Dacă m-ai întreba care este locul meu preferat din casă, ți-aș răspunde cu zâmbetul până la urechi: bucătăria. Nu pentru că e mare sau spectaculoasă, ci pentru că acolo se nasc povești. Uneori dulci, alteori aromate sau picante, dar mereu sincere.
Pe blatul de lemn, lângă borcanul cu maia, îmi beau cafeaua în fiecare dimineață. E ritualul meu, momentul meu de liniște înainte să însep cu adevărat ziua. Iar maiaua, prietena mea de nădejde, stă acolo, vie, atentă, fremătând ușor, ca un suflet mic ce șoptește: "Astăzi ce pregătim?"
Maiaua mea nu e un simplu amestec de apă și făină. E rezultatul a zeci de zile de îngrăjire, de testări, de eșecuri și reușite. E ca un copil pe care l-am crescut cu emoție. Am învățat să o hrănesc, să o ascult, să o simt. Are toanele ei, dar și o personalitate care inspiră. Când e gata să se unească cu aluatul, încăperea se umple de acea aromă subtilă, acrișoară, vie. Mă învață răbdarea și bucuria simplă de a crea ceva viu din mâinile goale. Maiaua nu e doar un ingredient – e o ființă mică, fermecată, care trăiește alături de mine în bucătărie.
 |
| Sursa: Poza imi apartine ©Adelina Anca F. |
Apoi, într-o dimineață de primăvară, mi-a venit ideea: „Astăzi facem focaccia.” Dar nu orice focaccia. Una de neuitat. Bucătăria mea mirosea a făină, a lemn cald și a promisiuni. Mă uitam la borcanul cu maia, atent cum bolborosea ușor, viu și capricios ca o mică ființă cu suflet. E maiaua mea, începută de la zero, crescută cu răbdare, hrană și drag – prietena mea de nădejde, confidenta mea de aluat.
M-am gândit: "ce-ar fi să-i fac o surpriză? Ce-ar fi să-i ofer o întâlnire?" Dar nu cu orice ingredient. Cu un partener adevărat, cu suflet, cu tradiție. Și-atunci mi-am amintit de sticla de ulei de măsline extra-virgin din dulap. O sticlă verde, elegantă, cu amintiri magice din Italia; un ulei ce conține, în celulele lui, soare și tradiție.
Am scos-o cu grijă și am privit-o preț de câteva secunde. A fost ca un moment solemn. L-am deschis cu grijă, ca pe o carte veche cu povești italienești. Arome fine, verzi și aurii, de frunze proaspete și fructe coapte, s-au ridicat ușor spre mine. Am turnat un strop în palmă – era catifelat, dens, promițător. Am știut imediat: va fi dragoste.
L-am lăsat să curgă în aluatul moale, iar când s-a atins de maia, parcă am simțit o tresărire. Uleiul s-a strecurat printre fibrele elastice ale aluatului, alunecând delicat, ca o mângâiere. A fost un moment de tăcere. Apoi, ca într-un vals vechi, au început să danseze. Maiaua mea și stropul de ulei de măsline Monini. Ea, sălbatică și neîmblânzită. El, nobil, cald, rafinat. Împreună au scris o poveste de iubire.
Am urmărit dansul lor ore în șir. Aluatul se transforma – devenea tot mai suplu, mai parfumat, mai viu.
 |
| Sursa poza: https://www.monini.ro/ |
Dintr-o dată, mi se pare că aud cum uleiul începe să îmi spună povestea lui:
Mă cheamă Monini. Sunt un strop de ulei de măsline născut în livezile din Italia, acolo unde copacii vorbesc între ei și soarele ne mângâie frunzele zi de zi. Am fost presat la rece, cu grijă, din cele mai bune fructe, și am călătorit mii de kilometri ca să ajung aici, într-o bucătărie mică, primitoare, unde mirosul de făină proaspătă împodobește aerul.
Am așteptat acest moment. Să fiu ales. Să fiu picurat cu grijă. Să simt că pot schimba ceva.
Când am atins pentru prima dată aluatul, inima mea de strop a tresărit. Era moale, cald, viu. Dar ceea ce mi-a atras toată ființa a fost ea: maiaua. Am simțit-o din prima clipă. O energie intensă, pulsândă, ca o inimă ce bate în aluat. Era misterioasă și frumoasă.
"Cine ești tu?" am șoptit, alunecând spre ea.
