieţii, pansamentul sufletului, căldura inimii.
Muzica este gingăşie, puritate, magie, lumină.
Muzica este ringul de dans pentru orice suflet. Sufletul dansează pe ritmurile muzicii.
Atunci când sunt tristă, melancolică, sau, pur şi simplu, atunci când simt nevoia de frumos în viaţa mea, ador să ascult valsuri, muzică clasică, muzică uşoară, muzică veche, romanţe.
Doar atunci când ascult muzica ce îi este dragă sufletului meu, simt cum devin din ce în ce mai uşoară, mai pozitivă, mai invadată de frumos, de sentimente, de viaţă! Muzica dă viaţă sufletului meu, îi dăruieşte ringul de dans după care tânjeşte atât de mult şi îl lasă să danseze, pe ritmuri ce îl duc, parcă, într-o altă dimensiune a trăirii.
 |
| Sursa poza: Google Images |
Acum, sufletul meu prinde aripi şi îmi poartă corpul pe ringul de dans ce i-a fost dăruit: mă învârte, mă unduieşte, mă ajută să uit, pentru câteva binecuvântate momente, de toate probleme ce îmi acaparează viaţa. Atunci când dansez, uit de mine, uit de lume, uit de probleme! Atunci când dansez, sunt doar eu cu sufletul meu – şi formăm o echipă minunată, fericită şi perfectă!
Paşii, dorinţele, sentimentele, sufletul, mă îndrumă pe ringul de dans.
Mă las purtată de sufletul meu, având încredere desăvârşită în el. Fără să îmi dau seama, mă duce pe culmi atât de înalte, încât pot atinge stelele. Pot admira luna. Pot simţi că sunt parte din univers şi că universul este parte din mine. Pot simţi cum norii ne susţin fiecare pas, pot vedea cum stelele se aşează în faţa noastră, formând o scară către minunata lună ce aşteaptă, parcă, să ajungem lângă ea şi să o purtăm, în paşi de dans, pe ringul nostru.
Îmi urmez sufletul pas cu pas. Simt, în fiecare părticică a corpului meu, cum muzica mă inundă, mă îmbată, mă ameţeşte. În jurul meu, liniştea, frumosul, timpul, se împletesc şi…
…Deodată, simt că nu mai pot dansa. Sufletul s-a oprit, a rămas crispat, ringul de dans a dispărut, iar eu am rămas singură. Singură, fără partener, fără lună, fără stele.
„Oare totul a fost real? Oare sufletul mi-a fost partener?” – mă întreb, odihnindu-mă. Mă simt obosită, dar invadată de frumos. Mă simt pierdută, dar simt că sufletul meu s-a regăsit.
Încerc să îmi amintesc unde am dansat…şi cu cine? Ştiu sigur că am avut un ring de dans…şi un partener minunat! Încerc, dar nu îmi amintesc decât un tablou abstract!
De abia acum îmi dau seama că muzica s-a oprit. Este linişte, însă este atât de zgomotoasă! Muzica s-a oprit, însă sufletul meu cântă încă…îl ascult, zâmbesc, mă ridic şi mă las purtată de ritmurile sufletului meu…este minunat!
© Adelina Anca F.
frumos..
Apreciază
Multumesc!
Apreciază
Minunat articol! Efectiv pluteam cu tine pe ritmurile acestea fantastice. Ai reusit sa pui in cuvinte trairea pe care doar cineva extrem de sensibil, cum sunt si eu, prea,prea sensibila, o are, atunci cand asculta muzica. Felicitari!!
Apreciază
Cris, multumesc mult! Mi-am dorit sa redau trairea pe care o are cineva atunci cand asculta muzica preferata si nu credeam ca am reusit asa cum mi-as fi dorit. Multumesc mult pentru apreciere!
Apreciază
Ce bine de mine că nu mă pricep deloc la dans! Niciodată n-am suferit pierderi dintr-astea. :))Mie dansul mi se pare unul din cele mai complexe, și în același timp cea mai accesibilă formă de comunicare. Lăsăm vorbitul deoparte, oamenii spun o grămadă de tâmpenii, dar trupul nu minte.
Apreciază
Sandel, asa este! Corpul nu minte niciodata si un om experimentat isi poate da seama doar din ceea ce comunica corpul daca peroana din fata lui este sau nu sincera.
Apreciază