DE AICI POTI COMANDA CARTEA "FURTUNA DE EMOTII"

DE AICI POTI COMANDA CARTEA "FURTUNA DE EMOTII" - In curand! :)

vineri, 27 decembrie 2013

Rău sau bine?

 Observ din ce în ce mai mulţi oameni care, atunci când li se face un rău, cu sau fără voia omului vinovat, reacţionează extrem de violent şi, din acel moment, se gândesc cum să îi întoarcă, înmiit, răul omului ce i-a rănit. Acestea sunt momente în care mă întreb… 

…De ce să faci rău dacă ţi se face rău? Învaţă să preschimbi răul în bine. Răul naşte rău, însă…binele va naşte, întotdeauna, bine! 
Oamenii ce aleg să facă o faptă rea nu sunt, neapărat, răi! Poate că, pur şi simplu, nu au fost învăţaţi ce înseamnă binelefrumosulbucuria de a dăruibucuria de a face bine…Poate că oamenii ce au călcat pragul sufletului lor, au vrut doar să fure cât de mult au putut…cât mai multă fericire, lumină, bunătate…cum poate, oare, un om cu sufletul pustiit să mai facă fapte bune, dacă cei de lângă el nu îl reînvaţă cum…? Dacă cei de lângă el nu îi intră în suflet, pentru a-i aduce acele daruri ce i-au fost furate? 

Sursa poza: Google Images


Am învăţat că oamenii au în suflet şi bine şi rău. Singura diferenţă este că, la unii oameni, domină acea binecuvântată dorinţă de a face bine, de a schimba lumea, de a aduce un zâmbet semenilor…din păcate, viaţa m-a învăţat că aceasta este singura diferenţă…fizic, ei nu se pot deosebi de oamenii la care domină răul

Mult timp am avut încredere în oameni ce nu meritau şi am dezamăgit oamenii ce au ştiut doar să îmi dăruiască amintiri minunate…mult timp, am ales să iubesc exact acei oameni ce vroiau doar să profite…am crezut în oamenii ce mi-au promis că îmi va fi bine alături de ei şi că mă vor face fericită. Am crezut în ei, i-am privit în ochi crezând că nu mă mint, m-am simţit tot mai fericită şi mai specială cu fiecare cuvânt frumos ce ei mi-l adresau; atunci când omul iubit îmi declara „dragostea” lui, îmi promiteam că îl voi pune pe primul loc, lăsându-mă, pe mine, la urmă…simţeam că zbor atunci când auzeam „te iubesc„-ul mincinos şi, auzindu-l ori de câte ori ofeream părţi mult prea mari din sufletul meu omului iubit, am zburat tot mai sus…până într-o zi când…nu am mai avut ce să ofer, nu am mai putut să ofer şi…am căzut! Am căzut de pe un piedestal ce, în timp, am înţeles că a fost construit nu prin iubire, fericire şi respect, ci prin sacrificiu…prin propriul sacrificiu! Am căzut…şi doar eu ştiu cât m-a durut şi cât timp mi-a trebuit ca să mă ridic, să reînvăţ să merg şi să îmi refac sufletul…

Poza de mai sus aparţine paginii Citatepedia


Privind în urmă, realizez că am ales să mă îndepărtez la timp de aceşti oameni…am ales să mă despart frumos, fără să le vreau răul, fără să le spun cuvinte jignitoare, fără să plâng în faţa nimănui…am ales să mă despart, ca acum să iubesc şi să fiu iubită, respectată, alintată, ocrotită!
Ar fi frumos ca fiecare om să înţeleagă că gândurile negative nu îi fac nici un bine…din contră, se pot întoarce împotriva-i! 
Dacă am renunţa la dorinţa de a „revanşa” răul ce alţii ni l-au făcut, lumea ar face un mare pas înainte!


© Adelina Anca F.


PS - Primul meu blog a fost: https://lifeandsoulofficialpage.blogspot.com/, insa dintr-o greseala l-am pierdut. A trebuit sa refac blogul de la zero, insa nu am vrut sa pierd comentariile. Astfel incat, las, mai jos, comentariile scrise, exact asa cum au fost (le-am copiat cu metoda copy - paste):

4 gânduri despre “Rău sau bine?

  1. ….ganduri pe care fiecare si le-ar putea acumula in noiamul de ganduri de zi cu zi…ganduri pline de un adevar dureros pentru unii dar benefic pentru altii…schimbarea noastra nu poate fi infaptuita decat de noi pentru noi pentru a putea calatori pe drumul vietii privind in ochii oamenilor implicit privind in sufletul lor fara orice vina… cand indraznesti sa iubesti, mai intai trebuie sa inveti sa iubesti iubirea…

    Apreciază

  2. Un astfel de comportament iubitor si care nu doreste raul nimanui, din nefericire sau dintr-un ghinion, depinde de anturaj ajunge sa fie inconjurat de oameni negativi, pe care ii tot hraneste, pana cand ajungi sa fii vlaguit de asemenea vampiri. Dar, pana sa ierti, nu stiu daca a ierta iubind in acelasi timp ar fi un beneficiu neaparat.O oarecare lectie de corijare ar trebui aplicata.Toate cele bune. Mi-a placut foarte mult articolul

    Apreciază



duminică, 22 decembrie 2013

Omagiu adus singurătăţii

 Sunt doar eu…doar eu, cu gândurile mele! 

Câteodată, îmi place compania singurătăţii…cu ea pot vorbi, pot râde, pot plânge, mă pot certa, îi pot spune orice, pentru că ştiu că nu se va supăra…ea doar mă va asculta, nu va râde de mine, ci cu mine…pe ea o pot jigni, atunci când vreau să mă descarc de cuvintele urâte ce au fost aruncate spre mine, străpungându-mă…pe ea o pot privi în ochi, pentru a-i spune tot ce mă deranjează la oamenii ce m-au dezamăgit de-a lungul timpului…doar ei îi pot spune orice, ei, singurătăţii ce mă vizitează, câteodată, ajutându-mă să mă descarc de tot răul din viaţa mea…
Azi însă, azi…îmi doresc doar să îi mulţumesc…îi mulţumesc pentru că mă ascultă aşa cum nimeni nu ar face-o, îi mulţumesc pentru că nu pleacă atunci când o jignesc, pentru că nu mă contrazice, pentru că, la rândul ei, nu mă jigneşte…îi mulţumesc pentru că are grijă de mine, pentru că îmi este psiholog, pentru că, doar în compania ei, eu mă pot descărca. 
De-a lungul timpului, am învăţat să apreciez această minunată prietenă – singurătatea – la adevărata ei importanţă! Am învăţat că doar singurătatea mă va asculta şi doar ea mă va ajuta să trec, cu adevărat, peste toate hopurile pe care viaţa mi le-a adus în cale.
Ori de câte ori mă simt nepunticioasă în faţa vieţii, ori de câte ori problemele mă apasă, fără să le găsesc vreo rezolvare, ori de câte ori am nevoie de un sfat pe care nu l-am primit de la apropiaţi, apelez la ajutorul singurătăţii. Ea vine imediat lângă mine, îmi mângâie lacrimile, îmi ascultă problema şi, atunci când mă vede epuizată dar liniştită, îmi dăruieşte sfatul de care am atâta nevoie…
Se spune că în singurătate omul cunoaşte adevăratele valori, acele valori spirituale după care ar trebui să ne călăuzim paşii în viaţă…însă consider că singurătatea trebuie să ne viziteze doar în anumite monente, în momentele de cumpănă, în care sufletul îi simte lipsa…cred cu tărie că oamenii nu sunt făcuţi pentru a fi singuri însă au nevoie, câteodată, de compania singurătăţii! 

Sursa poza: Google Images


Singurătatea are mult mai multe daruri decât acela de a ne asculta şi de a ne sfătui…singurătatea ne hrăneşte amintirile, aşa cum simte că sufletul nostru îi cere…amintirile frumoase revin atunci când sufletul are nevoie de fericire, iar amintirile urâte revin atunci când sufletul are nevoie de lacrimi…
Am învăţat că unii oameni au trecut prin viaţa noastră, lăsându-ne amintiri ce nu ne vor părăsi niciodată…şi chiar dacă acei oameni ne-au părăsit, ne vor rămâne amintirile  lor…amintiri ce nasc sentimente, zâmbete, lacrimi, cuvinte, clipe frumoase sau triste, mângâieri sau lovituri…de multe ori m-am întrebat dacă, atunci când suntem singuri, însă năpădiţi de toate aceste amintiri, mai suntem singuri cu adevărat? Oare, o dată cu amintirile ce năvălesc asupra noastră exact atunci când suntem singuri, nu simţim, lângă noi, şi omul ce ne-a tatuat această amintire, în suflet, pentru totdeauna?
Am observat că, atunci când îmi amintesc clipele, frumoase sau triste, petrecute cu anumiţi oameni, mă învăluie sentimente frumoase, fiori de fericire, zâmbete, mângâieri…sau, din contră, mă învăluie cuvinte grele, jigniri, lacrimi, suferinţă, lovituri, dezamăgiri, ochii aceia răi, ce mă priveau, parcă vrând să profite cât mai mult de slăbiciunea mea…în aceste momente, nu mai sunt singură! Sufletul meu este alături de acel om…undeva, în trecut…acolo unde amintirea a început să se înfiripe…dar corpul meu este în prezent, în compania singurătăţii ce mă priveşte neajutorată. Acum ea nu mă mai poate ajuta…singurătataea nu poate ajuta un corp năpădit de sentimentele sufletului ce a plecat în trecut…
Încet încet, după ce am retrăit amintirile ce mi-au invadat, fără să ceară voie, mintea şi sufletul, reuşesc să redevin în prezent, acolo unde singurătatea mă aşteaptă pentru a-mi fi mângâiere.
Am învăţat, de-a lungul timpului, să nu mă opun amintirilor ce mai trec, câteodată, prin mintea şi prin sufletul meu…am învăţat că amintirile revin cu un anumit scop…amintirile frumoase sunt chemate de către suflet, pentru că are nevoie de zâmbete, de fericire, de fiorii plăcerilor simple, iar amintirile urâte vin tot chemate de către propriul suflet, atunci când are nevoie de lacrimi, pentru a se descărca de tot răul ce l-a trăit. Sufletul, asemeni cerului, are nevoie să se descarce. Când sufletul plânge, e ca şi cum ar plânge cerul…numai că sufletul nu plânge cu lacrimi…sufletul plânge cu ceea ce îi rămâne după fiecare dezamăgire…sufletul plânge cu sânge…cu sângele rămas după fiecare dorinţă neâmplinită, iubire neâmpărtăşită, tristeţe, bătaie de joc, răutate…iar sângele cu care plânge sufletul este mai greu, mai rece, mai dureros şi mai sfâşietor decât lacrimile cerului… 

Sursa poza: Google Images


Fiecare om ar trebui să îşi găsească timp pentru el…timp petrecut cu singurătatea…timp pentru mărturisiri, pentru amintiri, pentru gândit, pentru sfătuit…
Din păcate, observ din ce în ce mai mulţi oameni care susţin că nu au timp pentru ei…nu au timp pentru a petrece timp de calitate cu ei înşişi. Au însă timp pentru calculator, pentru jocuri, pentru certuri interminabile, pentru jigniri, pentru a înşela, a minţi şi a strica…
Sper însă că, pe măsură ce timpul va trece, oamenii se vor trezi şi vor reânvăţa adevăratele valori omeneşti…vor învăţa să primească singurătatea în viaţa lor, pentru a petrece timp doar cu ea…vor învăţa să îşi reamintească, să retrăiască, să plângă sau să râdă, să se gândească sau să asculte, să citească sau să povestească…
Oamenii au nevoie de singurătate, pentru a redeveni oameni!


© Adelina Anca F


PS - Primul meu blog a fost: https://lifeandsoulofficialpage.blogspot.com/, insa dintr-o greseala l-am pierdut. A trebuit sa refac blogul de la zero, insa nu am vrut sa pierd comentariile. Astfel incat, las, mai jos, comentariile scrise, exact asa cum au fost (le-am copiat cu metoda copy - paste):

2 gânduri despre “Omagiu adus singurătăţii


sâmbătă, 14 decembrie 2013

Fluturii iubirii

 Un om ce nu a cunoscut iubirea sinceră, pură, iubirea desăvârşită, este aidoma unei omizi ce nu a cunoscut, încă, frumuseţea aripilor, minunea zborului, magia culorilor…însă un suflet ce a trăit, măcar o dată, iubirea pentru care şi-ar fi dat şi ultima suflare a vieţii fără să îi pese, este precum un fluture cu aripi mari, colorate, sclipitoare! 

Precum minunea din viaţa unei omizi se întâmplă atunci când se transformă în fluture, minunea unui suflet se întâmplă din momentul în care acesta cunoaşte dragostea…din acest moment, sufletul începe, cu adevărat, să trăiască! Din acest moment, omul ce îi este lăcaş sufletului îndrăgostit, descoperă sentimente nebănuite, fericire nemărginită, culori nemaivăzute…de abia acum, omul descoperă dorinţa de a face fericită persoana iubită, chiar cu preţul de a se lăsa, pe el, la urmă. De abia acum, omul descoperă câtă bunătate a stat ascunsă în inima ce, acum, freamătă de iubire!
Dacă simţi că sufletul tău tânjeşte după prezenţa altui suflet, dacă inima ta plânge atunci când nu este lângă inima iubită, dacă ochii tăi caută oricând, oricunde, un semn care să le amintească de ochii persoanei dragi, dacă mâinile tale păstrează, încă, atingerea pielii îndrăgite, tot ceea ce însemni „tu”, nu mai reprezintă nimic fără ea/el! 
Dacă eşti fericit/ă lângă persoana aleasă, dacă iubirea îţi este împărtăşită, dacă există calm, aromie, dragoste, respect în relaţie,  încearcă să păstrezi, cu grijă, ceea ce ai! Iubirea reciprocă, transformată în relaţie, devine din ce în ce mai puternică prin fiecare moment simplu, sincer şi frumos; dar este fragilă ca un bibelou!
Ai grijă de persoana iubită, nu îi răni sentimentele şi nu îi trăda încrederea! Ştii cât de greu este să câştigi încrederea cuiva? Iar atunci când se întâmplă, parcă ar fi magie…magia încrederii! Ai grijă de această magie şi nu o risipi! O dată trădată încrederea, magia ei se rupe pentru totdeauna!
În orice relaţie, ca şi în viaţă, trebuie păstrat un echilibru! Nu invada întreaga viaţă a persoanei iubite, pentru că fiecare om are nevoie de momente de singurătate, de libertate, de încredere! Însă nu este bine nici să îţi laşi persoana dragă singură, neajutorată, pentru că fiecare om are nevoie de dragoste, de căldura sufletului ales, de ajutor…

Sursa poza: Google Images

Atunci când fluturii iubirii ajung în viaţa ta, atunci când le simţi mângâierea suavă, când le vezi coloritul minunat, când le simţi căldura învăluindu-te ca un pansament, vei ştii că ai întâlnit dragostea ce te va însoţi, pas cu pas, în viaţă. Ai grijă de această dragoste, hrăneşte-o cu priviri suave şi vorbe dulci, mângâi-o cu atingeri aline, dovedeşte-i că nu mai vrei să plece…dovedeşte-i prin fapte, apoi prin vorbe! 
Mulţumeşte-i cerului că ai norocul de trăi magia dragostei, fii alături cu sufletul şi cu trupul de persoana iubită, dar încearcă să nu sperii fluturii iubirii pentru că, o dată ce au zburat din viaţa ta, nu se vor mai întoarce!
Învaţă să preţuieşti dragostea şi să ai grijă de persoana dragă sufletului tău…
…pentru că iubirea este cel mai frumos sentiment pe care îl putem trăi;
…pentru că iubirea ne dă speranţă, frumuseţe, aripi;
…pentru că iubirea este muzica vieţii;
…pentru că fluturii iubirii sunt mai doriţi decât cei mai frumoşi fluturi;

…pentru că fluturii iubirii sunt cele mai rare şi cele mai frumoase specimene de fluturi;
…pentru că atunci când îi simţim în noi, fluturii iubirii ne dau aripi, ne înalţă, ne aduc mai aproape de raiul pe care, fiecare om, îl visează;
…pentru că, fără iubire, nu am mai fi suflete;
…pentru că iubirea este singura ce ne poate seca, într-o clipă, sufletele, lăsându-le goale şi reci şi este singura care poate, în clipa următoare, să ni le încălzească!
Iubirile vin şi trec în viaţa noastră, ne zbuciumă, unele ne rămân ca o amintire dulce – acrişoară, altele ca o amintire cu gust amar…dar fiecare iubire prin care trecem ne pregăteşte pentru omul ce ne va fi jumătate, pentru acel om cu care ne vom petrece restul vieţii…

© Adelina Anca F.


PS - Primul meu blog a fost: https://lifeandsoulofficialpage.blogspot.com/, insa dintr-o greseala l-am pierdut. A trebuit sa refac blogul de la zero, insa nu am vrut sa pierd comentariile. Astfel incat, las, mai jos, comentariile scrise, exact asa cum au fost (le-am copiat cu metoda copy - paste):

vineri, 6 decembrie 2013

Naivitate – un fragment din viaţa mea

 Melodia ce mi-a fost pansament pentru suflet este „Ultima scrisoare” – Mihai Beniuc. Este o melodie superbă, ce acompaniază perfect textul de mai jos…te sfătuiesc să asculţi melodia, în timp ce citeşti textul…pentru că textul a fost scris pe fundalul acestei melodii. 


Ultima Scrisoare - Mihai Beniuc

CELE MAI CITITE POSTARI: