Anul acesta a fost un an special. Puţin ciudat. Schimbător. Cu suişuri şi coborâşuri. În anul acesta, am trăit destul de periculos. Nu m-am dat în carusel. M-am dat în montagne russe! Am avut momente în care am urcat periculos de sus, ca apoi…să cobor, cu viteză şi să mă trezesc, a nu ştiu câta oară, dărâmată de viaţă. Dar, de fiecare dată, m-am ridicat. Şi am reuşit să fac şi din acest an unul de neuitat!
Acum ceva timp, am aflat de Secret Santa Handmade 2014 pentu bloggeri. Ştiam că trebuie să fac un cadou handmade şi să îl dăruiesc. Şi, mai presus de asta, ştiam că nu am mai lucrat nimic handmade de mai bine de zece ani! Nu am stat, însă, pe gânduri şi am spus DA provocării!