"Sunt maia. Am fost crescută cu dragoste. Sunt ferment, sunt viață. Tu?"
 |
| Sursa: Poza imi apartine ©Adelina Anca F. |
"Monini. Sunt un strop de ulei de măsline. Vin din Italia, din soare și liniște. Am fost într-o sticlă luni de zile, așteptând o ocazie să simt din nou viața."
Maiaua a zâmbit. Da, o simțeam zâmbind, cu toate vibrațiile ei.
"Atunci să dansăm!" - a spus ea.
În aluat, ne-am împreunat. Eu o îmbunam, o netezeam, o înfășuram cu iubirea mea. Ea mă activa, mă ridica, mă făcea parte dintr-o magie care nu putea fi descrisă în cuvinte.
 |
| Sursa poza: https://www.monini.ro/ |
Din exterior, poate părea o simplă rețetă. Dar acolo, în mijlocul aluatului, se petrecea ceva mai profund. O comuniune. O iubire sinceră între un strop de ulei și o maia pasională.
Aluatul a fost lăsat la dospit. Ore întregi de așteptare, dar nu de inactivitate. Acolo, în vas, dansam, făceam planuri, ne împleteam aromele. Maiaua îmi povestea despre primele ei fermentări, despre prietena noastră, care o hrănea cu grijă zi de zi. Eu i-am povestit despre culesul de măsline, despre presarea la rece, despre tradiția italiană.
Maiaua și stropul de Monini s-au îmbrățișat în coca elastică, legându-se într-o simfonie de texturi și arome. Se mișcau ca doi îndrăgostiți la primul lor bal – ușor, elegant, cu promisiunea unei iubiri care va dăinui.
Am întins aluatul cu grijă și m-am trezit privindu-l cum respiră, cum își cere dreptul la lumină și căldură. L-am împuns cu degetele ca să-i fac loc uleiului să pătrundă mai adânc, și apoi am început să-l ornez – măsline negre, dulci și sărate, felii de ardei roșii ca focul unui apus, ceapă tăiată fin care, în cuptor, avea să se caramelizeze și să-și lase lacrimile dulci în fiecare colț. Am presărat deasupra încă un fir de ulei – ca o ultimă scrisoare de dragoste înainte de despărțirea de cuptor. O focaccia nu doar gustoasă, ci superbă. O focaccia care povestea.
La cuptor, iubirea lor s-a copt. Au simțit căldura, transformarea. Au devenit unul. Au prins crustă, au prins arome. Mână în mână, au făcut din focaccia o declarație de dragoste.
Bucătăria s-a umplut de parfum. Nu doar de mâncare, ci de emoție. Când focaccia a ieșit rumenă, crocantă la margini și moale în interior, am știut că tocmai asistam la nașterea unui miracol. Nu era doar o pâine. Era povestea unei iubiri neașteptate, născută din simplitate și sinceritate.
 |
| Sursa: Poza imi apartine ©Adelina Anca F. |
Prietena noastră a rupt o bucată. A gustat. A zâmbit. A lăcrimat puțin. Pentru că nu era doar focaccia. Era povestea noastră.
De atunci, focaccia a devenit ritual. Iar eu, stropul Monini, nu mai sunt singur. Am găsit maiaua. Am găsit rostul.
 |
| Sursa: Poza imi apartine ©Adelina Anca F. |
Și dacă vei gusta vreodată din povestea noastră, să știi: nu e doar o rețetă. E o poveste de iubire rumenă, vie, aromată. E o bucată de Italia într-o tavă de cuptor. E dovada că, uneori, un strop de ulei poate schimba o viață.
 |
| Sursa: Poza imi apartine ©Adelina Anca F. |
De când folosesc ulei de măsline, gătitul meu s-a schimbat. Nu doar în gust, ci și în intenție. Aleg mai simplu, mai curat, mai autentic. Inspirată de dieta mediteraneană, pun accent pe calitate, pe ingrediente care vorbesc singure, fără să le acopăr cu sosuri grele sau trucuri inutile.
O salată cu roșii de grădină, un strop de ulei, sare grunjoasă și busuioc. O felie de pâine prăjită, unsă cu ulei, frecată cu usturoi. O pastă simplă cu legume trase în ulei. Toate au devenit ritualuri de bucurie zilnică.
În timp ce scriu aceste rânduri, maiaua bolborosește din nou. Mă cheamă. Iar sticla de Monini strălucește discret pe raft, pregătită să ducă povestea noastră mai departe.
Pentru că, uneori, cel mai frumos lucru pe care îl poți face cu un strop de ulei este să-l lași să se îndrăgostească!
- Articol scris pentru Spring SuperBlog 2025
- Adelina Anca Fundătureanu
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu